Setea mea de veşnicie

6

Nu sunt mulţumit niciodată, mai bine zis nu sunt pe deplin mulţumit niciodată. Deşi sunt conştient că am foarte multe şi nu-mi lipseşte aproape nimic totuşi sunt la fel de multe lucruri pe care mi le-aş dori.ist2_5728413-pint-girl1

Mă gândesc câteodată că dacă aş avea cutare lucru tare aş fi fericit, şi peste ceva timp îl obţin. Mă bucur pe moment şi în clipele imediat următoare îmi doresc altceva mai bun. Altădată mă gândesc că dacă aş merge în cutare loc (la munte, la mare, la o mănăstire, într-un peisaj frumos) tare aş fi fericit dar imediat ce reuşesc să ajung acolo mă gândesc că nu voi sta mult şi că apoi trebuie să plec acasă şi nu sunt pe deplin mulţumit. Aştept cu nerăbdare un anumit moment şi după ce clipa vine, în mintea mea imediat apare o altă dorinţă pe care vreau s-o îndeplinesc.

Îmi pun în cap să fac nu ştiu ce proiect, nu ştiu ce referat sau lucrare de teologie, sau nu ştiu ce site şi mă gândesc că tare aş fi fericit dacă chiar l-aş face. Şi după ce într-un final după muncă multă îl fac, mă bucur pe moment, şi imediat mă gândesc la alt proiect, la altă lucrare….

Mi-aduc aminte că Părintele Stăniloaie spre sfârşitul vieţii lui, după ce scrise o operă incredibil de mare şi extraordinar de apreciată în întreaga lume, după zeci de ani de muncă, zicea că totuşi ar mai fi dorit să scrie o lucrare completă despre Mântuitorul Iisus Hristos în operele Sfinţilor Apostoli. El care tradusese toate cele 12 volume ale FIlocaliei şi care scrisese una dintre cele mai  reprezentative lucrări pentru spaţiul ortodox, Teologie Dogmatica Ortodoxă, tradusă în peste 10 limbi ale lumii, Comentariul la Evanghelia după Ioan pe care l-a tradus şi la completat cu peste 2000 de note de subsol, şi  sute de articole şi multe alte cărţi, nu era mulţumit pe deplin, totuşi îşi dorea să mai scrie o carte, un studiu complet. El care a fost unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX şi care a reimprospătat Ortodoxia prin teologia personală, el care a primit atâtea titluri universitare şi atâtea onoruri, şi atâtea aprecieri din toată lumea, tot nu era mulţumit.

Întotdeauna ne dorim să fim mai buni, întotdeauna ne dorim să aveam mai mult, întotdeauna vrem să iubim mai mult şi pe mai mulţi. Niciodată nu ne liniştim. Neliniştea asta din noi de a dori întotdeauna mai mult şi mai bine, ne face să înaintăm, să progresăm, ne obligă să fim mai buni. Nemulţumirea aceasta pe care o aveam latentă în suflet în mod subtil şi continuu ne ajută să nu ne mulţumim cu nimic din viaţa aceasta, ne duce cu gândul la mai mult, la mai frumos, la o viaţă fără suferinţă, fără supărări şi necazuri, la o viaţă fără moarte.

Neliniştea aceasta din noi pe care sfinţii au numit-o „setea de veşnicie din om”, ne duce cu gândul că va veni o zi în care totul va fi mai bine, când totul va fi perfect, când va numai lumină, când nu ne va lipsi nimic. Ne duce cu gândul la un loc unde totul e frumos, ne duce cu gândul la împărăţia cerurilor… Ne duce cu gândul la Dumnezeu.

El a pus în noi setea de veşnicie căci El ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui. Aşa cum El e veşnic ne-a făcut şi pe noi veşnici, aşa cum El e mai întâi întreit persoană (gândeşte, simte, are raţiune, vorbeşte…) aşa ne-a făcut şi pe noi persoane ca să gândim, să simţim, să avem raţiune, să fim conştienţi de noi înşine şi mai ales să vorbim unul cu altul dar în primul rând cu El.

Dar sunt momente în viaţa aceasta în care mă simt împlinit şi parcă nu-mi lipseşte nimic. În Biserică duminica la Sfânta Liturghie de multe ori simt o bucurie curată, care mă face să nu mai vreau nimic. Atunci sunt pe deplin mulţumit, atunci am totul. Sfinţii ne zic că-n Biserică gustăm veşnicia şi o trăim chiar în mod real pentru că Dumnezeu e de faţă iar unde e Dumnezeu nu lipseşte nimic.

În Biserică duminica la parohia noastră dragă unde venim toţi împreună (eu, soţia, fetiţa noastră dragă şi prietenii) şi unde ne-ntâlnim cu alţi oameni dragi nouă, cu preoţii şi cântăreţii, şi mai ales cu Dumnezeu, acolo simţim o bucurie vecină cu veşnicia. Bucuria asta se repetă duminică de duminică, până când vom ajung toţi în împărăţia cerurilor, toţi unul cu altul, toţi împreună cu Dumnezeu.

Cum zice Fericitul Augustin: „Neliniştit este sufletul meu până ce-şi va găsi odihnă în (la) Dumnezeu”

Voi în ce momente aţi fost pe deplini mulţumiţi, şi n-aţi dori mai mult ? Voi când aţi gustat veşnicia ?

(Claudiu Balan)

(Visited 5 times, 1 visits today)