”Sfaturile părintelui Cleopa, prea dure, prea greu de împlinit”
„Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţa simţurile învăţate să deosebească binele şi răul.” [Evrei cap 5 ver. 13-14]
Aş dori să vă împărtăşesc un pic din experienţa mea referitoare la citirea cărţilor duhovniceşti.
Mi-aduc aminte că prima carte duhovnicească pe care am citit-o pe de-adevăratelea, pe nerăsuflate, a fost una a Părintelui Arsenie Boca. Nu-i mai reţin numele, mi-o împrumutase doamna profesoara de religie şi m-am grăbit să o citesc pentru a i-o duce înapoi la timp. Despre subiectul cărţii nu-mi mai amintesc mare lucru însă tot ceea ce ştiu este că m-a fascinat.
Şi aşa mi s-a deschis acest « drum ». Am crezut că acea stare o să o am mereu, citind cărţi duhovniceşti, indiferent de autor sau de problemele abordate.
Dar n-a fost aşa: ulterior am citit foarte multe cărţi de-ale părintelui Cleopa, într-un timp foarte scurt, iar starea resimţită de pe urma acestor scrieri n-a fost deloc una bună. Cele citite în cărţile părintelui m-au dus în nişte stări în care ajunsesem să mă simt depresivă prin faptul că simţeam că orice aş face în viaţa asta, n-ar avea niciun rost, aş face degeaba, pentru că nu voi putea fi niciodată perfectă, «ca la carte», aşa cum cerea părintele Cleopa. ”Ce rost avea să-mi bat capul cu planuri măreţe, să mă gândesc la căsătorie şi eventual la copii, că oricum o să mor…” ajunsesem să cred că mântuirea mea constă în cele mai mici detalii prezentate de părintele; simţeam un sfat forţat către călugărie pentru că doar de acolo s-ar obţine mântuirea adevărată. În tot ceea ce părintele condamna vehement prin scrieri mă regăseam aproape în totalitate: nu purtam batic pe cap la biserică (şi deci nici cu alte «ocazii») ; nu purtam fusta; mă pensam; mă machiam, mai ieşeam cu prietenii la un suc, la cinema, iubeam animalele, etc. [aici autoarea enumeră lucrurile necuviincioase alături de lucrurile firești, lucru ce poate da impresia greșită ca cele din urmă ar fi păcate n.n.]
Mă înspăimântasem! Mă cuprinsese o frică, o groază aş spune, faţă de faptul că mântuirea mea e o cauză pierdută.
Am trecut printr-o perioadă de câţiva ani în care trăirile mele sufleteşti erau foarte ciudate, iar cei din jurul meu observaseră o schimbare la mine (încercam să mă schimb după cum «scria la carte»). În schimb eu credeam că am găsit «calea cea bună» şi că aşa e bine a merge în viaţă, chiar dacă nu mă simţeam «eu», iar constatările celor din jurul meu le priveam de-acum cu dispreţ.
Cândva citisem în spusele părintelui că trebuie să te trezeşti la miezul nopţii şi să spui de 7 ori Tatăl nostru; am încercat şi eu acest lucru câteva nopţi, gândind că doar aşa mergea cu mântuirea; numai că mi-am dat seama că nu mă puteam deloc concentra, mi-era foarte somn şi cred că de câteva ori mi s-a întâmplat să şi aţipesc. Şi-apoi mă mai luau şi ispitele faptului că sunt cu gândul în altă parte în timpul rugăciunii (celei de la miezul nopţii) – iar trăirile mele treceau dintr-un «iad» în «altul»…
Totuşi, constatasem ceva care mă contraria în dorinţa mea de a face o schimbare radicală şi a merge «de-acum, pe calea cea bună» şi anume: atunci când citeam din scrierile părintelui Arsenie Boca, simţeam un fel de linişte, o prezenţă vie, vedeam o logică în cele scrise, în argumentările coerente la acele lucruri cărora li se spunea că sunt «păcate»; în schimb, când citeam din părintele Cleopa simţeam o nelinişte, simţeam că sunt în sesiune şi mă pregătesc de un examen greu pe care l-aş lua doar cu mila şi bunăvoinţa profesorului, un examen la care trebuia să tocesc pentru că nu înţelegeam ce vrea profesorul mai exact de la mine…
Ulterior am început să gândesc mai la rece: am constatat anumite contraziceri în spusele părintelui Cleopa, dar poate justificarea ar fi că diferea contextul prezentării, iar eu încercam să iau totul ad litteram crezând că tot ce spun sfinţii părinţi se aplică, indiferent de situaţie.
Astfel că mi-am dat seama că nu pot! Nu puteam fi eu prin acea schimbare; Ajunsesem să nu prea mă mai machiez şi să mă pensez, dar batic pe cap şi fusta nonstop nu începusem să port pentru că nu mă caracteriza la momentul respectiv. Ajunsesem să mă îndobitocesc de bună voie! Ţin minte că eram odată la facultate în sala de curs şi încercam să-mi imaginez atitudinea colegilor mei dacă m-ar vedea izolată într-o margine de perete, cu capul acoperit şi cu o atitudine sfioasă… Nu, nu se putea! Deşi sunt o fire mai introvertită, totuşi simţeam nevoia de comunicare, de a relaţiona cu cei din jurul meu… Nu trebuia să renunţ la identitatea mea pentru a mă schimba doar la suprafaţă, iar în interiorul meu să simt cu totul altceva, să nu mă simt confortabilă cu mine însămi. O schimbare radicală nu m-ar fi caracterizat nicicum.
Totodată, în acea perioadă, mi-a picat în mână o carte a teologului Danion Vasile, Cartea nunţii. A fost ca o gură de aer, o şansă să nu mă mai simt încă de pe pământ urmărită de gândul groazei, o carte prin care descopeream că pot fi şi eu «normală» cu personalitatea mea; doar că trebuia să mă ia cineva mai cu binişorul, să-mi vorbească pe limba mea, la nivelul meu de tânăr aflat la început de drum. În acea carte (re)descoperisem şi faptul că a-ţi dori să te căsătoreşti nu este un păcat (din păcate, din scrierile părintelui Cleopa cam asta percepusem: că gândul la căsătorie, prin anumite circumstanţe, ajunge să se identifice tot cu păcatul…).
Trebuia să aud pe cineva zicându-mi lucruri frumoase despre Dumnezeu şi iubirea Lui de oameni. Dumnezeu nu era un dictator! Nu era nici Stalin, nici Hitler, care îţi ofereau bineţe doar respectând cu stricteţe regulile impuse; Dumnezeu nu te aruncă în gheena iadului dacă mai şi greşeai, dar îţi dădeai seama! Cu greu am înţeles (şi uneori mi-e greu şi-acum să înţeleg) că El este bun, iubitor de oameni, milostiv, răbdător şi că nu se supără de tună şi fulgeră dacă faci o mică greşeală şi îţi dai seama de ea; nu se supără dacă te mai vezi cu prietenii la un suc ; nu se supără dacă mai şi zâmbeşti din când în când…
Am constatat totodată că Lui nu-i plac extremele pentru că acestea ne pot face să fim radicali şi să recurgem la violenţa pentru crezurile noastre! Mi-amintesc acum de ceea ce spunea părintele Dumitru Stăniloae: «Învaţă să-nţelegi că te iubesc» – referindu-se la iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
De acum, ceea ce mi se spunea că e «păcat» trebuia să-mi fie justificat cu argumente clare: «E păcat să faci cutare? Foarte bine, convinge-mă şi am să te cred!»
Ce vreau să vă spun din această experienţă a mea este că dacă nu simţiţi că vă puteţi identifica cu o anumită stare care vi se pare că e bună doar pentru că este prezentată de un părintele cu autoritate, nu forţaţi lucrurile! Totodată: învăţaţi să citiţi selectiv! Dacă nu vi se pare că un anumit părinte scrie pe placul vostru, mai bine renunţaţi decât să începeţi să-l urâţi. Eu ajunsesem să-l urăsc foarte tare pe părintele Cleopa. Cu greu am ajuns să mi-l aduc la o stare de indiferenţă. Nu de alta, dar observasem că începusem să manifest o stare de agresivitate verbală şi faţă de persoanele care încercau să-şi trăiască Ortodoxia după reguli care mie mi se păreau prea grele.
