Sinucigașii nu cântă cu îngerii în ceruri
Din păcate, sinuciderea Mălinei Olinescu ne obligă să reluăm subiectul ”sinuciderea”, ca să conștientizăm și să ne ferim de tot ceea ce duce la decepție și disperare, antecamere ale sinuciderii. La televizor tot auzim că Mălina a plecat în ceruri, că Mălina cântă împreună cu îngerii, că Mălina e undeva acolo sus. Dar adevărul este dur, iar Sfinții Părinți ai Bisericii noastre atenționează că sinucigașii ajung în iad, fără nicio speranță de a mai ieși de acolo. Poate că dacă Mălina mi-ar fi fost soră n-aș fi vorbit cu atâta ușurință de sălășluirea în iad a sufletelor celor care-și iau viața, dar acest adevăr trebuie spus tare și răspicat pentru a-i conștientiza pe cei care sunt bântuiți de gândul sinuciderii.
Acum câteva seri m-a sunat mama să-mi spună ca fratele ei are mari probleme, că visează tare urât, că nu mai poate dormi, că se zvârcolește în somn și se trezește foarte speriat, și că vrea să cheme preotul ca să-l ajute. Mama l-a întrebat dacă a făcut ceva grav de pătimește așa de rău. El i-a răspuns că: „am făcut prostia vieții mele, dar nu-ți pot spune”. Eu și mama am tot încercat să intuim ce ar fi putut face. Unchiul meu este căsătorit, are un copil, locuiește la țară și fiind perioada butoaielor pline de vin ne tot gândeam la fel și fel de variante.
Ne-am gândit că a făcut ceva împotriva legii, dar dacă ar fi fost asta s-ar fi aflat repede în sat și n-ar fi scăpat nepedepsit. Apoi ne-am gândit că și-a înșelat soția, dar parcă ”prostia vieții mele” denota ceva și mai grav decât asta.
Însă aseară, mama îmi spune la telefon că de fapt nu cu mult timp în urmă fratele ei se aruncase în fântâna din curtea casei pentru a se omorî. Dumnezeu a rânduit ca să fie salvat chiar de soția și copilul lui. S-a lovit la cap, dar acum e bine, sănătos. Totuși, suferința și mustrările de conștiință pe care le trăiește după această faptă sunt de nesuportat.
Îi spunea mamei mai de mult că vrea să se omoare, dar nu-l credeam în stare de așa ceva pentru că unchiul este un bărbat puternic și impunător, dându-ne impresia că necazurile vieții nu îl pot dărâma așa ușor. Nu vreau să intru în detalii în privința motivațiilor pentru care a făcut acest gest ci vreau să vă subliniez că acum îi pare tare rău și spune cu mare durere în suflet că „Am făcut prostia vieții mele”. Tot el îi spunea mamei că „Parcă simțeam așa o forță care mă împingea să mă omor…”
Iată cum un om care nu mergea la biserică, un om care se scălda inconștient în patimile acestei lumi, a ajuns să strige în gura mare după un preot. Un necredincios așteaptă iertarea și vindecarea lui Dumnezeu, dată prin preot, ca pe cel mai de preț lucru al vieții lui.
Mă doare sufletul pentru unchiul meu, dar pe de altă parte mă minunez cât de Bun este Dumnezeu și cât de frumos l-a salvat prin mâinile celor dragi ai lui, dându-i o a doua șansă, la o viață nouă, fără de păcat.
Ce mă frapează la fratele mamei este câtă părere de rău are în acest moment pentru gestul pe care l-a făcut, și cât de mult se rușinează de fapta sa. În timpul somnului unchiul gustă din iadul în care ar fi ajuns dacă ar fi murit. Coșmarurile și teama care-l cuprind noaptea sunt stări pe care Dumnezeu le îngăduie ca să le trăiască pentru a conștientiza că iadul este real și că acolo ar fi ajuns dacă nu ar fi fost salvat.
De obicei, oamenii care eșuează să se sinucidă își doresc să încerce iară și iară până vor reuși, totuși stările pe care le are unchiul în somn sunt avertismente puternice menite să îi îndepărteze mintea de la astfel de gânduri.
