Sinceritatea cucereşte

Eu de când trăiesc am văzut că oamenii te îndrăgesc imediat dacă eşti sincer. La început când te văd sunt puţini reticenţi şi se comportă şi vorbesc oficial dar pe măsură ce văd că tu eşti sincer cu ei, că te deschizi lor, că le povesteşţi despre tine şi despre viaţa ta, atunci şi ei se-nmoaie puţin şi parcă se simt datori să fie sinceri cu tine.

Mai de mult, eram la servici, iar în departamentul nostru eram vreo 20-30 de colegi care stăteam în aceeaşi încăpere şi ne vedeam zilnic. Când mă întâlneam cu ei dimineaţa îi salutam pe toţi dar de vorbit vorbeam doar cu câţiva dintre ei, cu restul doar schimbam aşa două vorbe, aşa puţin oficial.

Într-o zi o colegă trece pe lângă mine şi mă-ntreabă „Ce faci ?”. Se aştepta să spun „Bine, tu ?” dar eu i-am spus exact ce făceam atunci (cred că mă duceam să xeroxez ceva). Ea suprinsă, şi bucuroasă, îmi spune că i-a plăcut mult că nu i-am răspuns oficial ci i-am spus chiar ce fac.

Mi-a plăcut mult ce a zis şi mi-am dat seama că de multe ori suntem superficiali în discuţiile cu ceilalţi.

Mitropolitul ortodox Antonie Bloom spunea într-o conferinţă că atunci când ne întâlnim cu o persoană avem tendinţa uneori s-o salutăm şi s-o întrebăm aşa în treacăt ce face fără să ne intereseze de fapt ce face, fără ca noi să vrem să ne încărcăm sufletele cu grijile şi supărările lui. El spunea că odată ce celălalt ţi se confesează, într-o mică măsură probleme lui devin şi probleme tale, grijile lui devin şi grijile tale, crucea pe care o poartă el te împovărează şi pe tine puţin.  Tocmai de aceea noi vrem să salutăm repede şi să trecem mai departe, ca să nu ne încărcăm şi cu problemele lui.

Dar Sfântul Apostol Pavel spune: Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.  (Ga.6,2)

Aşa gândindu-ne se pare că nu suntem prea sinceri când vorbim cu ceilalţi, că nu prea vrem să purtăm şi sarcinile altora. Dar dacă le purtăm noi celorlalţi, va rândui Dumnezeu să ni le poarte şi pe ale noastre cineva.

Cineva spunea că ruşinea adevărului e mult mai uşor de suportat decât consecinţele minciunii. Sinceritatea cucereşte pe ceilalţi, înduplecă la iertare, îi apropie pe oameni şi mai mult decât toate, ea sporeşte încrederea.

Când spun adevărul îl mărturisesc pe Dumnezeu şi practic îi cer ajutorul, căci chiar El e Adevărul. Când mint, nu am încredere că Dumnezeu poate să mă ajute dacă voi fi sincer, indiferent în ce situaţii grele ajung. Când mint îl iau ajutor pe diavolul şi mă fac asemenea lui, căci el „este mincinos şi tatăl minciunii” aşa cum spune chiar Domnul Hristos.

Dumnezeu mă ajută mereu când zic adevărul iar diavolul mă păcăleşte mereu când zic minciuna lăsându-mi impresia că e mai bine aşa, dar minciuna se va întoarce împotriva mea şi-mi va face rău.

(Balan Claudiu)