Sfaturi pentru soții ortodocși de la Arhimandritul Efrem din Muntele Athos
Arhim. Efrem: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii—este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu—fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.
Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui.
Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fot alături atâţia ani!” ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!” Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor. Însă epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.
Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.
Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Soţia trebuie să ştie întotdeauna că soţul o iubeşte şi se gândeşte la ea în orice clipă, trebuie să simtă că în inima lui ea este pe primul loc. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.
Soţia, de multe ori, are faţă de soţ un comportament copilăros. De multe ori face mofturi şi nazuri de copil mic. Tu, ca soţ, trebuie să te cobori „la mintea ei”, să nu-i dispreţuieşti cererile, să încerci să i le satisfaci şi astfel să aduci echilibrul în familie, deoarece în familie toată atenţia trebuie îndreptată către mădularul cel slab care este femeia.
Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume la soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Dacă îţi greşeşte cu ceva soţia, nu-i răspunde pe loc, atunci când eşti dominat de mânie, ci seara, în dormitor când veţi fi singuri, să-i spui cu blândeţe: „Ştii, iubito, azi m-ai întristat cu cutare lucru”. Iar dacă îi arăţi blândeţe îi va pare rău, va plânge şi îşi va cere iertare.
Dacă soţul pleacă undeva şi „uită” să-i spună soţiei, iar aceasta află de la colegii de serviciu, de exemplu, atât de mare este rana sufletească pricinuită de faptul că nu este ea prima căreia soţul să-i spună despre acest lucru, încât cu greu îşi revine. Este nevoie, deci, de multă atenţie. Dacă soţia va înţelege că soţul îi este alături, atunci este capabilă de orice jertfă. Firea feminină are nevoie de cea a bărbatului. Vedeţi, chiar şi la mănăstirile de maici, dacă nu există un duhovnic bun, singure nu pot spori. Întotdeauna firea femeiască are nevoie de sprijinul firii bărbăteşti.
Aşadar, pe cât puteţi, trebuie să vă rugaţi împreună acasă. Rugăciunea făcută în comun uneşte familia. Dacă puteţi, dimineaţa rugaţi-vă împreună, iar seara faceţi împreună Pavecerniţa.
E bine ca soţii să se spovedească la acelaşi duhovnic şi să se împărtăşească la aceeaşi Sf. Liturghie, să meargă amândoi la aceeaşi biserică. Acesta este un lucru care îi uneşte foarte mult.
A venit recent un tânăr la Vatopedi şi mi-a spus: „Cunosc o fată şi în curând ne vom căsători”. Îl întreb: „Vă înţelegeţi bine?” „Gheronda, ne înţelegem foarte bine în toate” îmi zice. „Este credincioasă, merge la biserică, e ortodoxă?” „Gheronda, să şti că e singura chestiune pe care n-am discutat-o!” „Măi băiete, i-am zis atunci, acesta era primul lucru pe care trebuia să-l puneţi în discuţie. Dacă nu vă identificaţi în lucrurile duhovniceşti, în credinţă, atunci căsătoria voastră e de pe acum destrămată!” Nu se poate altfel. Temelia căsătoriei este împreuna păşire pe drumul credinţei. Altfel toate sunt în zadar. La Vatopedi este un monah care a fost căsătorit, dar nu mergea la biserică nici el, nici soţia. Odată însă ne-a vizitat şi, cercetându-l harul Duhului Sfânt, s-a schimbat şi a început să se spovedească şi să frecventeze biserica. Soţia însă era împotrivă. Într-o bună zi i-a zis: „Nu vreau să mergi la biserică! Să pleci de la mine!” Erau căsătoriţi de trei ani. Din fericire nu aveau copii, aşa încât el şi-a luat bagajul şi a venit la mănăstire. Vreau deci să spun că pentru o căsătorie reuşită, pentru o familie unită, o condiţie de bază este această împreună-păşire în viaţa duhovnicească.
Întrebare: La conferinţă aţi spus că ascultarea monahilor este diferită de cea a mirenilor; atunci noi cum să aflăm calea cea dreaptă dacă nu facem ascultare de duhovnic?
Arhim. Efrem: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie să facă un călugăr faţă de stareţ, însă pe cât puteţi, să ascultaţi de duhovnic. Esenţa este aceasta: dacă un mirean doreşte să facă ascultare de duhovnic aşa cum ar face un monah faţă de stareţ, poate s-o facă, mai ales dacă el însuşi doreşte. Însă duhovnicul nu trebuie să ceară astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci dacă cineva vrea să ne ceară sfatul în orice, noi ca duhovnici îl dăm cu bucurie, însă nu este corect ca duhovnicul să considere că mireanul păcătuieşte dacă nu-i cere sfatul. Păcătuieşte doar monahul care nu-l întreabă pe stareţ.
Întrebare: Vreau să vă întreb dacă un mirean care se mai tulbură la serviciu se poate împărtăşi (cu aceeaşi spovedanie) la sărbători apropiate.
Arhim. Efrem: Trebuie să-ţi consulţi duhovnicul. Depinde dacă el te dezleagă la împărtăşanie, depinde de starea ta lăuntrică, de păcatele pe care le-ai făcut. Toate acestea le va judeca duhovnicul şi el îţi va răspunde.
Sursa: www.pemptousia.ro/2012/10/sfaturi-pentru-sotii-ortodocsi-marturie-athonita-in-romania/
Boitos
octombrie 10, 2013 @ 8:59 am
Eu trebuie neaparat sa pun o intrebare, ca mi-i pe suflet:
Adica ,dupa toate aceste sfaturi ale parintelui Efrem, intr-o casatorie trebuie sa te porti … putin fals?
Daca nu ii poti raspunde cu ,,iubito” ca de fapt chiar ajungi intr-un punct cand nu vrei sa o mai vezi, cum poti sa ii spui ,,iubito” cand in sufletul tau e exact opusul?
Sau e asa cum se mai spune: „inainte de casatorie deschide bine ochii, iar in timpul casatoriei tine-i pe jumatate deschisi”.
Se cumporta asa pt. ca se vrea sa se faca ” aşternut picioarelor lui”?
sharbinsk
octombrie 10, 2013 @ 11:37 am
Un articol bun, cred că sfaturile sunt referitore la femeile creștine din a căror spovedanii și-a format opiniile arhimandritul.
Pentru femeile care nu au printre sistemul de valori Biserica, gestul bărbatului de a fi umil și smerit în fața ei e posibil să aibă alte semnificații de genu nu e destul de bărbat,etc.
sharbinsk
octombrie 10, 2013 @ 12:03 pm
Eu din ce înțeleg arhimandritul îndeamnă bărbatul la calm și la iubire, nu la falsitate, pt că spune că e bine ca soții să discute evenimentele.
[quote]Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.[/quote]
[quote]Daca nu ii poti raspunde cu ,,iubito” ca de fapt chiar ajungi intr-un punct cand nu vrei sa o mai vezi, cum poti sa ii spui ,,iubito” cand in sufletul tau e exact opusul?[/quote]
Sunt momente când nu ai chef să vorbești cu nimeni, dar asta nu înseamnă că oamenii din jur trebuie să sufere și ei din cauza unei dispoziții proaste care se transmite de la om la om printr-un limbaj rece sau răstit.
Dacă ai o supărare de moment pe soție nu înseamnă că nu o mai iubești deci nu e prefăcătorie să-i spui iubito chiar și atunci.
[quote]Se cumporta asa pt. ca se vrea sa se faca ” aşternut picioarelor lui”?
[/quote]
Dacă îi arăți soției în fiecare moment cât de importantă e pt tine, ea îți va răspunde revărsând iubire, cel puțin așa înțeleg.
Ori dacă ești distant și rece, ea se va simți rănită și atunci comunicarea și liniștea casei vor suferi spre detrimentul tuturor membrilor și iubirea se va răci.
Boitos
octombrie 10, 2013 @ 1:08 pm
Tu intelegi un lucru, eu altul, altcineva va intelege altceva, dar ideea de baza este:
casatoria se bazeaza pe Biserica, intelegere, respect, iubire.
Dan Tudorache
octombrie 11, 2013 @ 8:22 am
[quote name=”Simona”]casatoria se bazeaza pe Biserica, intelegere, respect, iubire.[/quote]
Nu o zic într-un spirit de polemică ci ca o lămurire (nu neaparat necesară) pe care a mai făcut-o și Florinm cândva pe site.
Atunci când pomenim de iubire… nu mai are rost să pomenim de respect pentru că iubirea include respectul. Nu putem vorbi despre iubire fără respect dar putem vorbi despre respect fără iubire pentru că, spre exemplu, poți să-ți respecți șeful fără să-l iubești (Te porți manierat, dar nu-l ai la inimă).
La fel se poate întâmpla și între soți: dispare iubirea rămâne respectul (de obicei după divorț).
