Soţul creştin
În urma publicării pe blogul „Între viaţă şi carte” a unor articole despre „Familia creştină” şi „Unde să ne căutăm viitoarele preotese?” , dar mai precis în urma unei discuţii serioase pe messenger, cu privire la cele două articole am constatat că peste tot se vorbeşte despre cum trebuie să fie soţia perfectă, „Miss nevasta”, (aşa îmi place mie să-i zic) că există o groază de îndreptare pentru fetele care vor să devină soţii. Vai săracele fete câte sfaturi, câte poveţe unele folositoare, altele mai puţin folositoare, dar să nu judecăm că ştie mai bine Dumnezeu să judece.
Dar despre viitorul soţ mai nimic, sau foarte puţin. Ori soţia trebuie să fie sfântă, fecioară, supusă soţului, în schimb soţul mai îşi permite câte o mică greşeală, un micuţ păcat, că doar soţia trebuie să fie supusă bărbatului, replica preferată a soţilor cu care rămân în urma slujbei Sfintei Taine a Căsătoriei.
Mă întreb oare cum trebuie să fie soţul care tinde spre perfecţiune? Dacă avem pretenţii ca viitoarea soţie să fie aşa şi aşa, eu cred că şi viitorul soţ trebuie să fie şi mai şi decât soţia. Voi încerca să vorbesc despre „soţul ideal” aşa cum voi putea, pentru că nu am aşa o cultură încât să tratez foarte bine acest subiect, la modul serios vorbind un subiect delicat.
Oare cum trebuie să soţul? Viitorul soţ? Ce model trebuie să urmeze? Clar la aceste întrebări răspunsul îl ştim cu toţi, are model de urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos! A iubit Hristos Biserica? Da a iubit-o, aşa şi soţul să-şi iubească soţia şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune ca soţul să se îngrijească de soţia sa cum se îngrijeşte Hristos de Biserică. Chiar dacă ar trebui să-şi dea viaţa pentru soţie, chiar dacă ar trebui să îndure o mulţime de pierderi, să răzbată încercări grele, nu trebuie să se dea în lături, deoarece chiar răbdând toate acestea tot nu ar face nimic care să se asemene cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.
Într-o conferinţă Părintele Constantin Necula într-o conferinţă punea aşa o întrebare cum poate o fată să iubească un băiat care o face pururi să plângă, că-i mitocan, că-i pute sufletul de îngâmfare şi de egoism?! Aaa, facem pe martirele…. Cică: Îl iubesc din milă! Hai, să fim serioşi! Mi-e milă de porc, că-l taie de Crăciun, nu? Păi compari mila aia cu mila pentru ăstalalt?! „E beţiv, săracul, dar e aşa băiat bun când e treaz!” „Şi când e treaz? Când a fost ultima dată treaz?” Şi stă şi calculează şi ridică trei degete şi zice „Trei”. Şi tu zici: „Zile”? Ea: „Luni!” „Acum trei luni?” Cică! „Nu! Acum trei luni avea trei ani de când a fost treaz ultima dată” Şi, totuşi, ea continuă relaţia…. Examenul la care prietenul a picat şi asta este un examen la vieţii care nu ar trebui să lase coringenţi.
Să nu uităm că în paginile Sfintei Scripturi aflăm cuvinte care ar trebui să ne dea de gândit la rolul nostru în viaţa familie, să ne gândim serios că soţia nu este ceea căruia i se porunceşte şi ea să execute: „Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.”(1 Petru 3,7) ci trebuie să dea dovadă de adevărata bărbăţie şi nu de posesor, aşa cum remarca şi părintele Alexander Schmemann că bărbatul poate să devină bărbat adevărat, împărat al zidirii, doar dacă nu pretinde să fie proprietar al zidirii, stăpân cu puteri nelimitate asupra ei, ci primeşte cu iubire şi ascultare voia lui Dumnezeu în ce îl priveşte.
De asemenea, şi femeia încetează să fie numai femeie atunci când, dându-se celuilalt pe de-a-ntregul, devine la rândul său întrupare a bucuriei şi plinătăţii vieţii, devine cea pe care în Cântarea Cântărilor împăratul o aduce în cămara de nuntă zicând: „cât de frumoasă eşti tu, iubita mea. Şi fără nici o pată!” (Cântarea Cântărilor 4,7).
Mergând tot în paginile Bibliei unde aflăm răspuns la orice întrebare mai găsim: „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.”(Efeseni 5, 28) şi cum ar trebui să poarte prietenul sau soţul cu prietena sau soţia? Decât aşa cum îi sfătuia odată Sfânta Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei pe apropiaţii săi, că în dragoste este nevoie de o delicateţe deosebită. Poţi fi sincer şi devotat, şi totuşi în cuvintele şi în faptele tale să nu fie destul din acea tandreţe care cucereşte inimile.
