Sfat către un tănăr care vrea să urmeze seminarul teologic

Am participat recent la o întâlnire între episcopul meu și un tânăr dornic să urmeze seminarul teologic. După ce a primit binecuvântarea episcopului pentru acest lucru, tânărul a pus o întrebare înțeleaptă: “Ce ar trebui să citesc pentru a mă pregăti”. Eram foarte curios de răspunsul care-l va primi. “Citește literatură bună” a fost răspunsul. Acest sfat vine din partea unui episcop care este în același timp călugăr (Arhiepiscolul Alexander Golitsyn) și cărturar. Citește literatură bună. Acest sfat nu e potrivit cerințelor seminarului – este un sfat potrivit pentru suflet.

Cultura noastră se concentrează în principal către stăpânirea informațiilor, către administrarea unor fapte. Mi-aduc aminte de un faimos pastor evanghelist care se vindea pe sine însuși ca unul care a reținut întreaga biblie. Acest lucru l-a ajutat să devină un pastor de televiziune, nu un suflet mare sau un om de o înțelepciune adâncă. E mai mult un truc care ia ochii ca la carnaval.

Mi s-a spus că același sfat a fost dat de părintele Serafim Rose către cei care îl căutau și către catehumeni (n.t. cei care se pregătesc să primească botezul). Este unul dintre cele mai frumoase lucruri care le-am auzit despre el – arată o preferință față de suflet decât față de îndoctrinarea minții. Cei mulți care sunt interesați de credința în Dumnezeu ar face bine să ia aminte la acest sfat.

Hrănirea și creșterea sufletului nu este un act cu rezultate vizibile. Platon în lucrarea sa “Republica” sugerează că antrenamentul muzical este necesar tuturor copiilor întocmai pentru formarea sufletului. Sufletul este mult mai mult despre cine suntem, și caracterul nostru, decât ceea ce suntem și ceea ce știm.

Pe măsură ce canonul tradițional al literaturii se veștejește continuu în academia americană, din ce în ce mai mulți oameni sunt pur și simplu suflete “ignorante”. Nu e vorba de faptul că le lipsește acest tip de informație dobândită dintr-o astfel de literatură (deși e adevărat și acest lucru), ci de lipsa unei adâncimi și a unei abilități de a reflecta la acest tip de literatură care a fost posibilă doar prin idei mărețe, prin muzică extraordinară, prin cea mai adâncă frumusețe. Doar un suflet mare poate învăța un alt suflet să devină mare.

Acum câțiva ani la un curs de cateheză pentru noii veniți l-am pomenit pe Alexandru Soljenitin. Toți cei din clasă erau absolvenți de facultate sau urmau să termine facultatea. Un tânăr m-a întrebat cine este Soljenitin. Am rămas uimit. Atunci am realizat că notorietatea acestui gigant duhovnicesc a fost valabilă doar pentru anii 80 și 90, astăzi el fiind amintit doar prin fluxul de știri de fiecare zi. Trist, dar puțin din cei care îl cunosc au citit ceva din opera lui. Cunoștințele noastre despre cultură se limitează la concursuri gen “Vrei să fii miliardar”, sau la informații care vin prin astfel de emisiuni.

Adesea i-am încurajat pe cititorii mei la o viață mai tihnită. Pe măsură ce ne grăbim haotic dealungul vitezei internetului nostru, tindem să hrănim obiceiul unor întâlniri scurte. Asimilăm informații care au fost formatate pentru o achiziție rapidă. Contextul, paradoxul și adâncimea contradicțiilor tind să fie eliminate. Informația este astfel în cea mai mare parte furaj pentru iluzie.

Splendoarea internetului este abilitatea de a frunzări și a găsi rapid. Genialitatea lui se pierde atunci când ajunge la înțelegere și analiză. Adevărata cunoaștere umană are nevoie de un efort mare (și încet) de atenție și comuniune.

Acum câțiva ani mă hotărâsem să mă aplec cu seriozitate asupra lui Dostoievsky. Am citit cărțile lui și am cugetat la ele. Era evident că pierdeam mult din cauza traducerii și a referințelor culturale foarte largi. Am căutat cu ardoare un comentariu despre operele lui și am început exercițul lung și monoton al studiului. Părea că merită acest efort. Am făcut același exercițiu cu Soljenitin. În ultima vreme îmi bat capul prin opera Sfântului Dionisie Areopagitul. L-am pus pe Origen pe lista mea de studiu. Nu toți suntem cărturari, și nu toți putem digera opere savante. Dar trebuie să înțelegem diferența între  efortul  încet și răbdător pentru o erudiție (știință de carte) sănătoasă și matură, și scurtele rezumate și opinii care trec drept informații pe internet.

O înțelegere adâncă are nevoie de conștiința a cât de multe nu știm.

Nu vom fi mântuiți de informație, și cu atât mai puțin de informația palidă a culturii noastre moderne. Lucrarea de mântuire este înceată, răbdătoare și adâncă. Este plină de paradoxuri și contradicții – care pot fi reconciliate în contextul unei vieți care le trăiește. Literatura bună, adevărata literatură bună, ne pune în contact cu aceste realități.

Scriindu-le corintenilor, Pavel spunea:

„Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii, arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.” (2 Cor. 3, 2-3)

Cu adevărat, o astfel de epistolă este mai mult decât o scurtă scrisoare – este cel mai adânc roman. Dumnezeu ne dă har ca să citim tablele inimii. Încă nu au fost formatate digital…

Părintele Stephen Freeman

Sursa: Glory to God for All things | Food for the Soul