Soarele şi-a cunoscut apusul său.

În Sfânta Scriptură în Cartea Psalmilor proorocul David spune  în Psalmul 103

„Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.”

Cum se poate să-şi cunoască soarele apusul său ? Când la noi e noapte peste ocean e zi, când la noi se-ntunecă peste ocean soarele încă străluceşte. Soarele nu apune niciodată, ci doar pământul se roteşte în jurul axei lui şi face ca suprafaţa sa, care e cu spatele la soare să fie neluminată.

Soarele şi-a cunoscut apusul său căci oamenii nu-i mai primesc lumina, o parte din pământ s-a întors cu spatele la el. Dar el tot străluceşte, dar lumina lui nu mai ajunge la cei pentru care a fost creat.

Creatia a fost făcută de Dumnezeu pentru om şi nu omul pentru creaţie. Punctul de referinţă al creaţiei este omul. Creaţia îi slujeşte omului şi nu omul slujeşte creaţia. Soarele apune de la faţa omului şi nu omul apune din faţa soarelui.

Dacă soarele nu mai luminează pentru om, nu mai are rost să existe, căci raţiunea lui de a fi este să strălucească peste faţa omului.

Când omul nu mai primeşte lumina, soarele apune de la faţa omului ca şi cum ce e trecător apune în faţa a ceea ce e veşnic, căci zice Domnul:

Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”

Omul a fost pus stăpân peste tot cosmosul căci el – omul, este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiind şi el veşnic, stăpânitor şi creator peste toate ca şi Creatorul lui.

Toată creaţia e făcută pe măsura omului aşa cum masa şi scaunele copiilor sunt făcute pe măsura lor.  Totul ni se potriveşte aşa de bine căci Dumnezeu ni le-a dăruit pe măsura noastră, aşa cum o soţie îi dăruieşte soţului ei o cămaşă pe măsura lui.

Soarele în toată strălucirea sa nu va lumina precum vor lumina oamenii cei buni în împărăţia cerurilor !

Soarele luminează fiecare pas al omului în fiecare zi ca să-i aducă aminte omului că nu poate merge decât în lumină…

…că lumina pe care o dă e un chip al luminii necreate a lui Dumnezeu, care se va arăta doar celor curaţi cu inima în Împărăţia Lui.

Soarele ne bucură şi ne veseleşte în fiecare zi cu razele sale şi cu căldura sa aducându-ne aminte că suntem fii ai luminii, ai frumuseţii, ai bucuriei….ai lui Dumnezeu.

Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.

(Claudiu Balan)