Săptămâna patimilor – Închisoarea Piteşti, Camera 3 Subsol, anul 1951
Pastile din 1951… Eram siguri că, după vizita lui Ţurcanu, Zaharia va veni cu o nouă metodă de tortură. După masa de seară, Zaharia s-a întors ca un taur înfuriat si si-a debitat repertoriul lui muzical. A ales zece dintre noi si, împreună cu cei din comitet, ne-a aplicat legea „dragostei lui Gheorghiu”.
Apoi, ne-a fixat o nouă pozitie pe priciuri: în loc să tinem mâinile pe genunchi, trebuia să le ridicăm în sus, pe lângă cap. După bătaia primită, abia ne mai puteam misca, iar prin tinerea mâinilor în sus în pozitie fixă, surescitarea nervoasă se intensifica în asa măsură, încât era imposibil de suportat.
Atunci ne-am convins cu totii că, până la urmă, nu vom putea răbda si nu vom avea de ales decât să ne lepădăm de Miscarea Legionară sau să înnebunim.
***
Săptămâna care a urmat acestor întâmplări a rămas de neuitat.
Noua pozitie fixă era atât de greu de suportat, încât doream, mai mult ca oricând, să vină moartea sau un cutremur să dărâme fortăreata Pitesti, iar molozul ei să ne îngroape pentru totdeauna. Cât de asteptată a fost si căt de sublimă ni se părea acum moartea de martir! Numai Dumnezeu însă stia când avea să ia sfârsit această tortură si în ce fel.
Se apropiau Pastile si eram îngroziti la gândul că ceea ce se petrecuse la Crăciun se va repeta aidoma si de Pasti, cu aspecte însă mult mai satanice, pe care imaginatia omului sănătos la minte nu le poate crea.
Era Duminica Floriilor, înainte de Săptămâna Patimilor. În acea după-amiază, Zaharia s-a întors de la camera 4 spital si a făcut o nouă redistribuire pe prici.
Deodată, mi-a trecut prin minte că se pregătea ceva straniu, ceva de nedescris, în legătură cu Săptămâna Patimilor si cu Pastile.
Primul pe prici, a fost asezat, după noua ordine, a fost Maglavit, urmat de Nedelcu, de Bordeianu Dumitru, autorul acestor jalnice amintiri, Popescu Paul, Zelică Berza, Grigoras, Hutuleac, Sântimbreanu, Reus, Gheorghiu si Andrisan.Toti acestia făcuseră parte din grupul lui Maglavit. Când am văzut această nouă ordine si mai ales faptul că toti eram din grupul mistic, fără să ne dăm seama, o groază ne-a cuprins, presimtind ceea ce ne astepta.
Luni, în Săptămâna Patimilor, imediat după prânz, Zaharia s-a întors cu un teanc de hârtii în mână, mai multe mături tocite, un ghem de ată groasă, niste cutii de conserve goale, mangal si o sticlută.
Le-a asezat pe priciul nostru, si, din cozile de mătură, ne-a pus să facem cruci.
Una din cruci, mai mare, era pentru Ungureanu.
Nu ghiceam ce avea de gând să facă Zaharia. Din cutia de conserve, a făcut cădelnită, iar hârtiile aduse le-a împărtit celor ce se lepădaseră de Miscarea Legionară si la vreo 5-6 care făcuseră de planton de la 15 ianuarie.
După ce toate acestea au fost pregătite, Zaharia ni s-a adresatîn felul următor:
„Misticilor si – celorlalti din cameră – banditilor, pentru că credeti în Dumnezeu si în Patimile Lui, iar după cum stiti eu nu cred în astfel de baliverne, si pentru că este Săptămâna Patimilor, să vedeti si voi ce patimi vor îndura acesti mistici!”
Oricine mi-ar fi spus si orice as fi citit în cea mai pornografică literatură, nu mi-as fi putut închipui niciodată că niste minti satanizate si bolnave puteau născoci asemenea măscări, pentru a huli si ofensa Majestatea lui Dumnezeu, Sfintenia si Neprihănirea Lui.
Asa cum am mai relatat cu ocazia Crăciunului din 1950, nu-mi voi îngădui – pentru bruma de cultură si carte pe care mi-am însusito în decursul anilor de învătătură, pentru bunul simt si pudoarea unui umil crestin – să prezint înaintea cititorilor astfel de abjectii adresate lui Dumnezeu. Dacă le-as pronunta sau le-as scrie, m-as face purtătorul de cuvânt al satanei si al slugilor lui.
Ce sens ar avea să descriu pornografiile, insultele si hula adusă lui Dumnezeu? Cei credinciosi ne vor crede pe cuvânt, avându-i martori pe Dumnezeu si pe acei ce, în Numele Lui, au îndurat astfel de torturi. Nu ne vor crede ateii, care si asa hulesc pe Dumnezeu, fără a fi torturati.
Din după-masa de luni si până în Vinerea Mare, când se cânta Prohodul în bisericile noastre, precum si în cele trei zile de Pasti, s-a cântat tot timpul pe melodia Prohodului, de către cei zece care se lepădaseră de Miscare, plus plantoanele, tot acest repertoriu de pornografii, măscări si scabrozităti, care depăseau orice imaginatie.
