Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Fapte ale demnității românești

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Mai jos am extras o parte din mărturiile celor care s-au luptat cu această patimă. Specificăm că toate mărturiile le găsiţi la rubrica de comentarii a articolelor: Cum scap de patima masturbarii?, Cum am scapat de masturbare? Efectele masturbarii intre mit si realitate si  Masturbarea - boala tinerilor de astazi. Din motive lesne de înțeles am preferat să nu divulgăm identitatea acestor persoane, care au avut curajul să relateze întâmplări din viața lor intimă.

Persoana nr. 1:

„De ce credeți că am nimerit şi eu pe acest site?! Am deja 27 de ani... nu-mi vine să cred! Nu sunt căsătorit şi nu am o relaţie stabilă încă. Sunt un exemplu viu a ceea ce înseamnă consecinţele masturbării (o experienţă pe care n-aş fi dorit s-o am, şi deseori mă întrebam de ce altora nu le-a fost dat ci doar mie... e crucea mea... dar văd că mai sunt oameni care au devenit conştienţi şi cer ajutorul lui Dumnezeu).

Şi vă rog mult, pe toţi ceilalţi: nu mai comentaţi aşa uşor dacă nu aţi gustat din „bucuriile” acestei boli trupeşti şi sufleteşti, şi sper să vă păziţi... Nici cu gândul să nu gândiţi la cât de plăcut ar fi, sau nici măcar să nu încercaţi asta vreodată!

Îmi amintesc, că mi se întâmpla să mă „scap” în mod inconştient poate când eram mai mic, dar am conştientizat că e un păcat abia pe la 12 ani când nişte băieţi mai mari mi-au zis că ei fac în mod voit asta, că e un lucru bun şi mi-au explicat cum se face! Şi de atunci viaţa mea a început să se întunece treptat. Erau perioade în care făceam de mai multe ori pe zi, săptămâni întregi la rând... şi în timpul bacalaureatului! Cum să te mai poţi concentra la examen?! Consecinţele?

Examene pierdute sau rezultate foarte slabe la facultate, izolare socială, mi s-a accentuat egoismul, şi am probleme cu memoria aşa cum am găsit scris pe site! De asemenea îmi place să fug de orice responsabilitate, sufăr de dublă personalitate, mă ascund, mă furişez! Să mai spun şi de relaţiile cu fetele! Foarte, foarte dificil. Ajunsesem să văd fetele ca pe nişte adversare! Iar internetul a contribuit enorm de mult la “dezvoltarea” acestei patimi. De prin 2000 până astăzi cred că am ajuns să văd cele mai scârboase spurcăciuni sexuale pe care le poate face fiinţă umană în această lume fizică. Dar bineînţeles eu stau la adăpostul ecranului LCD, nu mă pot murdări. Oare?"

Persoana nr. 2:

„Ajutaţi-mă şi pe mine vă rog să scap de acest cumplit păcat! E foarte greu să mă las de el; a devenit o patimă care mă macină de multă vreme. Îl practic de la 17 ani şi au trecut ani buni de atunci. Off! Nu ştiu ce să mă mai fac, au fost perioade de câteva săptămâni şi chiar luni când am renunţat dar apoi am început iar să păcătuiesc.

Mă simt atât de inutil, de murdar şi gol în suflet. Am fost şi la preot şi m-am spovedit, îmi părea tare rău, nici nu vă imaginaţi câtă ruşine mi-a fost şi cu toate astea diavolul a reuşit din nou să mă corupă. Am renunţat la multe păcate, la băutură și la altele..., dar la asta simt că mi-e imposibil."

