Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi.
“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!
Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!
Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!
Dragă suflete reîntors la Hristos, de atâtea ori te-a chemat pe tine Hristos şi atâţia ani a fost El mereu lângă tine! Anii au trecut, atâţia dintre cei care au auzit şi au ascultat cuvântul sfânt alături de tine s-au întors la Hristos sau la mormânt, dar tu încă stai între Hristos şi mormântul tău. La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei. La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu te duci. Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine? Nu-L lăsa să plece, vino!
Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”
(din cartea: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)
Laura Stifter
octombrie 23, 2011 @ 9:41 pm
Ce cuvinte pline de înţelepciune şi duioşie, izvorâte dintr-o inimă înflăcărată de dragoste pentru Hristos!
Părintele Constantin Sârbu, care a rămas orfan de la o vârstă fragedă, ne transmite un mesaj atât de frumos şi de convingător despre dragostea părintească. Părintele, a cărui soţie a plecat la Domnul la doar câţiva ani după căsătorie, descrie într-un mod atât de impresionant iubirea dintre soţi. Ştim să preţuim fericirea abia după ce am pierdut-o… Să nu fie aşa şi în cele duhovniceşti! 🙁
„După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama” (Fer. Ieronim). Aplicând aceste cuvinte ale Fericitului Ieronim la situaţia mea, le-aş reformula astfel: după Dumnezeu, pe nimeni nu iubesc atât de mult ca pe dragii mei părinţi!
Şi ce minunat este că, deşi cei dragi ne vor părăsi într-o zi, credinţa noastră ne va da mărturie despre continuarea existenţei lor într-o altă lume, într-un alt mod, necunoscut nouă, celor de pe pământ. Moartea nu poate constitui un obstacol, un zid despărţitor între cei care se iubesc! Iubirea şi credinţa înving puterea morţii, căci Sursa acestor virtuţi este Însuşi Biruitorul nefiinţei şi al iadului, Domnul nostru Iisus Hristos, de Care nimeni şi nimic nu ne va despărţi vreodată!
Ce minunat este să iubeşti şi să fii iubit! Şi cât de fericiţi suntem noi, creştinii, ştiind că fenomenul trist şi înfricoşător al morţii nu va rupe definitiv legătura dintre noi şi cei pe care cu dragoste îi purtăm în suflet!