Sfaturile duhovniceşti dau roade doar la cei ancoraţi în Biserica lui Hristos

Auzim des predici frumoase, explicaţii interesante, şi sfaturi duhovniceşti care ne luminează mintea şi ne dau o stare de bucurie, dar oare cât punem în practică din ceea ce auzim? Mi-aduc aminte de părintele Teofil Pârâian care povestea o discuţie dintre el şi mama lui. El o întrebă: „mamă cum o fost azi la biserică?” iar ea răspundea: „O fost bine, părintele o vorbit tare frumos”. “Păi şi ce zicea părintele!” iar ea: „Păi zicea de bine maică, ce să zică.”.

Dragul nostru duhovnic de la Sâmbăta de Sus a vrut prin această întâmplare să ne atragă atenţia să nu căutăm doar să ascultăm prelegeri frumoase, pe care după scurt timp le uităm ci să încercăm mai degreabă să le punem în practică.

Eu înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu citeam cărţi în genul celor de la editura Curtea Veche: „Cum să scapi de griji”, „Cum să fii mereu fericit?”, „26 de secrete pentru a te ajuta să obţii rezultatele dorite în viaţă şi în carieră”, “Schimbând gândirea, îţi schimbi viaţa.” etc. Astăzi sunt foarte căutate şi le puteţi vedea mai în orice librărie. Ele vin din cultura americană unde cred există un manual aproape pentru orice activitate. Aceste cărţi oferă o pleiadă de perspective interesante şi dezvăluie multe adevăruri despre psihologia umană şi felul nostru de a ne comporta dar totuşi nu sunt de ajuns pentru a ne rezolva problemele.

La început când le citeşti te încântă foarte mult şi crezi că dacă vei aplica tot ce scrie acolo vei fi fericit, sau vei avea succes pe plan profesional. Problema apare când te apuci efectiv de pus în practică ceea ce spune autorul şi pe deasupra mai întâmpini şi probleme. Eu am încercat să fac acest lucru şi când am dat de greu am clacat, mi-am dat seama că teoria e teorie şi chiar de vei reciti de zeci de ori acele sfaturi „extraordinare”  şi le vei lipi pe frigider  tot nu-ţi vor da puterea să le înfăptuieşti.

Trăim în era informaţiei unde suntem asaltaţi de pretutindeni cu ştiri, sloganuri publicitare, imagini, filme iar creierul nu poate asimila tot, iar multe din lucrurile pe care le auzim sau vedem le uităm, reţinând doar parte din ele. Chiar şi acea mică parte rămasă în memorie se pierde în timp dacă nu ne reîmprospătăm informaţiile.

Se întâmplă la fel şi cu sfaturile duhovniceşti pe care le auzim în predici sau le citim în scrierile Sfinţilor Părinţi. Pe moment simţim acelaşi lucru pe care l-au simţit şi cei doi ucenici călători în drumul spre Emaus cărora Mântuitorul Hristos le tâlcuia proorociile din Vechiul Testament:

„Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24, 32)

Arde inima în noi când harul lui Dumnezeu ne atinge tâlcuindu-ne tainele adânci ale lumii şi ale împărăţiei lui Dumnezeu. Dar ce se întâmplă după aceea?

Într-un cuvânt de învăţătură putem auzi că nu există faptă mai mare în faţa lui Dumnezeu decât primirea străinilor, sau că milostenia adevărată e cea dăruită din ceea ce ai şi îţi este de folos renunţând la tine pentru celălalt la fel ca văduva din Evanghelie. Sau putem citi că e de mare trebuinţă să stăm seara la rugăciune măcar o oră şi dimineaţa la fel, sau că nu există iubire mai mare decât aţi de viaţa pentru cel de lângă tine.  

Dar oare câţi dintre noi am luat în casă un sărac de pe stradă şi i-am oferit găzduire? Câţi ne-am dezbrăcat de haina călduroasă şi am oferit-o unui frate de a-l nostru care doarme în frig? Câţi dintre noi ne facem seara canonul de rugăciune aşa cum ni l-a dat duhovnicul? Câţi ne-am da viaţa pentru un prieten?