Persoana nr. 3:

„Sunt fată şi pentru prima dată recunosc că mă masturbez aproape zilnic. Practic acest obicei de la 13-14 ani şi pot spune că sunt dependentă. Nu reuşesc să am o relaţie normală cu un bărbat. M-am izolat aproape complet de lumea reală. Trăiesc într-o lume imaginară şi nu las pe nimeni să se apropie de mine. Am început să cad în depresii tot mai des. Plâng aproape zilnic. Vreau o mână de ajutor, pentru că simt că explodez. Recunosc că mi-am pierdut încrederea în Dumnezeu în adolescenţă. Am fost un copil traumatizat şi tot timpul îl acuzam pe Dumnezeu pentru tot ceea ce mi se întâmplă. Nu mi se părea drept ca toţi ceilalţi copii să aibă o copilărie normală şi eu nu. Mă rugam în fiecare seară la Dumnezeu să se termine calvarul de acasă, dar nimic. Îl învinovăţeam pentru tot ceea ce mi se întâmplă.

De un an de zile exista un prieten în viaţa mea care încearcă să-mi întindă o mână de ajutor. El a reuşit să mă facă să încep să am din nou încredere în Dumnezeu, dar cred că este prea târziu. Simt că sunt pierdută şi că niciodată nu voi putea păşi în lumea reală. Cât despre masturbare, îmi afectează viaţa. Din cauza asta nu pot avea o viaţă normală. Vreau să scap de acest viciu, mă străduiesc şi sper să reuşesc. Cred că acesta este primul pas. Recunoaşterea! E un lucru mare ce am făcut azi, dar chiar vreau să schimb ceva în viaţa mea şi sper, cu ajutorul lui Dumnezeu să reuşesc".

Persoana nr. 4:

„Am citit articolul, la o oră, două după ce m-am masturbat. Şi eu ca şi majoritatea tinerilor creştini ortodocşi ce au problema asta (şi sunt conştienţi că e o problemă) nu reuşesc să mă las. De la vreo 12 ani am găsit joaca asta şi atunci nici nu eram cu Biserica. Acum am 22 ani. Când L-am găsit pe Hristos am avut o perioadă de linişte de aproximativ un an după care din obsesia mea după o fată şi frică de singurătate, patima asta iarăşi m-a biruit şi s-a întâmplat cum spune Hristos în Evanghelie că a devenit mai năvalnică. Spovedit, rugăciune, luptă şi nimic. E drept că momentan am şi alte necazuri pe cap dar... m-am săturat de asta. Deja am început să am şi probleme trupeşti de la patima asta, aşa că şi bucuria de a avea o familie e pusă în pericol. Nu ştiu ce mă voi mai face..."

Persoana nr. 5:

„Masturbarea este una din rădăcinile marilor frustrări din viaţa mea. Când s-a întâmplat prima oară aveam 13-14 ani. De atunci am simţit cum mă degradez mereu, cum liniştea mea e roasă de acest păcat. După câţiva ani au început să apară şi „roadele”: memorie scurtă, pierderea puterii de concentrare, nervozitate, anxietate, ruşine, nelinişte, scârbă de mine. Nu trebuie să fii intelectual ca să-ţi dai seama că de fapt, ce faci este rău. Conştiinţa e cea care te îndruma în viaţă. Am aflat mai apoi ca ea este vocea lui Doamne Doamne sădita în noi. Citind scrieri ale Sfinţilor Părinţi, învăţăminte ale urmărilor nefaste ale masturbării, am realizat starea dezolantă de degradare în care mă aflam.

Am început să lupt încă de la 14 ani cu acest păcat, pentru că odată săvârşit, ştie el Aghiuţă ce să facă să te atragă din nou în el. Cinci ani mi-au trebuit să am curajul să-l mărturisesc, însă sentimentul ruşinii a fost incomparabil cu cel al eliberării pe care l-am simţit, ca o binecuvântare. În nemărginita Lui bunătate, Dumnezeu m-a ajutat deşi ştia că o să mai cad. Șase ani s-au scurs de atunci şi când îmi zic că am scăpat şi sunt puternic, El mă lasă de capul meu să-mi arate cât de slab sunt şi neajutorat, pentru că mândria este o altă patima ce-ţi descompune sufletul.

E greu să te lepezi de această patimă ruşinoasă şi e dureros să vezi cum societatea de azi promovează gunoaie morale ca valori adevărate. Să ne dea Domnul răbdare să plătim pentru faptele noastre aici pe pământ şi să ne rugăm unii pentru alţii."

