Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Vă salut cu drag. N-am cuvinte să exprim ce am simţit când am aflat de existența acestei campanii. Mă numesc Valentin sunt din București am aproape 20 de ani iar dorința mea de a-mi păstra fecioria până la căsătorie îmi părea de-a dreptul o nebunie.

Eram conștient că printre colegii de liceu nu voi găsi pe cineva ca mine iar vorbele unui prieten seminarist cum că e o idee învechită pur şi simplu m au lovit ca un pumnal. Eu fac parte din corul Bisericii şi odată avusesem după slujbă o discuție cu dascălul pe o temă sportivă. Dintr-una într alta îmi spusese că pentru a obține masă musculară e nevoie să o las mai moale cu... (nu pot numi termenul).

Ușurința cu care a vorbit un dascăl bisericesc despre desfrânare de parcă nici nu ar fi fost un păcat pur şi simplu mi-a înmuiat picioarele. Am simțit că totul e terminat, că e o nebunie ceea ce vreau eu. Deşi la suprafața am surâs, pe interior plângeam. Din acel moment eram hotărât să profit de prima ocazie şi să scap de feciorie. Şi am avut ocazii... ocazii peste ocazii.. dar ceva m-a oprit de fiecare dată şi nu am profitat de niciuna. Prin rugăciune am trecut de toate.

Nu e deloc ușor să iei decizia de a rămâne fecior. M-au măcinat gânduri peste gânduri, uneori credeam că mi-am pierdut credința şi voiam să desfrânez dar mă opream şi mă rugam la Dumnezeu. Mă gândeam mereu că toţi prietenii mei creștini ce se spovedeau, fie fete, fie băieţi, avuseseră toţi o experienţă sexuală pe care o recunoşteau mereu la spovedit, apoi se împărtăşeau. Şi îmi tot spuneam: "Dacă ei au făcut şi au fost iertaţi, eu de ce să nu fac? Măcar o dată să văd cum e, apoi recunosc şi eu şi sunt iertat". Acest gând m-a măcinat şi, spre ruşinea mea, încă mă mai macină uneori.

Prin intermediul internetului am descoperit însă că mulți tineri din țări occidentale își păstrează fecioria până la căsătorie, am descoperit totodată campania voastră şi văzând atâtea mărturii ale unor tineri ca şi mine am descoperit importanța poruncii a 7-a. Şi iată-mă acum la 20 de ani, student la actorie şi deşi stau într-un colectiv unde băieții şi fetele vorbesc la comun despre desfrânare în fiecare zi, eu îmi păstrez fecioria în continuare, de data aceasta cu bucurie în suflet, nu cu rușine şi cu speranța că mă voi căsători cu o femeie curată ca şi mine!

Sper să înțelegi ceea am scris în rândurile de mai sus deoarece unele lucruri sunt greu de exprimat în cuvinte!

Vă iubesc pe toți! Doamne ajută!!

(Valentin)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pr. Crăciun Opre

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești