Recent am dat peste aceste fotografii, ale unui făt de zece săptămâni, făcute de un student de la obstetrică-ginecologie din India, pe nume Dr. Suparna Sinha [nu știm de ce sursa traducerii atribuie studentului titulatura Dr. n.n.], şi am fost uimit de cât de frumoase sunt.
Mama, diagnosticată cu cancer de uter, suferise o operaţie în urma căreia atât uterul cât şi copilul ei nenăscut au fost eliminaţi. Îmi pot doar imagina durerea pe care trebuie să o fi simțit-o pierzând acest copil, ea fiind deja mamă a şase copii.
Aceste fotografii remarcabile înfăţişează nu doar un embrion aflat într-un anumit stadiu de dezvoltare, dar sunt, de asemenea, portretul unei frumoase, unice, irepetabile persoane care, din păcate, nu a trăit foarte mult timp.
A apăra viaţa copiilor nenăscuţi nu este pur şi simplu doar o „cauză” sau o „problemă”, căci oamenii nu sunt cauze sau probleme.
Aceşti copii sunt fiinţe umane, unice şi irepetabile, cu care împărţim aceeaşi demnitate umană şi, astfel, avem obligaţia să îi apărăm.
Prelucrare după: Live Action News | Traducere: Alexandra Nadane - Puterea unei fotografii