Schitul Înălțarea Sfintei Cruci de la Aiud
La începutul anului acesta l-am rugat pe Domnul să-mi îndeplinească câteva dorințe la care țineam foarte mult. Spre marea mea uimire Domnul mi-a îndeplinit toate cererile mai repede decât aș fi sperat vreodată. Una din aceste dorințe era să ajung și la Schitul Înălțarea Sfintei Cruci de la Aiud.
Odată ajunși în Aiud, am aflat greu unde anume este Râpa Robilor, căci după ce am întrebat 4-5 oameni în vârstă care nu mai auziseră vreodată de acest loc, abia un tânăr a știut unde să ne îndrume. M-am întristat că există atâția bătrâni care nu știu despre lucrurile esențiale din timpurile pe care le-au trăit și mai ales de locurile cu importanță duhovnicească din jurul lor, dar trag nădejde cu tinerii.
Totuși, odată ce am găsit Râpa Robilor bucuria mi-a fost nespusă, mai ales că am ajuns acolo chiar de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, adică de hramul schitului.
Cu mult entuziasm și sufletul răscolit de importanța locului în care mă aflam, am făcut câteva fotografii de care să ne bucurăm cu toții.
Monumentul Calvarul Aiudului a fost înălțat la inițiativa supraviețuitorilor din temnițele comuniste, ca simbol al biruinței lui Hristos, prin aleșii săi, față de înainte mergătorii lui Antihrist.
Construcția s-a finalizat în anul 1999, iar în anul 2000 IPS Bartolomeu Anania, trecut și el prin temnița Aiudului, a sfințit Sfânta Masă din interiorul monumentului.
La prima privire de ansamblu, Monumentul pare că este dosit la marginea orașului spre a fi uitat mai ușor de civilizație, așa cum au fost și martirii a căror trupuri erau aruncate aici cu câteva zeci de ani în urmă, noaptea pe furiș.
Împrejurimile râpei sunt pe de o parte dezolate iar pe de alta dătătoare de speranță. Monumentul este mărginit în partea de jos de un drum de piatră care prăfuiește totul în jur la trecerea mașinilor, apoi în partea de sus este mărginit de blocurile unui cartier, iar in stânga de noua mănăstire care se ridică încet dar sigur.
Monumentul este alcătuit din două rânduri de câte 7 cruci îngemănate care simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut-o mucenicii, iar crucea ce-a mare de deasupra reprezintă “crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate.
„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate”…așa scrie pe frontispiciul monumentului. Și câte nume încrustate pe tablele de marmură: Gheorghe Jimboiu, Valeriu Gafencu, Daniil Sandu Tudor și atâția alți mărturisitori ai dreptei credințe care au murit mucenicește.
Înăuntru domnea liniștea. Două doamne stăteau cu evlavie în genunchi și se rugau. Un domn strângea cablurile și instalația de sonorizare care ajutase la desfășurarea slujbei ce tocmai se terminase. La câțiva pași de monument se află un mic pangar. Și mai mare mi-a fost bucuria să văd că pot cumpăra de acolo Icoana Noilor Martiri ai Pământului Românesc, cartonată și la un preț accesibil aproape oricui.
Doamna în a cărei încredințare era pangarul, deși era ocupată cu curățenia din jur, ne-a servit cu multă bucurie. Rar mi-a fost dat să văd un om cu așa alcătuire frumoasă, trup și suflet. O femeie în jurul a 45 de ani, îmbrăcată decent, îngrijit, energică, gata să împlinească neobosit cererile pelerinilor. Când ne-a spus că este gata să vedem osuarul cu sfintele moaște, de sub altarul monumentului nici nu m-am dezmeticit bine că doamna cobora deja scările tinerește, iar asta după o jumătate de zi de slujire și multă căldură a amiezii.
Ne-a deschis ușa osuarului, și cu multă evlavie a făcut câteva mătănii, a sărutat Icoana Maicii Domnului cu sfinții închisorilor și sfintele moaște, iar apoi ne-a lăsat să ne manifestăm și noi evlavia în liniște.
Atâtea oase care au fost mâncate de foame, frânte de bătaie și înghețate de frig au devenit acum sfinte moaște prin darul lui Dumnezeu, drept cunună a muceniciei. Erau aranjate în vitrine, de o parte și de alta a icoanei Maicii Domnului și erau multe, foarte multe. Vorba părintelui Iustin Pârvu: “Mi-e și frica sa calc cu picioarele pe acest pamânt, pentru că este plin de Sfinte Moaște.”
Poate că vom prinde și noi vremurile când aceste moaște vor umple buzunărașele sfintelor antimise din altarele bisericilor.
La plecare, doamna care slujea cu atâta sârg ne-a oferit tuturor pelerinilor niște broșuri despre Aiud și prigoana comunistă, iconițe cartonate și ulei de la candela icoanei Maicii Domnului.
Au trecut prea repede acele clipe dar bucuria mi-a rămas în suflet. Iar acum stau și mă gândesc la simțămintele profetice ale părintelui mărturisitor Liviu Brânzaș, atunci când suferea în temnița Aiudului pentru numele lui Hristos:
„Iată-ne reîntorşi acasă. Aiudul este, de fapt, casa noastră. Aici suntem noi înşine. Sunt convins că va veni o vreme când va constitui un titlu de onoare şi nobleţe naţională când cineva va spune: “Şi tatăl meu a fost la Aiud!”. (Raza din catacombă)
(Dan)
Maria Vicol
septembrie 26, 2011 @ 2:37 pm
multumesc din suflet pt poze,e ca o durere dulce a le vedea,durere cand ma gandesc la multele torturi pe care le-au indurat dar si bucurie pt biruinta lor.oare de ce nu vb mai des de ei,de eroii nostri?!ai acolo la ei invataminte cat pt o viata!
http://www.youtube.com/watch?v=6p5AtpZzuIU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=PKiV2O2sc0c&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ThAW5zqHgnc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=CaRmQLmDNs8&feature=related
Sfintilor Marturisitori ai Lui Hristos rugati-va pt noi!
Slava Lui Dumnezeu pt Sfintii Sai!