„Sfinte Ioane, ma urăşti?”
Au trecut 8 ani de la ziua nuntii lor. In zadar au asteptat insa domnul Ghiorgos K. si sotia sa sa le vina pe lume un copil. Inima lor este arsa de o tristete adinca si de nevindecat. Ce jalnica este viata pentru o femeie care nu are copii, care nu este mama! Sotul, intristat si el, incearca sa-i dea curaj: „Ai rabdare, ii spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi si suparare nu poti sa schimbi nimic. Scopul nuntii nu este numai dobindirea copiilor, ci si cresterea noastra duhovniceasca, unirea aici si in vesnicie cu Dumnezeu „.
Doamna Arhondula staruia insa sa se roage, sa se roage din toata puterea sufletului ei. De mica, mama o invatase sa se roage totdeauna pentru ca, spunea, adevaratii oameni se roaga din toata inima si rugaciunea ii inarmeaza cu rabdare si perseverenta in luptele grele ale vietii. Mersese de multe ori cu familia si la biserica Sfintului Ioan. Dupa casatorie se ruga adesea:
„Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceste catre Domnul nostru si roaga-L sa ma invredniceasca sa devin si eu mama. Oamenii si stiinta lor mi-au spus ca eu nu voi fi niciodata mama. Bratele mele vor ramine goale, casa intunecoasa, inima mea indurerata. Eu, Sfinte Ioane, voi astepta raspunsul din Ceruri, sa-mi daruiasca Dumnezeu un copilas, sa-mi umple casa, inima si viata intreaga de bucurie. O sa astept, Mare Sfinte Ioane…”
Iarna lui 1979. Posomorita, doamna Arhondula incearca sa-si adune gindurile si sa se roage. Nu poate insa, este istovita si simte ceva urit inauntrul ei. Ar vrea sa plinga, sa strige, sa ameninte. Se intoarce, vede pe perete icoana Sfintului Ioan si izbucneste in lacrimi: „Ce ti-am facut eu, Sfinte Ioane, de ce ma urasti? De ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea aceasta bucurie? Sfinte Ioane, ma urasti?”
Noaptea urmatoare se aud pasi urcind scarile ce duc catre casa lor si cineva bate la usa. S-au trezit amindoi, si ea si sotul. A iesit doamna sa deschida. In intunericul de afara vede o lumina avind chipul Sfintului Ioan:
„Arhondula, ce rugaciune a fost aceea pe care ai facut-o aseara? Sfintii nu urasc pe nimeni. Nu este insa voia lui Dumnezeu sa dobindesti acum copii. Vor mai trece doi ani si va veni si aceasta bucurie”.
A disparut lumina, s-a stins si ecoul glasului Sfintului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit si bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea si al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa si inimile parintilor.
„Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit.” (Psalmul 33,16)
(Viaţa Sfântul Ioan Rusu)
administrator
iulie 2, 2010 @ 7:44 am
De azi începând am pornit o nouă rubrica care va conţine citate ale sfinţilor părinţi. Pe baza acestui citat putem discuta liber, fiecare spunându-şi părerea cu privire la ce a vrut să zică acel sfânt,
administrator
iulie 2, 2010 @ 7:50 am
Astazi incepem cu o intamplate din viata Sfantului Ioan Rusul care ii spune femeii ce se ruga ca Domnul sa-i dea un copil, ca Hristos a ascultat rugaciunea ei dar ca abia peste doi ani i se va indeplini acest vis.
Parerea mea este ca Dumnezeu are un plan de mantuire foarte mare, un plan in care actiunile noastre le influenteaza pe ale celorlalti. Oferindu-i un copil acelei femei s-ar fi schimbat nu numai viata ei ci si ale celorlalti. Dumnezeu alege momentul perfect in care sa indeplineasca cererile noastre, atunci cand efectul va fi optim pentru toti cei implicati.
omp
iulie 2, 2010 @ 1:45 pm
[b]”Doamne, faca-se voia Ta!”[/b]
cred ca reactia „furtunoasa” a femeii se explica prin faptul ca – de obicei – acest mare Sfant Ioan Rusul este GRABNIC AJUTATOR in cele mai grave probleme si – pentru biata femeie – era de neinteles cum de nu i-au fost ascultate rugaciunile („problema” ei fiind, mai degraba, una de vointa proprie ce nu coincide neaparat cu cea divina)… Intr-adevar, nici sfintii nu pot trece peste planul divin de mantuire… de aceea ar trebui sa-l avem mereu in inimi pe: [b]”Doamne, faca-se voia Ta!”[/b]
Bogdana
iulie 2, 2010 @ 2:01 pm
Asa e omp, sa nu deznadajduim ci sa zicem mereu ca in Tatal Nostru „Faca-se voia Ta”
RDF
iulie 2, 2010 @ 2:02 pm
Eu cred ca prin aceasta poveste Dumnezeu ne ofera inca o data( si din nou!!!) sansa de a dobandi Rabdare!!!Caci cu rabdarea in suflete…putem dobandi Imparatia Cerurilor…Si e drept ca o rugaciune nu poate fi indeplinita pe moment, la fel cum o formula magica satisfacea copiii si ii facea sa zambeasca…Rugaciunea cere staruinta! Dumnezeu stie cand vor veni fericiri si necazuri in vietile noastre ingropate in noroiul pacatelor…Uneori, chiar ne pune la incercare! Oare nu cumva femeia a avut momente de deznadejde cand a spus acele cuvinte adresate Sfantului? Oare nu cumva a deznadajduit in bunatatea si in mila lui Dumnezeu? Din text reiese ca e o femeie credincioasa…si probabil ca a fost ispitita de imprejurari…Adica ea, femeie cu frica de Dumnezeu sa nu fie inzestrata cu facere de prunci, pe cand altele, desfranate, nu mai contenesc a aduce pe lume copii? Aici intervin nerabdarea, deznadejdea, neincrederea in bunatatea lui Dumnezeu! P.S.:Sper sa ma invat si eu minte!
Cristina
iulie 2, 2010 @ 2:30 pm
Doamne ajuta ,eu cred ca Domnul aude toate rugaciunile pe care le facem si ne da ceea ce cerem atunci cand avem intradevar nevoie ,important este sa avem rabdare si sa nu deznadajduim .De cand ma stiu nu am cerut ceva fara sa si primesc chia daca pentru o cerere a trebuit sa astept mai multi ani (14),pentru alta mai putin(7),iar acum mai astept ceva de vreo 2 ani desii stiu ca nu o sa primesc prea curand acel ceva totusi stiu ca atunci cand va dori Domnul se va intampla ,ca de obicei nu-mi place sa spun prea multe cuvinte totusi trebuie sa spun MULTUMESC DOAMNE PENTRU TOT CEEA CE FACI PENTRU NOI TOTI ,IERTA-MA CA UNEORI NU PREA AM RABDARE SI PUTERE DE A MA RUGA CUM AR TREBUI SI FII ALATURI DE NOI MEREU .
Saurian
iulie 2, 2010 @ 3:48 pm
………
Nu ştiu dacă aţi observat o chestie foarte dulce ( cel puţin aşa mi se pare mie ). Femeia ridică pumnul la cer şi îi cere socoteală Sfântului iar Sfântul îi răspunde. Oare câţi din noi am ridicat pumnul la cer şi Dumnezeu şi Sfinţii Lui parcă ne ignorau?
Saurian
iulie 2, 2010 @ 3:49 pm
@admin
@admin: Ce pot face ca să nu trebuiască să scriu nume, email, website ori de câte ori vreau să postez ceva aici?
admin
iulie 2, 2010 @ 4:33 pm
E din cauza sistemului, nu ai ce sa faci.
E vina noastra.
O sa incercam s-o rezolvam.
Poate o sa adoptam ca fiecare comentator sa fie inregistrat.
Claudiu-Razvan
iulie 2, 2010 @ 5:25 pm
Pot fi criticat, dar simt nevoia sa spun ca o treapta a rugaciunii este si cearta cu Sfintii, cearta cu Dumnezeu, dar nu o cearta luciferica, ci o cearta dulceaga numita DOJANA. Desi am putea urma carti intregi de rugaciuni, ajungem uneori la o rugaciune strict personala, o rugaciune a neputintei in care desi contientizam ca nimeni altcineva nu ne-ar putea ajuta noi tot pe cei dragi ii dojenim..nu stiu daca este ceva specific romanilor, dar nenumarate sunt aceste cazuri in care oamenii ajung la o convorbire, un dialog si o apropiere calda cu sfintii incat ajung sa ii dojeneasca datorita increderii lor mari in mijlocitori si atunci cand nu primim ajutorul si rabdarea noastra nu mai exista rabufnim, intelegem ca nimic pe aceasta lume nu este vesnic, ca increderea noastra in lucrurile pamantesti nu trebuie sa ne punem nadejdea mai mult decat in cele ce tin de sfintenie si dumnezeire.
Multi dintre noi ne revarsam naduful, pasul, durerea intr-un mod asemanator de neputinta tocmai fata de cei dragi, care au fost intotdeauna langa noi si totusi tot asupra lor ne exteriorizam furia si tot la ei continuam sa apelam. Pentru multi cei dragi sunt sfintii :-). Sincer, nu reusesc sa cuprind aceasta trasatura a noastra, a multor…
Laura-optimista
iulie 2, 2010 @ 6:28 pm
Răspunsul Domnului şi al Sfinţilor Săi
Doamne ajută!
M-a impresionat profund ceea ce a observat Saurian. 🙂 Aşa este, de câte ori unul dintre noi se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, sau are un moment de îndoială, Domnul nostru nu răspunde prin indiferenţă, nici printr-o atitudine autoritară, ci cu blândeţe şi răbdare infinită, încercând, parcă, să ne dea socoteală pentru hotărârile Sale. „Ceea ce fac Eu tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta”(Sfânta Evanghelie după Ioan). Cred că aceste cuvinte, rostite de către Domnul nostru Iisus Hristos Sfântului Apostol Petru, ar trebui să ne întărească în credinţă, în acele momente dificile, în care avem impresia(profund greşită!) că Domnul ne-ar fi abandonat, ignorând rugăciunile şi suferinţele noastre. Poate că, în anumite momente, nici nu ne-am mai putea ruga, din cauza deznădejdii(precum a pătimit Sfântul Siluan Athonitul), dar şi atunci Hristos ne dăruieşte pacea Sa, dojenindu-ne pentru puţina noastră credinţă: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”
În opinia mea, din această istorisire, ar trebui să învăţăm faptul că iubirea lui Hristos, ce depăşeşte capacitatea de înţelegere a raţiunii umane, nu este posesivă şi contrară libertăţii noastre, ci milostivă şi jertfelnică. Mântuitorul Hristos, Viaţa noastră, S-a jertfit pe cruce pentru noi, dar nu ne constrânge să-L iubim şi nu ne osândeşte, atunci când nu-I înţelegem planul, din pricina puţinei credinţe din sufletele noastre. Cred că pedeapsa iadului… nu constă în suportarea mâniei lui Dumnezeu, ci în pierderea comuniunii cu El.
„Pe cât de mult ne iubeşte Hristos, pe atât este de discret.”
„Nu mă tem de Dumnezeu, fiindcă e atotbun, ci de mine însumi. Liber şi rău fiind, pot să nu-I deschid uşa.”(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)
Domnul fie cu noi toţi!
PS. Admin, felicitări pentru această iniţiativă! 🙂
Geo
iulie 3, 2010 @ 6:34 am
:no-comments:
Admin
iulie 3, 2010 @ 7:30 am
Foarte buna observatia ta Claudiu-Razvan. Un exemplu de astfel de cearta cu Dumnezeu, in afara de cel cunoscut al dreptului Iov, este si exemplul parintelui Sofronie Saharov (ucenicul Sf. Siluan Athonitul), exemplu care este atat de intalnit in viata fiecarui credincios la un moment dat:
„Asa ca, si asta e lupta, si vedem in nevoitori mai avansati, mai imbunatatiti, mai sfinti… Si Parintele Sofronie a avut lupte cu Dumnezeu. Gandindu-se la toata suferinta lumii asteia, in al doilea razboi mondial, cum sunt supusi atatia oameni nevinovati de catre silniciile celor brutali ai lumii asteia, care cu o ne-mila de neinchipuit, draceasca, fac orisice cu omul… Stiti un pic de chinurile ce au suferit ai nostri in inchisori – Jilava, Pitesti si altele. Si Parintele Sofronie la un moment dat se gandea, ingrozit de ce se intampla si cum de Dumnezeu lasa asta, izbucneste – descrie in cartea lui despre rugaciune, tradusa de parintele Teoctist Caia – izbucneste si zice: “Da’ tu unde esti?”. Adica: cum poti sa privesti asupra acestei privelisti, Tu, atotputernic si sa nu faci nimic? Si vine raspuns bland in inima: “Oare tu te-ai rastignit pentru ei?”.
Articolul complet il puteti gasi aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/08/parintele-rafail-noica-despre-purtarea-nevointei-duhovnicesti-in-vremea-noastra/comment-page-1/
Veaceslavv
iulie 4, 2010 @ 8:08 am
Mesaj administratie!!!
Vă rog să restabiliţi posibilitatea de a te abona la articole prin RSS.