Sfânta Xenia și visul unui tânăr de a ajunge inginer în industria automobilelor din Germania

Elena și cu Theodoros s-au întâlnit în Germania în octombrie 2011. Din acel moment viața lor s-a schimbat într-un chip minunat, deoarece se iubeau mult. Elena avea 21 de ani atunci și venise în Germania la studii. Era deja pe la jumătatea studiilor. Theodoros în schimb, avea 24 de ani și nu începuse facultatea. El avea un trecut mai greu. Visul lui de mic fusese să se ocupe de mașini. De aceea venise în Germania, ca să studieze la Facultatea de Inginerie Auto, industria de automobile fiind un punct forţe în această țară. Dar ceva îl trăgea înapoi în a-și îndeplini visul o dată și o dată. Avea dislexie, iar acest lucru l-a bântuit întreaga copilărie.

Dislexia este o tulburare la citit și scris, manifestată prin modificarea de către persoana în cauză a cuvintelor, prin greșeli de lectură, prin greșeli de ortografie, etc. Când un dislexic privește o filă de carte, el nu vede literele ca un ansamblu logic, nu vede propozițiile, frumos una după alta, ci le vede alambicat şi haotic, neputând face conexiunile între litere foarte rapid. Theodoros avea nevoie de patru ori mai mult timp ca un om normal ca să citească o propoziție. Dislexia nu are nimic de a face cu inteligența, ba mai mult, mari personalități și inventatori ai lumii au fost dislexici. Vă dau doar câteva exemple, ca să nu fac o listă lungă: Einstein, Leonardo da Vinci sau Thomas Edison.

Dar societatea nu înțelege foarte bine această problemă, considerând dislexicul un om ciudat, retardat sau pur și simplu prost. Așa a fost și copilăria lui Theodoros, fiind mereu izolat și destul de marcat din acest motiv.

Când Theodoros a venit în Germania, era dispus din toate puterile să dea tot ce poate din el și să își înfrunte problema. Iar această problemă a fost examenul de limba germană, a cărui certificat era indispensabil pentru începerea facultății. Dar dislexia și-a spus cuvântul. În primii doi ani stați în Germania, Theodoros a picat de trei ori examenul, deci nu a putut începe facultatea. Nu conta că poate să vorbească și să se facă înțeles de către oameni. Regulile sunt reguli. Situația s-a înrăutățit când tatăl și bunicul său au murit de cancer, la un an diferență, iar apoi criză economică a apărut. Theodoros trebuia acum să și muncescă ca să trăiască, pe lângă învățat.

Când a întâlnit-o pe Elena, Theodoros s-a ambiționat extraordinar, dorind acum și mai mult să reușească. Elena era apropiată de biserică și se ruga. Theodoros credea și el, dar nu era apropiat de biserică, avea rezerve față de ea, nu mai mergea deloc la biserică de când îi muriseră tatăl și bunicul și nu credea așa puternic în minuni. Cu timpul, Theodoros a început și el din ce în ce mai mult să se apropie de Dumnezeu, prin Elena.

În perioada aceea Elena citise foarte impresionată o carte despre minunile Sfintei Xenia și cu un zâmbet inocent, plin de credință și-a spus “Sfânta Xenia îl va ajuta și pe Theodoros al meu“. Nu vedea de ce nu l-ar ajuta, pentru că pentru ea, Theodoros era unul din cei blânzi și mai buni oameni la suflet pe care ea întâlnise. Tot atunci primise de la o prietenă ulei de la mormântul Sfintei.

Timpul trecea și se apropiase vremea examenului, undeva în iunie 2012. Elena era plină de îngrijorări ce-i drept. Theodoros nu avusese bani să facă cursul de limbă anul acela, iar testele pe care i le corecta Elena arătau clar că Theodoros se confruntă greu cu dislexia, chiar dacă făcuse progrese. Școala începea în octombrie. Din păcate, Theodoros picase primul examen. El s-a adunat, dar era vădit necăjit. Două facultăți îi refuzaseră deja înscrierea, iar una îl acceptase, cu condiția să aducă certificatul de limbă.

Elena se adunase în credință tot mai mult. Theodoros la fel se ruga împreună cu ea foarte mult. Primiseră recent de la aceeași prietenă ulei și o floare de la mormântul Sfintei Xenia. Deși Theodoros nu credea înainte, la sfatul Elenei a luat floarea într-un săculeț și o purta peste tot. Începuse să creadă și să se roage fierbinte la Sfânta Xenia, cât și la alți Sfinți. Elena deși era tulburată de eșecul lui Theodoros (nu se așteptaseră să pice examenul iar), a continuat să creadă că Sfânta îi va ajuta. Theodoros evoluase foarte mult în ultima perioadă în rezolvarea testelor, cu ajutorul Elenei, comparativ cu testele făcute cu un an înainte.

Dar au urmat încă două examene în septembrie, ultimele șanse. Când au aflat că nici al doilea examen nu l-a trecut, au început să intre în panică. Iar la vestea celui de al doilea examen, au picat în totală deznădejde, fiind în șoc. Picase ambele examene la mustață, la câteva puncte. Theodoros începuse să plângă la aflarea veștii, fiind întins pe covor toată ziua. Elena a plâns și ea foarte mult, neînțelegând nimic, negăsind nici o logică. Credința ei se clătina și se tânguia îndurerată: “De ce, de ce nu le-au fost ascultate rugăciunile? Cu ce au greșit?” Nu putea să înțeleagă! Theodoros încă se ruga în genunchi, pe jos. Dar Elena nu mai vedea nici o șansă și își simțea inima goală, sfâșiată. Era sfârșitul lui septembrie, Theodoros avea 25 de ani și nici un certificat de limbă, cu facultatea neîncepută și arăta așa de distrus, cum nu l-a mai văzut Elena niciodată.

În ziua aceea vorbiseră cu mama Elenei. Ea l-a sfătuit pe Theodoros să meargă la facultate și să vorbească, poate – poate… Dar Elena nu mai găsea un rost în nimic. „Cu ce sens mamă? Se chinuie de 3 ani să intre la facultate, e refuzat peste tot, ce crezi că se va rezolva acum?”

Și totuși, s-a dus, purtând ca totdeauna floarea Sfintei la piept. Iar în acest timp, Elena și-a adunat ultimele puteri, dându-și seama că totuși credința e singură scăpare, și că nimic altceva logic nu îi mai poate ajuta. Se trântise la pământ, rugându-se cu lacrimi Sfintei să facă și lor o minune. Să întâlnească Thedoros în cale un om bun la inimă care să îl ajute.

S-a dus apoi şi la biserică.

Și așa a fost. La întoarcere, Theodoros i-a povestit cum a întâlnit în facultate un profesor așa blând, care i-a ascultat povestea vieții și care îi spusese că va încerca să îl ajute, fără să promită. Elena simțise o străfulgerare la această veste.

Câteva zile mai târziu, Thedoros primise vestea că poate începe facultatea. Nici Elenei, nici lui nu le-a venit să creadă. Și poate nici până în ziua de azi nu le-a trecut acel sentiment ce l-au trăit în acea zi frumoasă. Nu numai că începea școala, dar dăduse și de oameni și secretare atâta de calzi, încât făceau tot posibilul ca el să nu se streseze cu oficialitățile, și chiar să fie însoțit prin oraș până își va rezolva toate problemele ce țin de cazare, înscriere, etc.

La aflarea veștii Theodoros a izbucnit în lacrimi. Lacrimi de fericire:

“Elena, nu îmi vine să cred, nu pot să cred că în sfârșit după atâția ani, voi începe această școală, visul meu de o viață, voi începe, când credeam că totul este pierdut.„

Iar el a continuat să plângă. S-a dus direct la biserică să mulțumească, iar Elena nu mai știa cum să mulțumească și să îl slăvească pe Dumnezeu și pe Sfânta Xenia. Nu mai trăiseră amândoi până atunci o asemenea stare dumnezeiască.

Theodoros a început de curând facultatea și este foarte fericit că face ceea ce îi place. Amândoi au decis că vor merge într-o zi la mormântul Sfintei, iar Elena va scrie o scrisoare preotului de la Sankt Petersburg.

Dragi creștini, când totul pare pierdut, fără sens și fără logică, fără răspuns, nici măcar atunci să nu renunțați la credință! Țineți de ea cu ultima strângere de dinți, iar Dumnezeu vă va alina și mângâia însutit!

Slavă multă și mărire Lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfintei Xenia, care încă o dată, a mijlocit pentru durerile oamenilor! Slavă ție Doamne!

S.

PS. Povestea este reală, dar din motive de la sine înțeles, numele sunt fictive.