Sfântul Dionisie Exiguul
Acesta s-a născut în Scythia Minor (Dobrogea de azi) în jurul anului 460 şi rămânând orfan de mic copil a fost crescut la una din mănăstirile din zonă avândul ca părinte spiritual pe Episcopul Petru.
Prima mărturie indirectă despre originea sa o aflăm de la Marcus Aurelius Cassiodorus, primul ministru al regelui goţilor din Italia, Teodoric1. Din portretul biografic pe care acesta i-l schiţează aflăm următoarele: „Fuit enim nostris temporibus et Dionysius monachus, Scytia natione, sed moribus omnino Romanus…”2, pasaj pe care Monseniorul Aloisie Tăutu îl traduce aşa: „Astfel a fost în zilele noastre călugărul Dionisie, schit de neam dar cu moravuri întru totul romane…”3 iar Părintele Profesor Ştefan Alexe îl traduce: „Căci a fost în zilele noastre şi călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman…”4. Din spusele lui Casiodor aflăm că Sfântul Dionisie era scit de neam, lucru necontestat de cea mai mare parte a istoricilor.
Din Scythia va pleca în Orient la Locurile Sfinte, asemenea Sfântului Ioan Casian, şi va rămâne o perioadă la Mabboug (Ierapole) în Siria apoi va merge la Constantinopol.
După o şedere de câţiva ani în Constantinopol a mers la Roma, unde îşi va petrece restul vieţii.
Aici va fi remarcat de către apocrisiarhul papal care îl va recomanda papei Ghelasie al Romei (492-496), deoarece Sfântul Dionisie cunoştea la perfecţie limba greacă şi limba latină. Va ajunge la Roma în anul 496, după moartea papei Ghelasie (21 noiembrie), şi se va stabili o vreme în Mănăstirea Sfânta Anastasia de la poalele Palatinlui. Aici, în vechea capitală a Imperiului Roman, va lucra ca în cancelaria papală sub conducerea a 10 papi.
Prin funcţia sa de arhivist papal îl va cunoaşte pe Casiodor, primul ministru al lui Teodoric, regele ostrogot al Italiei, cu care va lega o strânsă prietenie ce va dura până la sfârşitul vieţii lui. În anul 540 Casiodor se va retrage din viaţa publică şi se va călugări la mănăstirea înfiinţată de el pe moşia sa, la Vivarium în Calabria (sud-estul Italiei). Aici va înfiinţa o „academie” unde îl va lua pe prietenul său Dionisie, deja înaintat în vârstă, care va preda dialectica.
Spre sfârşitul vieţii pământeşti Sfântul Dionisie va resimţi lipsa locurilor natale. După mai mulţi ani pe care i-a petrecut în slujba papilor şi a „învăţământului glorios” va adormi în Domnul în jurul anului 545-555. Locul unde a răposat nu se cunoaşte dar se crede a fi mănăstirea Vivarium, unde şi-a petrecut, probabil, restul vieţii predând la şcoala înfiinţată acolo de Casiodor.
Meritul cel mai mare al Sfântului Dionisie Exiguul este acela că a făcut numărătoarea anilor de la Hristos iar nu de la Diocleţian, cu o eroare de 4-7 ani, fiind numit „părintele erei creştine”.
În diferite prefeţe pe care le scrie el se semnează „Dionysius Exiguus”. Numele „Exiguus” sau „Exiguul” înseamnă „cel Mic” sau „cel Smerit” deoarece prin purtarea vieţii lui, aşa cum este prezentat de Casiodor în portretul înduioşător pe care i-l conturează în istoria sa, a fost un călugăr smerit.
Cel care şi-a dedicat întreaga sa viaţă studiului personalităţii şi activităţii Sfântului Dionisie Exiguul este Părintele Gheorghe Drăgulin (n. 1929), fost profesor de Istorie Bisericească Universală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din Bucureşti. El propune teza următoare: Identitatea Sfântului Dionisie Exiguul cu Sfântul Dionisie Areopagitul. Această teză este reluată în aproape toate studiile şi articolele d-sale, cu excepţia câtorva.
El a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008 având ca zi de prăznuire 1 septembrie, începutul anului bisericesc. Proclamarea sa ca sfânt a fost făcută în data de 26 octombrie 2008, după Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala Patriarhală, ce s-a aflat sub lucrările de restaurare. Tomosul Sinodal de canonizare a fost citit de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Troparul Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (glasul 1)
Ca o rază strălucitoare care luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce ai socotit curgerea timpului mântuirii după naşterea lui Hristos şi ai făcut cunoscute rânduielile Sfinţilor Părinţi în toate laturile creştinătăţii. Pentru aceasta cu bucurie cântăm: Slavă Celui ce ţi-a dat înţelepciune; slavă Celui ce te-a binecuvântat; slavă Celui ce dăruieşte mântuire sufletelor noastre.
(Silviu Nedelcu)