Noi, „misticii”, am fost purtati timp de opt zile, în genunchi prin cameră, de la un capăt la altul, în frunte cu Ungureanu, închipuind patimile Domnului.
Lui Ungureanu i-au făcut coroană de spini, iar în cutiile de conserve s-a pus mangal stropit cu gaz lampant si i s-a dat foc, ca să tămâiem cu ele, în timp ce mergeam în genunchi, făcând metanii.
L-am văzut pe Ungureanu plângând ca niciodată, îngrozit de ceea ce ne-au fortat să facem.
Ce mi-a cutremurat sufletul în timpul acestei torturi a duhului, a fost imaginea mamei, pe care am văzut-o în fata ochilor, îndoliată, asa cum întelegea ea să trăiască Săptămâna Patimilor Mântuitorului.
O vedeam plângând; îi era poate gândul la suferintele mele, desi biata de ea nu stia în ce iad mă aflam.
La fel, le vedeam plângând pe toate mamele celor torturati si îngroziti de a fi pusi să-L hulească pe Dumnezeu. Dacă ar fi văzut aceste mame la ce au fost supusi fiii lor, multe dintre ele si-ar fi iesit din minti.
După opt zile de mers în genunchi, ni s-au rupt pantalonii, iar genunchii erau numai o rană.
Singurul dintre noi care a refuzat să participe la acest ritualsatanic, a fost Nedelcu Aristide. Asa înnebunit cum era, s-a desprins din cortegiu. A fost tolerat, pentru că, spuneau ei, îsi iesise din minti.
La sfârsitul celor opt zile de chin si umilintă, de dimineata până seara, distrusi sufleteste, scârbiti de noi însine, de neputinta si slăbiciunea noastră, imploram Cerul să ne ia zilele.
Din cauza mersului pe ciment, genunchii nostri erau o rană sângerândă si, când atingeam cimentul, călcam parcă pe ace. Dar, în afară de rănile fizice, această degradare spirituală a lăsat răni si mai adânci în sufletele si constiinta noastră.
Mă gândeam cu groază în acele momente dacă aveam să petrecem la fel si alte sărbători ale Nasterii si ale Învierii lui Hristos, în timp ce părintii, fratii, surorile si prietenii nostri vor trăi bucuria adevăratelor sărbători.
Nu numai în camera 3 subsol s-au petrecut asemenea orgii, ci în toate celelalte camere, după cum aveau să mărturisească, după demascări, cei ce le-au trăit ca si noi.
Iată scopul final al reeducării comuniste: scoaterea lui Dumnezeu din inimile oamenilor si prăbusirea lor în neant.
(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării; Sursa: Fericiticeiprigoniti.net)
Ana
aprilie 18, 2011 @ 7:47 pm
Sa citim, spre intarire si cunoastere
Am citit intai Intoarcere la Hristos a lui Ioan Ianolide si apoi am citit Cartea lui Dumitru Bordeianu despre care se scrie in articol. Nu stiu daca as fi rezistat sa le citesc invers. Cert este ca, cartea lui Dumitru Bordeianu nu se poate citi fara o eventuala pregatire.
In timp ce citeam cartea lui Bordeianu, invatata fiind cu rugaciunea continua din inchisorile comuniste, ma intrebam de ce nu se roaga, de ce, de ce? Si intr-un tarziu am inteles ca… se demonizase. E o carte puternica, foarte puternica si care este spre intarirea noastra.
Toti acesti marturisitori au suferit din dragoste pentru Hristos. Sa dea Domnul ca sa putem si noi simti si marturisi dragostea pentru Hristos.
P.
aprilie 19, 2011 @ 4:05 am
intrebare
Stau cateodata si ma intreb, eu ce as fi facut in situatia lor ?
Ana
aprilie 19, 2011 @ 6:39 am
P., citind si eu incercam sa ma pun in situatia lor, insa e imposibil.
Dan
aprilie 19, 2011 @ 12:34 pm
Eu unul sunt aproape convins ca as fi devenit un reeducat "stralucit". Si nu o zic dintr-o aparenta smerenie, ci incerc sa gandesc obiectiv comparandu-ma cu marturisitorii la varsta tineretilor.
Daca Gheorghe Calciu care era un tanar foarte credincios, invatat de mic cu greutatile vietii a devenit reeducat dupa cumplite batai si daca Aurel Visovan, un tanar de un deosebit curaj a refuzat sa se mai roage in urma cumplitei disperari, si daca Dumitru Bordeianu, alt tanar foarte credincios, cu multa initiativa si foarte multa rezistenta de a rabda, a ajuns la un moment dat satanizat sub batele "prietenilor", atunci pentru mine este clar ca nu as fi rezistat nici 5 % din cat au rezistat acesti marturisitori si martiri ai neamului.
Ana, de remarcat ca Dumitru Bordeianu a rezistat in epicentrul reeducarii pitestene foarte mult timp, si ca satanizarea s-a produs printr-o cadere foarte fina, cand dupa N suplicii, intrebat fiind daca se mai roaga a raspuns ca nu se mai roaga desi el se rugase pana atunci. Insa din acel moment nici nu a mai putut sa se roage caci harul s-a retras de la el.
Deci ce cumplit de fina e caderea!!! Dumitru Bordeianu nu s-a lepadat de Dumnezeu dupa atatea ciomageli primite ci caderea lui s-a produs foarte simplu la prima vedere: s-a dezis de Miscarea Legionara (in care se formase ca si caracter darz) iar apoi, din dezorientarea nebuniei colective, a mintit ca nu se mai roaga. Si de aici a urmat dezastrul sufletesc care l-a chinuit 4 ani: satanizarea.
Oricum, toti marturisitorii care au trecut prin pitesti si nu numai, spun ca nu se putea rezista nelimitat acolo. Era un iad continuu zi si noapte, clipa de clipa.
ani
aprilie 19, 2011 @ 8:28 pm
sfinti martiri inca necanonizati
Asa cum spunea parintele Iustin Parvu , unul din supravietuitorii lagarelor de exterminare a elitei romanilor :" Adevarata biserica a fost inchisorile comuniste ". La Aiud ,la Gherla ,la Pitesti , Canal ca si in celelalte temnite risipite pe tot cuprinsul tarii au scris "pagina demnitatii romanesti in cartea insangerata a secolului XX".Din pacate insa suferinta lor le-a fost dupa cutezanta cu care au infruntat pe dusmanii tarii si a lui Dumnezeu .
Eu cred ca cel mai important lucru este sa intelegem mai bine rostul jertfei lor si anume "libertatea noastra in Adevar ".
In inchisorile transformate in lagare mii si zeci si sute de mii de oameni au fost intemnitati , cei mai buni pe care ii avea tara :" Toate institutiile de baza ale societatii erau bine reprezentate : Academia Romana , Universitatea , Facultatile , inclusiv cea de Teologie , fostele guverne impreuna cu armata , clerul si calugarii , scolile si intreprinderile , muncitorii si taranii nedispusi sa-si vanda sufletele satanei . Numai Bunul Dumnezeu stie numarul si numele victimelor trecute prin rigorile torturilor , aplicate de calai cu inalta calificare , prin proba cumplitelor rangi , a focului , a varului nestins , a infometarii , a frigului , a terorii si a umilintelor de tot felul ."
Prin citatele enuntate am vrut sa ilustrez cate putin din suferintele lor , a acestor sfini ai neamului , a acestor noi martirii ai tarii pentru ca eu nu imi gasesc cuvinte vrednice de a ilustra nespusul chin trupesc si sufletesc al acestor mucenici de care nu suntem vrednici .
Consider ca datoram o nespusa recunostinta si o netarmuita drogoste acestor suflete curate care ne privesc de acolo de sus "rugandu-se pentru noi si asteptandu-ne" .
Alaturi de promotorii campaniei :"Sfintii inchisorilor " Danion Vasile, Razvan Codrescu, Claudiu Tirziu, Razvan Bucuroiu si Mircea Platon si eu militez pentru canonizarea martirilor si marturisitorilor din inchisorile comuniste si cred ca multi altii , mult mai bine cunoscatori decat mine a acestei perioade .
Citind cartile in care sunt prezentate foarte bine aceste pagini negre de istorie scrise cu sangele atator sfinti va veti da seama de niste adevaruri poate pana acum necunoscute noua tinerilor si din care am citat si eu .
Aceste carti sunt "Icoana noilor martiri ai pamantului romanesc " , "Sfantul inchisorilor "(marturii despre Valeriu Gafencu adunate si adnotate de monarhul Moise ) , Ioan Ianolide "-)etinutul profet " s.a
De asemenea eu am gasit pe net scrieri ale lui Corneliu Zelea Codreanu din care am citit volumul "Pentru legionari ". Daca il veti citi va garantez ca veti privi istoria cu alti ochi .
Deopotriva va recomand cu caldura sa mergeti in pelerinaj la Manastirea "Inaltarea Sfintei Cruci " din Aiud , (sau Rapa Robilor cum mai este numita )pentru ca poate acest lucru va va schimba viata , asa cum marturisesc ca s-a intamplat si cu mine .
Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe toti cei care s-au jertfit pentru neamul acesta romanesc si sa ne dea si noua puterea sa le urmam credinta si indrazneala .
Cred ca asa ii vom putea cat de cat rasplati pentru sacrificiul lor urmandu-i si pomenindu-i in bisericile noastre de care au fost atata timp indepartati fara voia lor .
Sa nu-i uitam niciodata !
Ana
aprilie 19, 2011 @ 8:55 pm
Dan, am citit cartea in urma cu cativa ani si mie mi-a ramas in gand ca Dumitru B. nu se mai ruga. Posibil sa gresesc. Dar iti dau dreptate cu [i]"-)eci ce cumplit de fina e caderea!!!"[/i].
Asa slabanogiti cum suntem azi, am fi cazut usor. Cred insa ca daca am fi trait la vremea respectiva, nu am fi fost departe de ce au fost ei. Majoritatea s-au intarit in inchisori.