Ce creatură impunătoare, bună, splendidă, frumoasă, luminoasă, puternică, inteligentă fusese dintru început Satana
Toată făptura dă mărturie despre nemărginita milă şi dreptate a Creatorului. Satana însuşi şi îngerii lui, prin existenţa lor scelerată şi prin ticăloasele uneltiri împotriva oamenilor, învederează nemărginita milă şi dreptatea Creatorului.
Căci ce erau dintru început Satana şi îngerii lui? De ce lumini, de ce comori, de ce bunătăţi s-au lipsit din cauza nerecunoştinţei lor încăpăţânate şi arbitrare, a trufiei, răutăţii şi invidiei împotriva Domnului? N-a fost oare căderea lor absolut deliberată, gândită anume, cu scopul de a se război veşnic cu Creatorul şi cu creaţia Sa, cea raţională şi cuvântătoare, adică cu oamenii?
Judecând după răutăţile pe care le face Satana în lume, după cât de numeroase şi de putemice sunt ele, ne putem da seama ce duh impunător şi puternic fusese la început. Judecând după mulţimea oamenilor cărora le întunecă minţile şi îi amăgeşte pretutindeni în lume („cel ce înşeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ” – Apocalipsa 12, 9), putem să ne dăm seama că mai înainte strălucea de lumină şi de adevăr. „Tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu, hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe” (Iezechiel 28, 13).
Judecând după intenţiile sale viclene, trupeşti, necurate, putem deduce cât de râvnitor şi de binevoitor era şi cât de bun, prin darurile cu care îl înzestrase Creatorul. Judecând după cruzimea şi răutatea uneltirilor sale, ne putem da seama că fusese inteligent şi că ar fi putut face mult bine şi i-ar fi fost de mare ajutor Creatorului în lucrarea Sa, printre duhurile cele de jos şi printre oameni.
După uriaşa lui răutate, puteţi să vă daţi seama ce creatură impunătoare, bună, splendidă, frumoasă, luminoasă, puternică, inteligentă fusese dintru început Satana. Câte daruri făcuse să se adune în el bunătatea Creatorului şi de ce s-a lipsit din pricina cumplitei, intenţionatei sale nebunii. După răutatea pe care o poartă oamenilor, daţi-vă seama cât de bun fusese la început; după invidia lui puteţi deduce cât a fost de binevoitor, după aviditatea fără de margini şi zgârcenia pe care le stâmeşte în oameni vă puteţi închipui mărinimia sa cea dintru început; după trufia lui, de măreţia pe care i-a dat-o Dumnezeu.
După urâtul, lehamitea, descurajarea fără de margini pe care le aduce în oameni vă puteţi da seama de fericirea lui de altădată! Fiindcă mai înainte fusese tot atât de bun, pe cât este acum de rău! El reprezintă pentru toţi îngerii din cer şi pentru toţi oamenii înţelepţi o veşnică lecţie de smerenie şi ascultare, căci oricât de buni ar fi îngerii şi oricât de inteligenţi şi chiar perfecţi în anumite privinţe oamenii, ei au toate aceste daruri doar prin bunătatea Creatorului, nu prin ei înşişi, şi trebuie să-i mulţumească Creatorului şi să I se roage cu credinţă nestrămutată pentru bunătatea şi atotputernicia Sa, cu speranţa că vor primi totul de la El.
Căderea duhurilor rele s-a întâmplat din cauza trufiei şi răutăţii. Această cădere a devenit o lecţie pentru toţi oamenii: să se smerească în faţa Creatorului, să se considere pe sine ca neînsemnând nimic, să-I atribuie totul lui Dumnezeu, să trăiască numai în Domnul, făcând voia Sa. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Acolo unde nu s-a priceput şi n-a vrut să ajungă Satana, cu toată isteţimea sa, a ajuns Fecioara Maria, care a concentrat în sine smerenie fără seamăn, preaînaltă sfinţenie. „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine” (Luca 1, 28). „Că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1, 48).
De asemenea, noi toţi, care nu suntem decât curată nimicnicie, având totul de la Dumnezeu, în afară de păcat, trebuie să ne smerim neîncetat şi adânc în faţa Creatorului, căutând în orice lucru milostivirea Sa.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, pag 272)
daniel
mai 26, 2011 @ 6:39 pm
Nu inteleg acest articol. Daca Satana a fost atat de bun si de inteligent de ce a mai facut acele „lucruri”. Pai ori era inteligent si isi dadea seama ca D-zeu era atotputernic (principiu de baza) ori nu. Sa zicem ca a gresit, dar de ce nu s-a cait, caci Domnul e milostiv si bun si l-ar fi iertat.
