RUGACIUNEA FLORILOR – Alfred Mosoiu (superbă)
Plapand ghiocelul
Iesind din zapada
Striga: „Tatal nostru”
Ca lumea sa-l vada.
„Care esti in ceruri”,
Sopti floarea-soare
Si-un val de lumina
Cazu pe razoare.
Smerit busuiocul
Cand vantul il mana
Si-i scutura roua
„Sfinteasca-se”-ngana.
Cand „numele-Ti” spune
Trist ochiul-de-bou
Nu stiu de-a fost soapta
Sau numai ecou.
Albastra ca cerul
O nu-ma-uita
Spune: „Imparatia
sa fie a Ta”.
„Si faca-se voia”
Suspina-o camee
Calcata-n picioare
Pe alba alee.
Cand nuferii-n lacuri
Vad stele ca sunt,
Soptesc: „Cum e-n ceruri
Asa pe pamant.”
Si graul, cand moara
Vuieste intr-una
A zis: „Painea noastra
Cea de totdeauna”.
Iar nalba si gura-
De-leu, amandoua,
La fel, rugatoare,
Raspund: „Da-ne-o noua!”
Cu gandul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Si spun: „Iarta noua
Gresalele noastre”.
„Precum noi iertam
Gresitii”, incet,
Raspunde garoafa
Uscata-n buchet.
Si crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Soptesc: „Nu ne duce
pe noi in ispite”.
Iar spinii, ce-odata
Marturii-i purtara
„Si ne izbaveste
de rele” – oftara.
Si vantul porneste
Ecoul Divin,
Cu freamat padurea
Raspunde: „Amin!”.