Patru ani l-a ispitit diavolul pe Sf. Nifon că Dumnezeu nu există
Aşa cum îi prevestise Domnul, a venit şi ispita cea mare. Era sâmbătă şi Nifon se ruga. În fiecare sâmbătă îşi începea rugăciunea seara şi o termina dimineaţa. Nu dormea deloc nici nu se aşeza pe scaun cât de puţin. Toată noaptea se ruga şi făcea metanii, imitând pe Daniil şi pe îngeri, despre care proorocul David, zice: Închinaţi-vă Lui toţi îngerii Lui. Această rânduiala o ţinea nu numai duminicile, ci şi la toate sărbătorile împărăteşti, după o rânduială bisericească. Zicea o rugăciune de cu seara şi o repeta până dimineaţa. Şi ce rugăciune era aceea? Plină de sfânta cunoştinţă şi înţelepciune. Cuprindea în sine toată teologia: Naşterea cea fără de început a Fiului, creaţia Puterilor cereşti, cele grăite şi cele negrăite, minunată iconomie dumnezeiască, măreţia făpturii, veşnicia, cele cereşti, cele pământeşti şi cele dedesubt, cele văzute şi cele nevăzute, cele descoperite şi cele nedescoperite, cele înţelese de minte şi cele neînţelese, cum vom vedea mai departe, dacă vom putea aduce de faţă vreo parte din ea.
Deci în această sâmbătă şi-a început rugăciunea ca de obicei. Deodată, aude ceva ca un puternic sunet de toaca, ce-i străbătu în urechi. S-a tulburat şi s-a întrebat ce să fie. În aceeaşi clipă apare şi diavolul care urla, şi ameninţa şi se înfuria asupra lui Nifon. I-a paralizat mintea şi l-a lăsat tulburat şi înfricoşat. A voit să se roage, dar mintea lui nu era limpede. Îl stăpânea toropeala, bâlbâiala, somnolenţa. De asemenea, flecăreala, o întristare apăsătoare şi o mie de alte rele.
Şi a continuat să-l tiranizeze astfel, căutând să-l lipsească cu totul de mintea sa limpede şi stăpână pe sine. Cu totul ticăloşit de întunecarea drăcească, Nifon a exclamat: „O, păcătosule Nifone, ţi-au căzut acum pe cap toate păcatele. Ispita de care te temeai este cu adevărat înfricoşată; balaurul cel din adânc ţi-a întunecat mintea şi se află înaintea ta. Ia aminte să nu te înghită de viu!”
Zicând acestea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci. Dar, neruşinatul diavol i-a produs o mare tulburare şi îl chinuia cu aceste cuvinte viclene: „Nu te mai ruga în zadar, că de acum o să trăim împreună amândoi. Nu mai voi mişca de lângă tine nici o clipă şi îţi voi da orice vei cere”. Dar Nifon a răspuns: „Să nu te aud, necuratule drac. Dacă Atotputernicul ţi-a îngăduit să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Lui, dar dacă n-a rânduit aşa Dumnezeul meu, îţi dispreţuiesc toate vicleşugurile tale!”
Dar există Dumnezeu?… Dumnezeu nu există!” – i-a suflat diavolul în ureche. Şi împreună cu acest cuvânt satanicesc i-a învăluit mintea cu un întuneric gros, zicându-i iarăşi: „Dar există Dumnezeu?… Dumnezeu nu există!…
Pregătise de mai înainte, vicleanul, acest plan, ca să întunece mintea cuviosului şi să-i strecoare, de ar fi posibil, îndoială că nu există Dumnezeu. Auzind, robul lui Dumnezeu, aceste teribile cuvinte, a strigăt din adâncul inimii: Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!. „Pieri, întuneric urâcios şi nu huli! Pieri din ochii mei, pentru că eu cred cu tărie că există Dumnezeu, Cel ce te-a osândit în focul veşnic pentru vicleşugurile tale”.
Urătorul de bine, diavolul, înfuriindu-se, i-a întunecat şi mai mult mintea. Cu pâcla sataniceştilor lui vrăji i-a scos din minte toate cuvintele duhovniceşti. A încercat zadarnic să zică un psalm că de obicei, dar îl rostea numai cu gura, căci mintea lui înceţoşată nu înţelegea nimic. Acest lucru i-a pricinuit o durere şi o mâhnire de nerăbdat.
„Vai de mine nenorocitul, nu ştiu ce să spun!” Şi a început din nou rugăciunea cu mai multă osteneală. Acest chin în rugăciune a ţinut patru ani încheiaţi. Şi diavolul nu contenea a-i repetă zilnic: „Dumnezeu nu există!”
Acest gând hulitor l-a afundat într-o nemângâiată mâhnire. Era aşa de mare tulburarea şi mâhnirea lui, că umbla că un om deznădăjduit şi nepăsător faţă de toate. Iar diavolul îi şoptea continuu: „Nu-ţi cer altceva, fără numai să încetezi rugăciunea de dimineaţă şi de seară”.
Robul lui Dumnezeu, uimit de neruşinarea aceluia, îi răspunse: „Chiar de aş cădea în nelegiuirea de a ucide pe cineva, sau orice alt rău aş face, de la picioarele Domnului meu Iisus Hristos nu mă depărtez”.
– Ce spui? şopteşte iar diavolul. Dar există Hristos? Hristos nu există!… Eu sunt stăpânul a toate! Tu de ce te lepezi de mine?
– Da, ticălosule, există Hristos! Şi este totodată Dumnezeu şi om, a răspuns Nifon. Până când, înrăutăţitule, o să mai chinuieşti făptura lui Dumnezeu? Îţi închipui că o să mă înşeli, înnegritule şi întunecatule? Ştiu bine că eşti întuneric, că în întuneric te sălăşluiesti şi cu întunericul lupţi împotriva oamenilor şi în întunericul cel mai dinafară te vei chinui în vecii vecilor! Fugi de lângă mine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui!
Înrăutăţitul, însă, nu se dezlipea deloc de lângă el şi repetă mereu că, nu există Dumnezeu. „Ce, îi şoptea, vrei să spui că există Dumnezeu? Unde ai văzut tu pe acest Dumnezeu de care zici? Cine ţi L-a arătat? Unde stă? Unde locuieşte? Arată-mi-L şi voi crede şi eu în El!”
Patru ani, precum am zis mai sus, l-a chinuit astfel. Fie că mânca, fie că stătea, se ruga sau orice altceva făcea, diavolul, îi aducea acest gând, ca să-l facă să creadă că nu există Dumnezeu. Îi sfredelea necontenit creierul şi îi tulbura înţelegerea cu această neîntreruptă repetare. Iar Nifon zicea că există Dumnezeu, dar uneori, amăgit de diavolul, îşi închipuia că nu există. Ajunsese până se se înşele amarnic. Dar cu toate acestea nu neglija rugăciunea şi meditaţia.
Astfel, într-o zi pe când se ruga în biserică, vine din nou diavolul, aducându-i acelaşi gând. Atunci, deodată, vede că-i apare chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Nifon a suspinat din adâncul inimii şi, întinzându-şi mâinile spre dumnezeiescul chip, a strigat: „Doamne, Dumnezeul meu, caută spre mine, pentru ce m-ai părăsit? Încredinţează-mă cu adevărat că exişti, ca să nu fiu silit să încetez ceea ce fac pentru numele Tău şi să fac ceea ce îmi zice cel rău”. Apoi, s-a oprit, aşteptând răspuns. Şi, pe când se uită la dumnezeiescul chip, acesta strălucea ca fulgerul, luminându-i fata şi umplându-l de o negrăită mireasmă.
Copleşit de lumină şi neputând răbda înfricoşată strălucire, a căzut tremurând cu faţa la pământ, zicând: „Cred Întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi intru Unul Domn Iisus Hristos, Făcătorul şi Stăpânul meu şi întru Duhul Lui Cel sfânt şi de viaţă făcător. Doamne Iisuse Hristoase, mult Milostive, nu te mânia asupra mea şi nu mă izgoni de la Tine, pe mine nelegiuitul care am îndrăznit să nesocotesc Preasfânt Numele Tău. Tu ştii, Doamne, cum m-a legat vrăjmaşul afundându-mă în otrăvită necredinţă. De aceea, iartă-mi toată lipsa de evlavie faţă de nemărginita Ta iubire de oameni!”
După ce a rostit aceste cuvinte, s-a ridicat puţin de la pământ şi a văzut din nou preaslăvitul chip. O vedenie mai presus de lume. Dumnezeiasca faţă era preastrălucita şi-l privea cu multă blândeţe. Cu sufletul plin de bucurie, Nifon a început să cânte „Doamne miluieşte” şi a rămas copleşit de vederea cea mai presus de lume.” Cu adevărat, mare este Dumnezeul creştinilor! e exclamat el, şi de mare slavă se învredniceşte cel ce cade la preacuratele Lui picioare. Căci El nu lăsa niciodată făptura Sa să se piardă. Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, care m-a mântuit pre mine cel ce eram în latura şi în umbra morţii!”
