Să ne rugăm mai mult decât citim

Am citit pe blogul Părintelui Stephen un lucru care mi-a plăcut foarte mult. El zicea că ar trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu măcar atât timp cât citim cărţi despre Dumnezeu.

Recunosc şi eu că citesc despre Dumnezeu, uneori puţin alteori mai mult; din Sfinţii Părinţi când sunt mai liniştit şi mai concentrat, din cărţile ortodoxe cu un limbaj mai uşor când am inima plină de păcate şi conştiinţa încarcăta şi burta plină. Dar de rugat mă rog dimineaţa şi seară şi câteodată în timpul zilei dacă am nevoie. 

Aşa rânduieşte Dumnezeu ca-n timpul zilei să nu-mi iasă câte ceva bine şi atunci îmi aduc aminte de El şi-i cer ajutorul rugându-mă. Îngăduie Dumnezeu să mai cad şi-n păcate şi atunci mă mustră conştiinţa şi-mi aduc aminte de Dumnezeu şi-mi cer iertare.

Nu prea mă rog prea mult, sunt destul de leneş. Dar îmi place să citesc mult, aş citi tot timpul cărţi despre Dumnezeu. Mă bucură mult ce citesc dar în acelaşi timp nu cred că o să ajung vreodată să fiu aşa cum scrie în acele cărţi, sau să mă apropii aşa de mult de Dumnezeu cum s-au apropiat sfinţii. E ca şi cum aş acorda mai mult timp să citesc despre cum trebuie să-ţi iubeşti soţia decât timpul pe care l-aş petrece cu ea zi de zi.

Bucuriile cele mai mari totuşi nu le-am avut din cititul cărţilor ci le-am avut rugându-mă. M-am simţit foarte fericit în timpul slujberlor şi rugăciunilor din Biserică şi am rămas marcat de dumnezeirea şi sfinţenia lor. Mă-ntorc tot timpul la Biserică căci am simţit de multe ori pe Dumnezeu aproape şi am avut sufletul uşurat. Trăirea prezenţei lui Dumnezeu în Biserică e o experienţă mult mai profundă decât citirea cărţilor despr El. Aşa cum experienţa de a întâlni o persoană e mult mai puternic trăită decât aceea de a vedea poze cu aceea persoană şi a citi despre ea.

Măcar de m-aş ruga în fiecare zi pe cât citesc în fiecare zi.

Ştiu că Dumnezeu nu mă va-ntreba la judecată cât am citit ci ce am făcut din cât am citit. Nu mă va-ntreba de câte ori am citit Evanghelia ci mă va-ntreba dacă am dat de mâncare celor săraci, dacă am dat de băut celor însetaţi, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin, dacă am cercetat pe cel bolnav şi dacă am vizitat pe cel în temniţă.

Rugăciunea e începutul oricărei fapte bune. Orice lucru încep trebui să-i cer sprijinul lui Dumnezeu căci El e puterea noastră.

Bine zicea Sfântul Ioan de Kronstad că Dumnezeu e viaţa noastră, El e sănătatea nostre, El e bucuria noastră, El e puterea noastră. Fără El nu putem nici măcar respira, nici sta în picioare, nici a merge…

Aşa cum pruncul din burta mamei trăieşte fiecare mişcare din exterior prin mama sa, prin mama sa respiră, se hrăneşte, se mişcă aşa şi noi oamenii trăim prin Dumnezeu în orice clipă.

Cu adevărat nu exagerează cu nimic când spune Domnul:

„Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.”(In.15,4-5)

(Claudiu Balan)