Nu ştiu,  numai Dumnezeu ştie.

Dar ştiu că e greu să faci o faptă bună. E greu la început pentru că eşti egoist şi vezi lucrurile numai din perspectiva care-ţi va aduce ţie cel mai mare avantaj, E greu pentru că trebuie să depui efort trecând peste lenea şi grijile care te copleşesc. E greu pentru că diavolul te va ispiti prin gânduri ca să-ţi deturneze fapta cea bună. Ba de multe ori vei vedea că deşi tu vrei cu tot cugetul tău să faci o faptă bună totuşi unii oameni din jur îţi vor pune obstacole, intenţionat sau nu.

E greu să împlineşti poruncile lui Dumnezeu de unul singur, e chiar imposibil.

Dacă nu eşti ancorat în viaţa Bisericii şi nu eşti conectat la izvorul harului lui Dumnezeu, oferit tuturor prin Sfintele Taine, nu vei avea putere să stăruieşti în bine. Vei fi ispitit uşor, te vei autocovinge şi îndreptăţi prin diferite motive că nu e rău ceea ce faci, sau vei crede că ai circumstanţe atenuante pentru care nu poţi face binele. Omul neancorat în viaţa Bisericii prin rugăciune, prin participarea la liturghie, prin mărturisirea păcatelor, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului “este este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.” (Luca  6, 49)

Iar oricine vine la Hristos şi aude cuvintele Lui şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:

“Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră.” (Luca  6, 48)

Dacă vom citi cărţi frumoase şi articole interesante pe site-urile ortodoxe dar nu ne vom strădui să înaintăm în bine, să consolidăm comportamentul nostru pentru a-L iubi pe Dumnezeu şi pe oameni, vom auzi glasul lui Hristos care ne atenţionează:

„Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?” (Luca  6, 46)

Gândurile bune fără fapte bune sunt ca pământul roditor fără apă. Credinţa fără fapte e moartă aşa cum spune Sfântul Apostol Iacob.  Fără Dumnezeu nu putem face nimic, şi orice gând bun va rămâne la stadiul de bună intenţie dacă nu-i vom cere ajutorul în tot ceea ce facem.

Doar în Biserică vom da roade, şi doar aici Dumnezeu prin preoţi ne oferă toate medicamentele necesare creşterii şi vindecării noastre. Prin botez primim haina luminoasă a împărăţiei lui Hristos şi iertarea tuturor păcatelor. Prin Taina Mirungerii primim darurile Duhului Sfânt pentru a porni spre drumul vieţii cu toţi talenţii prin care vom sluji aproapelui. Prin Taina Sfintei Euharistii ne împărtăşim iară şi iară cu Trupul şi Sângele lui Hristos pentru a primi iertarea păcatelor şi puterea de a ne ridica atunci când am căzut. Prin Taina Sfintei Spovedanii ne pregătim de primirea Euharistiei pentru a nu fi nevrednici de aceasta, şi pentru ca acest medicament să nu-l luam nepregătiţi sufleteşte. Prin Taina Sfintei Cununii intrăm în viaţa de familie unde alături de Dumnezeu vom da viaţă pruncilor şi vom învăţa să iubim cu adevărat. Prin Taina Sfântului Maslu primim ajutor în neputinţele şi bolile noastre trupeşti. Iar prin Taina hirotoniei, bărbaţii cei aleşi de Dumnezeu vor primi Duhul Sfânt aşa cum l-au primit şi apostolii la 50 de zile după Paşti în Ierusalim pentru a propovădui tuturor Moartea şi Învierea lui Hristos.

Asta ne oferă Biserica, cele şapte mari taine prin care Dumnezeu dă harul său fără măsură tuturor celor care şi-L doresc şi vor să se îndumnezeiască.

Psalmistul David concluzionează foarte frumos abordarea acestui subiect:

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;  Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.   Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori:  Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.  De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. (Psalmul 1)

Omul ancorat în Biserică e ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor harului care rodul său îl va da la bună vreme.

(Claudiu)