Iată un sfat: nu-ţi afişa proasta dispoziţie şi sentimentele ofensate, nu vorbi cu mânie, nu te purta urât. Nici o femeie din lume nu va suferi atât de mult ca propria ta soţie din pricina cuvintelor tăioase ori necugetate care ţi-au scăpat de pe buze. Dintre toate lucrurile din lume, cel mai de temut să îţi fie tocmai s-o amărăşti. Dragostea nu-ţi dă dreptul să te porţi grosolan cu cel pe care-l iubeşti. Cu atât sunt mai strânse relaţiile dintre voi, cu atât mai rău doare inima de la orice privire, ton, gest sau vorbă care arată iritat ori sunt pur şi simplu necugetate.
Trebuie ca mâinile soţului, însuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să se unească cu soţia sa în dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune calea credinţei. Luând parte la viaţa ei plină de credinţă şi rugăciuni, el va lega cu Cerul şi viaţa sa. Cei uniţi pe pământ prin credinţa comună în Hristos, transfigurând dragostea lor reciprocă în dragoste de Dumnezeu, vor fi veşnic uniţi şi în Cer.
Soţul trebuie să se sfătuiască cu soţia sa în privinţa treburilor sale, a planurilor sale, să aibă încredere în ea. Poate că ea nu se pricepe atât de bine ca el la aceste treburi, însă poate că va propune multe lucruri de valoare, întrucât intuiţia feminină funcţionează adeseori mai repede decât logica masculină. Dar şi dacă soţia nu-şi poate ajuta soţul în treburile lui, dragostea pentru el o face să poarte un interes profund pentru grijile lui, şi este fericită atunci când el îi cere sfatul. Şi în felul acesta cei doi se apropie şi mai mult.
Datoriile şi obligaţiile relaţiei conjugale sunt reciproce şi întru totul egale. Soţul şi soţia exercită funcţiuni diferite în sânul familiei, la fel cum preotul şi laicul o fac în „familia” comunităţii parohiale. Totuşi, aceste funcţiuni sunt complementare, fiind eficace doar atât timp cât se bazează pe egalitatea deplină şi necondiţionată a fiecărei părţi implicate, în ce priveşte statutul ontologic şi valoarea spirituală, care astăzi se cam uită din păcate.
Protoiereul Artemeie Vladimirov remarcă pe bună dreptate că soţilor contemporani le lipseşte în primul rând cavalerismul, mărinimia, tandreţea, bunăvoinţa, gentileţea –tocmai acele trăsături care alcătuiesc pentru o femeie atmosfera de cămin, de cuib. Foarte des uităm că este de datoria noastră să ne purtăm atent cu jumătatea noastră, măcar în lucrurile mărunte. După cum recunosc chiar femeile, lor ne le trebuie mult. Soţia iubitoare se bucură de orice mărturie, cât ar fi ea de microscopică, a faptului că ocupă un anumit loc în gândurile şi inima soţului. Pe cine iubim, la acela ne şi gândim; pe cine îndrăgim, pentru acela ne rugăm. Mă întreb câţi dinte soţi se mai roagă pentru soţiile lor?
Ar fi cazul ca soţilor să li se spună să mai lase bancurile cu supremaţia în căsnicie pentru că aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, Hristos dă legi care privesc şi pe bărbat şi pe femei, deşi pare că se adresează numai bărbaţilor. Vorbeşte capului, dar poruncile Sale sunt adresate deopotrivă întregului trup. Vede în femeie şi în bărbat o singură fiinţă şi nu face deosebire între sexe. Şi continuă tot Sfântul Ioan Gură de Aur, soţul nu ar trebui să uite cuvintele iubirii pentru soţie: eu dintre toate prefer iubirea ta! Şi nimic nu-mi este mai amar decât să mă cert cu tine. Şi dacă trebuie să pierd toate, să devin sărac lipit pământului, să ajung chiar în gura morţii, să pătimesc orice, şi primesc pe toate, îmi este de ajuns ca tu să fii bine! Niciodată să nu-i vorbeşti vulgar, ci cu cumpătare, cu preţuire, cu iubire multă, s-o cinsteşti. Arată-i că-ţi place tovărăşia ei, că preferi să rămâi cu ea acasă decât să te învârţi prin piaţă. S-o preferi dintre toate şi pentru toate şi s-o lauzi pentru frumuseţea, pentru înţelepciunea ei. Pe ea s-o preferi dintre toţi prietenii, chiar mai mult decât pe copiii tăi pe care ţi i-a dăruit. Şi pe aceştia să-i iubeşti datorită ei.
Dacă azi am respecta aceste cuvinte spuse sunt sigur că nu ar mai exista divorţuri sau alte probleme în familie, pentru că şi bărbatul dacă ar primi avansuri de la alte femei, ar avea puterea să spună: stop! stai domne! Păi eu am acasă o soţie, m-am căsătorit cu ea în faţa lui Dumnezeu, mă aşteaptă, am iubit-o, nu o voi înşela, a fost alături de mine la greu. Da o iubesc doar pe ea!
Şi până la urmă cum ar trebui să se poarte bărbatul cu soţia sa, că tot am scris mai sus dar poate fără nici un înţeles, dar ce este cel mai important că iubirea celor doi soţi este conştientă de faptul că aparţine unei iubiri mai mari, pe care ei sunt hotărâţi, o dată pentru totdeauna, să nu o mai părăsească pentru nici un motiv, nici chiar dacă ar fi ca iubirea să devină o cale de a experimenta suferinţa, din vina amândurora sau unuia dintre ei.
