Slujitorii pantecelui

Lacomia pantecelui, ca orice pacat, atinge inima oricarui om, fie ca este barbat sau femeie, batran sau tanar, credincios sau necredincios, scolit sau nescolit, si indiferent de orice alt criteriu am alege. Cu toate acestea, vedem ca acesta este un pacat ce loveste mai ales in partea barbateasca.

Barbatilor le place sa manance si sa bea mult, le place sa se laude cu performanta de a manca oale intregi de mancare, si le place sa se mandreasca cu mancarurile deosebite cu care s-au infruptat de-a lungul timpului.

Ne plac mai ales mancarurile grase, condimentate si nu ne dam inapoi de la orice gustare intre mese, chiar daca stomacul este satul, iar trupul nu mai are nevoie de nimic in plus.

„Gust ceva de pofta” este imnul multor barbati de astazi, iar infranarea de la a nu „gusta” ceva  intre mese, este un minim bun simt aproape inexistent.

Barbatilor drept-credinciosi, va chem la dreapta masura, caci asa cum vedem partea femeiasca ca se inchina trupului prin machiaje, haine indecente, multe si scumpe si printr-o grija exagerata a aspectului exterior, tot asa ar trebui sa ne vedem si pe noi, cum ne „impodobim” pantecele cu bucate alese si pe saturate, mancand cu nesat la fiecare masa si transformand mancatul in sport si arta. „Omul nu traieste ca sa manance, ci mananca ca sa traiasca”, dar cati dintre noi, nu avem ca bucurie zilnica de mare rang, mancatul?!

Sfintii pe care vrem sa ii urmam, in afara de infranare la mancare, se straduiau sa faca mancarurile cat mai simple, cat mai lipsite de luxul gatelii, insa noi astazi am dobandit o „virtute”  a lumii, cea de bucatar ales, impodobind mancarurile cu fel de fel de mirodenii, toate acestea pentru o explozie de gusturi cat mai rafinate si alese. Si asa uita omul nostru de gustul rugaciunii, de pofta duhovniceasca, mascand foamea sufleteasca cu ghiftuiala trupeasca.

Cu un stomac ghiftuit nu te poti ruga lui Dumnezeu, pentru ca nu poti sa-i slujesti Domnului si lui mamona in acelasi timp, iar aceasta se vade usor pentru ca mintea se ingreuiaza,  nu mai poate zbura cu gandul la cer, si nu mai poate face nici un minim de efort duhovnicesc. Cand in minte si inima sta gustul mancarii, nu mai sta gustul rugaciunii si al smeritei cugetari, si de aceea prinde vrajmasul putere ca se ne tulbure cu gandurile rele.

Lacomia pantecelui este sora mai mica a desfranarii cu care merge mai mereu mana in mana. Trupul se aprinde iute, din cauza lacomiei, iar inima pofteste la desfrau mai ceva ca la mancare. Caci daca nu avem frana la mancare, la inima nici atata.

Insa pentru a scapa de lacomia pantecelui, si de tot raul cu care vine impreuna, iata ce ne invata Sfantul Siluan Athonitul:

„Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: „Cereţi şi vi se va da” [Mt 7, 7]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înşine şi ne lipsim de harul Duhului Sfânt; fără har însă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu înţelege voia lui Dumnezeu.

Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrânat în toate: în mişcări, în cuvinte, în priviri, în gânduri, în hrană. Şi oricui se înfrânează îi vine în ajutor învăţătura din cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”Cuvioasa Măria Egipteanca a luat de la Sfântul Zosima numai puţină linte cu degetul şi a zis: „îmi e de ajuns aceasta, cu harul lui Dumnezeu”.

Trebuie să te obişnuieşti să mănânci cât mai puţin cu putinţă, dar aceasta cu judecată, atât cât îţi îngăduie munca ta. Măsura înfrânării trebuie să fie aceea ca după masă să dorim să ne rugăm.”