Samaritenii din Markowa

Până la Doilea Război Mondial, în Polonia au trăit cei mai mulţi evrei din Europa. Numărând aprox. 3,4 milioane de persoane, ei reprezentau cca. 10% din populaţia ţării. Acesta a fost motivul pentru care Polonia ocupată de germani a fost aleasă de Al Treilea Reich ca loc principal pentru exterminarea populaţiei evreieşti de pe întregul continent.

Teroarea germană îndreptată împotriva evreilor pe teritoriile Poloniei aflate suh ocupatie a crescut treptat. Încă din anul 1939 naziştii au dispus ca aceştia sâ poarte pe braţ banderole cu Steaua lui David, pentru a-i diferenţia de polonezi. La răscrucea anilor 1940-1941, au început să fie inchişi în ghetouri, unde, înghesuiţi fiind într-un spaţiu mic, mureau în masă din cauza bolilor, muncii istovitoare şi înfometării. Drama trăită de populaţia evreiască a putut fi văzută, de exemplu, în ghetoul din Varşovia, unde 450 de mii de oameni, adică 1/3 din locuitorii oraşului, au fost înghesuiţi de germani pe o suprafaţă ce constituia doar 2,4% din suprafaţa sa.

În anul 1941, evreii de pe teritoriile poloneze ocupate de Al Treilea Reich au fost scoşi în afara legii, ceea ce însemna că uciderea lor nu era pedepsită. În același timp, după închiderea definitivă a evreilor în ghetouri, germanii au introdus pedeapsa cu moartea pentru toţi polonezii care ascundeau, ajutau, hrăneau şi chiar vindeau alimente acestora. Represiunile erau îndreptate nu numai impotriva celui „vinovat”, dar şi al întregii sale familii sau al comunităţii locale în care acesta trăia. Pedeapsa cu moartea îi ameninţa, de asemenea, pe toţi cei care cunoşteau evrei care se ascundeau în afara ghetourilor sau polonezi care-i ajutau, dar care nu raportau autoritătilor germane. Informatorii primeau recompense modeste în bani sau obiecte. Evreii prinşi de germani în afara ghetourilor, precum şi protectorii lor polonezi erau, de obicei, omorâţi pe loc, împreună cu familiile lor; de multe ori erau arse chiar şi clădirile în care fuseseră ascunşi evrei. Uneori, erau ucişi toţi locuitorii unui sat pentru faptul de a fi ascuns evrei. În anul 1942, după Conferinţa de la Wannsee, a început perioada de exterminare a evreilor prin lichidarea ghetourilor şi deportarea lor în masă către lagărele de concentrare construite de germani în Polonia ocupată, proces care s-a întins până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Spre deosebire de Polonia (dar şi teritoriile URSS ocupate de Al Treilea Reich), în Europa de Vest ajutorul dat evreilor era pedepsit, de obicei, doar prin confiscarea proprietăţii, prin arest, sau, în cel mai rău caz, deportarea în lagăr. În Belgia, Olanda, Norvegia, Franţa şi Italia nu a fost raportat niciun caz în care persoane care au acordat ajutor evreilor să fi fost omorâte de germani. În Danemarca a murit din această cauză un om, în Olanda, pentru ascunderea Annei Frank germanii au arestat două persoane — una a fost trimisă în lagăr, cealaltă a petrecut câteva săptămâni în arest. Mai mult decât atât, în Olanda erau permise chiar şi demonstraţiile impotriva politicii anti-evreieşti a forţelor de ocupaţie, iar in Franţa nu exista nicio pedeapsă pentru ajutorul dat evreilor.

În Polonia, unde populaţia de polonezi a fost supusă unei terori extreme din partea invadatorilor germani, iar salvarea evreilor era foarte dificilă, au existat totuşi oameni cărora nu le-a lipsit curajul. Potrivit istoricilor, în diferitele forme de asistenţă acordată evreilor au fost implicaţi între 300 de mii şi 1 milion de polonezi. Polonia a fost, totodată, singura ţară din Europa ocupată de germani în care a existat o organizaţie secretă de stat pentru ajutarea şi salvarea populaţiei evreieşti — Consiliul Pentru Ajutarea Evreilor „Zegota”, care se ocupa cu furnizarea de alimente, medicamente, imbrăcăminte şi chiar arme în ghetouri, precum şi cu organizarea de evadări şi eliberarea de documente false, inclusiv certificate de botez. Statul Secret Polonez a fost primul care a furnizat informaţii despre soarta evreilor sub ocupaţia germană (raportul lui Jan Karski din ghetou), precum şi despre Holocaust (raportul căpitanului Witold Pilecki, care în anul 1940 s-a infiltrat de bunăvoie la Auschwitz).

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial germanii au ucis aproximativ 90% dintre evreii polonezi. Potrivit diferitelor estimări, au supravieţuit ocupaţiei gemiane cca. 40-120 de mii dintre ei, care s-au ascuns în rândurile populaţiei de polonezi, în păduri sau printre partizanii polonezi.

Numărul exact al polonezilor ucişi de germani pentru ajutorul dat evreilor nu este cunoscut deoarece o mare parte dintre victime a rămas anonimă şi nu a fost păstrată întreaga documentaţie. Estimările istoricilor oscilează între 2,5 mii şi 50 de mii de persoane. Polonezii constituie cea mai mare grupare etnică premiată de Institutul Yad Vashem din Ierusalim cu titlul de „Drept între Popoare”, acordat pentru salvarea dezinteresată a evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (6620 persoane, adică 26% dintre toate persoanele premiate).

Soarta familiei Ulma, căreia îi este dedicată expozitia „Samaritenii din Markowa” şi al cărei nume este purtat de Muzeul Dedicat Polonezilor Care Au Salvat Evrei inaugurat la 17 martie 2016 în această localitate, este, pe de o parte, unică şi individuală asemeni fiecărei vieţi umane, iar pe de altă parte reprezentativă şi comună cu soarta a mii de alti polonezi, care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au făcut gestul eroic de a-i salva pe semenii lor evrei.

Expoziția de mai jos a fost afișată la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmației.

FAMILIA ULMA – POLONEZI ASASINAŢI DE NEMŢI PENTRU AJUTORUL DAT EVREILOR

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la 24 martie 1944, gemanii au ucis intreaga familie poloneză Ulma şi, odată cu ea, evrei din familiile Didner, Grunfeld şi Goldman, pe care aceasta îi ascunsese.

Localitatea în care s-a petrecut tragica poveste se numeşte Markowa şi este situată în partea de sud-est a Poloniei, nu departe de Lancut, la aproximativ 300 km de Varşovia. În perioada interbelică (1918-1939), satul avea 4500 de locuitori, dintre care aproximativ 120 de evrei. Această zonă a fost puternic influenţată de mişcarea populară, ceea ce a dus la apariţia unei elite locale de agricultori, deschisă către lume şi organizată pe baze moderne dar, în acelaşi timp ataşată creclinţei catolice şi respectănd poruncile evanghelice. În această atmosferă spirituală au fost educati Wilttoria Niemczak şi Jozef Ulma, care s-au căsătorit în 1935.

Foarte curănd, familia s-a mărit. Pe lăngă cultivarea părnăntului, Jozef se ocupa şi cu fotografia, grădinăritul, creşterea viermilor de mătase, constructia de unelte mecanice, dar și cu activităţi sociale, implicăndu-se înn acţiuni ale Asociației Tineretului Catolic sau cele ale Uniunii Tineretului Agricol al Republicii Polone „Wici”. Wiktoria se ingrijea de casă şi de cei şase copii: Stasia, Basia, Wladek, Franus, Antoni şi Marysia.

În 1942, nemții, care ocupaseră Polonia, asasinaseră majoritatea evreilor din Markowa. La 13 decembrie 1942, sub ameninţarea pedepsei cu moartea, o parte a locuitorilor a fost obligată să-i caute să-i predea pe evreii care se ascundeau încă localitate. A doua zi, cele 25 de persoane descoperite şi arestate au fost ucise de poliția militară germană. În ciuda evenimentelor tragice, şi perfect conştiente că riscă moartea, nouă familii de polonezi au continuat să ascundă evrei în casele lor. Una dintre acestea a fost familia Ulma. În primăvara anului 1944, ei au fost denunţati, probabil de un poliţist polonez din Lancut. La 24 martie 1944, toți membrii familiei, inclusiv cei şase copii mici și Wiktoria, care era însarcinată, impreună cu evreii pe care-i ascundeau (Saul Goldman şi cei patru fii ai săi, care în Markowa erau numiţi Szalli, cele două flice şi nepoata lui Haim Goldman, probabil Lea Didner, împreună cu fiica ei, al cărei nume nu se cunoaşte, precum şi Golda Grunfeld) au fost ucişi de către jandarmii germani. La sfărşitul ocupatiei germane, in Markowa mai trăiau 21 de evrei.

În anul 1995, Wiktoria și Jozef Ulma au fost decoraţi de către statul israelian cu medalia „Drept intre Popoare”, iar în anul 2003, Biserica catolică a inceput procesul de beatificare a lor. În martie 2016, la Markowa s-a deschis un muzeu care poartă numele Familiei Ulma, dedicat polonezilor care au salvat evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Mai jos puteți vedea muzeul memorial din Markowa.