Semănătorii de suflete

M-am gândit să  scriu astăzi despre semănători, m-am dus cu ideea nu foarte departe, şi anume până la tăranii care prin truda mâinilor bătătorite, aduc hrană binecuvântată pe mesele lor şi nu numai. Cum bine spuneau Sfinţii Părinţi: „munca este rugăciunea mâinilor”. Şi ce oameni minunaţi sunt aceştia…

De aici nu a mai fost decât un pas până la pilda Mântuitorului, despre semănători…aceea celebră cu sămânţa care rodeşte numai dacă ajunge pe pământ bun. Aşa şi cu semănătorii de suflete. Nu ştiu de unde mi-a venit în minte expresia asta, dar ştiu că sămânţa sufletească rodeşte numai în inima curată şi îndreptată spre Dumnezeu.

La fel cu sămânţa cea roditoare, care a fost semănată de omul bun, prinde viaţă doar pe ogorul cel roditor, şi sămânţa, care de data aceasta e cuvântul cel bun, semănată de Dumnezeu în suflete, prinde viaţă doar în cele bune. Şi aici îmi mai vine în minte o pildă, aceea cu sămânţa cea bună şi neghina.

Omul cel bun seamană în jurul lui, doar sămânţă bună, iar omul cel rău seamănă pe ogorul şi în jurul lui doar neghină. Bunul Dumnezeu să înmulţească sămânţa cea bună în sufletele noastre, ca noi, la rândul nostru s-o înmulţim în jurul nostru

(Ovidiu)