Pentru mine șiragul de metanii este ca ipod-ul și căștile pentru un adolescent. Nu plec de acasă fără ele.

Acum câțiva ani am descoperit din întâmplare, de la cineva care nu merge la biserică în mod frecvent, că scopul șiragului de metanii pe care-l purtam la mână este pentru păstrarea minții atentă la rugăciune, fiecare bobiță de șnur pe care o derulez cu degetele, fiind o rugăciune către Dumnezeu.

De atunci m-am îndrăgostit de metanii și le i-au tot timpul cu mine. Le mai pierd, le mai găsesc ulterior. Îmi fac provizii de metanii și le las prin casă ca nu cumva să rămân vreodată fără. Atâta bucurie mi-a adus rugăciunea lui Iisus spusă cu metania încât ard de dor să plec pe undeva, să mai stau la coadă la poștă sau pe la vreun magazin, ca în acest timp să pot zice în voie: „Doamne Iisuse, miluește-mă pe mine păcătosul”.

De atâția ani de când tot folosesc metaniile, văzându-i pe stradă pe tineri cu căștile în urechi, am înțeles un lucru: fiecare om are nevoie de o pace interioară, de o stare sufletească frumoasă pentru a trăi.

De ce ascultă tinerii muzică la căști pe stradă? Pentru a-și acoperi vocea gândurilor. Pentru că se plictisesc cu ei înșiși. Pentru că nu sunt mulțumiți de starea sufletească proprie, consecință a unei vieți depărtate de Dumnezeu. Muzica din urechi încearcă să aducă vibrații noi și îmbucurătoare sufletului, încearcă să pună la baza vieții omului o stare sufletească, o temelie spirituală, pe care el să-și poată construi fericirea. Dacă starea sufletească e proastă vă dați seama cum va fi întreaga zi a omului. Muzică ar trebui să-i dea bucurie omului, să-l binedispună și în felul acesta el să-și trăiască viața unei zile mai fericit.

Din același motiv îmi iau și eu metania la mine, pentru că nu suport să stau cu mine însumi. Pentru că mă plictisesc singur, pentru că am prea multe păcate, pentru că starea sufletului meu este adesea mohorâtă de judecată, mândrie, lăcomie, gânduri rele, lene, și multe altele care zilnic se înfiripează în inima mea. Și de aceea de cum plec de acasă încerc să mă rog cu metania. Nu-mi iese de fiecare dată, nu am starea necesară mereu, dar încerc, mă forțez.

Încerc să mă rog Domnului ca El să-și trimită în mine Harul Său și să mă miluiască, să-mi dea bucurie și pace, să mă apropie de El și să putem vorbi mai ușor față către față.

Încerc să pun ca temelie stării mele sufletești, rugăciunea. Știu din mica mea experiență că dacă Dumnezeu mă cercetează puțin de dimineață, atunci altfel îmi va fi ziua.

Rugăciunea și metania sunt pentru mine un accesoriu „vestimentar” fără de care nu ies.

În timp am învățat să zic rugăciunea lui Iisus și fără metanie. Prin casă, în pat înainte de culcare, în mașină la volan, sau în alte situații limită când mi-e frică sau când am nevoie mare de ajutor.

În taberele pe care asociația noastră le-a organizat, mare mi-a fost bucuria să văd și alți tineri cu metania, rotind bobiță cu bobiță, oriunde am fi fost. Atunci am stat și m-am gândit, ce frumos îi șade tânărului metania în mână și rugăciunea în gând.

Ce priveliște frumoasă! Dacă aș fi Dumnezeu și aș vedea tinerii și copiii rugându-se, m-aș bucura de toată creația mea și i-aș binecuvânta cu daruri pe toți.

Ce frumusețe mai mare, decât să-ți pui toată energia tinereții și toată setea de cunoaștere în rugăciune?! În cunoașterea lui Dumnezeu! În dobândirea Harului Duhului Sfânt!

Bine ar fi, ca toți tinerii creștini, și nu numai ei, oriunde ar fi și orice ar face să zică în minte și inimă încet și smerit: „Doamne Iisus Hristoase, miluește-mă pe mine păcătosul”

Într-una din zile mă rugam zicând „Maica Domnului, miluește-mă” și atâta dulceață simțeam în suflet… și așa mă bucuram încât reveneam repede să zic iarăși „Doamne Iisuse…” ca să nu se supere Domnul că nu mă rog și Lui. Dar când făceam așa nu mai simțeam nimic și iar reveneam la rugăciunea către Măicuța noastră și iar simțeam acea dulceață. Și atunci am înțeles că în acea zi Dumnezeu și-a dorit să mă rog mai ales Maicii Sale, căci prin ea ne-a oferit El mântuirea.

Nu te plictisești rugându-te niciodată. Rugăciunea are un grad de noutate mai mare decât orice playlist de mii de melodii al unui ipad. Rugăciunea este conectarea noastră directă la izvorul Harului lui Dumnezeu, iar darurile ce izvorăsc de aici sunt nelimitate și nemăsurate, și într-o continuă noutate, adaptare și schimbare cu sufletul și cu întreaga creație.

Am zis de multe ori Rugăciunea lui Iisus ca pe o poezie deși stăteam cu mâna pe metanie, dar n-am simțit mai nimic. Când o zic însă cu smerenie, cerând milă la Dumnezeu și fiind atent, atunci deodată se schimbă ceva.

Rugăciunea inimii este ca mângâierea și bucuria pe care o simțea ucenicul cel iubit al Domnului, Ioan Evanghelistul, la pieptul Mântuitorului Hristos. Rugându-te, tot te-ai mai ruga. Mângâiat fiind, tot mai vrei mângâiere.

Rugăciunea noastră nu e doar un exercițiu fizic și trupesc ci se leagă foarte puternic de faptele noastre, de iubirea față de aproapele, de nevoința pe care o facem să lepădăm patimile.

Nu vom gusta din harul lui Dumnezeu prin rugăciunea inimii dacă ne mândrim adesea, dacă judecăm pe aproapele nostru, dacă avem burta plină, dacă desfrânăm sau facem alte păcate.

Cu cât vede Dumnezeu în noi dorință de schimbare și râvnă către rugăciune, cu atât ne ajută mai mult și ne dă Harul Său.

Am zis destule, deși nu știu mai nimic despre rugăciune. O să-i las pe sfinți să vă vorbească mai mult!

Închei prin a vă încuraja să vă bucurați și voi de rugăciunea metaniei.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)