Scoate din temnita sufletul meu…

Dumnezeule al milei fara de sfarsit, Iubire vesnica si fara prihana, stralucire mai presus de orice stralucire pamanteasca, Potir de bucurie sfanta si de Har…Dumnezeule din inaltimi, pogoara-Te din nou la iad; pogoara-te in iadul meu pentru ca intunericul sa devina lumina. Vino, Hristoase al meu, ca mai bine sa orbesc si sa cad la pamant de stralucirea preacurata a prezentei Tale decat sa fiu oarba si sa nu cunosc altceva decat intunericul.

“Scoate din temnita sufletul meu ca sa laude numele Tau, Doamne”…

Apropie-Te, Iisuse, de inima mea inecata in pacat, de sufletul meu ranit si de trupul meu chinuit de patimi. Precum prizonierii si toti cei din inchisori nu doresc nimic mai mult decat libertatea – nici bogatii, nici slava, nici placeri, nici frumusete – asa si eu, nu tanjesc decat sa ma eliberezi din temnita pacatelor mele, a gandurilor deznadajduite si obscure, a fricii, a spaimei ce ma cuprinde simtind gheara mortii ce-mi sfasie sufletul neincetat. Doamne, inima mea se sufoca aici; nu mai am aer, nu mai vad, nu mai simt nimic in afara de frigul care mi-a inghetat intreaga fiinta si nu mai aud nimic in afara de soaptele inselatoare ale vrasmasului prin care vrea sa ma desparta de Tine pentru totdeauna. Iisuse al meu, nu Te-am crezut niciodata cand ma priveai cu blandete din icoana si-mi spuneai in adancul inimii sa ma opresc de la pacat, cand ma implorai sa nu-Ti incui usa, sa Te las sa ma iubesti si sa-mi arati mila Ta cea mare. Iisuse, nu Te-am crezut…si nu Te-am ascultat. Nu m-am despartit de pacat si nici de patimile mele, ci am continuat sa cladesc din ele ziduri. Vrajmasul ma ademenea din toate partile, Doamne, asa ca am cladit pretutindeni ziduri si m-am inconjurat cu ele. Iisuse…am obosit atat de mult incat nu stiu daca mai am putere sa le daram acum.

“Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu!”

Doamne, Tu poti face orice…nu ma lasa aici sa mor, prabusita in praf si-n intuneric. Fa o spartura intr-unul din aceste ziduri ca sa pot inainta cativa pasi! Fa o spartura, ca macar un ciob de lumina sa patrunda si prin ea sa-mi arati incotro sa ma indrept.

“Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne; Doamne, auzi glasul meu…”

Din adancul iadului meu, Mantuitorule, de aici Te chem cu durere…ma simt singura fara Tine. Singura mea mangaiere sunt atingerile Tale suave de care ma invrednicesti din cand in cand. De fiecare data cand inima mi se cutremura si vars lacrimi, de fiecare data cand sufletul mi se inflacareaza si simt o dulce pace, stiu ca Tu ma imbratisezi. Nimic in afara de mila si Harul Tau nu va putea sterge noianul pacatelor mele. Miluieste-ma, Dumnezeule!

“Statut-a Imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si preainfrumusetata.”

Pe aceasta Imparateasca si Maica a Ta, Hristoase, primeste-o ca rugatoare pentru greselile mele si ale intregii lumi. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, nu ma parasi, Fecioara Maica; intinde-mi mana ca sa ma ridic din suferinta care ma apasa si din neputintele care ma tin legata in aceasta temnita.

Doamne, nu pot face NIMIC fara Tine. Imi doresc sa-ti daruiesc viata mea toata, “ale Tale dintru ale Tale”. Imi doresc sa stau neincetat la picioarele Tale, ingenuncheata in adancul inimii, plangand pentru pacatele mele si bucurandu-ma de dragostea Ta cea mare. Dorul de Tine ma arde si ma chinuie. Vino, Iisuse…scoate din temnita sufletul meu!

“Iubi-Te-voi, Doamne, vartutea mea, Domnul este intarirea mea si scaparea mea si Izbavitorul meu!”

(Teodora)