Să stai cu tine, smerit în tine

„In ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus si I-au zis: Cine, oare, este mai mare in imparatia cerurilor? Si chemand la Sine un prunc, l-a pus in mijlocul lor, si a zis: Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in imparatia cerurilor.” (Matei 18: 1-4)

Cu paşi nesiguri, şovăielnici, ne îndreptăm pe zi ce trece mai mult către un „sanctuar” al libertăţii. O libertate ezitantă care în tinereţe deseori ne îndrumă spre faimă, măreţie, strălucire, superioritate, slavă deşartă, amăgitoare şi plină de întuneric. Dorim se fim ,, mai tari” decât ceilalţi alergând neîncetat spre mândrie.  Defapt, mândria a ajuns o virtute în zilele noastre; a fost ridicată la cel mai înalt rang în societate astfel încât tinerii contemporani au ales să meargă după principiul ,, e la modă să fii mândru”. Este aidoma cu ,, e la modă să păcătuieşti”.  De aici se înţelege că am ajuns să vedem binele în rău, şi răul în bine.  Dacă socotim că mândria este bună, atunci de ce nu S-a mândrit şi Mântuitorul, pe Cruce? Putea să facă o minune prin care să Îşi arate măreţia, puterea şi slava nemăsurată. Putea de asemenea, să coboare la auzul celor ce-L batjocoreau umilindu-L fără încetare.

Dar ce a făcut mai exact Mântuitorul? Ne spune chiar Sfântul Apostol Pavel: ,, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.” (Filipeni 2: 8) Nimic nu este mai greu pe acest pământ decât imaginea Fiului Omului care este răstignit, înjosit, hulit , batjocorit dar totuşi, supus până la moarte. De aceea ne şi îndeamnă tot Sfântul Apostol, de fiecare dată când ne smintesc cei din jur, ori de ne supără cineva, să privim la Mântuitorul răstignit pe Cruce, pironit de propriile noastre păcate. E foarte trist că în loc să rămânem cu această imagine în minte, rămânem cu imagini nefolositoare din locuri diferite, din filme, jocuri video, clipuri s.a.m.d. De ce? ,,Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos.” (Filipeni 2: 21). De am căuta ce este bun şi folositor sufletului, am putea înţelege  sensul adânc al smereniei. Am putea vedea atunci binele în bine şi răul în tot ce este rău şi potrivnic. Am renunţa la ,,eu” şi L-am primi pe Hristos în sufletele noastre.

În Sfânta Evanghelie după Matei, Mântuitorul ne spune: ,,De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor .“ Păi hai să ne gândim; cum sunt pruncii? Cer ceva, vor ei ceva? Caută vreunul dintre ei ceva? În ei descoperim însăşi curăţia, neprihănirea, puritatea, fecioria, inocenţa, nevinovăţia; bucuria…De aceea ,, a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor”. Ca un prunc Domnul Hristos S-a smerit făcându-Se ascultător celor ce-L ocărau şi-l prigoneau. Precum pruncii le dau târcoale părinţilor, aşa ar trebui noi să îi dăm târcoale Tatălui.

Pe cine a pus Mântuitorul în mijlocul ucenicilor? Putea să pună un rege, un preot sau un arhiereu; dar a pus un prunc. Aici ni se descoperă iubirea nemăsurată, care indiferent de vârstă, Tatăl ne-o oferă în totalitate. Nimeni în lumea aceasta, nici mama, nici tata, nici frate, soră sau prieten, nu ne iubeşte precum ne iubeşte Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Într-un prunc urmă de mândrie nu este, ci smerenia îl înalţă pe acesta devenind astfel mai mare în împărăţia cerurilor. Asemenea lor Domnul ne porunceşte să fim, nu asemenea celor mândrii.

Aşadar, avem conştiinţa că Domnul este cu noi pretutindeni, oriunde şi oricând. Însă cei care vor să rămână cu Domnul până la sfârşitul vieţii lor, trebuie să considere mândria ca un păcat, şi nu ca un ,,bine”. Ca un duh al întunericului, ca  o boală a sufletului din care însăşi izvorăşte moartea, precum ne spune Sf. Grigorie Dialogul : ,,Mândria este întâia născută a mortii”. Aceştia vor înţelege că opusul mândriei este smerenia, şi fără aceasta nu vor putea intra în Împărăţia Cerurilor. De ce ne spune Sf Apostol Petru: ,, Îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.”? Pentru a ne deschide ochii cei întunecaţi ai inimii, pentru a întări în noi credinţa cea adevărată, pentru a aprinde dragostea şi dorul arzător după mântuire şi mai ales pentru a ne scoate din groapa deşartă a mândriei, groapa păcatului. Căci în aceasta harul Duhului Sfânt nu se descoperă , însă într-o inimă smerită Duhul Sfânt se sălăşluieşte prin puterea sa cea negrăită: ,, Duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Doar o inimă iubitoare, devenită „infranta şi smerita” va dobândi Împărăţia Cerurilor. Ce altă jertfă este mai bineplăcută lui Dumnezeu decât smerenia? Să stai cu tine, smerit în tine, cum spune Părintele Arsenie Papacioc, înveţi astfel că smerenia nu este decât o artă ce te trimite la tine. În tine, ÎL descoperi pe Cel care a unit firea omenească cea distrusă prin păcat, cu firea îndumnezeirii, cu firea nemuririi şi a vieţii celei adevărate.    În tine, harul Lui n-a fost în zadar (I Corinteni 15:10) , căci în cel în care sălăşluieşte smerenia, în acesta este adevărul lui Hristos (ÎI Corinteni 11:10). Amin 

(Georgiana)