Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie

 

Tu de ce crezi in DumnezeuTu de ce crezi in Dumnezeu

 

     

  Euharistia continuaEuharistia continua

 

   

Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți Pentru Viață din București scrie într-un articol motivele pentru care uneori ne este frică să avem o atitudine proviață, preferând comoditatea posturii pro-avort, pentru a nu fi a acuzați de ceilalți. Dacă am ști toate cele de mai jos poate am vedea lucrurile altfel:

"Că procentul avorturilor în situații de viol (0,3%), incest (0,03%), viața mamei (0,1%), sănătatea mamei (0,8%), sănătatea copilului (0,5%) este în total de 1,73%, iar procentul avorturilor la cerere este de 98,27% (statistica este din SUA). În acest uriaș procent de avorturi la cerere se cumulează lipsa de sprijin din afară.

Că 64% dintre femeile care fac avort se simt presate să facă asta.

rata sinuciderilor în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare.

Că 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul UNUI SINGUR BĂRBAT.

Că URSS sub Lenin și apoi Germania sub Hitler au legalizat pentru primele dăți în lume avortul.

Că în România persistă mitul că avortul este un semn de capitalism, deși avortul a fost legalizat de regimul comunist prin Decretul 463/1957.

Că prin Decretul 770/1 octombrie 1966 a fost restricționat avortul din motive de scădere a forței de muncă, nu pentru că regimul comunist ar fi fost pro-viață. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Că după restricționarea avortului în 1966, în perioada 1967–1989 s-au făcut 7.298.402 avorturi LEGALE, înregistrate în spitalele de stat.

Că în perioada comunistă un doctor ginecolog nu avea dreptul să refuze să facă avort, pe motiv de libertate de conștiință. Din acest motiv, au existat ginecologi care au plecat din țară.

Că în România numărul avorturilor chirurgicale înregistrate în spitalele de stat în perioada 1958 – iunie 2016 este 22.743.390 (nu se poate face statistica câte sunt la cerere), la o populație de 19.760.000 persoane, la 1 ianuarie 2016.

Că în topul statelor lumii în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, România este pe locul doi.

Că dintre primele 25 de state în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, 23 sunt foste comuniste.

Că în România nu se știe, de fapt, numărul real al avorturilor, deoarece clinicile private nu raportează numărul avorturilor către sistemul statistic. Nu știe nimeni nici câte avorturi medicamentoase se fac. Nu știe nimeni câte avorturi se fac de către milioanele de românii plecați la muncă în străinătate. Probabil numărul real al avorturilor românilor este dublu decât statistica oficială.

Că în România termenul de „criză de sarcină” este cam la fel de înțeles și ne preocupă cam tot atât cât înțelegem și ne preocupă criza politică actuală din Ghana.

Că în România nu există nici măcar câte degete sunt la mâini centre de sprijin serioase, la care să poată apela o femeie în criză de sarcină care dorește să fie ajutată să păstreze copilul. (În SUA sunt circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât cele circa 730 de spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase).

Că în România cel mai întâlnită cauză a avortului este faptul că tatăl copilului nu vrea să își asume copilul și o părăsește pe mamă/îi dă bani de avort/o amenință – aici nu am sursă academică, ci o spun din experiența discuțiilor cu sute de femei care au făcut avort sau care au fost în situația de a face și nu au făcut.

Că în niciun război declarat sau în genocidul comunist România nu a pierdut potențialul pe care l-a pierdut prin cel puțin 22.743.390 de copiii avortați.

Că în România, femeile prea tinere, prea bătrâne, prea intelectuale, prea corporatiste, prea sărace, prea abuzate, prea cu mulți copii, prea bolnave sunt considerate înapoiate dacă nu fac avort având în vedere situația lor.

Că în România, ideea de adopție ca alternativă la avort sună precum limba chineză – atât la nivel individual, cât și la nivel de stat, stat care interzice explicit posibilitatea încredințării spre adopție imediat după naștere, în cazul în care mama nu își poate crește copilul.

Că în România, soluțiile de tip baby box, legale în SUA, Elveția, Cehia, Ungaria, Italia, Austria, Letonia, Belgia, Olanda, Vatican, Canada, Africa etc. ca opțiune în locul pruncuciderii sau abandonului copiilor nenăscuți, sună tot ca limba chineză.

Apropo de limba chineză, nu o iau în râs, cultura chineză este una dintre marile culturii ale lumii – dar știți că în China există politica copilului unic și au loc avorturi forțate și sterilizări forțate în mod curent, iar cine vrea mai mult de 1 copil, 2 în unele condiții, trebuie să plătească amenzi exorbitante?

Ca o concluzie, în majoritatea ei, societății românești NU ÎI PASĂ de femeile în criză de sarcină și de protejarea vieții copiilor nenăscuți, iar cei cărora le pasă TAC DE FRICĂ. Dacă am ști că nu ne pasă, poate ne-am gândi dacă e cazul să ne pese. Dacă am ști că suntem fricoși, poate ne-am gândi că putem fi și curajoși.

Știți, e foarte bine documentată istoria legalizării avortului în SUA. O mână de oameni au avut curajul să mintă sistematic și enorm până când au răsturnat legislația care proteja viața copiilor în perioada intrauterină. Ei s-au împotrivit mentalității de atunci – dr. Bernard Nathanson spune clar că ei știau că populația se opune avortului în procent de 99%, dar mințeau că 50–60% dintre americani sunt pentru legiferarea avortului. Dacă ei au avut curaj să mintă pentru a face un rău, de ce noi nu avem curaj să spunem adevărul pentru a face un bine?

Măcar din motivul că pentru fiecare dintre noi cineva a ales viața – din numărul de avorturi cred că vă dați seama că toți suntem supraviețuitori ai avortului, cam jumătate dintre noi nereușind să vadă lumina zilei vii."

Sursa: Blogul Alexandrei Nadane | De ce nu se dă share la materiale pro-viață? De frică! Iată 21 de lucruri despre care nu aflăm

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabără de Ziua Națională

Caută articole în site » Caută articole în site »

Ajută

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

 

Ediția a 3-a a cărții