Rușinea mare pe care o trăiește vine din faptul că l-a salvat chiar soția și copilul lui, pe care el i-ar fi părăsit murind. Și cum iubirea este singura care poate alunga furtuna de gânduri negre din sufletul unui om copleșit de tristețe, aș dori să conștientizăm că gandurile de sinucidere nu prind rădăcini doar atunci când ne lovesc necazurile vieții precum boala, pierderea locului de muncă sau a locuinței, ci ele încep să obsedeze și să hărțuiască pe cel deznădăjduit mai ales atunci când acesta trăiește într-un mediu lipsit de iubire.
De aceea este și vina noastră că oamenii din jurul nostru ajung să se sinucidă: n-am vorbit cu ei îndeajuns, nu i-am iubit destul, nu ne-am rugat împreună cu ei lui Dumnezeu, nu i-am pomenit la Sfânta Liturghie, nu i-am dus în fața unui duhovnic, nu i-am îmbrățișat destul…
Sunt convins că ”siguranța că totul va fi bine” este sentimentul care lipsește cel mai mult oamenilor care vor să-și pună capăt zilelor. Cine s-ar mai sinucide dacă ar simți/ar pregusta sentimentul că totul va fi bine, indiferent de disperarea momentului? Dar cum ar putea simți un om disperat acest sentiment decât prin afecțiunea continuă a celor dragi? De aceea, când cineva se sinucide, aproape toată familia are o vină! Și vina aceasta se observă cel mai bine din compasiunea profundă pe care oamenii din jur o arată brusc, abia post mortem, deși aceeași compasiune ar fi putut-o arăta când cel disperat încă mai era în viață, fapt care ar fi putut evita drama sinuciderii.
Tot pe fondul lipsei de iubire a celor dragi se naște ispita/îndreptățirea celui care dorește să recurgă la suicid: măcar prin moartea sa să atragă atenția/compasiunea pe care nu a primit-o până atunci și pe care și-a dorit-o atât de mult.
Revenind la drama care ne-a motivat să dăm curs acestor gânduri, obsevăm că la fel ca în atâtea alte cazuri, Mălina Olinescu s-a sinucis impulsionată și de exemplul altor oameni care au recurs la acest gest, iar în cazul acesta este vorba de exemplul Mădălinei Manole. Cătălin Geambașu, prietenul cel mai bun al Mălinei, povestea cum Mălina spunea că ”eu voi urma după Mădălina”.
Din acest motiv Biserica Ortodoxă condamnă foarte dur sinuciderea, pentru ca oamenii rămași în viață să nu vadă în acest gest o soluție. Sinuciderea unui om este o invitație la suicid pentru alții care, în aceeași disperare fiind, preiau exemplul suicidului pentru că este mai ușor de urmat decât lepădarea de sine și calea pocăinței. Astfel, un sinucigaș stârnește în jur efectul de domino al sinuciderilor.
Sfinții Părinți spun că fiecare faptă rea făcută de noi e o slăbire a voinței, e o înrăire a noastră. Apoi răul din noi lasă putere diavolilor, care ne vor dirija cum vor spre a ne stimula apetitul pentru gustul morții. Așa ajung oamenii la lipsa ”poftei de viață” adică la deznădejde și depresie. Iar părintele Ilie Cleopa ne învață că ”deznadejdea este pierderea încrederii în bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu. Ea este un păcat împotriva Duhului Sfânt. Deznădejdea este a unsprezecea treaptă a păcatului, după învățătura Sfântului Nicodim Aghioritul. Urmările deznădejdii duc pe om la a douasprezecea treaptă a pacatului, care este sinuciderea, asemenea lui Iuda. Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredinței, a mândriei, a deznădejdii, a fricii, a răzbunarii și a lipsei unui duhovnic bun.”
Făcând o paralelă, putem observa că așa cum un duh rău la chinuit pe regele Saul din pricina păcatelor sale, ca în final Saul să-și pună capăt vieții (Regi I, 31:4), tot așa păcatele făcute de unchiul meu au adus acea ”forță” străină în sufletul lui spre a-l determina să se omoare, și tot păcatele au dat libertate diavolilor care au semănat acea ”neliniște permanentă” în sufletul Mălinei.
Dar singura cale a ieșirii din deznădejde/depresie/disperare a fost, este și va fi pocăința, adică lepădarea de omul cel vechi din noi și înoirea minții, a sufletului și a întregii vieți prin credința în Hristos Domnul.
Așa cum Hristos Domnul s-a născut în sărăcia unei peșteri reci și murdare pentru a da vindecare celor în boală, nădejde celor fără de nădejde, putere celor slabi, iertare celor păcătoși și înviere celor morți, tot așa Hristos Domnul așteaptă să fie primit prin credință pentru a se naște în sufletul rece și bolnav al omului disperat, ca să-i poată da iertare, nădejde, putere, vindecare și înviere la o viață nouă, plină de bucurie.
Cu toate acestea, știm că există mulți creștini care se scandalizează de poziția categorică a Bisericii față de sinucigași însă nu este cazul să ne lăsăm ispitiți că am putea fi mai milostivi decât Dumnezeu, așa încât să inventăm erezia unui ”purgatoriu al sinucigașilor”.
Sigur că ne cutremurăm de frică când ne gândim că sinucigașii nu mai au iertare în veac, oricât de multe lucruri bune vor fi făcut în viață, dar să nu uităm că și Iuda, apostolul și prietenul Mântuitorului, deși s-a căit de fapta sa, totuși și-a pus capăt zilelor iar Mântuitorul i-a și prevestit soarta: ”Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.” (Marcu 14:21)
Iar astăzi, în aproape toate bisericile, la scena Judecății de apoi, Iuda este pictat în iad, alături de Satan, ca luare aminte.
Așadar, ceea ce avem de făcut în cazul sinucigașilor este să zicem ca Arhanghelul Mihail, după ce o parte din îngeri au căzut din ceruri: ”să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”… cuvinte care se rostesc la fiecare Sfântă Liturghie.
(Claudiu)
Albinuta
decembrie 15, 2011 @ 9:02 am
Doamne ajuta ,un articol foarte folositor,i-mi pare rau pentru Malina insa as veni cu o mica nelamurire(a mea personala ):inteleg ca este bine sa luam seama la persoanele apropiate care ne-au marturisit ca ar dori sa-si i-a viata ,sa incercam sa intelegem ce anume ii determina sa recurga la acest gest insa daca spre exemplu cel care mi-a spus recurge la aceasta „amenintare „doar pentru a ma determina pe mine sa renunt la ceva care desii nu este ceva gresit in ceeea ce fac ,acea persoana nu poate nici cum sa inteleaga ,cum stiu eu ca este doar o amenintare sau chiar doreste asa ceva ?(am citi undeva nu-mi mai aduc aminte unde ca sunt persoane care uneori recurg si la astfel de amenintari desii nu doresc cu adevarat sa-si ia viata ,pentru a obtine ceeace doresc )Credeti ca ar fii potrivit sa vorbesc cu parintele duhovnic pentru o eventuala lamurire sau nu
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 9:35 am
Da, Albinuta, cel mai indicat lucru este sa vorbesti cu duhovnicul pentru ca este foarte greu de cantarit daca cel in cauza doar se foloseste de amenintari ”de fum” ca sa manipuleze sau manipuleaza cu amenintari reale.
Este delicat de cantarit cum sa facem cu oamenii care manipuleaza (voluntar sau involuntar) dar cert este ca orice cedare a noastra trebuie sa urmareasca indreptarea/imbunarea celui pentru care facem pogoramantul iar nu stimularea egoismului si incurajarea manipularilor viitoare.
Deci este nevoie de multa rugaciune si de sfatul duhovnicului.
Ma gandesc ca in astfel de cazuri este bine sa-i spunem persoanei in cauza ca manipuleaza si ca manipularea este o forma profunda de egoism/egocentrism care ii face doar rau…dar si celor din jur.
Oana Cristina
decembrie 15, 2011 @ 10:20 am
Poate aratam prea mult cu degetul ce este pacatul in loc sa aratam viata cea adevarata cu Hristos.
Este clar ca cei care fac acest gest si-au pierdut orice nadejde si din pacate nu au pe cineva care sa le arate ca viata este mai importanta decat orice.
Trebuie sa luam atitudine daca suntem crestini. Tu de cand nu ti-am mai sunat un prieten? De cand nu l-ai mai intrebat ce face, cum se simte…de cand nu i-ai mai pomenit la Liturghie pe cei dragi, apropiati, de cand nu ai mai daruit o carte, o imbratisare, un zambet???
Albinele, furnicile traiesc in roiuri, pasarile in stoluri, oare noi nu suntem intr-o comunitate? Eu nu-mi amintesc de vreun animal care se sinucide…de ce? Pentru ca acela este in voia Lui Dumnezeu….
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 10:42 am
Foarte buna observatia de sfarsit Oana: ”Eu nu-mi amintesc de vreun animal care se sinucide…de ce? Pentru ca acela este in voia Lui Dumnezeu…”
Tot in legatura cu asta, putem intelege ca sinuciderea nu este urmarita/stimulata/dirijata decat de diavoli, uratorii de oameni. Drept exemplu ne sta intamplarea cu porcii dupa vindecarea demonizatului din tinutul Gadarei. Animalele nu se sinucid dar uite ca porcii aceia s-au aruncat in mare, dupa cuvantul Evangheliei, adica s-au sinucis…dar asta numai dupa ce legiunea de demoni a intrat in ei. Altfel porcii si-ar fi vazut linistiti de pasunat in continuare.
Deci iata cum demonii aduc moartea si autodistrugerea oriunde sunt ingaduiti.
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 11:06 am
Va recomandam statisticile despre sinucidere, sintetizate si publicate astazi de parintele Dorin: [url]http://www.teologiepentruazi.ro/2011/12/14/statistici-concluzii-sublinieri-lucruri-vazute-de-aproape-20/[/url]
Aceste cifre aparent reci si seci spun defapt foarte multe. In spatele fiecarui numar se afla o persoana. Si fiecare numar din aceste statistici este defapt o drama personala petrecuta langa noi si intre noi.
catalin
decembrie 15, 2011 @ 12:50 pm
de unde stiu Sfintii PArinti unde ajung sinucigasii?
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 1:12 pm
Stiu draga Catalin, atat din descoperirile care li s-au facut despre locul de ”odihna” al sinucigasilor dar mai ales din cuvintele Mantuitorului ”De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta” iar sinuciderea este tocmai refuzul vietii (darul primit de la Duhul Sfant) deci impotrivire/pacat impotriva Duhului Sfant, Datatorul de viata.
Deci sinuciderea este hula impotriva vietii si prin urmare hula impotriva Celui care a insuflat-o. Numai cei care s-au sinucis, nefiind in toate mintile (bolnavi psihici, schizofrenici, etc), mai pot avea iertare.
In rest finalul este implacabil. De asta si Biserica este atat de categorica in aceasta privinta: ca sa luam aminte si sa nu facem vreo prostie pe care sa nu o mai putem indrepta in vesnicie.
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 1:59 pm
COMPLETARE LA ARTICOL:
”Cu toate acestea, știm că există mulți creștini care se scandalizează de poziția categorică a Bisericii față de sinucigași însă nu este cazul să ne lăsăm ispitiți că am putea fi mai milostivi decât Dumnezeu, așa încât să inventăm erezia unui ”purgatoriu al sinucigașilor”.
Sigur că ne cutremurăm de frică când ne gândim că sinucigașii nu mai au iertare în veac, oricât de multe lucruri bune vor fi făcut în viață, dar să nu uităm că și Iuda, apostolul și prietenul Mântuitorului, deși s-a căit de fapta sa, totuși și-a pus capăt zilelor iar Mântuitorul i-a și prevestit soarta: ”Că Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului. Bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut.” (Marcu 14:21)
Iar astăzi, în aproape toate bisericile, la scena Judecății de apoi, Iuda este pictat în iad, alături de Satan, ca luare aminte.
Așadar, ceea ce avem de făcut în cazul sinuciderilor este să zicem ca Arhanghelul Mihail, după ce o parte din îngeri au căzut din ceruri: ”să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”… cuvinte care se rostesc la fiecare Sfântă Liturghie”
…. in legatura cu apostolul Iuda si cu raspusnul pe care l-am dat lui Catalin mai sus, se poate remarca ca Iuda ar fi fost iertat de Mântuitorul de greseala sa (vinderea Mantuitorului) asa cum l-a iertate si pe Pentru de lepădarea sa. Totusi Iuda, cu toata apostolia lui, nu a fost iertat pentru pacatul sinuciderii.