Neicu Mihai-Ionut
octombrie 10, 2013 @ 2:48 pm
Imi cer scuze pentru comentariul meu care nu e pe subiect dar am o intrebare : cand se va deschide Radio OT?
sdaniel
octombrie 10, 2013 @ 10:29 pm
Nu stiu ce sa zic, probabil sunt prea tanar pentru acest articol. Mi se pare ca se adreseaza celor de acum cateva generatii.
Toata lumea stie azi ce este liberul arbitru. Nu poti sa ii spui cuiva ca i-a dat Dumnezeu liberul arbitru si peste cateva minute sa-i spui ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare.
Cam asa se spune si in articol. Citez
„Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei.”
Dumnezeu nu doreste nimic aici. Oamenii au darul de a alege partenerul de viata, la fel cum aleg si sa se desparta de el. Daca era dupa dorinta lui Dumnezeu cum sa se faca casatoria, nu am fi avut atat de multe divorturi.
Bineinteles, Arhimandritul rosteste si clasicele amenintari in numele lui Dumnezeu, cum ar fi „Dacă Dumnezeu nu doreşte…ori moare unul dintre soti”, adica sa credem de frica.
De ce zic ca se adreseaza unei generatii disparute..pentru pasaje de genul: „Firea femeii este atât de slabă, încât…”. Va recomand sa ii spuneti asta fata in fata unei femei tinere in anul 2013, nu din 1895.
Iar sfaturi precum ca tinerii sa fie amandoi credinciosi ortodocsi, sunt o dovada de intoleranta si de gandire lipsita de flexibilitate. Cu cat diferentele dintre un barbat si o femeie sunt mai mari, cu atat relatia este mai pasionala, mai frumoasa. Nu mai vorbesc de copii nascuti din familii mixte, sunt extrem de avantajati, pleaca din start cu avantajul cunoasterii a doua culturi. Cunosc copii din casatorii mixte (de ex. arab cu romanca, sau roman cu moldoveanca, ateu cu ortodoxa etc.) si nu aveti idee ce dezvoltati si adaptati sunt.
Un exemplu din zilele noastre:
Turcia are 75 de milioane de locuitori. Comunitatea turca (fara kurzi) din Germania nu are mai mult de 3 milioane.
Cu toate diferenta de numar uriasa, comunitatea turca din Germania da niste fotbalisti de o valoare mult superioara fata de cei produsi in Turcia natala.
De fapt in nationala Germania sunt mai multi jucatori straini (doar crescuti in Germania, sau pe jumate nemti) decat nemti get-beget.
P.S. Eu sunt ortodox, iar sotia mea este catolica.
Dan Tudorache
octombrie 11, 2013 @ 8:47 am
Daniel ai susținut că ”cu cat diferentele dintre un barbat si o femeie sunt mai mari, cu atat relatia este mai pasionala, mai frumoasa.” însă eu nu sunt de acord cu aceasă opinie pentru că ținând cont de cadrul articolului, vorbim despre o diferență de fond, adică una esențială: orientarea spirituală. Ori tocmai când soții nu au un fond comun, ceva în care să se regăsească unul cu altul (în acest caz vorbim de credința în Hristos)… tocmai atunci apare celebra ”nepotrivire de caracter”.
Unii spun că extreme se atrag și într-un fel e adevărat, în sensul că un coleric nu poate face casă bună cu un alt coleric (și-ar scoate ochii) dar poate face casă bună cu un melancolic. În acest fel temperamentele diferite se compltetează, sunt complementare, dar asta doar pe baza fondului comun de crezuri în viață… pentru că fără acestea totul se duce de râpă. Dacă soțul are crezul vieții să se sfințească iar soția are ca obiectiv principal excursiile în străinătate și în țară… atunci degeaba totul. La fel, dacă soția dorește o viață creștină dar soțul are ca preocupări esențiale fotbalul și berea… iarăși se duc lucrurile de râpă.
Mai sus, pr. Efrem despre asta vorbea, despre ceea ce îi unește esențial pe soți.
Cât privește firea mai slabă a femeii (nu în sens intelectual ci în primul rând fizic (cine ar putea contrazice această realitate?) și nu de puține ori și emoțional, dar în niciun caz intelectual) părintele a făcut o constatare personală, după atâția ani de spovedit și bărbați și femei. E o constatare pe care a făcut-o acum aproape 2000 de ani și Sf. Apostol Pavel (desigur, sfântul nu a scăpat de eticheta de misogin) și e o constatare pe care o fac și eu, așa… în scurta mea experiență de viață.