Persoana nr. 6:

„Doamne, ajută! Vreau să vă mărturisesc că şi eu am fost stăpânit de patima aceasta timp de aproape 15 ani. Conştientizam că nu este în regulă ceea ce fac dar niciodată nu am reuşit să mă las. Pe vremea aceea nici credincios nu eram, deci nu percepeam ca de fapt ceea ce fac, este un păcat. Probleme din această cauză cu duiumul, s-au spus deja toate mai sus. La prima spovedanie de acum câţiva ani, evident că am fost biruit de ruşine şi nu am spus păcatul. Dumnezeu a fost blând cu mine, după obicei, dar totuşi a permis să urmeze o perioadă de câteva luni în care conştiinţa m-a făcut harcea-parcea. Am ajuns în situaţii de genul că mă masturbam şi plângeam iar apoi cădeam la icoana şi mă rugam Maicii Domnului şi Sfintei Maria Egipteanca să mijlocească pentru mine.

Cu ajutorul Domnului am primit curaj şi am spovedit păcatul. Au trecut de atunci mai bine de un an şi cu ajutorul lui Dumnezeu nu am mai căzut. Ispite au fost şi sunt în continuare cu duiumul dar m-a ajutat Dumnezeu şi nu am căzut. Am în continuare vise erotice, îmi poposesc ochii pe formele femeilor, am gânduri... ce mai!, meniul complet. Nădăjduiesc, cu pocăinţa curată, canon şi ajutor de la Domnul şi de la sfinţii Săi, să mă mântuiască şi pe mine, păcătosul. Nu este uşor să cureţi atâta amar de ani de vieţuire în păcat, trupul şi mintea este obişnuită deja cu fel de fel de anomalii. Precum spune Cuviosul Paisie, am dat drepturi diavolului şi el are acum portiţe pe unde să mă atace.

Nu deznădăjduiţi şi iertaţi-mă".

Persoana nr. 7:

„Da, şi eu mă lupt cu acest păcat. Am 28 de ani, nu sunt măritată. Mi se pare că nici nu am conştientizat când a apărut, cam la 6 ani, apoi a trecut. apoi în clasa a 9-a, apoi după ce am terminat facultatea şi lucram, eram deja de 25-26 de ani. Cred că, deşi creştină, gândul să spun la spovedanie aşa ceva era complet străin de mine. Nu m-am gândit niciodată să spovedesc acest păcat, decât în ultimii 2 ani. Acum, cad şi mă ridic, nu ştiu ce va fi. Îmi pun în fiecare clipă dorinţa de a nu mai face acest păcat. Dar citind articolul şi comentariile, îmi spun că mă regăsesc în toate şi am ceva aparte. Trec luni întregi şi nu am nicio ispită şi brusc, din senin, apare. Pe când credeam că am scăpat, apare.

Ştiu, devin conştientă că nu va dispărea niciodată şi e mai bine pentru mine să fiu mereu în gardă. Să nu-mi dau voie să cred că am dreptul să fiu relaxată la acest subiect. Trebuie să fiu mereu conştientă că sunt susceptibilă de acest rău.

Şi apoi mi-am propus să fug, când se întâmplă să vină ispita să ies din casă, să fug în locuri cu lume unde mi-ar fi imposibil să fac acest păcat. Să ies pe scara blocului, să fug în stradă... nu ştiu, să-mi bag mana în foc, ca Sfântul Martinian, şi să mă întreb de pot răbda, că tot aşa nici focul iadului, unde voi ajunge dacă păcătuiesc, nu-l voi putea răbda. Atât. Dumnezeu în mijlocul nostru! Acum şi în veci. Amin.”7

Persoana nr. 8:

„Fraţi întru suferinţa, nu deznădăjduiţi! Singura scăpare este la Dumnezeu! Vă scriu acestea ca unul care am practicat acest păcat mai mult decât toţi cei care aţi scris mai sus! Ştiu ce înseamnă, ştiu cât de greu este să lupţi cu el, dar nu deznădăjduiţi! Spovediţi-vă oricât de des, dar sincer!

