Skip to content

7 Comentarii

  1. Saurian
    ianuarie 29, 2010 @ 10:30 am

    Şi eu simţeam acelaşi lucru în copilărie ( şi chiar şi acum când mă duc la Sf. Liturghie ). Familia mea nu era foarte bisericoasă şi ne ducea de obicei de Paşti cu forţa ( au mai fost perioade când mergeam în fiecare duminică la biserică dar nu au ţinut mai mult de câteva săptămâni ). Şi îmi amintesc că deşi mi-era foarte urât că erau foarte lungi slujbele totuşi ori de câte ori ieşeam de la slujbă îmi simţeam sufletul liniştit şi odihnit. Era într-un fel frustrant pentru mine în sensul că îmi plăcea cum mă simţeam la Sf. Liturghie dar fiind crescut în comoditate ( şi fiind copil ) era un chin statul în picioare 2 ore ( mă gândeam eu că e de necrezut cum alţii vin de la Utrenie – bine, acum nu ştiam ce era Utrenia ci era vorba că slujba era începută când ajungeam la biserică dar era din cauză că era Utrenia înainte – şi stau vreo 3 ore ).

    Reply

  2. Mariana
    ianuarie 29, 2010 @ 12:28 pm

    Mulţumesc de titlu! Spune mult mai mult decât cel pus de mine 🙂
    Ce înseamnă să fim împreună lucrători! Ce frumuseţe şi ce câştig avem fiecare!
    Doamne, îţi mulţumim!

    Reply

  3. admin
    ianuarie 29, 2010 @ 8:28 pm

    Da Mariana, mi-a placut foarte mult expresia „seductia harului”, intr-o lume in care seductia se prezinta a fi doar sexuala.

    Reply

  4. Sorin M.
    ianuarie 30, 2010 @ 2:41 pm

    Eu, Doamne, nu ştiu

    Eu, Doamne, nu ştiu dacă şi-alte cărări mai duc la Cer vreodată,
    dar ştiu pe-aceea ce de veacuri e calea Ta adevărată.

    Eu nu ştiu dacă şi-alte case sunt de-ale Tale, cum le spune,
    dar ştiu pe-aceea ce de veacuri e Casa Ta de rugăciune.

    Eu nu ştiu dacă cei ce altfel mărturisesc, şi cred, şi-nvaţă
    vor mai ajunge şi în ce fel să vadă veşnica viaţă,

    Dar ştiu că cei ce-nvăţătura de la-nceput o ţin întruna,
    făgăduinţa mântuirii deplin o au pe totdeauna.

    Şi dacă nu ştiu celelalte cărări ce duc la Cer vreodată,
    eu vreau mereu să merg pe-aceea ce-o ştiu că este-adevărată.

    Şi dacă nu ştiu alte case de-a-Tale, chiar dacă le spune,
    eu nu mă las de-aceea care
    e Casa Ta de rugăciune.

    de Traian Dorz

    Reply

  5. Lucia
    ianuarie 30, 2010 @ 6:02 pm

    Epicleza este chiar momentul cel mai important din Sfanta Liturghie, cand Duhul Sfant, la rugaciunea preotului si a intregii Biserici („Pre Tine Te laudam…”), Se pogoară şi preface tainic (nevăzut), painea şi vinul (jertfa nesangeroasă adusa pe altar, inaintea lui Dumnezeu), în Insusi Trupul si Sangele lui Hristos. Bine ar fi sa ingenunchiem cu totii la acest moment coplesitor… Nu e de mirare ca pe cei „curati cu inima” ii „inunda” lacrimile in acel moment…

    Reply

  6. Lucia
    ianuarie 30, 2010 @ 6:49 pm

    Intreaga Sf. Liturghie este o prefigurare a Raiului pe pamant. Cum sa nu fii fericit in timpul Sfintei Liturghii, cand ingerii canta alaturi de tine, cand – iata! – „vorbesti” (prin cantari, rugaciuni) cu Dumnezeu, precum odinioara Adam si Eva – cand inca erau nevinovati, precum copiii – in Rai. Doar cei nevinovati si simpli, precum pruncii, pot simtii plinatatea harului divin si bucuria comuniunii…Noi, cei „mari” preferam complicatiile, lasand gandurile sa ne zboare „precum maimutele din creanga in creanga” in timpul slujbei. Sau, mai rau, preferam iadul „valurilor si furtunii” din afara „corabiei” (Biserica), uitand ca orice zi de sarbatoare este o chemare a Domnului la Cina Sa…Si unde poti fi mai fericit decat alaturi de El ???

    Reply

  7. Bogdana
    mai 24, 2010 @ 8:26 pm

    offf si mie imi vine sa plang cand se canta Pe Tine te laudam!! dar ma abtin caci mi-e rusine…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *