Somnul – mare cadou de la Dumnezeu

Când eram în timpul facultăţii îmi doream, mai ales în sesiune, să nu dorm deloc şi mă tot gândeam de ce a aşezat Dumnezeu lucrurile aşa. Ziua eram ocupat cu una cu alta, nimic important, treburi studenţeşti, iar seara vroiam să-nvăţ până a doua zi dimineaţa. După ceva timp mă lua somnul şi adormeam.

Aveam perioade când îmi placea mult să citesc cărţi despre Dumnezeu şi Biserică şi-mi doream să stau chiar şi noapte şi să nu mai dorm şi să citesc în continuu. Şi mă tot întrebam de ce oare trebuie să dormim ?

Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, cu care am învăţat împreună în fiecare sesiune,  mi-a spus: „Să ştii că somnul e un mare cadou de la Dumnezeu”, deşi el nu mergea la Biserică şi nu ştia prea multe de Dumnezeu. Când învăţam împreună, el era mai somnoros şi adormea mai repede, şi nu-i părea rău că nu a învăţat destul, se bucura doar că doarme.

De atunci m-am tot gândit la ce-a spus şi acum îi dau mare dreptate şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a lăsat somnul şi odihna.

Somnul îmi odihneşte tot trupul şi-mi linişteşte mintea.

Somnul îmi alungă întristarea şi-mi redă buna dispoziţie.

Somnul mi-e necesar să supravieţuiesc.

Somnul îmi redă energia.

Somnul mă opreşte câteva ore de la păcat.

Somnul mă face iar viu şi puternic.

Somnul se aseamănă cu moartea iar trezirea cu învierea. Oboseala care duce la somn e asemenea cu trecerea zilelor omului care duce la moarte.

În fiecare zi somnul de noapte ne învaţă că vom muri iar trezirea de dimineaţă ne-nvaţă că vom învia.

Va veni o zi când vom adormi cu adevărat şi când vom învia real în împărăţia cerurilor, acolo unde nu este nici durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de moarte.

„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.”   (Ps.126, 1-2)

(Claudiu Balan)