Dar asta nu e un lucru de blam la adresa femeii, ci e un lucru de care trebuie să țină cont întâi bărbații că de asta au menirea să protejeze femeile! (de ce li s-a dat putere fizică net superioară și rol de cap al familiei?! în niciun caz ca să fie posesivi sau insensibili)
Și de ce să nu spunem asta și azi… de parcă firea femeii (și a bărbatului) s-a schimbat în esență cu ceva față de anul 1800?
Cât privește ”intoleranta” că ”tinerii sa fie amandoi credinciosi ortodocsi”… asta e o ”intoleranta” esențială pentru taina cununiei. Cine vrea să aibă parte de ea, se conformează, cine nu… nu e obligatoriu să aibe parte de ea. Cred că mai degrabă e intoleranță să-l obligăm pe Dumnezeu și Biserica să se conformeze la cheremurile vremurilor.
Dar nu-ți face griji, în aceeași optică pe care ai expus-o am aflat astăzi că sunt ”extremist” de dreapta: http://www.rostonline.ro/2013/10/conferinta-despre-extremismul-de-dreapta-ce-inteles-eu/
De ce? Pentru că am evlavie la Sfântul necanonizat Gafencu, că am un profund respect față de Gavrilă Ogoranu și toți bărbații din munți care au luptat împotriva comunismului (se înțelege că aceștia sunt ”extremiști”, ”fasciști” pentru că au fost legionari) și că sunt impotriva homosexualității și avorturilor.
În fine, în perioada imediat următoare se caută implementarea monitorizării unor astfel de atitudini (asta dacă nu deja suntem monitorizați).
Și vorbeam de toleranță?
Dan Tudorache
octombrie 11, 2013 @ 9:01 am
Apropo de căsătoria ”mixtă” între ateu cu ortodoxă (mixtă e impropriu spus în acest caz pentru că nu vorbim de oameni de etnii, religii sau culturi diferite ci de crezuri de viață diferite)
Cum putem vorbi de taina cununiei între un ateu și o ortodoxă dacă ateul nu crede în Dumnezeul care îl cunună, nici în puterea sfințitoare a preotului și nici în evanghelia pe care o sărută? Mai degrabă avem de-a face cu impostură de dragul celei iubite.
Doar o constatare tristă.
sharbinsk
octombrie 11, 2013 @ 11:03 am
Teoria cu selecția genelor care ar avantaja metișii, ține doar de latura biologică nu și de latura ideologică.
Un copil născut într-o familie în care soții au crezuri diferite, fie va ține partea unuia dintre soți, fie va desființa ambele concepte judecând prin prisma implicațiilor emoționale generate de atitudinile părinților.
Adică dacă părinții vor avea defecte sau vor provoca neplăceri copilului și certuri în casă, există riscul ca adolescentul pe fondul emoțiilor puternice împotriva părinților să respingă și religia/ideologia lor la pachet.
Chiar dacă sursa certurilor din casă provine din incompatibilitatea ideologică a soților și nu din religia propriu zisă care nu îndeamnă la certuri.
Ortodoxia cuprinde mai multe rase și nu exclude metisajul dar[b] exclude inter-confesionalitatea în cadrul Tainei căsătoriei[/b].
Exemplul cu minoritatea turcă și naționala Germaniei e pueril, odată pt că în comunitatea turcă sunt rare cazurile de căsătorii cu oameni din afara comunității deci sunt tot căsătoriți ei de ei.
Și a doua oară pt că diferența o face sistemul bine gândit din Germania și nu genele.
Acolo nu merge cu balkanisme gen să dea tăticu bani să-l băgăm titular, sau să fie șterși din lot jucătorii mai săraci dar talentați.
Plus sumele pe care le încasează încă de pe timpul junioratului și protecția socială de care se bucură părinții lor(sunt cluburi care au găsit de lucru și părinților doar ca să nu plece din regiune talentul).
Deci e diferență de sistem, motivație, bonificație și multe altele care îl ajută pe jucător să facă doar fotbal.
Neamțu get-beget(dacă mai există așa ceva) nu are nici un interes să-și rupă genunchii la fotbal când poate deveni arhitect, consultant, medic.
Își va rupe genunchii la fotbal tot copilul crescut și ambiționat de lipsuri materiale care n-are șansa să devină ceva mai sus sau cel care are o pasiune ieșită din comun pt sport.
sdaniel
octombrie 11, 2013 @ 8:21 pm
@Sharbinsk
Cel putin la exemplul cu fotbalul, Germania si turcii, m-ai convins, nu ma gandisem la latura aceea cauzala…iti dau dreptate aici.
Casatoriile „mixte” nu au absolut nicio treaba cu genele (sau nu la asta ma refeream). Ma refeream la faptul ca este un avantaj sa te nasti intr-un cuplu cu doua culturi/educatii (religii), le vei cunoaste pe amandoua si asta chiar conteaza in viata.
@Dan
Era doar o enumerare de casatorii „mixte” (nu am gasit alt cuvant), nu tintea neaparat combinatia ateu/ortodox.
Dar sustin in continuare ca diferenta de religii (sau lipsa acestora) este cea mai mica problema a unui cuplu. Am spus ca sotia mea este catolica. Ne-am certat de cateva ori, absolut niciodata din motive religioase. Mai am o verisoara maritata cu un arab. Iarasi nu au nicio problema din cauza religiilor diferite.
Apropo faceai referire la sintagma „nepotrivire de CARACTER”, deci caracter nu religie.
andree
octombrie 12, 2013 @ 12:21 pm
si eu sunt catolica iar sotul ortodox,eu ucraineanca el roman,ne-am cununat la catolici,vom boteza la catolici si nu are nici o legatura religia/nationalitatea cu pacea in familie,este chiar mai frumos ca sotii au culturi diferite si invata unul de la altul obiceiurile,limba…sunt de aceasi parere cu sdaniel!
Botoş
februarie 15, 2014 @ 11:21 am
[quote name=”andree”]si eu sunt catolica iar sotul ortodox,eu ucraineanca el roman,ne-am cununat la catolici,vom boteza la catolici si nu are nici o legatura religia/nationalitatea cu pacea in familie,este chiar mai frumos ca sotii au culturi diferite si invata unul de la altul obiceiurile,limba…sunt de aceasi parere cu sdaniel![/quote]
Poate pentru tine nu are nicio legatura religia. Dar daca te pui pe citit, ai sa vezi ca romano-catolicii sunt eretici, inchizitia, cruciadele, indulgentele, si multe altele si pentru ca tragi dupa tine si pe sotul tau crestin (ortodocsii sunt singurii crestini ce mai exista), iti vei lua osanda, poate nu tu, dar copii tai cu siguranta.
Dan Sorin
februarie 15, 2014 @ 12:50 pm
[quote name=”Remus-Emilian”][quote name=”andree”]si eu sunt catolica iar sotul ortodox,eu ucraineanca el roman,ne-am cununat la catolici,vom boteza la catolici si nu are nici o legatura religia/nationalitatea cu pacea in familie,este chiar mai frumos ca sotii au culturi diferite si invata unul de la altul obiceiurile,limba…sunt de aceasi parere cu sdaniel![/quote]
Poate pentru tine nu are nicio legatura religia. Dar daca te pui pe citit, ai sa vezi ca romano-catolicii sunt eretici, inchizitia, cruciadele, indulgentele, si multe altele si pentru ca tragi dupa tine si pe sotul tau crestin (ortodocsii sunt singurii crestini ce mai exista), iti vei lua osanda, poate nu tu, dar copii tai cu siguranta.[/quote]
Cu astfel de argumente nici nu mă mir că andree nu vede nici o problemă în a fi catolică….
sharbinsk
octombrie 12, 2013 @ 5:54 pm
[quote]si eu sunt catolica iar sotul ortodox,eu ucraineanca el roman,ne-am cununat la catolici,vom boteza la catolici si nu are nici o legatura religia/naționalitatea cu pacea in familie.[/quote]
Nu are nici o legătură religia/naționalitatea cu pacea în familie, când unul dintre soți își leapădă specificul socio-religios pt că nu-l consideră important și își alege partenera/rul după alte criterii; sexuale, financiare, să fie de nume bun- duhul lumii ăsteia pe scurt.
Dacă nu-l interesează specificul va face după partener doar pt a-l impresiona și pt a nu provoca tulburări nu că ar simți neaparat ceva în acea religie
.
Dacă însă, fiecare ar trage la căruța lui atunci ar fi toate premisele pentru o despărțire.
Totuși, diferențele catolici- ortodocși sunt mai mici decât ortodocși-musulmani de exemplu – pt că primele două sunt religii hristo-centrice.
În al doilea rând, se scoate din calcul și familia soțului, care dacă e tradiționalistă se distanțează de elementul non-conformist.
Ba, chiar există cazuri când membrii soțului dominant care-și impune specificul asupra celuilalt, generează tensiuni și diferențieri pt că tratează celălalt soț ca pe un străin și creează discordii, amintindu-i mereu că e inferior cultului lor.
Dan Sorin
octombrie 13, 2013 @ 2:52 pm
[quote name=”sharbinsk”]
Totuși, diferențele catolici- ortodocși sunt mai mici decât ortodocși-musulmani de exemplu – pt că primele două sunt religii hristo-centrice.
[/quote]
Da, diferențele sunt mult mai mici. Dar eu, personal, nu știu cum aș putea să mă rog la un Francisc de Assissi sau la o Tereza de Acvilla. Mai ales când le citesc viețile lor și în care este atât de puternic simțită prezența înșelării demonice.
maria p
octombrie 12, 2013 @ 6:36 pm
Sunt foarte practice si cat se poate de adevarate sfaturile! Suntem sensibile, si avem.nevoie mereu de tandrete si dovezi de iubire ale sotului/celui de langa noi. Cand simtim ca suntem iubite suntem in stare sa facem.orice si noi pentru iubitul nostru.
Superb articolul, avem multa nevoie de aceste sfaturi! 🙂
sdaniel
octombrie 12, 2013 @ 7:24 pm
@Sharbinsk
Normal ca nu iti alegi partenerul de viata dupa criteriul religios.
Iar familiile din care provin cei casatoriti trebuie sa stea in banca lor. Mie mi-a luat vreo ora sa ii amenint pe socri si vreo 30 de min. pe parinti mei sa nu faca vreo greseala cu promovarea vreunei religii.
Andrei Calin
octombrie 13, 2013 @ 1:42 pm
Daca oamenii s-ar concentra mai mult pe convietuirea in armonie decat pe promovarea propriei religii, lumea ar fi un loc mai bun.
Dan Sorin
octombrie 13, 2013 @ 2:49 pm
@AndreiCalin: Conviețuirea în armonie se poate doar prin religie. Orice altceva este o utopie. Comunismul a vrut să fie un exemplu de conviețuire în armonie fără religie și uite unde s-a ajuns: milioane de oameni bătuți și chinuiți. Omul va căuta întotdeauna să controleze pe ceilalți, să se facă dumnezeu așa că singurul mod în care e posibil ca omul să biruiască acea parte întunecată din el este existența unei Ființe care să-l ajute în neputințele sale.
Andrei Calin
octombrie 13, 2013 @ 6:26 pm
[quote name=”dan-s”]@AndreiCalin: Conviețuirea în armonie se poate doar prin religie. Orice altceva este o utopie. Comunismul a vrut să fie un exemplu de conviețuire în armonie fără religie și uite unde s-a ajuns: milioane de oameni bătuți și chinuiți. Omul va căuta întotdeauna să controleze pe ceilalți, să se facă dumnezeu așa că singurul mod în care e posibil ca omul să biruiască acea parte întunecată din el este existența unei Ființe care să-l ajute în neputințele sale.[/quote]
Desi nu sunt de parere ca omul nu poate birui partea sa intunecata fara ajutorul unei fiinte superioare, eu nu am zis nimic de lipsa religiei. Cu alte cuvinte, eu am zis ca daca nu ar mai exista conflicte intra-religioase, de genul „ortodocsi-catolici”, sau inter-religioase, de genul „musulmani-toata lumea”, ci toti ne-am impaca cu ideea ca nu toata lumea trebuie sa aiba aceeasi parere, lumea ar fi un loc mai bun si mai armonios.
