Rugăciunea lui Iisus
Înainte de-a arăta cum se foloseşte şiragul de metanii, este nevoie să spunem câteva cuvinte despre rugăciune. Rugăciunea este o convorbire duhovnicească, din toată inima, între omul cel mărginit şi Dumnezeul cel nemărginit. Rugăciunea este o lucrare duhovnicească a omului, în care acesta – cunoscându-şi adânc neputinţa şi înţelegånd pe deplin că Dumnezeul cel viu fiinţează şi este de faţă – vorbeşte cu Dumnezeu, uneori ca să-I ceară ajutorul, alteori ca să-L slăvească şi să-I mulţumeascã pentru toatebinefacerile primite de la El.
Rugăciunea este cel mai însemnat mijloc prin care omul poate să-şi păzească duhovnicia şi să făurească înlăuntrul său o stare de sfinţenie. Prin rugăciune, omul îşi păstrează legătura cu Dumnezeu şi însufleţeşte duhul lăuntric pe care viaţa sa trebuie să-l răspăndească. De îndată ce omul nesocoteşte rugăciunea şi începe să fie nepăsător faţă de ea, legătura lui cu Dumnezeu slăbeşte. Viaţa sa ajunge lumească şi nestatornică, iar în inima lui începe să crească fărâmiţarea duhovnicească.
Lipsa rugăciunii şi nesocotirea acestei îndatoriri de căpătâi a existenţei noastre duhovniceşti este cel mai mare rău care ni se poate întâmpla.
De accea, atât Sfintele Scripturi, cât şi Sfinţii Părinţi ne povăţuiesc să ne rugăm neincetat. La aceasta se ajunge prin folosirea unei rugăciuni scurte, atotcuprinzătoare şi nespus de puternice, numită Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Această Rugăciune a lui Iisus, cunoscută şi ca „rugăciunea minţii”, „rugăciunea ncîncetată”, „rugăciunea inimii” sau pur şi simplu, „Rugăciunea”, a fost folositã încă din vremea Apostolilor şi îşi are rădăcina în Sfintele Evanghelii. Conţinutul Rugăciunii lui Iisus nu este altul decât rugăciunea Vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18:13)
În Rugăciunea lui Iisus răsunã de asemenea și rugãciunea leproşilor: „Iisuse învăţătorule, miluieşte-ne pre noi” (Luca 17:13) rugăciunea orbului: „Iisuse, Fiul lui David, Miluieşte-mă” (Marcu 10:47). Toţi Sfinţii Părinţi ai celor dintâi veacuri nu numai că au folosit ei înşişi această rugăciune, dar au sfătuit să fie folosită de fiecare
Sfăntul Ioan Gură-de-Aur spune despre folosirea Rugăciunii lui Iisus: „Îndeletniciţi-vă [cu aceasta] totdeauna, şi să rămâneţi lângă Domnul Dumnezeul nostru pânã ce se va milostivi spre noi; şi să nu căutaţi nimic altceva, fără numai milă de la Domnul Slavei. Iar căutând milă, intru smerită şi zdrobită inimă să căutaţi. Şi să strigaţi de dimineaţă până seara, şi de este cu putinţă şi toată noaptea, aceea – adică: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne”. Şi să siliţi mintea voastră la lucrul acesta până la moarte. (. ..) Deci vă rog, nu depărtaţi inima voastră de la Dumnezeu, ci să răbdaţi şi să o păziţi cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos totdeauna, până ce se va sãdi Numele Domnului înlăuntru în inimă. Deci vă rog. rânduiala rugăciunii acesteia niciodată să o încetaţi; ci ori de mâncaţi, ori de ori de cãlătoriţi, ori altceva de faceţi, neîncetat să strigaţi: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă»” (Trimiteri către monahi, cuvântul al 2-lea, tom 7).
Un alt Sfânt Părinte, Cuviosul Isihie, spune: „Din cercare [adică experienţă] am aflat că, cu adevărat, mare bine este pentru cel ce voieşte a-şi curăţi inima să cheme des pre Domnul Iisus asupra råzboinicilor celor gânditori [dracii]. Şi iată cum se uneşte cuvântul cel grăit de mine din cercare cu mărturiile din Scripturi: „Găteşte-te, zice, Israíle, a chema Numele Domnului Dumnezeului tău» (Amos 4:12). Şi Apostolul: „Neîncetat să vă rugați” (l Thessaloniceni 5:17). Şi Însuşi Domnul nostru zice: «Nu puteţi fără de Mine nimic a face; cel ce petrece întru Mine, şi Eu întru dânsul, acesta aduce roadă multă», şi iarăşi: «De nu ar petrece cineva întru Mine, s-a aruncat afară ca viţa» (Ioan 155-6). Deci mare bine este rugăciunea, şi dătătoare a tuturor bunătăţilor – ca aceea ce curăţeşte inima, întru care Dumnezeu se arată credincioşilor” (Filocalia, vol. I, Isihie către Theodül, capul 62).
Fiecare om, dacă vrea, fie că lucrează, merge sau stă, călătoreşte sau mănâncă, poate aşadar să se roage şi să caute mila lui Dumnezeu prin Rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Această rugăciune lăuntrică, ce îi împărtăşeşte omului toate comorile lui Dumnezeu (atât materiale cât şi duhovniceşti), poate fi cu noi totdeauna şi pretutindenea.
(Extras din „Rugăciunea metaniei” – carte tipărită de Parohia Ortodoxă Română din Luton, Anglia, pp. 3-6)