Ruşinea celor ce merg la Biserică

Cum ar fi dacă toţi şoferii de taxi dintr-un oraş ar râde de un profesor universitar de fizică şi l-ar acuza că fizica e o prostie, că e nefolositoare şi că nu are nici un rost s-o studiezi. S-ar ruşina oare acel profesor că a studiat atât vreme fizica ? I-ar părea rău oare acelui profesor că a acordat aşa mult timp acestei ştiinţe, doar pentru că alţii o consideră nefolositoare ? Ar aprecia oare mai mult şoferia ? E clar că nu.

Deşi acestor şoferi li se pare plictisitor să studieze fizica şi chiar foarte nefolositor totuşi ei nu sunt conştienţi că se folosesc de principiile fizicii la fiecare pas în viaţă. Fizica li se pare o prostie tocmai pentru că e ceva total necunoscut şi în acelaşi timp şi inaccesibil.

Deşi profesorul este total diferit de ei, şi în faţa lor pare un ciudat, un om anormal, totuşi n-o să aibă nici un dubiu asupra vocaţiei pe care a ales-o în viaţă. A avut multe satisfacţii studiind fizica şi a fost uimit de minunăţiile ei şi-n acelaşi timp necunoscutul l-a făcut să studieze şi mai mult, fiind încrezător în viitoare descoperiri extraordinare. Acest profesor e convins că fizica este extraordinar de folositoare şi trebuie studiată. Experienţele sale zilnice i-au dovedit că procesele descrise de legile fizicii se-mplinesc întocmai în toată lumea.

Tot ce a trăit el până acum i-a demonstrat că fizica e o ştiinţă care merită atent studiată.

Părerile şoferilor nu-l va ruşina deloc, căci el-profesorul e foarte convins de ceea ce face.

Dacă aceşti şoferi ar râde de un liceean spunându-i că fizica e nefolositoare, şi că e o prostie şi nu merită studiată atunci probabil acest copil s-ar ruşina, s-ar mai gândi dacă să o stuideze sau nu. Poate ar fi retincent să spună altora că lui îi place fizica, pentru că nu e convins. E doar la început. Atitudinea greşită a şoferilor îl influenţează negativ pe copil tocmai pentru că găsesc o slăbiciune în el.

Sunt unii care râd de cei care merg la Biserică sau se amuză de cei care cred în Dumnezeu.

Dacă mă ruşineaz că merg la Bierică  şi că eu cred în Dumnezeu atunci înseamnă că nu sunt prea convins de ce fac. Nu sunt foarte convins că am nevoie de Dumnezeu în fiecare clipă, nu sunt convins că am mare nevoie de preoţii Bisericii şi de puterea dată de Dumnezeu prin ei. Cei care mă fac să mă ruşinez se folosesc de o slăbiciune de a mea şi mă fac să mă simt anormal.

Mă ruşinez de alţii pentru că încă vreau să fiu ca ei („normal”) şi încă-mi pare puţin rău pentru timpul pe care-l acord lui Dumnezeu. Asta înseamnă că experienţa mea de zi cu zi nu m-a convins de necesitatea puterii lui Dumnezeu pentru mine în fiecare clipă. Asta înseamnă că încă sunt convins că pot face lucurile singur şi fără ajutor.

Alţii râd de mine căci eu însumi nu sunt mulţumit de mine, pentru că nici eu nu cred în totalitate în acţiunile pe care le fac.

Dacă aceştia l-ar acuză pe un preot cu siguranţa acesta nu s-ar ruşina ci ar rămâne impasibil, ştiind foarte bine în inima şi-n mintea lui cât de mult ajutor a primit de la Dumnezeu şi câte minuni a făcut Dumnezeu cu viaţa lui.

Când eu voi fi convins şi voi crede în Dumnezeu atunci nu mă voi ruşina în faţa nimănui, ba mai mult, îl voi mărturisi pe Dumnezeu în faţa lor. căci zice Domnul:

Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. (Lc.12,8)

(Claudiu Balan)