Dan Sorin
octombrie 14, 2013 @ 5:54 am
[quote name=”AndreiCalin”]Desi nu sunt de parere ca omul nu poate birui partea sa intunecata fara ajutorul unei fiinte superioare, eu nu am zis nimic de lipsa religiei. Cu alte cuvinte, eu am zis ca daca nu ar mai exista conflicte intra-religioase, de genul „ortodocsi-catolici”, sau inter-religioase, de genul „musulmani-toata lumea”, ci toti ne-am impaca cu ideea ca nu toata lumea trebuie sa aiba aceeasi parere, lumea ar fi un loc mai bun si mai armonios.[/quote]
Măi, dacă crezi că poți fi un izvor de dragoste și înțelegere față de orice om și în orice condiție fără ajutorul lui Hristos atunci te provoc să devii așa. 🙂
Acum în legătură cu religia: religia nu e o părere, nu e o gândire, nu e un sistem filozofic. Religia este o trăire ce poate fi corectă sau greșită. Așa că nu putem să trecem peste diferențele dintre diferite religii deoarece acestea implică niște trăiri total diferite. Să îți dau un exemplu din catolicism ( dacă cumva e problemă să se pornească certuri din cauza asta poate să îmi fie șters mesajul ) și anume stigmatele: mie, personal, mi se pare o stare cu totul anormală să te simți într-o stare harică, într-o stare în care ești atins de Dumnezeu și să te trezești cum îți apar pe mâini, picioare, cap semnele Crucificării, să vezi cum tot timpul îți curge sânge. Mie mi se pare starea asta o stare anormală, o stare nefirească. Iarăși, vezi peste tot în SUA cum protestanții vorbesc să Îl primești pe Hristos în inima ta și totul va fi bine și de aici se ajung la niște extreme cum ar fi black metal creștin. În momentul în care susții că Îl ai pe Hristos în viața ta, totul trebuie să se schimbe în tine. Și aceasta se face doar printr-o luptă puternică cu tine însuți. Dar protestanții spun că nu e nevoie de asta ci doar să Îi spui la Hristos că Îl primești în inima ta. Așa că te poți păcăli cu un moralism superficial fără să pătrunzi în adâncul ființei tale și să vezi toate problemele care sunt în tine. Ce să mai spun despre zeii hinduși care sunt plin de cruzime sau despre budism care te învață să visezi cai verzi pe pereți? La musulmani nici nu se pune problema să mai vorbesc despre ei cât timp ei cred într-un Rai în care dacă tu vrei cu adevărat poți să mănânci tot timpul hot-dog ( acestea sunt cuvinte spuse de proprii lor învățători musulmani ). După concepția lor și pedofilii își au un loc în Rai: ei dacă sunt cuminți și ascultă de Allah vor avea veșnic copii pe care să îi violeze. Ce frumos, nu?
sharbinsk
octombrie 13, 2013 @ 3:59 pm
@dan-s
Bine, acum am greșit și eu că am deviat de la topicul principal, n-aveam intenția să fac analiza catolicismului.
@sdaniel
Sunt de acord că omul nu-și alege partenerul de viață având criteriu unic religia/confesiunea, dar este o diferență substanțială în abordarea vieții pt cei care pun credința comună în capul listei .
Într-un fel se va raporta la viața extraconjugală și la avort un cuplu care ține de credință, într-un alt fel se va raporta un cuplu secularist care a făcut căsătoria la Biserică de ochii rudelor și din interese de moment.
Rezistența lor se vede în timp, pt familiile care dau totul pt creștinism se aplică Învățătura Mântuitorului :
„47. Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:[b]
48. Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră[/b].
49. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.” Luca, cap. 6, v. 47-49.
andree
octombrie 14, 2013 @ 8:00 am
daca ti se pare o stare anormala atunci mai ai mult de invatat .poti sa scrii comentarii frumoase si inteligente dar asta nu e de ajuns ,o sa intelegi intr-o zi de ce!sper ca dumnezeu sa te lumineze daca nu in viata asta atunci sigur dupa moarte vei afla adevarul si iti doresc sa-l afli cat mai repede ca sa nu induci si pe altii din jurul tau in eroare cu ceea ce crezi tu si ce ai citit pana acum si ce ai auzit .
Dan Tudorache
octombrie 14, 2013 @ 11:24 am
Andrei, principial vorbind nu părerile diferite sunt problema, fie ele inter-religioase sau inter-culturale, etc, etc,… ci eventualitatea impunerii lor prin forță. Putem avea opinii diferite, Adevărul rămânând același, și putem polemiza fără apel la bâtă sau la limbaj trivial.
Dar o lume armonioasă (în adevăratul sens al cuvântului) nu e posibilă decât prin apropierea oamenilor de Hristos Domnul, izvorul aromoniei și al unității. În Hristos toți suntem una prin urmare diferențele (de orice fel) se topesc în iubirea față de aproapele. De asta și Ortodoxia este unitate în diversitate, unitate în Adevăr… singura unitate realizabilă a oamenilor.
E adevărat, sună frumos, dar realitatea nu e întotdeauna la fel de frumoasă. De ce? Pentru că noi creștinii nu prea transpunem idealul în fapte.
UItăm că suntem creștini și atunci cele mai mici diferențe… constituie motiv de discordie. Și aici nu mă refer la diferențele confesionale, ci pur și simplu la cele naturale: greutatea corporală, obiceiurile moștenite, etc.
Dan Tudorache
octombrie 18, 2013 @ 8:19 am
Daniel, uite ce exemplu am găsit astăzi, legat de culturile diferite ale soților: ”Am trăit cu grijile mele: casă, muncă, familie… Puţin am pătruns în organizarea de stat a ţării în care m-am mutat. Am auzit că luau copiii de la părinţi, dar eu am fost doar o „mamă normală”.
De soţul meu am divorţat după trei ani de viaţă împreună, după naşterea fiului nostru, datorită conflictului de culturi diferite.” Tot interviul îl găsești aici: [url]http://c-tarziu.blogspot.ro/2013/10/viitorul-familiei-in-romania-prin.html[/url]
Precizez că nu am dat acest exemplu ca să infirm ceea ce ai spus tu mai sus ci doar să arăt că există și un revers al medaliei în astfel de cazuri, de care trebuie ținut cont până nu e prea târziu.
Matei D Claudia
februarie 13, 2014 @ 10:42 pm
Am o intrebare,o femeie crestin-ortodox casatorita cu un musulman copiii fiind ortodocsi practicanti,ce sanse de mintuire are,sau daca are,si de impartasire si daca nu are,ce trebuie sa faca in acest caz…..sa se desparta?
Botoş
februarie 14, 2014 @ 7:51 am
Doamne ajută.
Frate admin Claudiu, tu sau altcineva, a-ţi pus o poză necreştină.
Soţia creştină, ortodoxă, nu poartă pantaloni ! După cuvîntul care spune:
„Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău.” – Deuteronom 22, 5.
Dan Tudorache
februarie 14, 2014 @ 9:34 am
Doamne ajută, Matei!
Întrebarea este pusă cam târziu dar bine că niciodată nu e prea târziu.
În primul rând bănuiesc că nu sunt cununați religios de vreme ce soțul e musulman. Așadar, câtă vreme nu sunt căsătoriți în fața Domnului trăiesc în concubinaj. Trăind în concubinaj, cum se poate împărtăși soția, chiar dacă este creștin-ortodoxă? Teoretic nici ea nu se poate împărtăși. Dar eu nu sunt duhovnic ca să administrez canoane, doar aduc aminte de învățătura generală a Bisericii.
Se poate ca ea să fie într-un caz particular, fapt ce o poate scoate de sub oprirea canonului. Iar acel caz particular este când soția (botezată creștină) dar necredincioasă în fapt, se întoarce la credință după ce și-a întemeiat familia (juridic vorbind). Dar asta știe cel mai bine preotul duhovnic.
Apoi, cât privește copiii, ei nu au niciun impediment legat de diferența de confesiune a tatălui.
Iar cât privește pe tatăl musulman nu putem răspunde în locul Domnului dacă se mântuiește sau nu, dar câtă vreme Hristos Domnul s-a răstignit pentru absolut toată lumea, ca toți să vină la cunoștința adevărului și să se mântuiască, înseamnă că și acel tată are șansele lui de mântuire. Numai să vrea el în primul rând.
Problema este că nu se poate împărtăși de sângele și trupul Domnului dacă nu intră în Biserică. Iar intrarea în Biserică se face prin Taina Botezului. Niciun om nu se poate numi creștin dacă nu e botezat și niciun om nu are acces la nicio sfântă taină a Bisericii dacă nu e botezat. Toate tainele Bisericii se săvârșesc doar pentru cei botezați, deci nu e nimic de făcut decât ca tatăl/soțul respectiv să se convertească la creștinism și să trăiască ca atare, și atunci putem spune că are toate șansele de mântuire.
Dan Tudorache
februarie 14, 2014 @ 9:40 am
Remus, fotografia nu poate fi necreștină sau creștină 🙂
Fotografia este întotdeauna expresia unei realități. Acea realitate poate fi conformă sau nu cu creștinismul. Deci faptele și oamenii pot fi creștine și necreștine. Nu am spus asta ca să minimalizez observația ta sau ca să te ironizez ci doar ca să nu schimbăm înțelesurile cuvintelor.
Într-adevăr, învățătura morală a Bisericii interzice femeii portul pantalonului. Însă ce ne facem că fetele și femeile creștine știu treaba asta foarte bine și tot ca ele fac. Să le sâcâim tot timpul cu aducerile aminte? Nu cred că e întotdeauna bine. Eu personal mă simt depășit de situație.