Oana M.: „Îl simţeam în sufleţelul meu de copil, Îl simţeam pur şi simplu”

Dragii mei,

Numele meu este Oana Matache, am 26 de ani şi Îl iubesc pe Bunul Dumnezeu cu toată fiinţa mea, dar mă rog în acelaşi timp să mă ajute Dumnezeu în necredinţa mea.

Sunt Psiholog şi am absolvit una dintre cele mai bune Universităţi din Europa, Sheffield University Marea Britanie. Psihologia este, poate, singura ştiinţă care nu vine cu încercări agresive de a”demonstra” cum că Dumnezeu nu ar exista. Chiar profesoara noastră de Evoluţional Psychology (foarte cunoscut psiholog şi om de cercetare) ne spunea, la încheierea semestrului în care studiasem toate teoriile şi conceptele evoluţioniste, că „nimeni şi nimic nu poate demonstra baza acestor teorii, defapt” şi că „însuşi Darwin, în pragul morţii fiind, a spus că nici el nu crede în ceea ce a promovat”.

Mă bucur foarte mult ca eu însămi sunt un foarte puternic contra-argument pentru cei care spun că „numai limitaţii care habar nu au de ştiinţă cred în Dumnezeu”. Aşa drag îmi e când am ocazia să deschid gura şi când vorbesc în calitate de om de ştiinţă, care a terminat ca șefa de promoţie, cu onoruri, o Universitate Britanică. Dar nu psihologia m-a ajutat să Îl descopăr pe Bunul Dumnezeu. E doar o metodă de a mă face înţeleasă când cei care Îl hulesc pe Domnul deschid gura.

Am crezut de mică în Dumnezeu, fără să mă înveţe vreodată cineva ceva despre Dumnezeu. Fără să mă „îndoctrineze” vreunul din părinţi. Îl simţeam în sufleţelul meu de copil, îl simţeam pur şi simplu. Până pe la 7-8 ani. Apoi, încet încet, am început să devin copil şi apoi adolescent răzvrătit, care se certa, spre imensa mea ruşine, cu Bunul Dumnezeu. Dar tot ştiam că este şi că mă iubeşte. Pentru că simţeam şi ştiam că este aşa cum ştiu că am doi ochi şi două mâini. Apoi, după ce m-a lăsat ca un Tată Bun şi Milostiv să îmi învăţ lecţiile, m-a ajutat să îmi revin. Tot ceea ce am am de la Bunul Dumnezeu.

O să fac o analogie: dacă mă întreabă cineva de ce îl iubesc pe soţul meu nu pot să dau o serie de exemple pentru că eu îl iubesc pentru tot ce reprezintă. Nu pot să încep să înşirui nişte fapte ale lui sau nişte trăsături de personalitate care îmi plac mie mai mult pentru că îmi place tot ceea ce face şi tot ceea ce reprezintă. Aşa este cu dragostea de Dumnezeu! Nu pot să spun anumite motive, este Tatăl Nostru şi Îl iubesc pentru că este! Şi dacă tot v-am dat exemplul cu soţul meu, el însuşi este un dar şi o minune primită prin mijlocirea Sfântului Mina şi a părintelui meu duhovnic de la Biserica „Sfântul Mina” din Bucureşti.

Toată viaţa mea, toate întâmplările copilăriei mele, toate căderile şi ridicările mele, toţi paşii pe care i-am făcut şi îi fac în această viaţă sunt de la Bunul Dumnezeu. Aş putea să scriu un roman despre micile şi marile minuni care mi s-au întâmplat şi aş fi curioasă cum ar putea ştiinţa să demonstreze contrariul. Ca un exerciţiu de ştiinţă am trecut prin filtrul psihologiei tot ceea ce mi s-a întâmplat pentru a vedea dacă s-ar găsi eventuale argumente cum că e totul provocat de mintea mea. Nu există! Sunt dispusă oricând, la orice oră, să mă confrunt (constructiv, bineînţeles) cu orice om de ştiinţă şi ştiu că nu are cum să demonteze nimic din credinţa mea. Pentru că e iubire. Şi iubirea nu o poate strica nimeni şi nimic.

Vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să vă scriu aceste rânduri.

Bunul Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă întărească să duceţi această luptă pentru credinţă.

Aveţi o misiune grea, într-o lume dramatic de îndepărtată de Tatăl şi Creatorul lor, dar mergeţi cu fruntea sus pentru că păşiţi cu Bunul Dumnezeu.

Amin! 

Oana Matache, din Hamburg