Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Dragi fraţi şi surori intru Domnul! Citind mărturiile voastre, mi-au dat lacrimile! Lacrimi dulci, dar şi amare...! Cele amare, lacrimile tristeţii curgeau pentru faptul că atât de mult se lupt[ diavolul să întindă mreje păcătoase, încât începe din copilărie sau din adolescenţă a ne păta inocenta, a ne murdări sufletul...

Iar cele dulci sunt de la Dumnezeu, vin să-mi mângâie încă o dată sufletul şi sunt semn că Dumnezeu mi-a iertat cei 14 ani trăiţi în acest păcat! Aceasta este cea mai mare VICTORIE de care m-am învrednicit până la vârsta de 27 de ani, ieşind biruitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, evident, în lupta acerbă cu diavolul, care a găsit cea mai "dulce" cale, după părerea lui, în care să mă ademenească chiar de la 5 ani...

Am decis să scriu acest articol nu pentru a vă demonstra ce tare sunt eu sau pentru a mă mândri, pentru că fără Dumnezeu... nimic nu am, nimic nu sunt, nimic nu pot! Am considerat util să mă destăinui pentru a da nădejde unora, credinţa tare altora, şi dorinţa de a învinge pe cel rău, celorlalţi!

Întâi de toate ar trebui să vă motiveze faptul că MARE şi MULTĂ, cu adevărat, este Iubirea, Mila şi Răbdarea lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!

Stau şi mă întreb deseori: "Cum, Doamne, nu mi-a căzut o cărămidă în cap, atunci când mă întorceam de la facultate şi, văzând un băiat frumos pe stradă, mă gândeam că imediat ce ajung în cameră... îl voi avea! Cum, Doamne, mă răbdai, pe mine, cea mai desfrânată fecioară? Cum, Doamne, îmi mai ascultai rugile ce izvorau din mintea mea desfrânată şi păcătoasă? Doamne, cum te uitai la mine, mărul cel frumos în exterior, dar mucegăit şi urât mirositor în interior? Cum, Doamne m-ai iertat de sute şi mii de ori, când eu îţi promiteam că mă las, dar văzând că încă n-am murit sau nu m-ai schilodit, continuăm să cad de multe ori...

M-ai iubit, Doamne? Ştiu că m-ai iubit şi mi-ai dorit mântuirea sufletului meu! Ai ştiut că mi-e sinceră căinţa de fiecare dată când cădeam şi cu lacrimi, mă întorceam la Tine, strigând din adâncul iadului!

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai ales din cei mulţi, şi mi-ai dat Mâna Ta, ca să mă ridic din moarte la viaţă!

Îţi sunt recunoscătoare că n-ai socotit păcatul tinereţii şi al neştiinţei mele!

Îţi mulţumesc din sufet, Doamne, şi Te iubesc enorm, dar ştiu că Ti-am pricinuit multă suferinţă... De ce realizăm tocmai după faptul consumat, că Ți-am mai bătut un cui pe trupul tău nevinovat? Iartă-mă Iisuse al meu! Ştiu că e infinit de puţin acest "Iartă-mă!", dar nu știu ce altceva să-ţi dau în schimb! Ba da, ştiu, şi-ţi promit că-ţi voi da ceva! Îţi voi da sufletul meu, pe care Tu atât de mult l-ai dorit!!!"

Şi-acum să vă povestesc pe scurt despre lupta mea cu această patimă!

Deci nu mint, aveam 5 ani! Eram în pătuţul de la grădiniţă când pândeam să iasă educatoarea din dormitor pentru câteva clipe! Nu realizăm exact ceea ce fac, însă îmi era ruşine! Nu-mi amintesc exact cum a început, însă ştiu că în acea perioadă nu-mi imaginam nimic, doar am descoperit această "plăcere". Anii treceau, m-am apropiat de Dumnezeu şi de Biserică, mă împărtăşeam foarte frecvent, neştiind că săvârşesc un păcat atât de grav, pentru mine, devenise o a doua natură! Până într-o zi, când am găsit ascunse, de tatăl meu, nişte cărţi ruşinoase. Aveam 11 ani. Privind acele imagini, am simţit acea poftă de păcatul pe care-l săvârşeam aproape zilnic. Atunci mi-am dat seama ce frumos ar fi dacă aş adăuga şi nişte "ingrediente" plăcerii mele păcătoase. Din acea zi mi-am întinat foarte mult mintea! Am dat foc cărţilor, pagina cu pagină, ca să ştie părinţii mei că nu e bine să privească în ele şi la câteva prezervative, că lui Dumnezeu nu-i plac nici acestea, în schimb, eu, păcătuiam pe zi ce trece tot mai mult şi mai grav!