Sorin
decembrie 17, 2011 @ 9:17 am
„De aceea este și vina noastră că oamenii din jurul nostru ajung să se sinucidă: n-am vorbit cu ei îndeajuns, nu i-am iubit destul, nu ne-am rugat împreună cu ei lui Dumnezeu, nu i-am pomenit la Sfânta Liturghie, nu i-am dus în fața unui duhovnic, nu i-am îmbrățișat destul…” De ar fi atenţi toţi care se vor cu Biserica la lucrurile astea… Dar din păcate omul nu se poate sacrifica de tot ci tot timpul ajută pe celălalt cât timp nu îi este greu iar după aceea dă ignore. Toţi oamenii sunt aşa şi de asta apar şi sinucigaşii…
Andreea
decembrie 17, 2011 @ 6:25 pm
Da…din pacate trebuie sa vedem si sa auzim si asfel de cazuri care nu ne lasa indiferenti, ci ne motiveaza sa ne rugam mai mult si sa-L rugam pe Domnul ca El sa ne calauzeasca pe acest drum al vietii, care nu e deloc usor!Viata este cel mai mare dar de la Dumnezeu, si de aceea nu mai exista iertare pentru cei care renunta la ea. Chiar si atunci cand te gandesti la un astfel de gest ingrozitor, e pacat!Un parinte spunea ca nici nu ne putem ruga pentru sinucigasi, si nici macar sa-i punem pe pomelnic sau sa aprindem o lumanare pentru ei, pentru ca tot raul se va rasfrange asupra noastra! Domnul sa ne pazeasca si sa nu uitam de cei aflati in stari de depresie sau de izolare…sa nu-i lasam ci sa-i inconjuram cu multa iubire si zi de zi sa ne rugam pentru ei! DOAMNE AJUTA!
Boitos
decembrie 20, 2011 @ 8:57 am
Nu imi place sa scriu despre aceste lucruri nici sa vorbesc, dar fac parte din lumea noastra , ca sunt asa cum sunt , asta e.
Poate ca e asa, ca nu ajung in ceruri intre cei buni, ca nu sa intors nimeni de acolo sa ne spuna daca ajung sau nu.Citeam intr-o carte scrisa de un duhovnic ca nu trebuie condamnati atat cei care ajung sa faca astfel de fapte.Nu se stie ce gandeste cel care se arunca de pe un pod in apa , poate ca atunci in mintea lui spune un ,, Doamne iarta-ma” si poate ca spune cu toata durerea si sincertatea lui, si poate ca Dumnezeu il iarta.
Dar vreau sa intreb ceva: ce se intampla cu cel care la adus in starea asta de deznadejde, care i-a ucis sufletul incet cate incet pana nu a mai ramas nimic.Poate ca Dumnezeu l-a pus la incercare pe sinucigas, dar noi oamenii cine suntem noi sa ii punem la incercare pe altii? Sa le spunem cate vrute si nevrute doar pt. a ne simti mai bine si pe celalalt sa il distrugem.Pt ca pe o persoana o distrugi daca ii spui un lucru ,pe alta nu. Depinde de fiecare.Se spune ca ce nu te omoara te intareste.Poate ca e asa. Dar si fierul pana la urma se rupe.
Nu am treaba cu sinucigasii, pot doar sa spun ,,Dumnezeu sa ii ierte”.
Dar cei care l-au adus in starea asta oare ce patesc, oare nu sunt la fel de vinovati inaintea lui Dumnezeu ca si cel care si-a luat viata? Poate ca merg sa se spovedeasca si se schimba, dar constinta nu doarme.
Intreba cineva mai demult oare ce luam cu noi in sicriu, si pe lumea cealalta? Si o alta persona i-a spus: ,,Doar constinta”.Deci sa avem grija de noi ce si cum facem nu cumva sa ne chinuiasca constinta o vesnicie.
Poate ca cel care sa sinucis a dus o viata curata si la un moment greu a clacat moral si sufleteste.Paote ca nu a mai putut rabda toate.
Oare daca noi am fi in locul altora am putea rabda alte lucruri?
Dar cel care la impins la asa ceva oare ce viata duce? Si inainte si dupa.
Imi cer scuze ca am scris atat dar am spus ce am pe suflet.
Dan Tudorache
decembrie 20, 2011 @ 10:06 am
Doamne ajuta, Simona!
In completarea aspectelor pe care le-ai problematizat as dori sa mai aduc urmatoarele completari:
La ideea că ”Poate ca e asa, ca nu ajung in ceruri intre cei buni, ca nu sa intors nimeni de acolo sa ne spuna daca ajung sau nu.” …nu trebuie sa uitam de vedeniile/descoperirile care s-au facut sfintilor despre soarta sinucigasilor.
