Sfântul Efrem Sirul despre Ninive şi Sodoma
Tâlcuirea Scripturii unora dintre Părinţii Ortodoxiei încurcă pe mulţi cititori ai zilelor noastre. Tindem să percepem textul scris din două puncte de vedere: literal sau figurativ. În plus, avem tendinţa să egalăm sensurile literal cu „adevărat” şi figurativ cu „neadevărat sau ceva ce nu este chiar adevărat”. Acesta este de fapt un mod foarte limitat de a reduce lectura la două alegeri sărace. Într–adevăr, este un privilegiu al literalului, de a fi egalat cu realul. Modelul este: literalul este egal cu istoricul, egal cu obiectivul şi egal cu adevărul. Este, dacă vreţi, un mod foarte „plat” de lectură care face multe presupuneri despre lume – dintre care majoritatea ar susţine definiţia acesteia văzută ca un „tărâm secular”. Despre acest model, întrebarea care s–ar putea pune ar fi : „este Biblia la fel de adevărată ca New York Times?” Te poţi gândi la răspuns după ce te opreşti din râs.
În primul rând, pentru Sfinţii Părinţi adevărul înseamnă “împărăţia cerurilor”. Lucrurile sunt adevărate dacă sunt măsurate în totalitate, adică până la sfârşitul lor. Creaţia are un scop şi un sfârşit care rezidă deja în ordinea creată. Tot ceea ce există se îndreaptă către un sfârşit şi către îndeplinirea în adevăr a existenţei sale. Astfel, poţi fi şi modern şi “plat”, dar numai adevărul “literal” nu a fost încă descoperit. Trăim într–o lume a umbrelor, a icoanelor, a indiciilor şi indicatoarelor. Astfel, Părinţii au tendinţa să tâlcuiască căutând ceva ce nu este întodeauna vizibil. Ei sunt în căutarea adevărului, dar adesea trebuie să caute dincolo de prezenţa imediată a acestuia ca să ajungă la sfârşit. Comparaţiile şi ecourile dintre două evenimente sunt momente cheie în prezentare. Acestea sunt valabile în mod special când momentele cheie au ecou în viaţa, moartea, învierea lui Hristos, în Cel ce este Sfârşitul tuturor lucrurilor.
William, unul dintre cititorii şi comentatorii noştri frecvenţi, a postat un comentariu azi dimineaţă care oferea un exemplu minunat despre modul său de interpretare patristică. Exemplul său era luat de la Sfântul Efrem Sirul – unul dintre cei mai importanţi scriitori de imnuri ai Creştinismului timpuriu, şi aici trebuie să amintim că o mulţime dintre cele mai bune interpretări ale Bibliei din Biserica timpurie foloseau poezia şi imnurile ca un mijloc important de exprimare. Este aproape un mod de a spune că lumea există mai mult prin poezie decât prin proză. Sfântul Efrem Sirul face o comparaţie dintre povestea distrugerii Sodomei şi Gomorei (din cartea Facerii) şi povestea iertării cetăţii Ninive (în cartea proorocului Iona). El face, de asemenea, încă o comparaţie între atitudinea lui Avraam (care l-a rugat pe Dumnezeu să cruţe Sodoma ) şi atitudinea profetului Iona (care era supărat că Dumnezeu a cruţat cetatea Ninive).
Sfântul nu este foarte preocupat de întrebarea “s–a întâmpat acest lucru cu adevărat?” şi nici de alte lucruri de care se preocupă interpretările literare moderne. Adevărul distrugerii cetăţii Sodomei şi a cruţării Ninivei se vor vedea la sfârşitul lumii, când Hristos va veni să judece lumea. Sfântul Efrem Sirul afirmă că felul judecăţii se va găsi în mila lui Dumnezeu. Este un punct comun de învăţătură a Sfinţilor Părinţi Ortodocşi că Dumnezeu este milostiv cu toţi oameni. („nu doreşte ca vreunul să piară, ci toţi să aibă viaţă veşnică.) Oricum mila nu este singura dorinţă a lui Dumnezeu. Hristos a spus:
„Şi judecata aceasta stă în faptul că odată lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Pentru că acel care face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se descopere faptele.” (Ioan 3:19-20).
Astfel, Efrem Sirul vede aceeaşi milă (lumină) şi la Ninive şi la Sodoma. Una este bucuroasă să primească mila, dar cealaltă a urât mila (Sodomiţii cu siguranţă nu au arătat niciun fel de milă faţă de vizitatorii lor) şi au văzut mila lui Dumnezeu în foc şi pucioasă.
Desigur că orice îndepărtare de la literalism îi sperie pe unii oameni de frică că unele afirmaţii despre moartea şi învierea lui Hristos vor pierde din semnificaţie. Cu toate că Biserica vede partea scrisă a Evangheliilorca fiind “naraţiuni formulate dogmatic” – totuşi ele stau pe un tărâm literal. Însuşi Adevărul, Alfa şi Omega, este printre noi în Evanghelii şi tot ceea ce se întâmplă în jurul lui este adus la un adevăr “literal”. Orbii îşi capătă vederea pentru că întunericul nu este adevărul. Şchiopii umblă şi morţii înviază deoarece zdrobirea şi moartea nu sunt adevărul existenţei noastre. Unde este Hristos, judecata a şi venit. Judecata care face orbii să vadă şi şchiopii să meargă. Judecata care înviază morţii. Dar, de asemenea, şi Judecata care dezvăluie trădătorii şi ipocriţii şi demască puterile false ale domniilor din această lume.
Iată ce dezvăluie poezia Sfântului Efrem Sirul. Aşa cum şi William nota:
Ninivienii s-au confruntat cu acelaşi tratament ca şi cei din Sodoma şi Gomora, dar inimile lor au fost diferite. Efrem Sirul descrie cenuşa şi sacii Ninivienilor ca fiind banii şi jertfele reîmpăcării cu Dumnezeu. Lacrimile care au curs din ochii lor s-au întâlnit cu florile milei raiului, aşa cum notează Sfântul Efrem. Dumnezeu întotdeauna amestecă pocăinţa cu mila. Oricum, acesta descrie mânia lui Dumnezeu ca un lucru al cărui scop este doar de a-şi arăta mila:
“Aduceţi mulţumiri Aceluia care şi-a trimis mânia în Ninive deorece furia Lui ar putea fi aceea a unui negustor de milă. Pentru că două comori mânia lui deschide: Comoara adâncimii şi comoara profunzimii. De îndată ce fructul (pocăinţa) s-a ridicat de jos către înălţimi, deîndată mila a plouat de sus către adâncimi. De îndată ce banii sângerânzi s–au ridicat către înălţimi, de îndată mila s-a pogorât din ceruri spre pământ.
Se pare că vizita lui Dumnezeu în Sodoma şi Gomora, care a fost o pucioasă pentru sufletele nepocăite nu a fost diferită de vizita la Ninive care a fost un duş de milă spre pocăinţă. Rugăciunea lui Avraam nu l-a schimbat pe Dumnezeu, nici sacul de cenuşă a celor din Ninive, pentru că voinţa lui Dumnezeu este întotdeauna mila faţă de cei care se pocăiesc. Rugăciunea lui Avram pentru milă este în conformitate cu dorinţa eternă a lui Dumnezeu.
Iată încă un citat din Sfântul Efrem Sirul care îl compară pe Iona cu Avraam. Nu răspunde neapărat la vreo întrebare, dar este interesantă, şi sugerează diferenţa dintre Sodoma şi Ninive şi dintre un om milostiv şi unul nemilos.
“Avraam s–a rugat ca Sodoma să nu fie distrusă. Iona a sperat ca Ninive să fie distrusă. Acel om s–a rugat pentru un oraş care i-a agresat pe trimişii lui Dumnezeu. Acest om era furios pe un oraş care făcea pe acei trimişi să se bucure.”
“Lacrimile i-au muiat inima (Ninive); mila o făcea strălucitoare. Lacrimile plouau în ea, mila încolţea în ea. Regele înălţimilor a văzut şi a dorit. Fructul care a crescut udat de lacrimile sale, Împăratul Cerurilor flămânzea după lacrimile ei, De când a simţit fructele remuşcări sale. A coborât şi a deschis comoara milei Cumpărând din mila Lui fructele slujitorilor Săi”.
Mulţumesc William. Mulţumesc Sfinte Efrem Sirul. Mulţumiri să fie aduse Domnului.