Am realizat că nu fac un lucru bun, atât timp cât eu trebuie să gândesc la nişte chestii ruşinoase pentru a-mi satisface plăcerea, însă, am lăsat-o aşa, baltă... doar cânt în strană, părintele mă cunoaşte atât de bine, iar eu sunt prea mică ca să-i spun părintelui aceste tâmpenii!

Aşa mă împărtăşeam cu nevrednicie eu, păcătoasă! Aşa mă rabda Dumnezeu! Începeam să am regrete şi stări care nu mi se păreau normale, care se manifestau că o boală (mă refer aici la acele palpitaţii care mă făceau să mă simt că am alergat 100 de km stând în pat!). În aceste palpitaţii mă trezeam dimineaţa şi la miezul nopţii, le simţeam mereu, efectiv, ziceam că-mi bate inima din cap până în picioare şi e gata-gata să sară din piept!! Am plecat la liceu în altă localitate, aşa că nu prea mai mergeam la biserică, îmi era greu şi ruşine să mă rog şi acasă, citeam părerile psihologilor şi medicilor îndrăciţi că e o practică cât se poate de normală, însă undeva, aveam în suflet părerea că nu e bine ceea ce fac!

Într-o zi, eram în casă a 10-a, am mers la bibliotecă, unde am băgat mâna într-un raft şi am scos o CARTE! O carte cu "C" mare, pentru că mi-a schimbat viaţa! De fapt, este o revistă "Orthodoxia", pe care, răsfoind-o, am găsit un titlu interesant: "O interpretare ortodoxă a masturbării". Atunci am "găsit" şi denumirea păcatului pe care îl săvârşeam. Un articol superb de 4 pagini mari pe care l-am citit dintr-o suflare şi l-am recitit încă o dată! Acolo mi-am regăsit toate simptomele bolii, dar şi "tratamente"! Cel mai mult m-a speriat faptul că cei care se masturbează, îmbătrânesc prea repede, mor de tineri şi au parte de decese neplăcute!

Adevărata "luptă" acum a început! Cu toată ruşinea, am mers la un oarecare preot, i-am spus şi faptul că am preot duhovnic, însă mi-e ruşine să merg la el să spovedesc acest păcat Cu foarte mare căldură părintele mi-a dat sfaturi foarte utile, iar cel mai bun şi care m-a ajutat a fost: "Când îţi vine ispită, te ridici imediat din pat şi începi să spui Psalmul 50 făcând metanii mari (nu închinăciuni), apoi faci metanii, închinându-te la Patimile Domnului (Mă închin Preasfintei Tale răni de la Mâna Ta cea dreaptă, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Preasfintei Tale răni de la Mâna Ta cea stângă, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Preasfintei Tale răni de la piciorul Tău cel drept, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Preasfintei Tale răni de la piciorul Tău cel stâng, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Patimilor Tale, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Îndelung răbdării Tale, Hristoase Mântuitorul meu! Mă închin Îngropării şi Învierii Tale celei de-a treia zi, Hristoase Mântuitorul meu!" Mi-a mai spus să nu uit de rugăciunea de seară şi de dimineaţă în fiecare zi, pe cât posibil, să citesc câte un psalm, doi, trei pe zi, să mă strădui să postesc miercurea şi vinerea şi să mă spovedesc măcar o dată la 40 de zile!

Cu aceste arme am început "lupta" în marele "război" nevăzut şi cu gândul că... gata, de azi trebuie să pun început bun! Ce m-a motivat şi mai mult au fost şi vorbele părintelui: "Dacă nu încetezi cât se poate de repede cu acest păcat, viaţa ta intimă cu soţul tău va avea foarte mult de suferit!"

Doi ani şi puţin a durat întreaga "bătălie"! Mă spovedeam şi mă împărtăşeam destul de des, uneori şi o dată în două săptămâni, erau perioade şi de 3 luni în care mă abţineam cu ajutorul lui Dumnezeu, a trecut şi jumătate de an cu mare bucurie, însă l-am întâlnit pe prietenul meu (actualul soţ) şi iarăşi am căzut! Foarte deznădăjduită, iar m-am ridicat, şi de unde ajunsesem, undeva mai sus, am căzut şi mai în abis, făcând acest păcat cu prietenul meu (iubirea cu hainele pe tine!) Mulţumesc lui Dumnezeu ca şi el avea credinţă în Dumnezeu şi peste foarte puţin timp, am hotărât să luptăm împreună! Ne-am abţinut până am hotărât că unul fără altul nu putem trăi, şi m-am mutat la el în cămin! Am căzut şi mai mult, şi mai tare, bucurând nespus pe urătorul binelui şi al fecioriei dintre soţi!

Părintele s-a întristat foarte mult şi chiar mi-a zis să nu mai stau cu el sau ne căsătorim! Am început să căutăm naşi, dar cum eu aveam 19 ani, iar el 20, nu prea erau doritori de a cununa doi copii... Aşa treceau zilele, noi depărtându-ne prin păcatul curviei de Dumnezeu, la biserica îmi era ruşine să mai merg, nu vroiam să dau ochii cu părintele, până... am rămas însărcinată! Noi doi eram foarte fericiţi, chiar dacă locuiam în cămin, aveam nădejdea că Dumnezeu ne va ajuta cumva! Eram ambii în anul 3. Am anunţat părinţii, n-au fost împotriva căsătoriei, îl cunoşteau pe el (bineînţeles, că au rămas şocaţi, nu-şi imaginau că fiica lor îşi permite să facă asemenea chestii cu prietenul ei, care era un băiat foarte de treabă!) Am găsit şi naşi şi ne pregăteam de cununie, când într-o seară, la cămin fiind, am simţit un ciclu abundent! Am pierdut sarcina! A fost răspunsul lui Dumnezeu, probabil, la rugăciunile noastre: "Doamne, ştim că acest copil este din desfrânare, dar nu vrem să ne facem ucigaşi de prunci, dacă Tu ni L-ai dăruit, îl vom creşte, aşa cum va fi el!" Peste două luni ne-am spovedit, împărtăşit, urmat canon şi ne-am cununat!!! Ce frumos! Iubire binecuvântată de Dumnezeu!

Însă, revenind la patima care afectează viaţa intimă, cuvintele părintelui, s-au adeverit, mai cu seamă pe timpul cât "trăiam" necununați! Nu puteam nicidecum să obţin plăcere în poziţia normală dată de Dumnezeu! Asta a durat aproape trei ani (doi ani fiind necununaţi şi cam 6 luni după!) Şi de ce aceste 6 luni? Pentru că, deşi eram căsătorită, diavolul îmi dădea târcoale în momentele de singurătate! Am căzut de câteva ori, însă deja ruşinea şi responsabilitatea era mult mai mare! Mă simţeam foarte prost faţă de soţul meu! Într-o zi, i-a dat Dumnezeu lui curaj să-mi vorbească despre această patimă care l-a chinuit trei ani, dar e fericit, căsătoria (bine, concubinajul nostru păcătos!) l-a ajutat să uite foarte repede de ea!). A fost momentul în care mi-am zis şi eu STOP în mintea mea, trebuie să fiu o femeie normală!

De-atunci, după o spovedanie bună, slava lui Dumnezeu, până în ziua de azi, nici n-am mai fost ispitita niciodată de vrăjmaşul în acest sens!

Mai rămăsese o problemă, clar, consecinţele patimii: nu mă simţeam cum vroiam eu să mă simt alături de soţul meu! Vorbind cu o preoteasă, mi-a spus să mă rog la Maica Domnului să ne dăruiască armonie în patul conjugal. Aşa am făcut, am rămas şi însărcinată, cum am împlinit 4 luni de sarcină, am hotărât, pentru binele copilului, să ne abţinem de la relaţii conjugale! Ne îmbrăţişăm atât de frumos seara în pat şi cântăm "Născătoare de Dumnezeu, fecioară, bucură-te!", mergeam regulat la biserică, ne spovedeam, ne împărtăşeam, părintele era foarte bucuros că ne-am revenit la "normal" Ne unea o iubire dumnezeiască! Poate pentru unii e greu de înţeles, însă nu simţi necesitatea împreunării trupeşti, dacă mintea e ocupată cu lucruri duhovniceşti! Aş fi vrut să ţină o veşnicie acea iubire pură, dat fiind faptul că pentru mine, împreunarea dintre bărbat şi femeie, era ceva chinuitor...

Aşa au trecut cele 5 luni de sarcină, a apărut pe lume prima minune din viaţa noastră, apoi două luni după naştere iarăşi ne-am abţinut (cele 40 de zile + postul Sfinţilor Apostoli) şi mă rugam mult la Domnul ca "reunirea" noastră să fie cât se poate de normală şi frumoasă! Aşa a şi fost, foarte spontan, nimic premeditat, aceea a fost prima noastră noapte de dragoste! De o mie de ori mai frumos ca prima dată!

Cât de frumoasă poate fi viaţa unui cuplu şi câtă armonie poate avea, dacă trăim după legile lui Dumnezeu! Din acea zi, iubirea noastră trupească era din ce în ce mai vie, mai "plină de iubire"! Acum ne bucurăm de o viaţă intimă frumoasă, având şi copilaşi minunaţi!

Dar până am ajuns aici, am pierdut ani! Ani în care l-am supărat pe Dumnezeu, chiar dacă în final ne-a iertat, totuşi, era mai frumos să fi fost ambii curaţi până la căsătorie, să nu ne fi murdărit de patima masturbării atâta vreme! Am pierdut o sarcină, care chiar de nu a fost cu voia mea, ştiu că e consecinţă a păcatelor mele! Iar dacă de această urâtă patimă a copilăriei, adolescenţei, Dumnezeu o iartă, consecinţele desfrânării înainte de căsătorie, ne vor urmări mereu! De ce? Pentru că eram din turma lui Hristos! Am ştiut că nu trebuie să încălcăm, dar n-am ascultat! Acest păcat al neascultării trebuie ispăşit! Cum? Prin multe greutăţi şi necazuri, neajunsuri, boli frecvente ale copiilor! Mai pe scurt, o viaţă mai grea! Ştiu, însă, exemplu de tineri care au fost feciori până la căsătorie, iar acum zici că zboară prin viaţă, toate le sunt numai lapte şi miere!

Aşadar, alegeţi, cum doriţi să trăiţi...

Acum nu ne rămâne decât să plecăm capul şi cu mare smerenie să ne ducem crucea şi să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu, pentru că El nu vrea decât să ne ajute! Şi ne dă necazuri aici pe pământ, pentru că în viaţa de veci să avem ispăşite unele mari păcate! Pentru că dacă am trăi aici roz, acolo ne aşteaptă întunericul, şi Dumnezeu nu vrea asta! El, ca un Tată bun, ştie că trebuie să bei un pahar cu băutura amară, dacă vrei să te vindeci şi să fii sănătos!

Mă iertaţi că n-am fost mai succintă, însă am vrut să vă arăt cum au decurs lucrurile în viaţa unei persoane care a pătimit de această boală şi care, cu Voia lui Dumnezeu, a ieşit învingătoare! Domnul să vă ajute pe toţi să puneţi gând bun pentru un început bun!!!

P.S. Uitaţi că pe internet există imagini necuviincioase, iar dacă vreţi se le deschideţi, priviţi întâi o icoană! Părerea mea este, şi e strict părerea mea, că la aceste imagini privesc doar nişte persoane obsedate, neîmplinite! Nu vreau să mai spun de cei care, deja sunt căsătoriţi şi mai au nevoie de aceste imagini, sunteţi departe de Dumnezeu dragilor. Treziţi-vă, până nu e prea târziu şi lăsaţi-vă "coarnele de taur" în voia lui Dumnezeu, să le îndrepte cum ştie El, pentru că El le poate îndrepta şi cu forţa, dar s-ar putea să vă doară şi să plângeţi... o viaţă!!!!

(A.)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești