Săptămâna Patimilor îmi îmbracă sufletul în lacrimi şi doliu

Cu inima sfâşiată de frumuseţea jertfei Mântuitorului, în acesta săptămână, sufletul meu plânge pentru durerea pe care şi eu I-am pricinuit-o Domnului Iisus care Şi-a dat viaţă şi pentru bietul meu suflet, pentru a fi el mântuit. Acesta Sfânta Săptămâna schimba total cursul vieţii mele obişnuite, devine nu o săptămână banală precum sunt multe altele, ci una plină de rugăciune, lacrimi şi durere.

În decursul acestei săptămâni, treburilor gospodăreşti, din prima jumătate a zilei le ia locul rugăciunea pe care împreună cu atâtea suflete din Biserică o rostim în a doua parte a zilei. Anul trecut, după rugăciune toţi tinerii prezenţi în biserica am fost chemaţi de către părinte la strana pentru a cânta pricesne în timp ce dânsul miruia credincioşii. A fost un sentiment minunat, eu, care personal nu îi cunoşteam pe mulţi dintre cei prezenţi fiind la licee diferite, simţeam cum, rostind pricesnele împreună devenim un singur glas care se înalţă spre Dumnezeu, îmi simţeam sufletul uşor, cuprins de o linişte negrăită.

În Săptămâna Patimilor, este mult mai prezentă durerea, jertfa Sfântă a Bunului Pastor decât în celelalte zile, întreaga mea fiinţă fiind copleşită în fiecare an de tristeţea, învinuirea ca şi eu am contribuit cu o palmă, cu o lovitură de bici de fiecare dată când am păcătuit, de recunoştinţă că Şi-a dat viaţă şi pentru sufletul meu nevrednic.

Însăşi natura îşi schimbă faţa în preajma acestei iubiri divine, fiindcă jertfă a fost din iubire. Cum oare ar putea oamenii, principala cauză pentru care au avut loc aceste Patimi să nu se schimbe? Eu îi simt pe toţi oamenii, în aceste zile sfinte, ca o singură suflare care Îl conduce pe Cel Sfânt pe un drum anevoios dar necesar pentru eliberarea sufletelor noastre. În mulţi ani o ajutăm pe mama în bucătărie la mâncare, dar, când la televizor era difuzat filmul cu Patimile Domnului, ochii mei erau aţintiţi spre acel ecran, şi cu lacrimi în ochi priveam Patimile, în timp ce o întrebam pe mama, „cum pot să facă oamenii aşa ceva?”

Săptămâna Patimilor este şi va rămâne pentru mine cea mai grea săptămână din punct de vedere emoţional, o săptămână în care ne apropiem cu fiecare zi de momentul culminant şi anume moartea şi Învierea Creatorului pentru creatura Sa.

(Mihaela Gligan)

Articol trimis în cadrul concursului „Cum simţiţi voi legătura dintre marile sărbători ale Bisericii Ortodoxe şi viaţa noastră de zi cu zi?”