Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Ma uit in oglinda, sunt eu. Ma uit mai bine si sunt eu la 6 ani. Ma rugam in fiecare seara sa mi-l aduca, ii promiteam ca voi manca tot, ca ma voi culca devreme, ca voi fi un copil mai bun daca mi-l aduce.

Si-ntr-o zi a venit! Am alergat plangand de fericire, l-am strans la piept si l-am pupat pe frunte. Din acel moment, desi abia invatasem sa ma ghidez dupa limbile ceasului, stiam cand trebuie sa manance. Il auzeam in mintea mea de copil si stiam ca acum il voi duce la baie sau la plimbare. Il puneam la culcare, la aceeasi ora in fiecare seara, nu inainte de a pupa manutele de cauciuc ale bebelusului, jucaria mea frumoasa, primita de la parinti. Dupa un timp, unul dintre prietenii mei care se juca de-a doctorul l-a stricat, dar mama a gasit solutia imediat: “o sa-i schimbam bateriile si o sa mearga din nou! Trebuie sa mearga!”

Acum sunt in acelasi pat, imi curg, la fel ca atunci, siroaie de lacrimi insa acum sunt amare, disperate. Nu mai vreau sa vina, nu mai vreau sa primesc papusa cu cap rotund, imi doresc sa fi ramas acolo, pana in momentul in care ma hotarasc eu sa merg si sa o cumpar.

E prea intuneric, e numai frig, e ceata, e mult prea tarziu… “Papusa” a ajuns. Nu a comandat-o nimeni de data asta, nici eu, nici parintii mei, e doar un frumos cadou, o surpriza din partea “firmei de jucarii”…e copilul meu. Are aceeasi pozitie ca si a mea acum, cu mainile impreunate la gura si cu genunchii indoiti, lipiti de coate….sta la fel ca mine…in mine, dar nu plange, el asteapta doar….asteapta sa vina momentul potrivit cand cineva ii va taia “funda” si va iesi la lumina din “cutie” pentru a ma face fericita…asteapta sa il vad, asteapta sa ma stie.

Maine voi deschide, mult, mult prea devreme, cadoul pe care nu l-am cerut, nu acum. Mai e doar o noapte, poate cea mai lunga noapte din viata mea. Nimeni, niciun om nu are dreptul sa ma judece, oricine ai fi nu sta cu mine, sunt orele pe care trebuie sa le petrec doar eu cu Dumnezeu, sa-I vorbesc, sa-I explic, sa cer iertare.

Nimeni nu intelege ca la 16, 17 sau chiar 18 ani nu pot pastra un copil. As fi un copil…cu un altul in brate.
Nimeni nu intelege ca tatal lui nu va fi acolo, de fapt nu mai e demult aici, cu mine, cu noi.
Nimeni nu stie ca eu, fara tatal lui, fara parintii mei care au murit cand eram mica, nu am cum sa-l cresc. Nu va avea nici macar ce sa manance.

Doar Dumnezeu ma poate condamna sau ierta, doar El.

E aproape 6 dimineata….mai am 4 ore…aud apa cum pica undeva in baie….pica la fel ca lacrimile astea reci….adorm….visez…stiu ca visez. Sunt in camera mea, e vara. Un pusti blond imi intinde o scrisoare, imi saruta apasat ambele maini, isi ia mingea si o zbugheste afara…la joaca. Mainile-mi tremura, nu pot sa le controlez si totusi o deschid:

“ Mamica mea,

Mai tii minte tot ce ti-am povestit, zi de zi, de cand am ajuns la tine in burta? Iti spuneam ca imi pare rau pentru ca am plans asa de tare cand m-ai nascut, n-am vrut sa te sperii. Iti mai explicam, razand, fata pe care-ai facut-o cand m-ai vazut pasind pentru prima data. Mai stii? Ma tineam de masuta din sufragerie si ma leganam gata, gata sa cad. Iti povesteam ce am simtit dupa prima zi de scoala cand am iesit de la ore si ma asteptai in fata clasei emotionata. Stai linistita! Te rog, nu plange! Nu ai uitat nimic!

Lucrurile astea de fapt urmau sa se intample si mi s-a parut dragut sa ti le povestesc eu inainte, de acolo dinauntru. Nu ma supar sa stii daca nu le-ai auzit! Eu doar incercam sa te linistesc pentru ca nu intelegeam de ce ai tot plans de cand ai aflat ca sunt acolo, in tine.

Imi pare rau doar ca nu am terminat, as mai fi avut ataaat de multe de povestit, dar in dimineata aia ai vrut sa ne vedem mai repede decat trebuia. Cand m-a atins am crezut ca e mana ta si am inceput sa rad si sa chicotesc “mami, opreste-te, ma gadili! Mai ai rabdare putin. Te anunt eu cand sunt gata sa vin”. Imediat mi-am dat seama ca nu ai cum sa fii tu, mana ta ar fi trebuit sa fie calda si moale, nu rece si ascutita…

De acolo nu mai stiu nimic, cred ca am adormit si m-am trezit aici, unde e mereu cald, soare si sunt si foarte multi copii fara mamici.

Imi pare rau ca nu am apucat sa te stiu, dar sunt sigur ca esti la fel de frumoasa pe dinafara la fel cum mi-ai aratat in acele cateva saptamani acolo la tine in burta.

Ma intorc la joaca acum!

Te iubesc!”

E dimineata…am ochii injectati…zambesc isteric. O sa plec acum. Trebuie sa ajung la doctor, am programare. Imi va strica “papusa” dar e bine, e bine pentru ca peste cativa ani o sa-i schimb bateriile si o sa mearga din nou. Trebuie sa mearga….

* Textul a fost scris de Alina Buleanu o persoana obisnuita care nu a trecut prin aceasta experienta. A incercat doar sa se transpuna si sa incerce niste sentimente imprumutate in speranta ca asta va ajuta unele fete, femei care sunt la un pas de a renunta la “papusa” lor.
* Fotografiile au fost realizate de mine in putinele momente cand am reusit sa-mi inving tremurul obsesiv al mainilor in fata unui astfel de subiect.

(Fotograf - Narcis Virgiliu)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești