Sfantul Grigorie Teologul ne vorbeste despre saraci

Se cade sa ne deschidem inima fata de toti saracii si fata de aceia care, din oricare pricina, patimesc greu, dupa porunca care ne porunceste sa ne bucuram cu cei care se bucura si sa plangem alaturi de cei care plang. Si cum oameni suntem si noi, se cade ca mai intai de toate sa oferim oamenilor contributia benevola izvorata din iubirea bunatatii, fie ca ar avea ei nevoie de ea din pricina vaduviei, fie din cauza ramanerii fara parinti, fie din cauza exilului, fie din cauza cruzimii stapanilor, fie din cauza asprimii degratorilor, fie din cauza lipsei de omenie a strangatorilor de biruri, fie din cauza crimelor fioroase ale talharilor, fie din cauza confiscarii averii, fie din cauza naugragiului, caci toti au o deopotriva nevoie de mila noastra si asa se uita spre mainile noastre, ca si noi spre cele ale lui Dumnezeu, pentru cele de care am avea nevoie. Si dintre acestia, mai vrednici de mila sunt cei care sufera dureri venite peste ei fara vina lor, decat cei obisnuiti cu nenorocirile…

Acestea, si altele si mai de plans decat cele ce am spus, le sufera deci acesti oameni, care sunt frati ai nostri dupa Dumnezeu, chiar de nu ati vrea voi, care sunt partasi cu noi ai aceleiasi firi, care sunt lucrati din acelasi lut din care am fost creati intai, care sunt alcatuiti la fel cu noi din nervi si din oase, care sunt imbracati cu piele si carne la fel cu toti, cum zice undeva dumnezeiescul Iov, filosofand in suferinte si dispretuind partea noastra cea vazuta si care, mai ales, daca trebuie sa zic o vorba si mai mare, au si primit deopotriva cu noi chipul lui Dumnezeu si poate il si pazesc mai bine decat noi, macar ca au trupurile distruse; care s-au imbracat cu acelas Hristos, dupa omul cel launtric si care au crezut impreuna cu noi aceeasi arvuna a Duhului….

Iar noi care am mostenit numele mare si nou, pe care ni-l tragem de la Hristos, noi neamul cel sfant, preotia imparateasca, poporul cel ales de Dumnezeu si deosebit, ravnitor de fapte bune si mantuitoare, ucenicii blandului si de oameni iubitorului Hristos, si care a luat asupra sa neputintele noastre, care s-a smerit pe sine pana la amestecarea cu firea noastra pamanteasca, care din pricina noastra s-a saracit cu trupul acesta si cu cortul nostru pamantesc si care din pricina noastra a suferit dureri si neputinte, ca sa ne imbogatim noi cu Dumnezeierea, noi care am primit un asa de mare exemplu de indurare si de compatimire, ce vom cugeta deci despre acestea si ce vom face la randul nostru?

Vor indura deci ei, fara de adapost, iar noi vom locui in case prea stralucitoare, impodobite cu tot felul de pietre si sclipind orbitor de aur si de argint si de oranduirea mozaicurilor fine si de multele feluri ale picturii de pe ele, de aceste amagiri inselatoare de ochi? Si in unele vom locui, iar pe altele le vom cladi, pentru cine? Poate ca nici pentru mostenitori dintr-ai nostri, ci pentru altii din afara si straini de doi si dintre acestia poate ca nici pentru cei care ne iubesc, ci pentru cei mai vrajmasi si mai invidiosi, lucrul cel mai din urma dintre ele!

Si ei vor tremura in haine aspre din par de camila si zdrentuite, ba chiar nu vor avea poate indeajuns nici din acestea, iar noi ne vom lafai in imbracaminte moale si care cade jur imprejurul corpului si in tesaturi de in si de matase, stravezii ca aerul si in unele vom arata mai mult nerusinarea, decat buna noastra cuviinta, (caci asa numesc eu tot ce este de prisos si zadarnic) iar altele ne vor sta la pastrare in cufere, grija nefolositoare si zadarnica, mancare viermilor si vremii care pe toate le destrama?

Si ei nu vor avea din destul nici hrana necesara, (o, desfatare a mea si o, grea suferinta a acelora!) ci vor zacea in fata usilor noastre secatuiti de puteri si istoviti de foame, neavand vlaga trupului nici macar ca sa cerseasca, lipsiti cum sunt de glasuri spre a se tangui, de maini pentru ca sa le intinda spre cersire de indurare, de respiratie pentru sustinerea tanguirii, pe cel mai impovarator dintre rele socotindu-l cel mai usor, multumind ochilor numai ca nu vad ruina lor.

Si asa sunt ei. Iar noi vom sta, straluciti cu stralucire, culcati pe pat inalt si sus asezat si pe asternuturi de prisos si neatinse si suparandu-ne daca auzim glasul cererilor. Si trebuie ca pardoseala sa ne fie imbalsamata cu miros de flori, iar masa sa ne fie stropita cu miruri, si anume cu cele mai placut mirositoare si mai scumpe dintre miruri, ca si mai mult sa ne molesim; si trebuie sa ne ingreuem cu dresurile bucatelor si ale puitorilor de mese si ca intrecerea sa fie pentru toti care cat mai mult sa ne dezmierde nesatiosul si nemultumitorul nostru pantece, aceasta povara grea si incepatoare a rautatii, fiara cea mai nesatioasa si necredincioasa, care se nimiceste odata cu mancarurile care se nimicesc.

Si pentru saraci este multa si saturarea de apa, iar pentru noi paharele de vin si pana la betie merg, ba chiar dincolo de betie, la cei care sunt mai neinfranati…

De ce ne desfatam in nenorocirile fratilor? Sa nu dea Dumnezeu sa ma imbogatesc, cate vreme acestia traiesc in lipsuri; nici sa fiu sanatos, daca nu voi veni in ajutorul ranilor lor; nici sa am hrana indeajuns, nici imbracaminte, nici sa ma odihnesc sub acoperis, daca nu le voi intinde si paine si daca nu le voi da haina dupa puterea mea si daca nu ii voi odihni sub acoperisul meu.

Trebuie dar, sa sa depunem totul in mana lui Hristos, ca sa-i urmam sincer, luandu-ne crucea, si sa zburam usori spre lumea de sus si usurati de povara, fara sa fim trasi in jos de nimic si in locul tuturor sa dobandim pe Hristos, pentru smerenie inaltandu-ne si pentru saracie imbogatindu-ne; sau sa impartim cu Hristos agoniseala noastra, pentru ca intr-un chip oarecare, prin faptul ca este chvernisita asa cum trebuie si este impartita cu cei care nu au, sa se sfinteasca si agoniseala noastra.

Nu ne vom intelepti candva in sfarsit? Nu vom arunca cu totul nesimtirea in fata durerii, ca sa nu zic micimea de suflet? Nu ne vom gandi serior asupra lucrurilor lumesti? Si vazand nenorocirile altora nu vom chibzui cum trebuie sa fie lucrurile noastre?

(Sf. Grigorie Teologul – Despre iubirea de saraci)