Citez „Judecând după răutăţile pe care le face Satana în lume, după cât de numeroase şi de putemice sunt ele, ne putem da seama ce duh impunător şi puternic fusese la început.” Asta inseamna ca Satana, fiind creatia lui D-zeu, D-zeu este responsabil si de ceea ce face Satana. Pai nu, adica bun , tu D-zeu ai gresit cu Satana, dar de ce trebuie sa sufere oamenii.
Citat incredibil (pentru mine cel putin)
„o lecţie pentru toţi oamenii: să se smerească în faţa Creatorului, să se considere pe sine ca neînsemnând nimic, să-I atribuie totul lui Dumnezeu, să trăiască numai în Domnul, făcând voia Sa.”
Deja ma intreb ce rost mai are existenta umana citind asta, suntem pur si simplu un fel de sclavi, ori te rogi toata ziua si donezi bisericii toti banii, ori ajungi in Iad. Eu inteleg acest citat ca pe un indemn de a nu face nimic in viata si a fi un nimeni si mai inteleg unele chestii dar mi-e rusine sa le exprim.
Eu cred ca D-zeu nu ar fi niciodata o fiinta atat de orgolioasa sa se supere pe oameni pentru pasiunile lor, pentru scepticismul lor, viciile lor. Pai o viata au, au timp dupa aia zeci de milioane de ani sa traiasca langa D-zeu, macar 80, 90 de ani sa traiasca fara El.
Administrator
mai 26, 2011 @ 8:03 pm
Salut Daniel,
Iti voi raspunde la toate intrebarile tale pe rand:
1. Faptul ca era inteligent nu insemna ca era programat sa fie bun, ci el ca inger era liber sa aleaga de a face binele sau raul asa cum suntem noi oamenii si asa cum sunt toti ingerii astazi.
2. Daca vrei sa vezi de ce diavolul nu vrea sa se pocaiască şi să-şi ceară iertare atunci citeşte această întâmplare din viaţa Sfântului Antonie şi vei înţelege foarte bine: [url]http://www.razbointrucuvant.ro/2011/01/17/cat-de-dulce-trebuie-sa-fie-rautatea-cea-veche/#more-21580[/url]
3. Faptul ca Dumnezeu l-a creat pe Lucifer o creatură extraordinară nu înseamnă că l-a predestinat spre bine sau spre rău ci i-a dat libertatea să-şi arate singur iubirea faţă de Dumnezeu şi întreaga lume. Aşa cum eu dacă îmi cresc copiii aşa cum trebuie asta nu înseamnă că pe parcusul vieţii nu vor greşi.
De ce suferă oamenii din cauza ispitelor lui Lucifer? Nu ştiu să-ţi răspund.
4.Când Sf. Ioan de Kronstadt ne spune că omul trebuie să se smerească pe sine în faţa Creatorului nu ne arată că noi suntem sclavi înaintea lui Dumnezeu ci ne îndeamnă să nu ne lăudăm înaintea oamenilor cu reuşitele noastre ci să conştientizăm că tot binele pe care-l facem vine de la Dumnezeu şi fără El n-am putea face nimic. Acel citat care te-a supărat ne îndeamnă să nu ne mândrim în faţa oamenilor cu ceea avem sau cu ce putem face pentru că în acest fel unii mai săraci sau mai puţin descurcăreţi vor fi descurajaţi, vor acumula frustrări, se vor supăra. Mai degrabă le spunem că tot ceea ce am realizat noi este de la Dumnezeu şi că ei pot fi la fel ca noi dacă-i vor cere ajutorul.
5. Dumnezeu nu ne pedepseşte pentru pasiunile noastre ci pentru patimile noastre, patimi care ne fac nouă înşine rău şi celor din jur. El ca un Tată grijuliu va avea grjiă să ne atragă atenţia când faptele noastre egoiste, care nouă ne sunt pe plac, crează suferinţă celor din jur.
6. Numai cei curaţi cu inima îl vor vedea pe Dumnezeu. „Nu cel ce-mi zice Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu” zice Hristos Domnul. Aşa că a trăi lângă Dumnezeu veşnic e accesibil doar celor cu viaţă sfântă, celor care iubesc, iartă şi se jertfesc pentru ceilalţi.