Deşi Ortodoxia este aceeaşi pentru toată lumea, cei care trăiesc creştinismul îl trăiesc diferit unii faţă de alţii. Pentru că suntem oameni cu identitate unică şi deci cu percepţii diferite. Prin urmare e normal să ne exprimăm diferit, în funcţie de trăirile fiecăruia. Este ca atunci când lumea vorbeşte despre un profesor ca fiind cel mai bun, iar dacă un elev nu înţelege lecţia predată de el, simte că e un elev prost doar pentru faptul că ceilalţi îl văd ca fiind cel mai bun profesor iar el nu.
Acum nu mai citesc orice şi sunt destul de atentă la ce-mi pică în mâna și sub priviri. Mi-am dat seama de faptul că trebuie să îmi valorific talanţii mei, nu talanţi închipuiţi, văzuţi la alţii.
(Silvia)
Claudiu Balan
februarie 14, 2012 @ 1:45 pm
Comentez la acest articol al Silviei tocmai după o discuţie foarte interesantă cu Dan despre minciună, şi despre anumite circumstanţe în care unii zic că s-ar impune să minţim. Eu nu cred că trebuie să minţim nicicum.
Sfaturile Părintelui Cleopa par poate pentru unii mai grele, dar asta se întâmplă pentru că vin din partea unui om care a ajuns la măsura desăvârşirii şi l-a cunoscut pe Hristos în persoană şi pe diavol în persoană, şi ştie mult mai multe decât noi.
Sunt deacord cu Silvia că nu toate cărţile duhovniceşti sunt pe sufletul nostru ci doar unele…Eu aş spune altceva: sunt sfaturi ale unor sfinţi care nu se potrivesc în orice perioadă a vieţii noastre duhovniceşti.
Mai cred deasemenea că sfaturile sfinţilor nu se împlinesc aşa oricum ci şi împreună cu multă sfătuire din partea duhovnicului. Dacă zice Pr. Cleopa să faci 300 de mătănii pe noapte şi să citeşţi toate cele 7 sfinte Laude în fiecare zi, asta nu înseamnă că şi tu trebuie să faci la fel. Programul unui mirean diferă considerabil de programul unui monah.
Sper Silvia că va veni o zi când vei aprecia sfaturile părintelui Cleopa!
Eu îl apreciez foarte mult, şi sfaturile lui din seria de cărţi „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” stau la baza credinţei mele în Dumnezeu. Tot ce am construit am construit pe credinţa Dumnezeului lui Cleopa. Am şi un oarecare extremism (fanatism, nebunie, nu ştiu cum să-i zic) pe care am căpătat-o din atitudinea părintelui.
Îi mulţumesc pentru tot! Scrierile lui m-au modelat şi mi-au arătat extraordinar de bine drumul către Sfânta Treime.
Ana
februarie 14, 2012 @ 2:43 pm
Credinta ortodoxa credinta sfintilor parinti se intalneste in tara noastra in parinti ca parintele Cleopa, parintele Ioanichie Balan, parintele Nicodim Mandita etc.
Inteleg ce simti Silvia caci si eu am trecut prin aceleasi stari, insa nu legate de parintele Cleopa, ci legate de parintele Nicodim Mandita. Aveam in casa o singura carte ortodoxa si aceea scrisa de parintele Nicodim. Nu reuseam sa trec nici macar de prima pagina caci ma ardeau cele scrise acolo. Deja de la prima pagina eram mancata de balauri. Ceva ma durea, ceva imi atragea atentia la ceea ce faceam, la cum traiam, insa nu doream sa citesc mai mult. In acea pagina erau evidentiate pacatele printre care si fumatul. Pe vremea aceea eu fumam. Cum sa nu ma arda?
Intr-o zi o prietena mi-a trimis prin posta o carte despre minunile lui Dumnezeu in viata noastra. Am citit-o rapid, cu bucurie si fara nici o greutate. Imi ramanea insa un gust dulceag din acea scriere si mai tarziu cand am inteles cele legate de credinta dreapta, am observat ca autorul respectiv era protestant. Cartea nu-mi arata cum sa traiesc si unde gresesc, ci-mi promitea numai bunatati, numai partea frumoasa a lucrurilor bune.
