Skip to content

4 Comentarii

  1. D
    septembrie 2, 2009 @ 10:35 am

    Bineinteles ca si crestinii pot cadea in pacate grele. Nimeni nu este scutit din oficiu (doar noi ne putem scuti,traind cum trebuie)

    De cazut,intr-adevar se cade usor judecand aproapele. Cazi in pacatul pentru care l-ai judecat. O spun pentru ca si eu am patit-o, si nu o data; si tot nu m-am invatat minte. Este o pedagogia divina; ne arata Domnul ca daca noi nu cadem ca acela,este pentru ca El ne tine sa nu cadem; altfel am fi ca el sau chiar mai rau.

    Dupa cum spunea un parinte: sa ne invatam sa luam oamenii asa cum sunt; pur si simplu. Fara judecati de valoare

    Imi place teribil de mult cuvantul Sf.Ioan Gura de Aur care se citeste la Inviere. Daca Domnul ne iubeste intr-atat de mult pe fiecare,NECONDITIONAT, de ce sa ma consider eu mai breaz ca cel de langa mine?
    Redau mai jos cuvantul. Poate este cineva care nu il stie.

    „De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
    Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.”

    PS: „m-ar durea sufletul sa vad cum unii se duc la intuneric si altii la lumina”

    Frate, acest lucru este inevitabil, stii si tu asta. Parintii spun insa ca cei mantuiti nu vor mai sti de cei care nu sunt mantuiti, de cei din iad. Se va sterge amintirea lor, chiar daca ar fi fost in viata foarte apropiati . Pentru ca altfel acela nu ar mai fi rai ! – daca ai sti ca cei iubiti ai tai se chinuie crunt, chiar inima ta crestina, iubirea ta, te-ar impiedica sa traiesti raiul. Si pentru asta vom avea doar amintirea celor cu care suntem impreuna in Imparatie.

    Reply

  2. cabira
    septembrie 2, 2009 @ 11:12 am

    Intr adevar, cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur e bucurie pentru suflet.
    De cate ori il recitesc e ca si cum as retrai bucuria din noaptea Invierii.
    Cu siguranta ne doare cand cei dragi traiesc in intuneric, o durere atat de mare, incat uneori ne copleseste, si asa ar trebui sa si traim – cu pocainta nu numai pentru pacatele noastre, ci si pentru ale celor din jur, gandind ca daca ei pacatuiesc, si noi avem partea noastra de vina – ca nu am incercat sa i indreptam, sau ca nu ne am rugat mai mult pentru ei.
    Spunea insa un Parinte, ca in general, exista in familii cel putin o persoana care duce crucea acelei familii, o persoana pe care o alege Dumnezeu, si care indura si suferinta si necazurile familiei, de parca ai putea spune ca cel mai mare rau s a abatut asupra acelui om.
    Insa daca el va ramane statornic in credinta si rabdare pana la sfarsit, poate, Dumnezeu ii va mantui si familia pentru nevointa lui.
    Nu stim noi cum va fi Judecata lui Dumnezeu, dar stim sigur ca Dumnezeu ne va rasplati dupa faptele noastre, asa cum El insusi a spus.

    Reply

  3. Metodios
    octombrie 29, 2009 @ 4:53 pm

    Da.Credinciosii adevarati sunt cei mai razboiti de diavol,pentru ca pe acestia diavolul ii uraste cel mai mult,ceilalti ce fac voia lui sunt ai lui.Oricum,ma vad nevoit sa atrag atentia despre ce inseamna a mustra si a judeca.Nu trebuie sa judecam,dar trebuie sa mustram.Nu cu violenta sau mandrie,ci cu blandete,dar trebuie.Daca nu mustram inseamna ca suntem si noi complici la faradelegile celorlalti,inseamna ca suntem de acord cu ele.Asta e o capcana in care cad multi,nu mustra de frica ca vor fi acuzati ca judeca.A judeca inseamna a da sentinte,iar sentinta o va da numai Dumnezeu la Judecata.

    Reply

  4. Emy
    aprilie 20, 2010 @ 11:33 pm

    In Viata Sfintilor sunt relatate adesea cate lupte si incercari au avut Sfintii Parinti pentru ca credinta lor sa fie de neclintit.

    Cu cat un om avanseaza in dreapta credinta,cu cat credinta lui este mai de neclintiti Cel Rau duce o lupa si mai mare ca omul sa se sminteasca,sa-i clinteasca credinta.

    Acolo unde oamenii curvesc si se distreaza sta doar un Diavola schiop care doarme,acolo unde se roaga un om vin cati mai multi sa-l intoarca pe om de la rugaciune.

    De altfel Dumnezeu daca vroia lasa direct credinta curata,perfecta dar omul nu-si mai aducea aportul,nu mai cauta Adevarul lenevind.

    Incercarile astea au un rost,sunt de asa natura sa cearna,caci este scris sa nu puna picior de om pacatos in Ceruri.

    Trebuie consemnat ca intotdeauna cei credinciosi sunt incercati de Cel Rau cu Voie De la Dumnezeul nostru.
    Doar rugaciunea il pazeste pe om,ea zideste in omul cautator de Adevar puterea de a trece peste ispite.

    Cand Dumnezeu a creeat omul,a cantarit sufletul ca acesta sa reziste incercarilor cele mai grele si pentru ca El ne iubeste a mai pus de La El,deci putem sa izbutim,doar sa vrem iar acolo unde nu reusim Dumnezeu ne poate ajuta,trebuie doar sa-i cerem si sa credem cu tarie.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *