S.O.S.! Cine ne aude și pe noi tinerii?

„Sunt doar un copil şi poate nu înţeleg lumea aşa cum se crede că o fac adulţii. Şi totuşi, sunt convinsă că e vorba de alt tip de ochi. Un om matur, odată cu trecerea timpului îşi închide ochii sufletului, privind doar prin prisma minţii, pe când noi vedem altfel lucrurile.

Tocmai din acest motiv nu sunt tinerii ascultaţi, ei fiind, adeseori, consideraţi neştiutori, neexperimentaţi şi necunoscători ai legilor nescrise; părerea noastră este trecută cu vederea… De ce?! Suntem strigăte mute ale societăţii, tentative de eliberare din şablonul pe care singuri şi-l impun adulţii. Cine vrea să ne asculte? Avem atâtea de spus, atâtea de dovedit şi de împărtăşit, dar se pare că lumea s-a născut doar cu gură, nu şi cu urechi…

Din lipsa comunicării cu adolescenţii, aceştia îşi pierd încrederea în sine şi avântul tineresc, văzând că părerea lor nu valorează nimic, ajungând să se desconsidere şi (cine ştie?) să recurgă la acte irecuperabile. Chiar atât de greu este să vă rupeţi câteva clipe din existenţa voastră pentru a ne vedea privirile ce trimit disperate semnale de ajutor către voi?

Cu timpul, ne-am creat refugii: jurnale, pasiuni, ursuleţi sau poate iubiri interzise… şi tot noi suntem judecaţi. Dacă s-ar întâmpla ca un pom să fie uscat, ce verificaţi prima oară? Frunzele sau rădăcina? Adevărul este că întotdeauna trebuie cercetată cauza, pentru a face o schimbare în efectele ei.

De multe ori banii sunt mai importanţi decât propriul copil. Serviciul e pe primul loc, acest lucru provocând un dezechilibru. Oamenii trebuie iubiţi, iar lucrurile folosite. Haosul lumii de azi este pentru că iubim lucrurile şi folosim oamenii.

Ce putem face pentru a rezolva aceste probleme? E nevoie de iubire şi armonie în familii. Dumnezeu este iubire şi Biserica, casa Lui este singurul loc ce poate asigura înţelegerea şi pacea. în parohii s-au început deja programe de întărire spirituală a tinerilor, numite «Hristos împărtăşit copiilor», prin care preoţii ascultă problemele adolescenţilor şi caută răspunsuri la întrebările pe care de multe ori aceştia nu au curajul să le rostească. Biserica este un refugiu, o oază pe care nu mulţi au descoperit-o, din păcate. Există preoţi extraordinari, cărora chiar le pasă de durerea celor din jur şi au mereu un sfat care să ajute. Eu personal cunosc multe exemple. încă din copilărie iubeam să merg la biserică, deşi aceasta era departe de casă, doar ca să-l pot auzi pe părintele nostru predicând. Mai târziu, când am învăţat să scriu, îmi luam şi notiţe.

Tinerii trebuie învăţaţi să iubească, să asculte şi să se exprime în momentele oportune, să se confeseze lui Dumnezeu pentru că doar El va avea întotdeauna timp să ne audă problemele. Eu una voi încerca să trimit în fiecare seară scrisori imaginare către ceruri, aşteptând neîncetat răspunsurile sub forma unor zâmbete sincere sau poate a unor îmbrăţişări, dacă nu cer prea mult”.

Maria llie, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi