Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii
Am găsit un cuvânt al Sfântului Ioan de Kronstadt care ne atenţionează foarte ferm să încetăm să mai analizăm păcatele şi petele celorlalţi oameni sau a întregii lumi şi să începem se ne vedem păcatele noastre:
Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.
Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dimpotrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă „văd paiul din ochiul fratelui” şi îl judecă, dar „bârna din ochiul lor – da, o ditamai bârnă – nu o iau în seamă” (cf. Matei 7, 3). Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (1 Ioan 1, 8). Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?
Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, „la bani mărunţi”, raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte. Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de răceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură „pată”, ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean.
Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproapelui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să găseşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un singur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-1 treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul.
Uitat-aţi oare că dragostea „toate le rabdă” (1 Corinteni 13, 7)? Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moralizatori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui. Frate! „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-1 facă, să stea” (Romani 14, 4).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Alex 17
aprilie 8, 2009 @ 10:48 pm
De ce vorbim rau pe altii? Ura face toate astea… Ura din trecut, de ce ne-au facut altii…
Omul cand e copil mic e rau, dar cand invata ce e bine si ce e rau tinde tot timpul sa se schimbe in bine. Dar pe acest drum, lumea ii va face rau. Si asa se instaleaza ura in om. Se uita in trecut, si nu-i convine ca de ce i se intampla numai lui, da cu pumnul in perete ca are viata plina de pete. Si ajunge la ideea ca mai bine se razbuna decat sa se rasucasca noaptea in pat din cauza prietenilor care l-au incurcat. Prin razbunare scapa de ura. Ura care daca nu scapa de ea il va roada. Si nu se poate trece peste moment prea usor, niciodata. Te duci cu ranile provocate de altii inainte.
Lumea te judeca si it reproseaza pentu ceea ce esti, pentu ca gresesti… si si din asta apare ura, si duce si al violenta. Daca si-ar vedea luema de trebuirle ei sa nu mai judece pe altul… ar fi totul ok. Sa nu mai streseze pe unul si pe altul cu repreosurile si toate paorcariile astea.
Dragostea nu rabda nimic… caci cand e desteapa e nepasatoare ce zic ceilalti din exterior. Deci nu e afectata cu nimic cant timp nu e afectata fizic. Desi in relatie e nromal sa apara neintelegeri. Si asa se mai despart, pana gaseste persoana potrivita. Cu care pot duce o viata totusi aproape de impecabil. Intelegere exista dar este acoperita de ura! Iar ura e un sentiment mai puternic decat iubirea.
Claudiu
aprilie 9, 2009 @ 8:15 am
Ura e puternica doar la suparare mare…dar apoi trece. Nu poate fi nimic mai puternic ca iubirea. Sf Ap Pavel spune ca poate exista cineva intre noi care si-ar pune viata pentru un drept, dar pentru cei rai cine oare-si va pune viata? Hristos Dumnezeu prin dragostea si-a pus dragostea pentru noi toti cei rai.
Iertarea e solutia tuturor problemelor. Iar iertarea e o parte a iubirii.
MONICA
aprilie 24, 2009 @ 11:19 pm
„Iar ura e un sentiment mai puternic decat iubirea.„
SUBSCRIU PTR CA AM TRECUT PRIN ASTA .
MONICA
aprilie 24, 2009 @ 11:21 pm
„Hristos Dumnezeu prin dragostea si-a pus dragostea pentru noi toti cei rai.„
NU STITI CE-I RAUTATEA.
DACA VOI SUNTETI RAI…
florinm
aprilie 26, 2009 @ 8:43 pm
Hristos a Inviat!
Monica, mandria e cea mai mare rautate, e cel mai mare pacat. Deci, asa cum chiar si un om „preocupat” de cele bune poate cadea FOARTE usor in mandrie, in slava desarta, inseamna ca fiecare dintre noi suntem rai in masura in care suntem mandri si putem fi si mai rai.
Niciodata sa nu scapi din vedere ca poti fi mai rau (adica mai pacatos) decat esti acum, chiar daca citesti lucruri placute Domnului, dai la saraci, mergi la biserica duminica si de sarbatori, te spovedesti etc.
Poti fi mult mai rau, cazand in mandrie, atunci cand ajungi sa faci lucrurile de mai sus doar de forma, de spoiala, din obisnuinta, mintea nemai fiind catre Domnul.
Monica
aprilie 26, 2009 @ 9:48 pm
Mesajul asta viza greselile mele sau ale tale ,ca nu am inteles sincera sa fiu.
florinm
aprilie 26, 2009 @ 10:28 pm
Monica,
In primul rand, nu caut greseli. Ci daca vad ca cineva scrie un ceva din care altii pot intelege stramb, incerc sa indrept.
Comentariul meu l-am facut ca urmare a ceea ce ai scris tu mai sus, in commentul anterior: „NU STITI CE-I RAUTATEA. DACA VOI SUNTETI RAI…”
MONICA
aprilie 27, 2009 @ 1:16 pm
Mesajul tau m-a pus pe ganduri .Eu fiind la inceput de drum ,imi imaginam ca sunt pe o cale buna ,ma gandeam ca ar trebui sa fie din ce in ce mai bine.
Nu am luat insa in considerare si posibilitatea expusa de tine ,anume aceea de a cadea mai rau.
Ai dreptate.E un lucru la care nu m-am gandit.
Ma gandesc ca si eu am inceput tot din obisnuinta sa fac unele lucruri? O fi pacat?
Si daca da , care ar fi solutia ptr a nu face lucrurile din rutina ???
florinm
aprilie 27, 2009 @ 6:22 pm
Si eu sunt la inceput, ba chiar as spune ca ma rog Domnului sa fiu la inceputul drumului celui bun, pentru ca tare mi-e frica de inselare.
Nu scriu in calitate de „dascal” (imi cer iertare daca asa las impresia) ci chiar de om care a avut sau are neplacuta experienta a pacatului, dar care are pururea parte de minunata experienta a dragostei din partea Domnului si a aproapelui.
Cred ca pentru a nu ajunge sa facem lucrurile de rutina, trebuie sa fim in primul rand sinceri, sa ne recunoastem defectele, greselile, slabiciunile, pacatele. Fiecare, daca ni le cunoastem pe ale noastre, vom sti cat de usor este sa cadem in obisnuinta, in obisnuinta de a face lucrul bun de forma. Sa te complaci intr-o situatie, sa te multumesti asa cum esti, din punctul de vedere al credintei, al dragostei, este egal cu a cadea.
Am citit undeva ca urcusul unui crestin catre rai este asa cum cineva incearca sa urce, dand din coate, pe o scara rulanta care coboara plina de oameni. Intr-o astfel de situatie, daca te multumesti sa stai, daca te opresti, de fapt cobori.
Parintele Iustin Parvu spunea, intr-un interviu recent pentru TVR: „Nu uitati ca noi ne luptam cu diavolul, care are experienta de peste 7000 de ani, pe cand noi abia avem 20, 30, 70, 100”.
De aceea, pentru a nu cadea in rutina, in afara de a fi sinceri cu noi insine, trebuie sa ne rugam, sa ne rugam mult, neincetat.
De asemenea, sa fim IN BISERICA, sa participam la Sfintele Taine, sa ascultam de duhovnic, sa facem canonul pe care ni-l da (daca el considera ca e cazul).
Celelalte fapte bune recomandate de biserica (milostenia, vizitarea bolnavilor etc.)
Respectarea poruncilor Domnului (vezi primele doua – cat sunt de importante si cat de greu de inteles si de infaptuit).
Etc.
Doamne ajuta!
MONICA
aprilie 27, 2009 @ 7:36 pm
MULTUMESC.
PS- Nu lasi impresia ca ai fi la inceput ,ci din contra.
Chiar ma surprinde aceasta marturisire -ca ai fi la inceput de drum ptr ca nu pari.Si de fapt nimeni de aici nu pare la inceput de drum.
Adriana
noiembrie 19, 2009 @ 6:24 am
„Sf Ap Pavel spune ca poate exista cineva intre noi care si-ar pune viata pentru un drept, dar pentru cei rai cine oare-si va pune viata? Hristos Dumnezeu prin dragostea si-a pus dragostea pentru noi toti cei rai.”
Admirabil! Citind aceste randuri m-am intrebat: „Chiar asa, tu (Adriana) ti-ai fi pus viata pentru un om ca Hitler, de exemplu? Ai fi dat viata ta pentru indreptarea aceluia?… Hristos si-a dat-o, ti-ai da-o si tu?…
Badea Patricia
noiembrie 5, 2011 @ 8:42 am
http://www.parintelecalistrat.com/2011/02/clevetirea-pacat-de-moarte.html
Sergiu Nicola
iunie 12, 2013 @ 9:31 am
Aici există un mare semn de întrebare. Dumnezeu vrea să ne iubim aproapele. Prin urmare trebuie să iubim orice om idiferent de religie, nationalitate etc. Trebuie sa iubim la fel de mult ateul cum iubim creştinul. Trebuie să iubim homosexualul la fel cum ne iubim proprii părinţi. Mă întreb; Toate astea nu vor aduce la dispariţia creştinismului? Mă întreb pentru că nu peste mult timp vom fi batjocoriţi şi mulţi se vor lepăda. Singurul răspuns la întrebare(care cred eu) este că antihristul a venit şi lumea va fi împotriva lui Hristos.
Dan Sorin
iunie 12, 2013 @ 10:47 am
@SergiuNicola: Păi, trebuie să iubim pe toată lumea dar să nu confundăm lucrurile. Să zicem că tatăl tău este acoolic și îl iubești foarte mult. Asta înseamnă că îi dai tot timpul de băut și îl ajuți în boala lui? A iubi nu înseamnă a fi sluga celorlalți ci a îi vedea pe ceilalți în Lumina lui Hristos și a căuta să îi aducem pe toți să ființeze în această Lumină.
Ana
iunie 12, 2013 @ 1:47 pm
Sergiu
„Dumnezeu vrea să ne iubim aproapele. Prin urmare trebuie să iubim orice om idiferent de religie, nationalitate etc. Trebuie sa iubim la fel de mult ateul cum iubim creştinul. Trebuie să iubim homosexualul la fel cum ne iubim proprii părinţi.”
Iubim omul, nu pacatul. Nu pot sa fiu de acord cu homosexualitatea, insa daca am cunostinte care sunt asa, ii pot ajuta sau nu. Depinde de situatie. Nu putem sa-i indepartam pe oameni din cauza pacatelor lor.
Poate nu putem sa-i iubim, insa trebuie sa facem efortul sa nu-i uram. Si noi suntem plini de pacate, unele din ele bine ascunse de vazul lumii.