Rugăciunea este legătura de aur între creatură şi Creator
Rugăciunea este înălţarea gândului şi a inimii către Dumnezeu. Este contemplarea lui Dumnezeu, vorbirea temerară a creaturii cu Creatorul, cucernica înfăţişare a sufletului nostru în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unui Împărat şi a Celui ce dă viaţă tuturor. Ea ne face să uităm, în faţa lui Dumnezeu, de tot ce ne înconjoară, înseamnă hrana sufletului, aerul, lumina, căldura sa dătătoare de viaţă, curăţirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Sa uşoară.
Rugăciunea înseamnă acceptarea statornicului nostru sentiment de neputinţă sau de sărăcie spirituală, sfinţirea sufletului, pregustarea fericirii ce va să vină, fericire îngerească, ploaie cerească, răcoritoare, care stropeşte din belşug şi fertilizează solul sufletului, putere şi tărie sufletului şi trupului, care purifică şi împrospătează văzduhul spiritual, luminează feţele oamenilor, le înveseleşte duhovniceşte.
Este legătura de aur dintre creatură şi Creator, care ne dă bărbăţie şi curaj în necazurile şi încercările vieţii, lumină existenţei noastre, reuşită în tot lucrul, ne ridică la vrednicia îngerilor, ne întăreşte credinţa, nădejdea şi dragostea. Rugăciunea ne pune în relaţie cu îngerii, cu sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu de la începutul lumii. Rugăciunea este îndreptar vieţii, maica umilinţei inimii şi a lacrimilor; ea dă puternică pornire spre fapte de milostenie, păzeşte viaţa, spulberă frica de moarte, ne facă să dispreţuim comorile pământeşti, să dorim bunătăţile cereşti, să aşteptăm obşteasca judecată, viaţa veacului ce va să vină; este strădania stăruitoare de a scăpa de chinurile veşnice, necontenita căutare a milei Stăpânului.
Rugăciunea înseamnă a sta şi a merge mereu sub privirile lui Dumnezeu; înseamnă fericita suprimare a propriei persoane înaintea Creatorului, Atotfăcătorului, Atoateîmplinitorului. Este apă vie pentru suflet, cuprinderea tuturor oamenilor în inimă prin iubire, coborârea cerului în suflet, sălăşluirea Sfintei Treimi în inimă, după cum s-a spus: „De Mă iubeşte cineva, el va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi Ne vom face locaş la el.” (In.14,33)
daniela
decembrie 16, 2009 @ 9:53 am
,,legatura de aur”…
personal pot spune ca,sederea in rugaciune este vorbire cu Insusi Dumnezeu…daca ai vreun necaz,vreo durere care te inteapa,te apasa…roaga-te…Domnul iti va alina durerea…roaga-te simplu,fara cuvinte ,,evlavioase” si multe,roaga-te sincer…nu ma indoiesc ca acest pasaj al acesui sfant v-a miscat pe toti…
imi las aici id-ul in speranta ca voi avea mai multi prieteni..danieluska_bonny
Sorin M.
decembrie 16, 2009 @ 10:50 am
“Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. “
( Luca 11, 1)
Asemeni acestui ucenic şi noi trebuie să dorim să învăţăm să ne rugăm în aşa fel încât rugăciunea noastră să fie ascultată şi primită de Dumnezeu.
Trist este că deşi s-au tipărit milioane de cărţi de rugăciune multe dintre ele stau prăfuite prin biblioteci, altele deşi sunt răsfoite zilnic nu aduc şi răspunsul şi pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Cu rugăciunea către Dumnezeu se întemeiază o familie, se încreştinează un copil şi trist este că rugăciunile acestea sunt apoi uitate, pentru că mulţi încă nu cunosc adevăratul înţeles al rugăciunii, adevăratul scop al ei.
A te rezema prin rugăciune la pieptul Domnului este o binecuvântare. “Pieptul Domnului e cunoştinţa de Dumnezeu. Cine se reazimă de el, va fi teolog” (Evagrie Ponticul)
Iar Clement Alexandrinul spune despre rugăciune că este “convorbire cu Dumnezeu”
Încă de la creaţie sa, omul a fost pus în dialog cu Dumnezeu, dar păcatul neascultării a slăbit acest dialog, a făcut ca omul să se ascundă, să fugă de întâlnirea cu Dumnezeu.
Şi astăzi mulţi oameni fac la fel, fug de întâlnirea cu Dumnezeu pentru că vrăjmaşul ca şi atunci, i-a făcut să creadă că rugăciunea îl umileşte pe om, când de fapt prin ea Dumnezeu îi acordă omului o mare cinste, arătându-se ascultător la ceea ce îi cere el.
Cât de minunat spune Sf. Ciprian al Cartaginei despre rugăciune:
„Când ne rugăm, trebuie să veghem şi să luăm parte cu tot sufletul la rugăciune. Să se desparteze orice gând trupesc şi lumesc iar sufletul să nu de gândească la nimic altceva decât la ceea ce se roagă iar inima să fie închisă în faţa Satanei şi să fie deschisă numai lui Dumnezeu…Recreaţi, renăscuţi duhovniceşte prin bunătatea lui Dumnezeu, să imităm ceea ce vom fi în rai”
Unde este umilinţa de care vorbesc oamenii? Ce este mai minunat decât părtăşia cu cerul, cu pregustarea încă din viaţa aceasta a frumuseţii din rai?!
Cine îi deschide inima lui Dumnezeu şi o închide faţă de cel rău se umileşte, se face de râs?… Cine crede aşa este vrednic de plâns …
Vrăjmaşul a reuşit să strecoare această mentalitate greşită la mulţi oameni şi aceasta pentru că Persoana Duhului sfânt este marele apsent în viaţa multora din creştinii de astăzi. Şi datorită neprezenţei Duhului Sfânt în viaţa noastră nu putem înţelege importanţa şi puterea rugăciunii.
Cum putem cunoaşte prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră?!…ne-o spune arhm. Sofronie, ucenicul cuviosului Siluam Athonitul:” Duhul Sfânt vine atunci când suntem receptivi. Nu constrânge. Se apropie atât de blând, încât putem chiar să nu-L băgăm în seamă. Dacă L-am cunoaşte pe Duhul Sfânt, ne-am cerceta pe noi înşine în lumina învăţăturii Evangheliei spre a detecta orice altă prezenţă care L-ar putea împideica să intre în sufletul nostru…”
Cercetarea aceasta trebuie făcută cu sinceritate pentru că rugăciunea, practicarea ei, constitue barometul credinţei. Acolo unde Duhul Sfânt lipseşte, rugăciunea devine banală şi rece..
Doamne învaţă-ne să ne rugăm cum se cuvine, Te rugăm, ascultă rugaciunea noastră şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-ne calea în care să mergem, învaţă-ne ce trebuie să spunem şi cum trebuie să vorbim Curăţeşte-ne de toate gândurile tainice, de toata răutatea ascunsă în noi şi dă-ne răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunile noastre!.
Mariana
decembrie 19, 2009 @ 11:36 pm
Mi-a plăcut că s-a pus accent pe acest aspect: Trebuie să ştim să ne rugăm! Trebuie să învăţăm! De la cine? Chiar de la Domnul Iisus, când îi învaţă pe ucenici rugăciunea împărătească ,,Tatăl nostru”. Apoi avem atâtea rugăciuni ca model!
Problema multora este sinceritatea rugăciunii…Am auzit o istorioară despre un om care se ruga mecanic în fiecare dimineaţă rugăciunea ,,Tatăl nostru”. De cum începea să spună primele cuvinte, Dumnezeu îi răspundea: ,,Da. Te ascult!” Omul se tulbura şi se gândea, oare cine îl deranjează de la rugăciune. Şi începu din nou…şi tot aşa de câteva ori, până fu curios să vadă cine vorbeşte în timp ce el vrea să se roage. Când Dumnezeu îi spuse: ,,Eu sunt Dumnezeu, Tatăl Tău. M-ai chemat şi am venit. Spune ce ai pe suflet!”, omul îi răspunse cu nonşalanţă:,, A…Nimic nu am ….îmi făceam şi eu rugăciunea de dimineaţă….”
Scriptura ne învaţă multe despre rugăciune:să ne rugăm cu credinţă; să nu bolborosim multe cuvinte fără rost; să nu cerem cu gând să risipim îm plăcerile noastre; să însoţim cu post; bărbaţii să nu ţină necaz pe soţii. Şi cred că ar mai fi multe de spus, dar cu singuranţă va mai fi abordat acest subiect:
Ai arătat atât de bine şi de clar ce rol are prezenţa Duhului Sfânt în credincios. Am remarcat fraza ,, Cercetarea aceasta trebuie făcută cu sinceritate pentru că rugăciunea, practicarea ei, constitue barometul credinţei. Acolo unde Duhul Sfânt lipseşte, rugăciunea devine banală şi rece..”
În Romani 8, 26-27 ni se arată cum Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi: ,, De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi. “
Doamne, iartă rugăciunile noastre nesincere…Ajută-ne să venim în faţa Ta cu inima deschisă…Îţi mulţumim că Tu asculţi rugăciunea şoptită, rugăciunea înlăcrimată, rugăciunea nerostită…rugăciunea tainică a inimii….
Iertare, am vorbit ca mult…dar articolele de mai sus m-au provocat la meditaţie, la a învăţa, la a creşte, la a mă ruga aşa cum Îi place Domnului! Mulţumesc!