[b]Parintele Cleopa e un om dintr-o bucata.[/b] Nu spune lucrurile cu finete, ci spune lucrurile ca un chirurg care vede ca trebuie ceva reparat si e gata sa opereze. Are finetea chirurgului care vrea sa te faca sanatos.
Incearca sa citesti si din marturiile credinciosilor despre p Cleopa sau viata parintelui Cleopa. Ai sa-l indragesti si ai sa-l intelegi mai bine. [url]http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/viata-parintelui-cleopa/[/url]
Scrierile despre parintele Arsenie Boca, le-am citit si eu pe nerasuflate. Sunt scrieri marturii ale credinciosilor din minunile intamplate in viata lor sau din ce au vazut in viata parintelui. Cred ca asa ceva ai citit si tu. De fapt nu sunt scrierile parintelui Arsenie Boca, ci sunt marturii adunate de la credinciosi.
Lilii
februarie 14, 2012 @ 2:50 pm
In ce carte zice Parintele Cleopa ca e pacat sa iesi cu prietenii?:|(cum a scris Silvia mai sus ca: se machia,pensa,mai iesea cu prietenii,etc.)
Eu am rasfoit unele carti ale parintelui,de prin altele am si citit,stiu ca am citit un capitol in care spunea despre fusta,batic,etc..si spunea ca acestea sunt lucruri exterioare si mai mult sa ne preocupam de interior(era o expresie..ca unui copac ii sta bine cand are si frunze dar si fructe,roade).Adica sa fie intr-un echilibru exteriorul cu interiorul.
In general am fost de acord cu sfaturile sale(exceptand ideea de a marita fata la 16 ani,brr !)
elena
februarie 14, 2012 @ 4:16 pm
Pentru mine Pr Cleopa e sfant, si imi place mult scrierile din colectia Ne vorbeste Pr Cleopa… dar adevar este ca fiecare carte este adresata unei anumite varste duhovnicesti si nu fiecare poate sa „inteleaga” sfintenia, la orice varsta.
Mie niciodata nu mi s-a parut ca pr este prea dur, sau ca ne-ar fi indemnat pe toti sa ducem o viata de calugar, desi ar fi frumos in fata lui Dumnezeu, el doar ne-a dat indemnuri, din punctul lui de vedere ,spre a dobandi mantuirea si nu pot toti sa se mantuiasca in acelasi fel , mantuirea se poate dobandi in moduri diverse…
Iar in ceea ce priveste extremismul , unele lucruri trebuie sa inveti sa le simti , nu doar sa le faci din „obligatie”, ex: fusta, baticul, smerenia, putina vorbire etc., nu foloseste la nimic sa le „practici” daca nu le simti…
Albinuta
februarie 15, 2012 @ 6:26 am
Doamne ajuta ,din cartile parintelui Cleopa nu am citit prea multe (nu pentru ca nu am dorit ci pentru ca nu am avut)insa am citit cateva volumuri din colectia „Ne vorbeste parintele „,volume care am crezut eu (la momentul respectiv ca i-mi vor fii de folos ,deoarece cautam informatii despre casatorie am inceput cu volumul unde se scria despre nunta ,mi-am dat seama cum ar fii trebuit sa se intre itr-o casatorie ,ce ar fii trebuit facut si multe altele ,poate ca parintele poate parea un pic cam dur insa pentru mine cartile citite (au mai fost vreo 5 volume dupa aceea)le-am primit ca un dus „rece”poate chiar foarte rece care m-au trezit la realitate ,citind cele scrise am inteles cat de departe sunt de ceea ce doreste Dumnezeu de la mine ,tin minte ca o data a trebuit sa intreb si pe parintele duhovnic desprte ceva care mie mi se parea foarte dur si ma bucur ca am facut-o ca am primit multe lamuriri.