La idee redata din acea carte, cum ca ”poate ca atunci in mintea lui spune un ,, Doamne iarta-ma” si poate ca spune cu toata durerea si sincertatea lui, si poate ca Dumnezeu il iarta.”…se cade sa fim foarte rezervati pentru ca ”poate” nu tine loc de certitudine, mai ales cand avem ”Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.”.
Sigur, pana la urma Dumnezeu face judecata finala, in functie de circumstante si alte judecati peste putinta noastra de intelegere, dar repet, acest ”poate” nu exprima nicio garantie ca un sinucigas se poate mantui daca se caieste pentru ca-si ia viata in timp ce-si i-a viata. Am avut si eu un amic de copilarie care a scris ”Tatal nostru” pe un biletel inainte sa-si puna capat zilelor la 16 ani.
Și sigur, nu putem sa stim ce batalie s-a dat in sufletul lui, nu putem sti nici care ii va fi soarta in vesnicie tinand cont de acea licarire a credintei dar cu siguranta ca putem sa ne rugam individual pentru astfel de oameni.
Apoi, acolo unde exista oameni care se sinucid ”ajutati” indirect de rautatea/indiferenta celor din jur…cei din jur poarta vina acestei tragedii, adica a unui pacat greu. Dar sa nu generalizam. Nu toti cei care se sinucid, recurg la acest gest pentru ca nu au fost iubiti si intelesi de cei din jur. Unii au facut-o pur si simplu din egoism, din mandrie (razboinicii asiatici spre exemplu) sau alte cauze care tin numai de sinucigas. In acest caz cei din jur nu pot purta vreo vina.
Cert este ca nici noi cei care credem ca suntem atat de apropiati Domnului, nu suntem scutiti de un astfel de pacat. Si Iuda a fost apropiat, inca de care!…dar a sfarsit groaznic.
Deci, sa fim cu luare aminte atat fata de noi cat si fata de cei dragi din jurul nostru.
Sa facem tot ce ne sta in putere ca sa evitam asemenea drame.
Boitos
decembrie 20, 2011 @ 2:16 pm
Am folosit asa de multi ,, poate” deoarece nu putem vorbi de certitudinea a ce se intampla in lumea nevazuta de noi.
Si eu nu am de unde sa stiu daca faptele unei persoane care recurge la altfel de gesturi sunt mai drepte decat faptele mele de-a lungul vietii .Ma refer inaintea lui Dumezeu, la Judecata de-apoi. Ca asa cum nimeni inca nu a fost judecat inaintea lui Dumezeu, nu poate nimeni sti ce va fi cu adevarat.
Si cu privire la ,, Adevarat va graiesc voua…” exact de aceea se fac rugacini speciale si mai ale masluri. Pt. a fi oamenii feriti de cel rau, si a fi dezlegati daca e ceva cu ei.
Cineva imi spunea ca exista o zi in an cand ne putem ruga si pt. cei care se sinucid, cand putem ridica paos si face rugaciuni si pomeniri.Si acea zi e Intrarea in Biserica a Maicii Domnului.
Dumnezeu sa ne ajute si la noi si la altii.
ANONIM CRESTIN
decembrie 20, 2011 @ 5:29 pm
„Lupta impotriva diavolului, care e principala sarcina a Arhanghelului Mihail, este dusa si astazi pentru ca diavolul este inca in viata si activ in lume” Papa Ioan Paul al II – lea.
Cea mai mare inselare a diavolului este sa ne faca sa credem ca el nu exista, dar de fapt demonii lui actioneaza discret, ascunsi in spatele ignorantei noastre.
Daca esti un observator detasat de avalansa aceasta de gunoi informativ cu care suntem zilnic asaltati, se poate observa lucrarea necurata a acestor demoni in lume si amprenta acestora. Exemple: atacul armat care a avut loc recent în Belgia, iar inaintea acestuia a avut loc unul aproape identic in SUA si anume: un individ se apuca sa traga in plina strada in tot ce prinde. Alte exemple: o fata de 19 ani care a luat 10 la BAC s-a sinucis la Cluj aruncandu-se de la etajul 8, si alt caz asemanator cel al canteretei de la scoala vedetelor. Toate aceste lucruri groaznice s-au petrecut in cam acelasi interval de timp. Si exemplele mai vechi pot continua…asa ca tot ce putem spune este Doamne ajuta, caci fara El suntem neputinciosi.