Dumnezeu oricum ştie ce aţi făcut, iar preotul duhovnic atât de des aude de astfel de lucruri, că nu are de ce se miră. Medicamentul vindecării este Sfânta Taină a Spovedaniei. Apoi canonul dat de duhovnic pe care trebuie să-l faceţi neabătut, rugăciune către Maica Cea Preacurată, către sfinţii lui Dumnezeu, adică o viaţă autentic creştin ortodoxă. Căutaţi-vă duhovnici iscusiţi, prin mănăstiri încă mai sunt, şi pe care să-i cercetaţi periodic. În acelaşi timp trebuie să aveţi şi un duhovnic în apropiere la care să alergaţi ori de câte ori e nevoie. Spovedania o puteţi face oricând şi în orice condiţii. Evident că indicat ar fi cu câteva zile de post.

Singura condiţie e să fiţi sinceri şi să nu cădeţi în capcana ruşinii pe care v-o întinde diavolul. Când vă vine ruşinea la mărturisit, aduceţi-vă aminte că aţi săvârşit păcatul înaintea Îngerilor din cer, înaintea sfinţilor dar mai ales înaintea lui Dumnezeu. Unde ne putem ascunde de ei? Şi atunci ce rost mai are ruşinea la spovedanie?

Eu sunt bunic deja şi încă mai am atacuri pe tema aceasta şi cred că voi mai avea până la groapă. Nu învinovăţiţi pe Dumnezeu pentru păcat. Citiţi Patericul şi alte cărţi unde se arata vieţuirea sfinților părinţi şi veţi vedea că au fost unii care s-au luptat crunt şi mulţi ani cu patima desfrâului, căzând şi ridicându-se, plângând înaintea sfintelor icoane. Gândiţi-vă că atunci când săvârşiţi acest păcat lucrarea se face de fapt în imaginaţie. Acolo ne apare chipul unei femei, sau al unui bărbat (după caz) cu care se săvârşeşte păcatul. Acela este diavolul care se arata sub acest chip, şi ceea ce faceţi este o desfrânare cu însuşi diavolul.

Gândiţi-vă încă o dată dacă sunteţi dispuşi să „faceţi dragoste" cu dracul! Aşa cum ne învaţă şi sfinții părinţi imaginaţia este „pod al dracilor", calea pe care ei pot da război minţii. Feriţi-vă deci de imaginaţie şi de a sta de vorbă cu gândurile! Un ajutor puternic puteţi primi de la Sf. Ioan Botezătorul! Rugaţi-vă lui, citiţi-i acatistul.

Dar mai ales trebuie să vă ajutaţi singuri prin hotărârea de a părăsi această patimă şi prin răbdarea cu care trebuie să duceţi lupta, timp îndelungat, până la capăt! Fie ca Bunul Dumnezeu, Maica Cea Preacurata împreună cu toţi sfinţii să ne izbăvească de toată patimă şi să ne întâlnim cu toţii la Poarta Raiului!”8

Persoana nr. 9:

„Doamne, ajută! Dragii mei fraţi şi surori! Iertaţi-mă că vă scriu, crezând că poate vă pot fi de folos, ca unul ce mă lupt de mult timp cu acest păcat.

Am început să cad în acest păcat când eram adolescent, la început neştiind că e păcat, iar apoi neputându-mă lăsa. Urmările au fost cele menţionate şi de ceilalţi: izolare, nesiguranţa, deznădejde.

În timpul facultăţii nu credeam că aş avea vreo şansă să mă las. Mă rugam lui Dumnezeu să mă ajute să mă las, să mă tragă din păcat aşa cum un cal este tras de căpăstru. Am avut atunci probleme cu coloana şi, din deznădejde, am început să am atacuri de panică. Suferinţa a fost ca un leac amar pentru boala mea. De atunci nu am mai fost stăpânit de această patimă. Am mai căzut de atunci, ca un netrebnic ce sunt, însă m-am ridicat, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Sfaturile pe care le pot da, şi care sper să vă ajute sunt:

Să ne ferim de orice ispită. Să ne ferim de imagini, filme, situaţii care ne pot ispiti. Să ne luptăm cu păcatul de cum apare ispită. Mai târziu este mult mai greu. Să nu acceptăm gândurile de desfrânare. Părintele Cleopa spunea despre aceasta: „Aţi auzit că spune în Scriptură aşa: În dimineţi am ucis pe toţi păcătoşii pământului, ca să pierd din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea! Ai auzit când trebuie ucişi păcătoşii - adică gândurile rele? În dimineţi! Gândurile păcătoase răsar din minte, că mai înainte pruncii fetei Babilonului, care se nasc dintr-însa. Şi nu arată Scriptura să-i ucidem când ar fi pe la amiază sau seara, ci când au răsărit, în dimineţi ucide pe păcătoşii pământului! Gândurile păcătoase, cum au răsărit în minte şi imaginaţie, trebuie ucise prin rugăciunea lui Iisus9, ca să pierzi din cetatea Domnului - cetatea este sufletul - pe toţi cei ce lucrează fărădelegea. Dacă am ucis pe păcătoşii pământului, adică gândurile păcătoase, când răsar din minte, am pierdut din cetatea Domnului, pe toţi cei ce lucrează fărădelegea. Că doar prin gândurile pătimaşe vin faptele pătimaşe. Ce zice dumnezeiescul Părinte Maxim: „Stăpâneşte-ţi gândurile, o, monahule!

Că dacă nu-ţi vei stăpâni gândurile, îndată vei ajunge să nu poţi stăpâni lucrurile!"

Să ne gândim că persoană despre care ne imaginăm lucruri necuviincioase este rob al lui Dumnezeu Care S-a răstignit pentru păcatele noastre. Imaginaţia noastră astfel pătează chipul lui Hristos din noi. Să postim şi să nu mâncăm seara târziu.

Dacă am căzut, să ne spovedim cât mai repede şi să ne punem în gând să nu mai păcătuim.

Să nu deznădăjduim. Cu binecuvântarea duhovnicului, să citim psaltirea ca să nu deznădăjduim. Iarăşi, cu binecuvântarea duhovnicului, să rostim cât mai des rugăciunea Domnului nostru Iisus Hristos.

Să ne ferim de mândrie şi de judecată, ca acestea ne pot agrava patima. Iertaţi-mă că vă dau sfaturi pe care nici eu nu le urmez. Dumnezeu să ne ajute şi să ne păzească!”

Persoana nr. 10:

„Fraţilor, am 17 ani şi de pe la vârsta de 13-14 ani mă masturbez aproape în fiecare zi. Încerc de vreo 2 ani să mă las de acest "sport", dar nu reuşesc. Nu am spus nimănui despre faptul că mă lupt zilnic cu acest "uriaș" (pornografia și masturbarea). Știu că este un păcat destul de mare şi de fiecare dată după ce mă termin de masturbat îmi pare rău şi încep să mă rog. Este prima oară când public ceea ce fac. Nu am spus nimănui deoarece mi-e ruşine de ceea ce fac.

Am citit că mulți spun că e ceva normal dar nu cred. Am înţeles şi de problemele care pot să urmeze din cauza acestui "uriaş", probleme de care nu ştiam că pot interveni. Vreau să mă las de "sportul" ăsta şi de fiecare dată când o să-mi treacă prin minte acest gând am să-mi pun întrebarea următoare:”Ce ar face Iisus în locul meu?" şi am să mă gândesc chiar dacă nu mă vede nimeni, El din ceruri de sus mă vede și nu ar face ceea ce vreau eu să fac. Ajută-ne, Doamne, Dumnezeule, să putem birui şi învinge acest "uriaş" cu ajutorul Tău, cum l-ai ajutat şi pe David să-l învingă pe uriaşul Goliat, şi întoarce-ne pe calea cea dreaptă.

„Intraţi pe poarta cea strâmtă; că largă este poarta – şi lat este drumul ce duce la pieire şi mulţi sunt cei ce intră prin el; şi strâmtă este poarta – şi îngust este drumul ce duce la viaţă şi puţini sunt cei ce îl află.”(Matei 7, 13-14)" .

Persoana nr. 11:

„Am început cu păcatul ăsta absolut oribil la 12 ani. Eu habar nu aveam ce fac, nu conştientizăm. Şi pe atunci mergeam la biserică, aşa că, din mila lui Dumnezeu, am aflat că e păcat. Păcat mare. Sincer, eu pe atunci nici nu ştiam cum se cheamă până când am văzut un interviu cu un psiholog într-o revistă „cool”, parcă Bravo. Doamna zicea că... nu contează, nu vreau să citez nişte spurcăciuni.

Atunci l-am spovedit. Ei, darse putea ca Aghiuţă să mă lase în pace? Nu se putea. Şi iar. Iar l-am spovedit. Şi aşa de multe ori. De multe ori nu m-am împărtăşit de acest păcat din cauza lui, şi am regretat enorm, şi acum regret. Ultima oară a fost în Postul Adormirii Maicii Domnului.  Anul acesta. În post. M-am spovedit greu. Permanent îmi venea să amân spovedania. "Hai că las pe săptămâna viitoare, săptămâna viitoare plec în lună, peste două săptămâni, etc."

Noroc cu mama, că a văzut că am întârziat cu spoveditul şi m-a trimis val-vârtej.

Bun. M-am spovedit. După ce m-am spovedit şi m-am împărtăşit (De data aceasta m-a iertat părintele şi m-a lăsat să mă împărtăşesc, probabil că a bătut multe mătănii pentru mine, săracul.  Să-i dea Dumnezeu sănătate!), am dormit vreo oră, înainte de slujbă. Era duminică. Am visat numai câini. Câini mari, care se repezeau la mine. Dar era un gard şi îi oprea (Sfânta Împărtăşanie). Toată săptămâna viitoare am visat numai motociclişti în negru care alergau după mine să mă omoare şi nu mă prindeau şi scoteau răgete înfiorătoare, preoţi îmbrăcaţi numai în negru (tot diavoli înseamnă) care erau lupi în piele de oaie, cumplit. Nu mai spun despre visele erotice pe care le aveam. Tentaţiile când vedeam o fată, încercam să le alung.

Eh, cu mila lui Dumnezeu uite că am făcut două săptămâni şi o zi de când m-am împărtăşit.

Dar e greu acum, permanent sunt iritabil, am o stare de frică şi de ruşine care nu se mai termină, sper doar că, trecând timpul, să îmi revin la normal... la copilul care eram înainte de vârstă de 12 ani. Anul în care diavolul a avut cea mai mare victorie asupra mea. Şi apoi, victoriile s-au ţinut lanţ.

Să ne ajute Dumnezeu, să trecem cu bine peste toate acestea. Pentru că vine vremea să ne pocăim, Judecată este aproape, şi ne jucam cu veşnicia. Doamne ajută!”13

Persoana nr. 12:

„Dragii mei, citind mărturiile voastre, am realizat încă o dată cât de mult vrea cel viclean să ne murdărească şi să ne îndepărteze de Dumnezeu. Şi eu m-am luptat cu malahia mult timp şi încă mă lupt. M-am şi spovedit, şi dragostea părintelui m-a ajutat să îmi plec urechea la cuvintele Domnului, şi împreună cu El, am scăpat de această patimă o vreme. Însă bineînţeles că cel rău nu m-a lăsat şi am mai căzut de câteva ori.

Trebuie doar să cerem putere de la Dumnezeu, şi când suntem ispitiţi, să ne rugăm şi să spunem numele Domnului, iar diavolul va fugi. Din păcate, nu prea reuşim să ne împotrivim păcatului din toate puterile. Lumea este plină de sminteli, dar aşa cum spunea profesorul meu de religie - ori de câte ori am cădea, să ne ridicăm.

Doamne, ajută!”

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Pr. Crăciun Opre

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești