Şi creştinii se îmbată

Da! şi creştinii se îmbată cu alcool, nu numai necredincioşii. De fapt şi creştinii practicanţi, care vin duminică de duminică la Biserică şi au o viaţă liniştită, sunt ispitiţi de aceleaşi patimi ca şi ceilalţi oameni. Doar că ei ar trebui să reziste mult mai uşor ispitei şi să nu intre în cursa păcatului, pentru că sunt plini de Duhul Sfânt și au conştiinţa trează şi frica de Dumnezeu. Creştinii deşi nu dau curs păcatului, ştiu consecinţele lui.

Dar totuşi aşa cum spuneam într-un articol anterior şi creştinii pot cădea în păcate grele, mai ales atunci când li se pare că stau prea bine duhovniceşte şi se încred în puterea lor.

Alcoolul  (vinul, berea, whisky-ul, etc.) nu este un rău în sine, ba dimpotrivă, medicii spun că un pahar de vin băut ocazional are efecte medicale benefice. Nemţii consideră berea un aliment iar Psalmistul David spune că „vinul veseleşte inima omului’. Dar totuşi alcoolul băut în exces poate avea efecte grave asupra celui care bea şi asupra tuturor celor cu care băutorul intră în contact.

Am întâlnit creştini apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu dar care la anumite ocazii beau fără măsură. Totul are un început, şi nimeni nu se apucă să se îmbete aşa deodată ci se învaţă cu alcoolul încetul cu încetul. Părinţii sunt primii care dau exemplu copilului de cum să bea şi cât să bea. Apoi colegii de şcoală, de liceu şi de facultate sunt cei care consolidează în mintea unui individ atitudinea faţă de alcool.

De mic afli că dacă bei o guriţă de vin te ameţeşti şi te ia durerea de cap, apoi vezi mai târziu că oamenii care beau în exces îşi schimbă comportamentul, devin mai veseli, mai sinceri, mai vorbăreţi, mai agresivi, mai puţin atenţi, devin alţi oameni. Chiar dacă n-ai băut niciodată devii curios să trăieşti şi tu acea starea de „euforie” mult lăudată, şi te macină gândul de cum ar putea să-ţi schimbe comportamentul câteva pahare de vin.

Chiar dacă eşti conştient de cât mult rău poate face un om beat îţi zici în gând: „Eu nu vreau să mă îmbăt, ci beau aşa puţin cât să mă simt bine”.

La început gustul celei mai bune beri ţi se va părea amar iar gustul  unui vin de viţă nobilă ţi se va părea prea puternic şi greu de băut. Primele întâlniri cu alcoolul vor fi dezamăgitoare şi vei zice în sinea ta: „Nimic nu e mai bun ca un pahar de apă sau un suc natural! Ce prostie este alcoolul”. Totuşi după principiul nu există plăcere fără durere şi văzând că ceilalţi beau vin sau bere de parcă ar bea băuturi răcoritoare, te hotărăşti să mai încerci, doar cu gândul că poate-poate te vei ameţi şi tu puţin.

Auzim că se vorbeşte despre dependenţa de alcool şi despre oamenii care nu mai pot trăi fără să bea zilnic câte ceva. Trebuie să ştiţi că dependenţa pe care o provoacă alcoolul nu se manifestă doar la nivelul mare, în cazul celor care beau foarte mult, ci şi la nivel foarte mic, la primele contacte cu alcoolul.

Astfel senzaţia de ameţeală şi de bună dispoziţie pe care ţi-o dă prima bere te va schimba pentru totdeauna. Intri fără să vrei în lanţul dependenţei pe care alcoolul o creează. Data viitoare vei vrea să bei iar, poate chiar două sau trei beri în plus.

Eşti creştin, conştiinţa te mustră şi ştii că nu e bine ceea ce faci, dar îţi zici în sinea ta: „Nu este păcat să bei un pahar de vin sau o bere”. Ba te gândeşti: „chiar dacă mai beau una, rezist și nu mă voi îmbăta…” Fiecare cedare îţi slăbeşte voinţa şi te pregăteşte pentru un nou eşec. Diavolul îţi găseşte îndreptăţire pentru fiecare nou pahar şi uite aşa ajungi să bei fără măsură, pornind de la ideea că ai totul sub control.

După ce te-ai îmbătat prima oară, te căieşti, îţi pare rău, dar diavolul îţi va şopti în gând: „Nu e mare păcat, doar n-am omorât pe nimeni, n-am bătut pe nimeni, n-am făcut scandal, m-am simţit bine cu prietenii şi apoi m-am dus acasă şi m-am culcat.” Dacă te-ai învoit cu acest gând ai aşternut deja premisa unei noi căderi, iar când va veni momentul vei bea iarăşi…cel puțin la fel de mult.

Alcoolul este periculos şi înşelător. Starea de ameţeală şi de bună-dispoziţie pe care o dă celor ce-l beau îi scapă de timiditate, îi scoate din stările de supărare, îi face să uite de griji, şi e comparată adesea cu o „stare de fericire”. De aici şi expresia: „Nu există distracţie fără alcool”.

Totuşi, timiditatea pe care o au unii oameni e un dar de la Dumnezeu care să-i ajute să se ferească de anturajele greşite şi să-i ţină la distanţă de persoanele care au o viaţă destrăbălată. Pierderea timidităţii prin alcool duce la depășirea unor graniţe ale firii care vor duce până la urmă la păcat. Cei care vorbesc puţin vor începe să pălăvrăgească mult şi fără folos. Cei timizi şi sfioşi vor deveni îndrăzneţi şi tupeişti. Cei ruşinoşi vor deveni fără ruşine şi vor cădea în desfrânare şi în alte păcate asemenea. Stările de supărare pe care le trăim sunt momente de atenţionare asupra stării noastre sufleteşti, care ne ajută să ne vedem păcatele şi neputinţele. Sfinţii spun că supărarea vine doar din lipsa plăcerilor lumeşti.  Eliminarea supărărilor prin alcool este doar o stare de moment, ne-rezolvând nimic ci doar amânând problemele.

Şi creştinii se îmbată pentru că şi ei sunt invitaţi la mese, la petreceri, la nunţi sau la discuţii şi  fac asta pentru că n-au o relaţie apropiată de Dumnezeu, pentru că nu cunosc bucuria şi dulceaţa harului pe care-l dă Dumnezeu celor blânzi şi smeriţi cu inima.

Nu e păcat să bei un pahar de vin dar creierul va reţine senzaţia euforică pe care ţi-o dă alcoolul peste măsură, şi pe viitor vei vrea iarăşi să trăieşti aceeaşi senzaţie. Marea problemă este că deşi încerci să te înfrânezi şi să bei cât mai puţin, vor apărea uneori situaţii limită în care ispita de a bea va fi mai mare. Când grijile multe te năpădesc sau când întâmpini necazuri în viaţă şi nu mai suporţi presiunea necazurilor îţi aduci aminte de starea de relaxare şi detensionare pe care ţi-o dă alcoolul şi vei bea pentru a scăpă de toate. Dar a doua zi le vezi pe toate aşa cum erau ieri, căci alcoolul nu este o soluție la niciuna din problemele noastre.

Problemele se rezolvă cerând ajutorul lui Dumnezeu şi strigând din inimă către Maica Domnului şi către sfinţi, nu îmbătându-ne de vin până la inconştienţă.

Patima băuturii e ca şi patima desfrânării, nu te lasă până când nu faci totul până la capăt. Te ispiteşte să bei şi mai mult… şi mai mult… până când nu mai ştii pe ce lume trăieşti.

E una sa bei un pahar de vin cu cei dragi şi alta să bei pentru starea pe care ţi-o dă alcoolul. Când cauţi plăcerea şi euforia beţiei atunci e clar că eşti pe un drum greşit şi totul va refula până la urmă în păcate.

Beţia stârneşte şi dă putere altor patimi din noi: cearta, violenţa, desfrânarea, lăcomia pântecelui, necumpătarea, vorbirea multă și vulgară, judecarea aproapelui etc.

Ştim cu toţii câte rele s-au întâmplat din cauza băuturii, câte familii s-au destrămat, câte femei au fost bătute şi violate, câţi copii au fost maltrataţi, câtă violenţă şi ură a adus între oameni, câţi băieţi şi câte fete au fost batjocoriţi doar pentru că puteau fi manipulaţi uşor în stare alcoolică.

Da, probabil vă gândiţi că astfel de lucruri nu ni se pot întâmpla nouă, creştinilor, mai ales dacă bem puţin. Putem oricând cădea şi noi, trebuie să fim cumpătaţi şi să ne rugăm tot timpul.

Cine cochetează cu alcoolul mai devreme sau mai târziu va cădea în păcat, cea mai bună soluţie fiind cumpătarea şi înfrânarea.

Da! şi creştinii se îmbată deşi toţi s-au îmbrăcat prin Botez în Hristos, iar o asemenea haină împărătească nu se cuvine a fi tăvălită în mocirla păcatelor.

(Claudiu)