Să învăţăm de la necuvântătoare

2748693-lgIubesc animalele pentru că prin ele îmi dau seama cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. Fiecare fiinţă işi are rostul ei pe pămât şi de la fiecare avem ce învăţa. Aţi observat cât de fericit este un copil când se joacă cu un căţel? Cât zâmbet şi dragoste îi dăruieşte animalului…asta nu înseamnă decât un dar de la Dumnezeu, să ne facă să fim fericiţi alături de creaţia sa.

El nu a vrut ca noi să fim singuri, ne-a dăruit o mulţime de prieteni dar mai ales El stă lângă umărul nostru, când plângem El e sprijinul nostru, când râdem El zâmbeşte…când dăruim dragoste aproapelui nostru, El se bucură şi vine mai aproape de sufletul nostru.

„Aproapele” nostru sunt şi minunatele necuvântatoare…. O lupoaică îşi iubeşte toţi puii şi îi îngrijeşte pe toţi, îi apără cu viaţa sa…nu se plânge că are trei, cinci sau şapte, tace şi îi hrăneşte pe toţi, îi învaţă pe toţi să supravieţuiască, şi le oferă dragostea sa. O femeie când rămâne însărcinată fie ca mai are un copil, fie că nu este căsătorită, fie ca este prea tânără pentru copii, fie nu are posibilităţi materiale…se gândeşte dacă să-l păstreze sau nu…se gândeşte mai întâi la carieră, la bani, sau la frumuseţea ei.

De cele mai multe ori, multe dintre ele renunţă la mica făptură din ele, altele îl păstreză şi se bucură văzându-l crescând. Animalele nu fac aşa…şi sunt la fel ca noi creaţii ale Lui Dumnezeu. O căţelusă şi-ar da viaţa pentru puiul ei…gâsca îşi apără bobocii cu mare atenţie, chiar ne avertizează de la distanţă să nu ne apropiem ne ei.

Să învăţăm de la ele, ce minunaţi sunt copiii dăruiţi de Dumnezeu. Să învăţăm cât este de util să păstrăm tăcerea în unele momente, să învăţăm să fim curajoşi, să învăţăm să fim prietenoşi, să învăţăm să dăruim iubire, să  învăţăm să ne jucăm, să învăţăm să fim tandrii şi curaţi….

Există multe zile în viaţa noastă când ne supărăm şi vorbim urât, să învăţăm de la animale să păstrăm tăcerea. Există momente când ne simţim singuri, să învăţăm de la vierme că nimeni nu e uitat. Există zile când credem că nu suntem liberi, să învăţăm de la păsări că putem zbura, ne putem înălţa, ridica, spera, prin rugăciune.

Să învăţăm de la flori să zâmbim mereu. Aţi văzut ce fericită este o fată când primeşte flori? Să învăţăm de la copaci să fim înţelepţi, să învăţăm de la albine să muncim cu drag, să învăţăm de la peşti să nu cădem în „plasa” ispitei…să învăţăm de la gărgăriţă să fim toleranţi…..

Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile minunate, să-i mulţumim pentru soarele din fiecare dimineaţă, pentru natura care ne taie respiraţia, pentru prietenii credincioşi, pentru toare visurile noastre pe care le avem, pentru dragoste, dar mai ales pentru că este lângă noi, aproape, trebuie doar să-l chemăm. Dacă nu-l găsiţi..căutaţi-l printre necuvântătoare…sărutaţi florile căci sunt făcute de El, mângâiaţi un pui de căţel cu dragoste, luaţi-l de mână pe prietenul  vostru şi spuneţi-i că v-a fost dor de el…staţi întins pe iarbă şi lăsaţi-vă mângâiaţi de soare….acolo este bunul Dumnezeu!

(Oana Cristina)

(Visited 21 times, 1 visits today)