A adus multe alte mulţumiri Domnului nostru Iisus Hristos, apoi a ieşit din biserică, a mers la chilia lui şi a dormit puţin. Inima îi era copleşită de dumnezeiasca fericire. Era acum de mirare să-l vezi umblând vesel, zâmbind şi bucuros. Era aşa de iubitor faţă de toţi, încât cunoscuţii lui se întrebau miraţi: „Atâţia ani l-am văzut abătut şi trist. Cum este aşa de bucuros acum? Nu cumva să fi avut vreo vedenie?” Se străduiau să găsească o explicaţie acelei taine. Dar el, din clipa în care a văzut astfel faţa Domnului, nopţi întregi stătea cu ochii la cer şi zicea:
„Miluieşte-mă, Tu, Care, Te-ai făcut om pentru mine; Tu, Care eşti Fiul Unul născut al lui Dumnezeu, îndrăznirea şi mijlocitorul nostru către Tatăl; Tu, Care eşti bogăţia milostivirii şi negrăită iubire de oameni a necuprinsei Dumnezeiri!”
Apoi începea să-l înfrunte pe cel rău, zicând: „Unde este înrăutăţitul care zicea că nu există Dumnezeu? Să se umple acum de ruşine necuratul diavol, mincinosul, întunecatul, cel plin de ură! Am văzut pe Domnul meu, Care m-a încredinţat că şi pe fericitul Toma, când nu credea. Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu!” Cu aceste cuvinte de mărire ale Maicii Domnului, lăuda şi mulţumea din toată inima Celui ce îl cercetase cu acea negrăită mireasmă.
Într-o seară, după ce şi-a terminat rânduiala sa de rugăciune, a adormit puţin. Şi a văzut în somn o mare nesfârşită şi în mijlocul ei un imens stâlp de foc, având în vârf un tron strălucit. Deodată îi apare cineva şi-l întreabă: „De ce stai? Urcă-te pe stâlp, pentru că trebuie să te urci”.
Cum a auzit acest glas, a început să se caţăre. Cu mare osteneala a ajuns până sus, dar în vârf nu putea să se urce. Mai rămăseseră trei coti de urcat; se silea să-şi ridice picioarele, ca să ajungă la tron, dar nu îndrăznea, pentru că uitându-se la nesfârşita întindere a mării, îl cuprindea spaima.
„Vai, se gândea el, ce să fac eu păcătosul! Dacă ridic piciorul să ajung în vârf, mă tem că nu cumva să alunec şi să mă înec, iar ca să mă întorc şi să cobor, este şi mai greu”. Era tulburat, nehotărât şi nedumerit. Deodată, fără să-şi dea seama cum a îndrăznit, a făcut un mic efort. A fost de ajuns ca să păşească uşor şi s-a aşezat pe tron. Cu uimire privea acum orizontul deschis în jurul lui şi se minuna, zicând: „Cum m-am urcat eu până aici? Şi cum voi putea să mă cobor?” În acea clipă s-a trezit.
Uimit, se întrebă ce să însemneze toate acestea. Acelaşi lucru l-a văzut şi în altă seară, precum şi a treia oară. Atunci nedumerirea lui a ajuns la culme. „Doamne, s-a rugat el, arată-mi ce înseamnă aceasta vedenie!”
Şi Domnul i-a deschis mintea şi a început să înţeleagă singur. Urcarea pe stâlp este drumul greu al virtuţii, care duce la cetatea cea cerească. Dar greutatea de a ajunge deasupra ei ce înseamnă? De multe ori ne grijim de cele pământeşti şi, astfel ne îngreuiem a ajunge la nepătimire. Tronul pe care am şezut şi m-am odihnit uitându-mă la toate este nepătimirea, care se afla deasupra tuturor virtuţilor, ca un tron. Cine se urcă pe el, vede cu ochii, curat, şi cele omeneşti şi cele dumnezeieşti, şi înţelege cum diavolul înşeală pe oameni.
După ce a tâlcuit visul, Nifon a dat din toată inima slavă lui Dumnezeu, Care necontenit îl ocroteşte şi-i poarta de grijă.
(Viaţa şi învăţăturile Sf. Ierarh Nifon, Episcopul Constantianei)
Guest
mai 12, 2011 @ 11:26 am
Doamne-ajuta! Multumesc pentru tot ce mi-ati dat sa citesc!
Claudiu
mai 12, 2011 @ 12:18 pm
Sfântului Nifod să-i mulţumim şi lui să-i cerem ajutor în toate!
Doamne ajuta!
Ionutz
mai 12, 2011 @ 3:01 pm
Doamne ce ispita…Hristos a inviat Sfinte Nifone, sa ne trimiti si noua de acolo darul nepatimirii tale!:-)AMIN
Admin
mai 12, 2011 @ 3:05 pm
…numai ca aici vorbeste un personaj real Daniel…din experienta personala.
Ieri te plangeai ca "-)-zeu" nu face minuni ca acum mii de ani. Cand postam o marturie a unui sfant (persoana reala, nu de basm) te eschivezi spunand ca e basm. Asa sunt unii atei lipsiti de bun simt: cer minuni ca sa creada iar cand aud de ele exclama fariseic: "basme", "povesti", "inventii". Asta imi aduce aminte ca si Mantuitorul a patit la fel:
[i]"Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele,Şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau:
Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El."[/i]
Dar bine-nteles cartea din care am citat este o colectie de basme frumoase, nu-i asa Daniel? Doar ca "basmele" se cam potrivesc cu contextul…atata tot.
Tot din colectia de "basme" poate te pune pe ganduri urmatorul:
[i]"Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.
Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceţi: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roşu.
Iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!
Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Şi lăsându-i, a plecat."[/i] …iar semnul lui Iona este invierea din morti dupa 3 zile.
PS: ti-am sters comentariul intrucat exprima o parere aruncata in zeflemea si neargumentata.
Daca vrei sa purtam discutii serioase atunci asteptam sa vii cu argumente.
Daniel
mai 12, 2011 @ 4:02 pm
Cred ca mi-ati blocat contul ca am tot scris degeaba. Acum mi-am schimbat IP-ul si cred ca merge. Nu inteleg de ce imi cereti o explicatie si nu ma lasati sa o dau. In fine.
Sfantul Nifon a trait in secolul xv cand religia era obligatorie si astfel de povestiri existau din abundenta.
Tot atat de adevarat este ca povestiri asemanatoare, chiar mai multe iti poate spune si un budista, islamist sau un hindus. Daca i-as crede pe ei v-ar deranja pentru ca doar una este dreapta credinta. Daca as crede povestirile voastre i-as supara pe ei pentru ca doar unul este Allah. In plus exista vrajitoare, horoscop, clarvazatori cu povestiri similare. Prefer sa nu cred pe niciunul. De la inceput au existat mii de zei, azi au mai ramas cativa, parerea mea este ca ne indreptam catre cifra corecta (care este zero).
Nu am vrut sa fiu zeflemitor prin acea propozitie, va sigur ca nu aceasta era intentia mea.
Articol contine o povestire supranaturala cu fiinte presupus spirituale (si nu materiale). La fel sunt si basmele in care la fel, abunda supranaturalul, discutii cu fiinte negraitoare sau presupuse. Am crezut ca este evidenta comparatia.
Vorbeati de dovezi. Cu tot respectul dar o dovada este un fapt sau lucru care arată, demonstreaza ceva; proba convingătoare, marturie.
Ce imi spuneti dumneavoastra nu poate fi o dovada pentru ca astfel ar trebui sa cred si povestirile categoriilor amintite mai sus (islamisti, ghicitoare, vrajitoare, budisti, basme, epopei etc.)
Ionutz
mai 12, 2011 @ 4:10 pm
Frate intru Hristos!
A nu marturisi Adevarul, doar ca deranjam pe altii, inseamna a ne rusina de Hristos! Si Hristos spune: N-am venit sa aduc pace, ci sabie! Adica sabia adevarului care a biruit minciuna cea multe din inimile oamenilor….eu de asta sunt crestin. A biruit Adevarul Sau in inima mea!
Hristos a inviat!
Daniel
mai 12, 2011 @ 4:15 pm
La fel este si cazul Bibliei invocata de dumneavoastra. Cartea in sine este frumoasa, plina de intelepciune, povete frumos ticluite. De asemenea, este de admirat calitatea comparatiilor si a invataturilor, coerenta deosebita pentru anul in care a fost scrisa. Dar, este plina de supranatural, personificari, inexactitati istorice, misoginism, indemne raboinice etc. Nu ar putea fi adusa ca argument. Ma gandesc doar la ultimul eveniment intre Patriarhia Romana si cea a Ierusalimului. Nu are legatura cu cea ce s-a intamplat. Personajul central al Bibliei (Iisus) nu este recunoscut de evrei. Hai sa fim seriosi, Iisus a fost evreu si a trait acolo, ei stiu cel mai bine ce s-a intamplat. Iar faptul ca ei nu il recunosc pe Iisus spune totul.
E ca la noi cu mitul Dracula, romanii stiu cine a fost Vlad Tepes si ce s-a intamplat, dar strainii stiu cu totul altceva, adevarul e la noi. La fel si cu Iisus, adevarul este la evrei, si daca ei nu il recunosc, inseamna ca nu a existat.
Va multumesc si o seara placuta.
Claudiu
mai 12, 2011 @ 6:14 pm
Ai dreptate Daniel!
Foarte bine ai argumentat.
Inseamna ca trebuie sa inchidem site-ul.
Asta e.
Daniel
mai 12, 2011 @ 7:30 pm
@Claudiu
Multumesc mult de aprecieri.
Nici vorba de inchis vreun site. Nimeni nu vrea asa ceva. Credinta are rostul ei si poate ajuta oamenii atat ca multime cat si individual. Efectul placebo este cat se poate de benefic.
Sorin
mai 12, 2011 @ 8:16 pm
@Daniel
Daniel…poate cei care au scris cateva din intamplarile traite de oameni sfinti nu au facut-o cu un interes anume. Poate au facut-o intamplator (sau nu). Poti spune ca Biblia e o colectie de povestioare frumos ticluite. E mai usor sa crezi ce vezi si ce auzi decat ceea ce nu se aude si se simte in anumite momente.
Pune-ti o singura intrebare…nu pt mine sau vreunul dintre cei care ti-au raspuns. Daca ce scrie in Biblie este adevarat ? Daca Iisus ( cel despre care spui ca evreii nu il recunosc ca fiind adevarat ) a existat ? Si daca un om bun si simplu si nobil si smerit….s-a sacrificat pentru ca oamenii sa aiba sansa unui inceput nou, pentru a avea dreptul la ceva ce nu se vede cu ochii care stau de-o parte si de alta a nasului, ce facem ca sa ii intoarcem ceea ce a facut ?
Nu iti ( nu ne garanteaza nimeni ) din cei din jurul nostru ca e adevarat ce scrie in Biblie. Dar poate in interior, fiecare dintre noi avem un raspuns. Ar trebui sa garanteze cineva ca Biblia e adevarata si Iisus a fost cel care a aratat ca omul poate ajunge acolo unde trebuie doar urmand exemplul Lui ?
Daniel
mai 12, 2011 @ 8:34 pm
@Sorin
Bineinteles ca este posibil sa fie adevarat ce este scris in Biblie, eu nu sunt vreun ateu habotnic. Inclusiv eu m-as bucura sa fie adevarat ce scrie acolo, pentru ca oamenii nu sunt capabili sa faca dreptate cum se cuvine in lume.
Sorin
mai 12, 2011 @ 8:47 pm
@Daniel
Nu mi-am permis sa te judec spunand ca esti ateu. Pe de alta parte stii bine ca indiferent de discutiile de aici, fiecare avem un anumit raspuns interior pe care il stim mai bine, mult mai bine decat ceea ce ne spun ochii si ne aud urechile.
Iti permit sa iti recomand sa citesti doua carti…ti-as recomanda mai multe, dar din nou, nu imi permit. Cauta sa citesti Marturii despre Arsenie Boca si Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie. Trece-le prin filtrul personal, ramai cu ce vrei tu din ce vei citi. Ti-am recomandat cele doua carti pentru ca atat Parintele Arsenie Boca, cat si Parintele Paisie Aghioritul sunt doi dintre marii duhovnici ( contemporani cu noi pentru o perioada ) si sunt printre cele mai proaspete exemple de oameni deosebiti prin drumul pe care au mers. Nu incerc sa iti "impui" capul cu cine stie ce…mi-am permis sa iti recomand ceva ce mie mi s-a parut interesant, in perioada in care traim.
Simi
mai 13, 2011 @ 6:18 am
Zau ca Daniel asta e de toata groaza, fara suparare.Daca nu crede e problema lui nu a noastra.Si cu de-a sila nu ii poate pune nimeni in cap ca Iisus a existat si nici nu ii poate planta nimeni in inima credinta.Inafara de faptul ca seamana putine contovesrse printre noi…nimic.S-au cel putin pe mine nu ma deranjeaza.Nu o sa imi schimbe nimeni parerea despre Dumnezeu si Sfinti, si sunt sigura ca la multa lume nu o sa ii schimbe parerea.
Eu mai cred ca in loc sa ne poticnim in suflete (din cauza unor astfel de vorbe si discutii) avem mai multa siguranta sa il marturisim pe Dumnezeu si minunile Sfintiilor.
Eu as zice ca el acuma vrea sa il descopere pe Dumnezeu, asa e la inceput, si ii doresc sa fie ca apostolul Pavel. La inceput nici el nu credea si ii prigonea pe crestini, dar dupa aia a devenit un infocat sustinator a lui Dumezeu.Si sa stii ca eu mai cred ca sfintii exista si azi. Sunt printre noi, ca nu avem ochii sufletului deschisi sa ii vedem…pacat.
Eu tot mai am nadejde ca Daniel va deveni un sustinator a lui Dumnezeu, nu de alta dar eu am vazut destul de multi din astia ca Daniel.
Simi
mai 13, 2011 @ 6:30 am
Imi cer scuze ca am scris gresit controverse, dar asa se imtampla cand vreau sa fac mai multe lucruri o data si cand ma si grabesc.
Andrei
mai 13, 2011 @ 8:45 am
apropo de Marii initiati ai Indiei – poate reusim sa schimbam niste pareri pe marginea ei. mie cartea mi s-a parut destinata strict daramarii unor practici spirituale indiene; trairile descrise mi se par mai mult decat chestionabile, era hipnotizat in somn de la distanta, sa fim seriosi 🙂 sau ca prin yoga sunt presate glandele endocrine si prin supra solicitarea acestora se obtine un efect halucinogen. sau concluziile, partea a 6-a, ideea ar fi ca ei nu au dreptate pentru teoria lor nu e conforma cu Biblia sau dogmele crestine. cum s-ar zice nu e ok sa crezi in reincarnare pentru ca nu e conform cu invierea. ceea ce e foarte normal, daca yoginii credeau in asta atunci deveneau crestini.
nu inteleg de unde e nevoia asta de comparatie si daramare a altor practici, nu putea sa spuna „oameni buni, noi suntem crestini si mergem la biserica, ei se ocupa cu altele, sa se concentreze fiecare pe credinta lui”?
Administrator
mai 13, 2011 @ 9:20 am
Andrei, nu o lua ca pe o ironie, dar dupa cum ai pus problema pe final cu: „… nu putea sa spuna „oameni buni, noi suntem crestini si mergem la biserica, ei se ocupa cu altele, sa se concentreze fiecare pe credinta lui”?”…ar trebui sa facem asa in orice alt aspect al vietii:
Parafrazez: „N-am putea sa se concetreze fiecare pe ceea ce crede despre univers si oameni, adica unii cu pamantul plat si altii cu pamantul rotund? Sau unii cu universul aparut din din nimic, si prin nimic, iar altii cu o Cauza Prima mai presus de univers?
Problema aici este…nu putem sustine doua adevaruri diferite despre acelasi lucru. Ori alba, ori neagra. De asta si atatea dispute intre oameni. Deci problema nu se pune cu „fiecare pe turta lui”, ca altfel ma intreb de ce au mai fost judecati oamenii ca au crezut in Zeus si Apollo, ci se pune asa: cine spune adevarul si cine minte fara sa fie constient?
Administrator
mai 13, 2011 @ 12:32 pm
Daniel, nici nu stii cat de mult ma bucur pentru sinceritatea ta din aceste cuvinte:[b] „oamenii nu sunt capabili sa faca dreptate cum se cuvine in lume. „[/b]. Cu cati atei am conversat pana acum pe site (si nu au fost putini), cred ca esti singurul care a dat dovada de o astfel de sinceritate.
Concluzia expusa de tine ar trebui sa te duca cu gandul la un ….etalon al dreptatii valabil pentru toata lumea.
In legatura cu ceea ce ai spus cateva comentarii mai sus as avea de precizat urmatoarele:
1) Ai spus ca „De la inceput au existat mii de zei, azi au mai ramas cativa, parerea mea este ca ne indreptam catre cifra corecta (care este zero).”
Tin sa-ti amitesc ca la inceput nu era niciun zeu, ci doar Dumnezeu si abia dupa ce omul a luat-o pe aratura a inceput cu zeitatile. Ori miile de zei si religii arta tocmai ca acestea sunt incercari ale omului de a se intoarce la Dumnezeu. Insa toate acestea au fost sortite esecului, atata timp cat omul vrea sa-l descopere pe Dumnezeu dupa capul lui si fara ajutorul lui Dumnezeu.
Deci, urmarind firul istoriei s-ar putea sa ne indreptam catre cifra initiala, adica 1 nu 0.
Daca azi tu nu crezi in Zeus sau Poseidon sa stii ca asta se datoreaza in cea mai mare parte crestinilor. Atei nu prea erau pe vremuri….erau in schimb multi inchinatori la idoli. Sute de mii de crestini au trecut prin foc si sabie ca oamenii sa renunte la inchinarea la idoli. In cea mai mare parte s-a reusit tocmai datorita jertfei crestinilor.
Deci crestinii erau cei care darmau statuile zeitatilor si plateau chiar cu viata pentru asta. Macar pentru asta ar trebui sa zica mersi ateii. In schimb, astazi, unii dintre atei urla in gura mare ca ortodocsii sunt vandali, extremisti, biserica e inchizitie, etc din pricina faptului ca dam jos panourile cu reclama la „homosexualitatea nu este o boala”. Desigur, crestinii care au stricat statuetele idolilori (fapt pentru care astazi ateii sa nu fie eventuali idolatri) erau bine-voitori voluntari…n-aveau ce face riscandu-si viata, dar nici nu ne pare rau in calitate de „atei”. Insa pentru homosexualitate….ei se poate?….se repeta istoria….asa mai light, ca nu suntem pe vremea comunismului sa zica omul „lasati-ne sa ne exprimam liber crredinta” si sa fie bagat la zdup cativa ani buni de inchisoare pentru a se vindeca de „banditism mistic si retrograd”.
2)Despre Biblie ai spus „… este plina de supranatural, personificari, inexactitati istorice, misoginism, indemne raboinice etc. Nu ar putea fi adusa ca argument.”
In acest caz este bine sa stim urmatoarele:
a) Faptul ca Biblia este plina de supranatural si personificari nu demonstreaza ca supranaturalul nu exista defel. Cantitatea informatiei de genul acesta nu este un argument impotriva supranaturalului.
b) Atata timp cat ateii acuza scrierile biblice ca avand inexactitati istorice, contraziceri, indemnuri la razboaie, si atata timp cat tot aceeasi oameni trambiteaza ca aceast carte a fost scrisa de niste oameni acum 2000 de ani, se poate trage cel mult concluzia ca aceasta carte contine unele erori in desceriere, dar nu ca Dumnezeu nu exista defel. E ca si cum intr-o carte de astronomie se sustine faptul ca pamantul e patrat, soarele e sferic iar noi concluzionam ca nu exista sistemul nostru solar deoarece se contazic lucrurile.
c)Ma intreb cati atei au citit explicatii ale Sfintilor Parinti (Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul) despre lucrurile care cred ei ca se contrazic in Biblie. Desigur ca ma intreb retoric. Dar ca sa nu cazi in aceeasi gresealaca majoritatea oamenilor care citesc Biblia in mod superficial (nu numai ateii fac asta), am sa-ti spun o chestiune esentiala: Biblia nu se intelege doar de unul singur asa cum nici un manual de Fizica Atomica nu se intelege de unul singur atata timp cat cititorul nu are nici cea mai mica cultura teologica. Tocmai de aici pornesc neintelegerile despre unele lucruri relatate in Biblie: lipsa de cultura teologica. Si nici aceasta nu este destul pentru a intelege tot. Mai trebuie si luminarea de la Duhul Sfant, Duh Sfant in care ateii nu cred. Deci e logic ca atunci cand scoti parametri „cultura teologica” si „luminare” sa nu-ti dea rezultatul ecuatiei la fel ca rezultatul celor care tin cont de acesti doi parametri esentiali.
3) Nu inteleg ce relevanta are afirmatia „Ma gandesc doar la ultimul eveniment intre Patriarhia Romana si cea a Ierusalimului.” in contextul in care mai sus dadeai motive pentru care Biblia nu poate fi adusa ca argument. Daca si acea afirmatie este prinsa in acelasi context atunci nu-si are rostul deoarece e ca si cum am spune: „Codul rutier nu poate fi adus ca argument pentru stabilirea vinovatiei unui accident deoarece doi agenti de politie au opinii diferite despre cum sa aplice procedurile din codul rutier in cazul respectiv” Deci nu are nicio relevanta disputa dintre patriarhi pentru cotextul in care discutam.
4) Cand vine vorba de persoana lui Iisus ai spus [i] „Hai sa fim seriosi, [b]Iisus a fost evreu si a trait acolo[/b], ei stiu cel mai bine ce s-a intamplat. Iar faptul ca ei nu il recunosc pe Iisus spune totul. „[/i]
Iar concluzia ta a fost:
[i]„La fel si cu Iisus, adevarul este la evrei, si daca ei nu il recunosc, [b]inseamna ca nu a existat[/b].”[/i]
Asadar, din spusele tale te contrazici singur. La inceput spui ca Iisus a trait printre evrei iar apoi tragi concluzia ca nu a existat. Te rog sa te hotarasti in acest sens: a existat sau nu ca persoana?
Ca un mic ajutor pentru eventualul raspuns am sa te rog sa tii cont de doua chestiuni:
a) o parte din evrei l-au urmat pe Iisus. Toti apostolii, in afara de Pavel, erau evrei. Femeile mironosite la fel. Deci nu poti sa generalizezi spunand ca evreii nu l-au recunoscut pe evrei, ci doar o parte.
b) Chiar si acei evrei care l-au contestat ca Fiu al lui Dumnezeu, nu i-au contestat exisenta (si in Talmudul evreilor se face referire la Iisus) ci i-au contestat dumnezeirea. Una este sa contesti existenta persoanei si alta este sa contesti dumnezeirea unei persoane. Deci nici macar acest din urma lucru nu te indreptateste sa spui ca Iisus nu a existat.
Dovezi despre existenta istorica a lui Iisus Hristos gasesti aici daca esti curios:
[url]https://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-biserica/119-saptamana-patimilor/17882-dovezi-istorice-ale-existenei-lui-iisus-hristos.html[/url]
Boitos
mai 13, 2011 @ 12:47 pm
Ei, s-a da si Daniel al nostru pe brazda, numai ca in timp.Dar el vrea sa cunoasca totul acuma, imediat si sa simta ce simtim si noi astialalti cand vorbim de Dumnezeu.
Laura Stifter
mai 14, 2011 @ 10:53 pm
Hristos a înviat, admin!
Felicitări pentru ultimul comentariu. Mi-a plăcut mult modul în care i-ai răspuns lui Daniel. L-ai mărturisit pe Hristos, ca de fiecare dată, găsind argumente pertinente în favoarea credinţei noastre. 🙂 Sper din tot sufletul că şi Daniel va continua să fie deschis faţă de noi pentru că, din ceea ce scrie, îmi pare o persoană sinceră şi dornică de cunoaştere. Sunt convinsă că, dacă va căuta în mod sincer adevărul, îl va descoperi. Mă refer la faptul că Adevărul i Se va descoperi… înţelegi? 🙂
Doamne ajută!
Dumnezeu să fie cu voi!
Administrator
mai 16, 2011 @ 10:06 am
Adevarat a inviat, Laura!
Multumesc pentru aprecieri, dar stii cum este cu argumentarea: „Cea mai lunga cale este calea care duce de la ureche la inima” (Pr. Arsenie Boca) Degeaba argumentez daca omul nu primeste. Prin asta nu vreau sa fac o acuza lui Daniel pentru ca nu stiu cum mi-a primit cuvintele ci doar vorbeam generic despre faptul ca nu putem trece peste vointa oamenilor daca ei nu vor sa vina la Adevar.
Laura Stifter
mai 16, 2011 @ 3:15 pm
Aşa este, admin. Să nădăjduim că Daniel a primit cuvintele tale, sau că cel puţin le-a luat în considerare. Şi sper că aşa a fost pentru că, din comentariile pe care le-a postat, mi-a creat impresia că este un căutător al adevărului. Oricum, Dumnezeu să vă ajute, celor din echipa de administratori O T, să-L mărturisiţi în continuare prin întreaga voastră viaţă şi să promovaţi valorile veşnice, aduse în lume de Hristos!
Doamne ajută!