Sfârşitul Vechiului Testament şi începutul celui Nou

La Cine cea de taină Iisus, exact înainte de răstiginirea pe cruce şi învierea Sa, le vorbeşte apostolilor de o mare schimbare. Religia (legea) Vechiului Testament care avea în frunte pe Moise, tablele legii şi jertfele de animale aduse la templu pentru iertarea păcatelor, va fi înlocuită cu o nouă lege, cu un Nou Testament. Tablele legii care cuprindeau poruncile lui Dumnezeu doar pentru poporul evreu sunt înlocuite în Noul Testament de Sfânta Evanghelia care cuprinde sfaturile lui Dumnezeu pentru toate neamurile de pe pământ.

Jertfele de animale aduse la templu prin sângele cărora Dumnezeu ierta păcatele celor din Israel este înlocuit cu jertfa de pe cruce a lui Hristos şi sângele Lui cel preacurat care s-a vărsat pentru mântuirea întregii lumi. Dacă în Vechiul Testament oamenii au primit legea printr-un profet (Moise) de  la Domnul, de data această Dumnezeu însuşi S-a făcut om şi a venit printre oameni ca să ne dea o nouă poruncă: „Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” întărind-o prin jertfe Fiului, Cel Unul din Treime pe Cruce.

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte acest moment:

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. (Matei 26, 28)

Vai, cit de mare e orbirea vânzătorului! S-a impârtãşit cu tainele şi a rămas acelaşi; s-a desfătat de masa cea prea infricoşãtoare şi nu s-a schimbat. Evanghelistul Luca a arătat aceasta spunînd: „Dupã pâine, a intrat in el satana”. N-a spus-o ca să dispreţuiascä trupul Stăpinului, ci ca sa vădească neruşinarea vânzătorului. Pacatul lui Iuda a ajuns mai mare din două pricini: şi pentru că s-a apropiat de taine cu astfel de gând, şi pentru că apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorita fricii, nici datorită binefacerii primite, nici datorită cinstei ce i s-a făcut. Hristos nu l-a oprit, deşi ştia totul, ca să cunoşti ca Dumnezeu nu lasã nimic la o parte din cele ce pot îndrepta pe cineva. De aceea, şi mai inainte şi mai târziu, i-a amintit necontenit şi l-a povăţuit, şi cu fapta şi cu cuvîntul şi cu frica şi cu blîndeţea şi cu ameninţarea şi cu cinstea. Dar nimic nu l-a făcut să se îndepãrteze de boala aceasta cumplita a iubirii de arginţi.

De aceea Hristos, lasindu-l pe Iuda, aminteşte iarăşi, prin sfintele taine, de junghierea Sa; iar în timpul mesei vorbeşte de cruce, pentru ca, prin prezicerea repetata a morţii Sale, sa-i faca pe ucenici să primească cu uşurinţă patimile Sale. Ce n-ar fi păţit ucenicii daca n-ar fi auzit nimic de patimi, când s-au tulburat atîta, deşi le vorbise – mai dinainte atâtea despre patimile Sale, deşi făcuse atâtea minuni înaintea lor?

„Şi pe când mâncau ei, a luat pâínea şi a frânt”

– Dar pentru care pricină a sãvírşit taina aceasta în timpul Paştelor?

– Ca să afli cu orice prilej că El este legiuitorul Vechiului Testament şi că pentru cele din Noul Testament au fost preînchipuite cele din Vechiul Testament. De aceea acum a pus adevărul în locul preînchipuirii. Seara era dovada împlinirii vremurilor, dovada ca faptele pentru mântuirea oamenilor au ajuns la sfârşit.

„Şi a mulţumit”.

Ne învaţă că aşa trebuie să săvârşim taina aceasta şi ne arată că merge de bună voie la patimă; ne mai învaţă că trebuie să suferim cu multumire orice necaz şi supărare, dându-ne şi prin aceasta bune nadejdi. Dacă preînchipuirea a slobozit poporul iudeu din o robie atîta de grea, apoi cu mult mai mult adevărul va slobozi lumea şi va fi o binefacere pentru oameni. De aceea n-a dat sfintele taine mai dinainte, ci când trebuia să înceteze legea Vechiului Testament. Hristos a pus capăt celei mai mari sărbători a legii vechi şi i-a mutat pe ucenici la o altă masă, la o masă prea înfricosatoare, spunând: „Luaţi mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru mulţí.”

– Dar cum se face că ucenicii nu s-au tulburat la auzul acestor cuvinte?

– Pentru că Hristos le spusese şi mai înainte multe şi mari lucruri despre taina aceasta. De aceea acum nu mai stàruie – că şi auziseră din destul -, ci spune numai pricina patimilor Sale, adică iertarea păcatelor. Numeşte sângele Său, sânge al Noului Testament, adica al făgăduinţei, al legii noi.

Făgăduise de multă vreme sîngele Său; sângele Său este temelia Testamentului celui Nou. Şi după cum Vechiul Testament avea oi şi vitei, tot aşa şi Noul Testament are sângele Stăpânului. Prin aceste cuvinte Hristos arată că are sa moară; de aceea vorbeşte de Testament; şi aminteşte de Testamentul de mai inainte, că şi el fusese sfinţit prin sînge. Şi iaraşi vorbeşte de pricina morţii: „Care pentru mulţi se varsa spre iertarea păcatelor”; şi adaugă:

„Aceasta s-o faceţi spre pomenirea Mea”.

Ai văzut cum îi scoate şi ii îndepărtează pe ucenici de obiceiurile iudaice?

„Dupa cum săvârşeaţi Paştele iudaic, le spune Hristos, spre pomenirea minunilor din Egipt, tot aşa săvârşiţi-l şi pe acesta spre pomenirea Mea. Sângele acela s-a varsat spre mântuirea celor întâi-născuţi din Egipt; acesta însa, spre iertarea păcatelor întregii lumi, că „acesta este Sângele Meu, care se varsă spre iertarea păcatelor”. A spus aceste cuvinte şi spre a arăta prin ele că patima şi crucea sunt o taină, dar şi spre a mângâia pe ucenici. Şi după cum Moise a spus: „Aceasta este vouă pomenire veşnică“, (Ieşire 3, 15)

tot aşa şi Domnul a spus:

„Spre pomenirea Mea pâna ce voi veni”.

De aceea a şi spus: „Mult am dorit să mănânc Paştele acesta”, cu alte cuvinte: „Mult am dorit să va dau voua lucrurile acestea noi, să vă dau un Paşte prin care vreau să vă fac oameni duhovniceşti”.

A baut şi Domnul din sânge, ca nu cumva ucenicii, la auzul cuvintelor Sale, să spună: „Ce? Bem sânge şi mîncãm came?” şi sa se tulbure – ca mulţi şi-au amintit de aceste cuvinte, când a vorbit de lucrul acesta mai înainte.

– Deci, ca să nu se tulbure şi acum, a băut El mai întâi, ca sa-i aducă netulburaţi la împărtăşirea cu tainele. De aceea El Însuşi a băut sângele Lui.

Dar poate că voi fi întrebat:

– Ce, dar? Trebuie să mai prăznuim Paştele vechi?

– Nicidecum! De aceea Hristos a spus: „Aceasta s-o faceţi” ca să-i îndepărteze de Paştele Vechiului Testament. Dacă Paştele acesta nou dă iertare păcatelor – precum şi dă -, Paştele cel vechi e de prisos. Şi după cum Paştele iudeilor e legat de amintirea binefacerilor făcute lor în Egipt, tot aşa Domnul a legat strâns de tainele acestea amintirea binefacerilor Sale, închizând şi prin asta gurile ereticilor. Când ei ne întreabă: „De unde se vede că Hristos S-a jertfit?”, noi le inchidem gura in afară de alte argumente, şi cu cele scoase din tainele acestea. Într-adevăr, ce rost mai au tainele pe care le savîrşim dacă Iisus n-a murit?

(Comentariu la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur)