Simbolismul teologic al colivei

Există destule obiceiuri care însoţesc ritualul ortodox de îngropare a celui adormit care sunt de origine păgână şi nu au legătură cu credinţa noastră, ci pur şi simplu sunt moştenite din bătrâni. Astfel, obiceiul de a sparge o cană când decedatul este scos din casă, acoperirea oglinzilor cu prosoape, aruncarea banilor la intersecţiile de drum acolo unde convoiul se opreşte, lipirea unei monede de crucea pe care cel mort o ţine în mână, datul găinii peste groapă, etc., sunt obiceiuri păgâne, străine de Duhul credinţei în Hristos şi care au efecte negative asupra evlaviei creştine şi asupra dreptei-credinţe în Dumnezeu.

În necunoştinţă de cauză, coliva ar putea părea şi ea unora dintre credincioși drept un accesoriu al obiceiurilor pe care poporul român le are în momentul îngropării celui adormit. Totuşi coliva are un simbolism teologic bogat şi îmbină frumos şi tainic materia cu harul, cele din lumea aceasta cu cele dumnezeieşti.

Coliva se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere sau zahăr şi se amestecă cu nuci pisate şi aromate. Apoi este împodobită cu bomboane aşezate în chipul crucii. Coliva se aduce ca ofrandă de către credincioşi la înmormântare, la slujbele de pomenire ale morţilor (parastase), la ziua numelui în biserică spre cinstea şi pomenirea praznicului sau a sfinţilor sărbătoriţi în acea zi, sau spre pomenirea morţilor care poartă numele acelor sfinţi.

Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Nu mult după aceasta, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor a fost rânduită în calendar în prima sâmbătă a Postului Mare (mai precis pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397)). De atunci şi până astăzi, în prima sâmbătă a Postului Mare, se face pomenirea morţilor şi pomenirea Sfântului Teodor Tiron.

Coliva este expresia materială a credinţei noastre în Înviere pentru că este realizată dîn boabe de grâu, iar Mântuitorul Hristos a fost cel care s-a folosit de exemplul bobului de grâu pentru a prevesti Învierea Lui din morţi:

„Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.” (Ioan 12, 23-25)

Dacă Hristos n-ar fi murit, lumea s-ar fi adâncit şi mai mult în păcatele ei şi simpla propovăduire a Împărăţiei Cerurilor, fără moartea pe cruce şi fără înviere, n-ar fi adus folos. Așa cum bobul de grâu moare în pământ şi apoi creşte dând rod, tot aşa şi Hristos a murit dar a adus nebănuite roade duhovnicești prin Învierea Sa, şi va aduce până la sfârşitului lumii şi în vecii vecilor.

Tot Mântuitorul Hristos foloseşte sămânţa de grâu într-o parabolă pentru a simboliza Împărăţia Cerurilor:

„Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.

Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea. ”

Adunarea boabelor de grâu în jitniţă simbolizează extraordinar de frumos Biserica noastră ca Trup al lui Hristos, care ne adună pe toţi în El. Sunt unele colive care dintr-o intuiţie fascinantă a poporului român sunt făcute în formă de cruce, asemenea formei pe care biserica de zid o are. Biserica în care ne adunăm are forma crucii pentru că pe cruce a fost răstignit Hristos, şi pentru că Biserica este Trupul lui Hristos. Deci aşa cum forma crucii cuprinde pe toată suprafaţa ei trupul lui Hristos, aşa şi Biserica construită în formă de cruce este Trupul lui Hristos şi cuprinde în ea pe toţi cei botezaţi.

Coliva simbolizează Biserica, adică pe noi toţi, uniţi de aceeaşi credinţă în Dumnezeu. Poate aţi observat cum în timp ce în biserică se cântă „Veşnica pomenire” credincioşii ţin coliva împreună cu preotul şi o leagană de sus în jos. Cei care nu pot atinge platoul colivei ating cu mâna pe cei din faţa lor. Cei din rândurile din spate fac acelaşi lucru şi practic toţi se unesc atingând coliva.

Unirea lor simbolizează adunarea Bisericii, toţi membrii ei botezaţi, vii sau adormiţi, iar coliva, în acel moment, simbolizează sufletul celui adormit care se ridică la cer spre Dumnezeu. Credincioşilor uniţi spre atingerea colivei arată că Biserica, prin toţi membrii ei, aduce înaintea lui Dumnezeu sufletul celui adormit şi-L roagă să-l ierte şi să-l primească în Împărăţia Cerurilor. Mai simbolizează deasemenea pomenirea permanentă în rugăciune pe care Biserica o va face de acum înainte pentru cel trecut la Domnul.

Dulceaţa colivei reprezintă dulceaţa vieţii veşnice şi a petrecerii cu cetele îngereşti şi cu toţi sfinţii în dumnezeiasca Lumină. Dulceaţa colivei simbolizează şi darurile lui Dumnezeu pregătite pentru cei buni şi drepţi.

Legănarea colivei se aseamănă şi cu legănarea Sfântului Acoperământ al Sfintelor Daruri din timpul Sfintei Liturghii, la momentul rostirii crezului, care are ca simbol învierea lui Hristos din mormânt şi cutremurul care a avut loc cu ocazia morții și învierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).

Coliva, prin simbolismul ei teologic, se rezumă practic la semnificaţia Învierii lui Hristos, şi a învierii tuturor oamenilor din morţi.

Sunt oameni cărora le este oarecum dificil să mănânce colivă din pricina asocierii gustul ei cu stricăciunea şi degradarea mortului pentru care s-a făcut coliva. Dar între noi creştinii să nu fie aşa! Fiecare obiect liturgic al Bisericii şi fiecare materie folosită ca mod de trasmitere a sfinţeniei (apa, pâinea, grâul, busuiocul, vinul, etc.) sunt în complexitatea lor simboluri ale Învierii, ale bucuriei vieţii veşnice şi nicidecum ale morţii.

Deci nu uitaţi să preparaţi colivă şi s-o aduceţi la biserică:

• la înmormântarea celor dragi;

• la parastasele celor adormiţi (3 zile, 9, 40, un an, 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani, etc.);

• la marile sărbători ale Bisericii, la praznicele împărăreşti sau la zilele de pomenire ale sfinţilor a căror nume îl purtăm.

  Coliva nu este doar un obicei, coliva este parte din viaţa creştinilor.

(Claudiu Bălan)