M-am bucurat foarte mult cand am descoperit si aici pe O.T ca as puteasa-mi descarc carti scrise de parintele insa nu am reusit sa citesc foarte mult ,am mai rasfoit asa cate un volum sa aflu intrebari la care doream un raspuns foarte exact
Nu sunt in masura sa spun daca sunt sau nu dure cartile parintelui(cred ca depinde de cine le citeste ,de ce doreste sa descopere in cele citite) insa stiu ca mie cartile parintelui Cleopa m-au ajutat foarte mult m-au facut sa inteleg multe care cu siguranta le-as fii inteles mult mai greu necitind acele carti
Roxana
februarie 15, 2012 @ 10:47 am
Sincer, am patit exact la fel ca Silvia. Prima carte citita in acest sens a fost a parintelui Arsenie Boca, in care gaseam o logica bine impletita cu poruncile dumnezeiesti, simtind un duh bun, de pace. Mai tarziu cand am vazut cateva clipuri/ citit din scrierile parintelui Cleopa, m-am tulburat si mi s-a parut un pic mai dur. Drept e ca parintele e sfant, insa poate are alt stil decat al meu.
Cand esti la inceputul drumului si trebuie sa-L cunosti incet incet pe Dumnezeu, ai nevoie sa stii ca este Bun, iubitor, indelung-rabdator si mult-milostiv, sa simti caldura Sa. In nici un caz, sa traiesti cu senzatia ca esti pedepsit pt un lucru marunt, cum ar fi iesirea cu prietenii. Aproprierea de Cel de sus se face treptat. Cu timpul, Silvia il va iubi pe Dumnezeu si va ajunge singura sa renunte de bunavoie la machiaj s.a.m.d.
Ana
februarie 15, 2012 @ 12:00 pm
@Swan, Silvia
Ascultati-l pe parintele si aproapiati-va de el. Uitati cuvantul lui bland pentru tineri:
[url]http://www.youtube.com/watch?v=jHusxKLXJ1k[/url]
PS: Daca mergem pe drumul batut de parintele Cleopa, viata ne v-a fi lina. Alta cale nu exista. Nimeni nu ne cere sa facem sute de matanii. Fiecare dintre noi este bine sa aiba un duhovnic de la care sa primeasca un canon, sa aiba o pravila.
Doamne ajuta
Lilii
februarie 15, 2012 @ 4:08 pm
Tocmai am vazut videcolipul din linkul dat de doamna Ana.M-a impresionat vocea extrem de blanda a parintelui.Pana acum nu vazusem niciun videoclip in care vorbeste Par.Cleopa,doar citisem anumite fragmente din cartile sale.Si totusi cum poate un parinte cu o voce atat de blanda sa fie atat de dur in scris?(sa spuna ca e pacat sa ai prieteni,s.a.m.d.)
Maria Vicol
februarie 15, 2012 @ 7:16 pm
da, pr Cleopa a fost un om dur,dar nu cu aproapele Sfintiei sale,cu oamenii,ci cu pacatele oamenilor si ale sale,cei fatarnici ,cei ce pretind ca-l Iubesc pe Domnul vor considera de multe ori astfel de atitudini dure,ce-i care au cunoscut iubirea Domnului se vor lupta ca niste fiare cu pacatul…
pt mine Cleopa e minunea prin care Domnul mi-a intins salvarea…nu il iubesc mult ci enorm,mi-e atat de drag,il am in inima mea mai viu ca poate chiar familia mea,am atata recunostiinta pt Sfintia Sa.datorita Lui,cu mila Domnului m-am apropiat de Bis vara anului 2010,atunci am intrat plina de machiaj,in blugi taiati,decolorata si alte nebunii de genul dar el m-a ajutat ca in timp (si o cartea de a Pr Nicodim Mandita/vamile vazduhului)sa port fusta,esarha pe cap/’batic’,si sa am culoarea hainelor ceva mai inchisa pana la negru.nu ieseam inainte sa-l citesc pe cleopa nici pana la vecina din fata usii nemachiata,vesnic eram complexata,acum ma simt atat de frumoasa(nu in sensul de atragatoare,nicicum),ma simt completa cand am capul acoperit si am atata bucurie in hainele de culoare neagra…si nu ma pus nimeni la zid,muncesc intr-un domeniu care nu are deloc legatura cu Bis,dar nu mam simtit o clipa izolata de ceilalti,din contra toti imi vb atat de frumos,si da la mine pe birou am si icoana,ascult si radio aliluia,si vad ca nu rade nimeni,nu mia facut nimeni observatie,din contra.si chiar de mi-ar face nu as renunta la nimic din ele,eu sunt fata Stapanului lumii,El este totul pentru mine,cum sa-mi fie rusine sa-l propovaduiesc altora?!si asta chiar si prin portul meu,care trebuie sa fie smerit si decent,caci si Domnul inimii mele este la fel…de multe ori ,din pacate,ochiul nostru stramb,ne face sa vedem miere acolo unde este otrava si invers.fara jertfa ,sora mea silvia,nu merge deloc…Domnul sa ne ajute sa-l avem pururea in fata noastra,sa-L simtim mereu langa noi!
Lilii
februarie 15, 2012 @ 7:39 pm
Maria, cand vorbesti de purtatul hainelor negre te referi in biserica sau in orice loc?Mie personal imi place enorm sa ma imbrac in culori(nu sa le amestec adica sa suprapun rosu cu roz si cu verde),dar in general ma imbrac in haine de culoare,nu in non-culori(mai putin cand merg la biserica,atunci da optez pentru culori fie mai sterse fie non-culori,etc).Dar in general,in afara nu-mi place sa port negru,imi da o stare de pesimism.E si asta o problema?
Maria Vicol
februarie 15, 2012 @ 7:52 pm
nu surioara mea draga in Hristos,lili,si cand duc gunoiul ,si cand ma duc la piata,si la munci,sunt la fel.hainele nu total in negru,dar fol de ex esarfa pe cap cu putin alb si gri,cand sunt in lume am grija sa nu fiu totusi toata in negru,te imbratisez cu drag intru Domnul!
si nu mai vb de postul Pastelui,cand atunci nu pot nici sa ma apropii de Sf Bis sau chiar si-n lume fara macar o bentita neagra pe cap,a meu Dulce Domn Iisus sufera pt mine,e biciuit,scuipat si eu impopotonata in roz?vai mie!urat lucru…da fiecare e cu trairea lui,nu putem face o regula caci fiecare crestin are drumul lui…astea-s valabile sora mea pt mine si totodata am si incuvintarea duhovnicului meu…
Lilii
februarie 15, 2012 @ 8:14 pm
Am inteles ceea ce spui Maria.Cum am spus mai sus,nu ma duc „impopotonata” in roz sau galben sau rosu la biserica.Insa cand merg la scoala,ma duc intr-o calatorie,ies cu prietenii atunci ma imbrac in haine colorate,nu ţipătoare(adica sa se vada din elicopter)dar totusi nu non-culori.Eu ma simt bine in culori,imi dau o stare de veselie,mi se pare foarte frumoase si deci,le port.Eu personal ma simt aceeasi,dar cum spuneai tu: fiecare crestin are drumul lui.Oricum iti multumesc pentru explicatii si eu te imbratisez.
Ana
februarie 16, 2012 @ 9:20 am
@Lilii
Si eu am inceput sa ma imbrac cu haine inchise la culoare de cand aveam copilasii mici si calatoream mult cu ei, mai cadea un laptic, un ceai, ceva haine si am adoptat culori inchise cu care e usor sa te misti mai ales cand calatoresti cu copiii.
Copiii mei se imbraca mai mult clasic, in diverse culori. Nu avem nimic strident. [b]In biserica ortodoxa stiu ca negrul se poarta in general atunci cand este Postul Mare [/b] asa ca e bine sa ne pregatim o tinuta ca atare asa cum spunea si [b]Maria[/b] mai devreme. In rest e bine sa avem atat la biserica cat si pe strada sau la scoala o tinuta decenta, simpla potrivita varstei.
Mai tineti minte moda ortodoxa de la rusi? Priviti aici:
[url]http://dulcecasa.blogspot.com/2008/04/moda-pentru-femeile-ortodoxe.html[/url]
Ana
februarie 16, 2012 @ 9:23 am
@Maria, ferice de tine ca simti atat de adanc credinta si ai atata iubire pentru Hristos incat esti decisa sa duci o viata atat de stricta. Am citit prima postare a ta cand in care spuneai c-ai renuntat la machiaje, bijuterii etc. Cum a fost procesul tau si cat a durat? Povesteste cand ai timp.
Doamne ajuta
Lilii
februarie 16, 2012 @ 12:36 pm
@Ana: Sunt de acord cu ceea ce spuneti.Nimic strident,nimic sclipicos.Insa imi plac culorile(cum spuneam nu tari,tipatoare),dar imi plac in general pentru ca sunt vesele.:)Nu sunt nici eu genul care sa port blugi mulati,cu talie joasa sau rupti(mi se par lipsiti de orice bun gust),nu ma machiez si nu port bijuterii(nu am o parere buna despre aur,sau bijuteriile din aur avand in vedere halul in care sunt exploatati copiii din Africa pentru aurul folosit de europeni si americani.)
Lilii
februarie 16, 2012 @ 3:45 pm
Oricum,Maria,mi-ar placea mult daca am putea sa discutam mai multe.:)Poate mi-ar prinde bine…
Maria Vicol
februarie 16, 2012 @ 4:25 pm
@ana
da surioara mea,si fratele claudiu mi-a data ascultare sa-i scriu un articol pe tema intoarcerii mele la Hristos,uf da-s asa dezorganizata ,sa ma ajute Domnul sa pot incondeia cateva randuri,desi nu stiu daca voi fi in stare.
@lili
draga mea,dar veselia nu vine iubita mea din lucruri exterioare cum ar fi culoarea hainelor,veselia e acolo in inimioara ta,indiferent de furtuna,crivat,rozul hainelor,iubirea sotului sau palma data de mama…o inima ce-L iubeste pe Domnul simte mereu bucurie,si totul vine din interior spre exterior.
cu mare drag ,discutam cand simti tu nevoia,ceri daca vrei mail-ul meu de la fratele claudiu.
va imbratisez cu drag ,surioarele mele intru Domnul!
Badea Patricia
februarie 16, 2012 @ 7:51 pm
Maria, si mie mi-ar placea sa scrii un articol pe tema intoarcerii tale la Hristos pentru ca mi-a placut mult comentariul tau cand ai spus cum ai intrat in biserica( machiata etc) si cum te-ai schimbat dupa aceea si cred ca ar putea fi folositor pentru multi. De fapt am vrut sa-ti spun atunci ca mi-ar placea sa scrii un articol dar n-am indraznit si in seara aceea L-am rugat de Dumnezeu sa te ajute sa scrii si mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca si Claudiu te-a rugat acelasi lucru. Imi cer iertare daca te-am suparat cu ceva. Doamne ajuta!
Maria Vicol
februarie 17, 2012 @ 7:16 am
Doamne ajuta sora patricia!o sa incerc,sa ma asez nitel cu timpul si cu mila Lui Dumnezeu daca va vrea Dansul voi aseza cateva randuri…si poate am si tras putin de timp sau am amanat scrierea lui pt ca desi portul mi lam schimbat(in mare parte,nu total) omul vechi inca are multe drepturi asupra mea,inca mai am multe patimi si mie greu sa ma gandesc ca o pers ca mine atat de murdara ar putea fi cumva un exemplu pt altii(si nu o spun din smerenie ,nici nu am asa minune de virtute,inca mandria fierbe si da pe afara). 🙁
Ajutor de la Domnul Cel ce a facut cerul si pamantul!
Dan Tudorache
februarie 18, 2012 @ 11:31 am
Doamne ajuta!
Voi face pe scurt cateva precizari pentru a nu perpetua cumva confuzii:
Lili, sfatul acela al parintelui Cleopa, de a marita fetele la 16, era foarte bun in contextul in care era dat (de timp si de mediu). Deci sa nu-l judecam pripit pe parintele Cleopa.
Bunica mea s-a casatorit la varsta de 16 ani si nu este singura. Cei care mai aveti bunici la tara, intrebatii la ce varsta se casatoreau. Veti vedea ca nu sareau de 23 de ani si erau deja casatoriti. Cel putin fetele, la 18-19 ani erau maritate. Si era foarte normal sa se intample asa. Intre timp situatia s-a mai schimbat, lucrurile au evoluat si acest sfat nu se mai poate da pentru aceasta varsta. Spre exemplu, la 18 ani tinerii abia termina liceul. Inainte nu se facea nici liceul daramite facultate. La acea varsta tinerii se intretineau singuri. S-au mai schimbat generatiile acum. Tinerii nu se mai maturizeaza atat de repede ca inainte. Bunicii si parintii nostri s-au maturizat mult mai repede pentru ca se loveau mult mai devreme de greutatile vietii. Ei erau casatoriti si cu copii la 23 de ani iar noi la varsta asta ne smiorcaim la mama si la tata sa ne dea bani ca nu avem de iesit in oras. Nu vreau sa o spun cu rautate, dar asta e realitatea,…ne maturizam greu din pricina traiului comod. De asta ne casatorim si mai greu ca inainte…si de asta se si pierde fecioria. La 20 de ani tinerii sunt apti de familie dpdv fizic iar organismul cere asta si totusi contextul social nu permite pentru ca trebuie sa faci o scoala cu care sa te intretii mai apoi. Discutia e mai complexa dar ma voi rezuma la atat.
Dan Tudorache
februarie 18, 2012 @ 11:39 am
Nu stiu de unde ar fi reiesit ideea ca parintele Cleopa a spus ca e pacat sa iesi cu prietenii. In articol Silvia spune asa la un moment dat: ” În tot ceea ce părintele condamna vehement prin scrieri mă regăseam aproape în totalitate: nu purtam batic pe cap la biserică (şi deci nici cu alte «ocazii») ; nu purtam fusta; mă pensam; mă machiam, mai ieşeam cu prietenii la un suc, la cinema, iubeam animalele, etc.”
Vazand, confuzia din articol si din cometarii, am facut o adaugire in articol, a doua zi dupa ce a fost publicat, imediat dupa fraza citata mai sus: ”[aici autoarea enumeră lucrurile necuviincioase alături de lucrurile firești, lucru ce poate da impresia greșită ca cele din urmă ar fi păcate n.n.]”
Nu e pacat sa iesi cu prietenii atata timp cat iesitul nu dauneaza sufleteste (doar prieteniile rele strica obiceiurile bune, in rest e normal sa iesim cu prietenii).
N-am citit cartile parintelui Cleopa insa dati-mi voie sa cred ca nu a lasat sa se inteleaga o idee gresita despre prietenie.
Daca nu este asa, o rog pe Silvia sa aduca textul in cauza (care i-a creat tulburari si pe care il considera gresit ca invatatura), ca sa-l putem lamuri impreuna.
Rog din tot sufletul sa fim atenti cu totii ca sa nu perpetuam interpretari gresite.
Domnul sa va aibe in paza!
Sorin
februarie 18, 2012 @ 12:40 pm
Mie mi s-au părut chiar foarte ok tot ce a spus păr. Cleopa ( adică eram conștient că sunt foarte departe de ceea ce ar trebui să fac ) și nu am căzut în deznădejde. În schimb când auzeam de la păr. Arsenie Boca cuvinte gen: ”păcatele sunt iertate dar nu rămân nepedpsite” sau ”naști copii handicapați din cauză că ai avut la viața ta patimi ( și pentru un om care nu a trăit într-un mediu credincios e greu să nu cadă în păcate foarte mari )” chiar cădeam în deznădejde. La păr. Cleopa tot timpul e speranță că dacă te rogi cu inimă smerită Dumnezeu te iartă pe când la păr. Arsenie Boca vorbește că te poți căi până te saturi dar nu scapi de necazuri și probleme dacă ai făcut păcate. Oare care din cei doi aruncă mai tare în deznădejde? E prima dată când am auzit că păr. Arsenie Boca nu produce stări de deznădejde iar păr. Cleopa produce…
alexandra
mai 21, 2013 @ 3:58 pm
Doamne ajuta 🙂
si eu in perioada cand nu aveam duhovnic citeam pr Cleopa,pr Arsenie Boca,articole de pe acest sit,si perspective diferite in abordarea problemelor duhovnicesti.
si toate aceste ”reguli’ citite de mine,incercam sa le asimilez si sa le implinesc pe toate.Si cu toate acestea am devenit un dezastru,fara duhovnic ,am facut doar sa ii ranesc pe cei din jurul meu ,pentru a-mi atinge scopul,sa implinesc tot ceea ce citisem.