Sa luptam pana in ultima clipa a vietii cu firea noastra stricacioasa

Iata cateva indemnuri din ultimele insemnari ale Sfantului Ioan de Kronstadt, prin care ne arata atat de clar ca lupta cu firea stricacioasa se duce pana in ultima clipa a vietii. Sa nu ne lenevim pe drumul mantuirii si sa nu ne auto-multumim caci nici diavolul nu doarme, cautand mereu sa ne struneasca spre rau. Cu rabdare, cu barbatie si cu nadejde la Dumnezeu sa infruntam toate ispitele care ne ademenesc zi de zi  si care dau tarcoale in jurul mintii precum lupul in jurul stanii. Doar glasul Pastorului cel Bun si al sfintilor Sai sa-l ascultam:

„Dumnezeul meu! Cum a necinstit vrăjmaşul zidirea pe care Tu ai făcut-o după chipul Tău! Şi până acum ne necinsteşte pe toţi, ziua şi noaptea, prin nenumărate păcate şi patimi, gânduri necuviincioase, necurate, hulitoare, vătămătoare, tulburătoare de suflete! Ce luare-aminte, ce rugăciune, ce înfrânare, ce luptă trebuie să fie în noi cu vrăjmaşii cei gândiţi! Dumnezeule, ajută-ne tuturor, mai ales celor credincioşi Ţie şi care iau aminte la Tine!”

Omul este atât de adânc vătămat, stricat şi spurcat de către păcat, care e nesfârşit de felurit, încât chiar nevoindu-se multă vreme în vederea duhovnicească şi cugetarea la cele dumnezeieşti, dacă slăbeşte pentru o clipă frâiele duhovniceşti ale minţii şi ale inimii, îndată poate să se pogoare la gânduri şi simţăminte josnice, trupeşti, spurcate, pentru că rădăcinile păcatelor sunt adânci şi în toate părţile pătrund în inima omenească şi se întâmplă nu rareori să rămână în om până la moartea lui, paralizându-i sufletul. Doar prin răbdare, prin înfrânare, prin rugăciunea neîncetată, prin dureri şi prin suferinţe se dezrădăcinează ele. „Voi fi măcinat de dinţii fiarelor”, spunea Sfântul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, „ca să mă fac pâine curată a lui Dumnezeu”.

„Prietenia cu trupul nostru şi farmecul plăcerilor trupeşti sunt pricina păcatelor noastre, pricina răcelii faţă de Dumnezeu, a împătimirii de lume şi de părutele, trecătoarele, pieritoarele ei bunătăţi, pricina leneviei şi nepăsării noastre sufleteşti. Au dormitat toţi, şi au adormit (Mt. 25,5)”

Bagă de seamă la trupul tău cel mult pătimaş că el îţi este foarte mare duşman: printr-o mie şi una de pofte, el vrea să depărteze sufletul tău de Dumnezeu, să-l slăbănogească, să-l spurce, să îl omoare. Il slăbănogeşte prin lenevirea şi răceala faţă de rugăciune, faţă de metanii, faţă de cugetarea la cele dumnezeieşti.

O, vrăjmaş casnic, atotviclean, înşelător! Cât voi mai fi cu tine? Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? (Rom. 7,24)”

„Este nevoie de luptă necurmată cu toate patimile care trăiesc şi au rădăcini în noi. Ia spune-mi, ce patimă ai lovit şi ai omorât? Oare nu trăiesc toate patimile în tine până acum şi nu te rănesc, nu te tulbură ? Scoală-te şi loveşte toate patimile – aceşti amaleciţi gândiţi, care trăiesc în tine ca nişte paraziţi.

Ce unire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios ? (2 Cor. 6,15)”

Să ne gândim cu toţii la starea noastră de plâns, cumplită, şi la nevoia de a ne ridica şi de a ne îndrepta.”

„Mulţi nu-şi dau seama de această cădere şi ca atare nu socot că au neapărată nevoie de ridicare – şi se împotmolesc în nenumărate patimi şi obiceiuri rele. Doamne, deschide ochii noştri cei gândiţi!

Doamne! Mă minunez înaintea măreţiei lucrurilor Tale din împărăţia harului şi din împărăţia naturii, pe care Tu ai zidit-o; mă minunez înaintea nemăsuratei Tale dreptăţi şi înţelepciuni, de faptul că Tu, îngăduind iubitei Tale zidiri cuvântătoare (omului) să cadă adânc şi să fie prădată şi amăgită şi batjocorită de şarpele ucigaş de oameni, bine ai voit a-l răscumpăra şi a-l reface în chip mai presus de fire, însuţi întrupându-Te şi înomenindu-Te şi alegând-o ca unealtă a întrupării pe buna, preacurata Fecioară, pe care ai arătat-o Ocrotitoare şi Apărătoare a tuturor creştinilor ortodocşi.

Ingerii se minunează de pogorământul Tău, de bunătatea şi de înţelepciunea Ta!”

(Sf. Ioan de Kronstadt – Ultimele Insemnari)