Soţul să nu uite că femeia este preţioasă şi de neînlocuit, că este o fiinţă unică şi irepetabilă. Să nu uite că este maximul bine, că este parte din el şi un singur lucru cu el. Să nu uite s-o ţină de mână când este cu ea, că fie fericit că o are aproape. Să nu ridice vocea la ea, să-i facă mici atenţii, un mic cadou, o floare, o îngheţată, ceva dulce. Soţul să nu uite să-i spună că o iubeşte, în orice ocazie, că este unică şi atrăgătoare, importantă şi de neînlocuit. Făcând toate acestea ajungem la o căsnicie trainică pe care doar moartea o va destrăma. Să nu aşteptăm ca doar soţia să facă primul pas şi să se schimbe, ci schimbarea să înceapă cu noi.
(Hrab Alexandru)
Pentru acest articol am folosit următoarele surse:
-
Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. EIBMBOR, Bucureşti, 2006;
-
David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, ed. Sophia, Bucureşti, 2004;
-
D. Novello Pederzini, A te căsători este frumos! Ed. Serafica, Roman, 2009;
-
John Breck, Darul sacru al vieţii, ed. Patmos, Cluj Napoca 2007;
-
Preot Constantin Necula, Creştinism de vacanţă, ed. Agnos, Sibiu, 2011;
-
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria, ed. Tabor, Bucureşti, 2010;
-
Cum să întemeiem o familie ortodoxă, ed. Sophia, Bucureşti, 2011;
-
Familia creştină icoana a legământului de iubire dintre Dumnezeu şi om, ed. Viaţă Creştină, 2011;
SB
septembrie 21, 2011 @ 1:19 pm
f frumos articolul 🙂 surprinzator este faptul ca e scris chiar de un barbat. felicitari!
Hrab Alexandru
septembrie 21, 2011 @ 3:12 pm
Şi bărbaţi nu au voie să scrie? 😀 Vă mulţumesc!
Albinuta
septembrie 22, 2011 @ 5:33 am
Doamne ajuta ,foarte foarte frumos si folositor articol ,este intradevar surprinzator faptul ca este scris de un barbat nu pentru faptul ca barbatii nu au voie sa scrie despre cum ar trebui sa fie un sot ideal ci datorita faptului ca in ziua de azi sunt tot mai putini barbati cu o asfel de gandire ,(insa multumim Domnului ca inca mai sunt ),de cele mai multe ori persoanele adulte (BARBATI SI FEMEI ) nu reusesc sa fie sot sau sotie ideal(a) pentru ca nu au fost educati pentru aceasta (casatorie),pentru ca nu maI vad in jur prea multe exemple vrednice de urmat ,etc
Revenind la articol mi-a placut ceea ce am citit ,cred ca fiecare femeie si-ar dori un asemenea sot cum de asemenea cred ca acolo unde este dorinta de a shimba ceva in bine cu rabdare ,(putina iubire daca crezi ca nu mai este foarte multa ) se poate ajunge ca intr-o zii sa vezi ca cel de langa tine a devenit mult mai bun ,iubitor intelegator
Maria Vicol
septembrie 22, 2011 @ 7:57 am
draga mea Albinuta,eu cred ca termenul de „sot ideal” e doar ceva scriptic,faptic nu cred sa fi existat nici in trecut,nici in prezent si nici in viitor,e doar un cliseu .asa cum unii dintre noi dintr-o dragoste imensa alegem sa ne „casatorim” cu Mirele Hristos prin taina calugariei iar ca sa ajungi sa simti iubirea divina a acestei „casatorii” trebuie sa treci zilnic printr-o jertfa la fel de mare,o iubire care are la baza sacrificiul,asa si-n casatoria vremelnica ce are la baza tot iubirea(de data asta una fireasca) dar o iubire tot de sacrificiu,nu exista om ideal ,asta inseamna ceva mai mult decat perfect si l-ar face automat la fel ca ingerii.si-n calugarie ,si-n casatorie este taierea voii,jertfa si sacrificiu si pe masura lor este si iubirea curata.dar eu am speranta ca daca macar unu din partenerii are mai multa ravna catre Hristos,Domnul il vede,ii vede rugaciunile si astfel ii inmoaie inima si partenerului de viata.
te apreciez pt blandetea ta,imi esti draga din scrierile tale,si imi dau seama (sper sa gresesc)ca ai suferit destul de mult,dar ma bucur totodata ca nu ai lepadat crucea,ca rabzi cu putere si credinta in Domnul nostru Iisus si nu ti-ai pierdut speranta si esti un exemplu pt multe femei.
Maicuta Domnului sa te acopere cu Sfant Acoperamantul Ei!
Albinuta
septembrie 22, 2011 @ 11:53 am
Ai dreptate Maria cu termenul de „sot ideal „cred ca mai corect este sot crestin ,multumesc si pentru cuvintele frumoase desii personal nu cred ca le merit ,nu mi se pare ca fac ceva deosebit stiu insa ca fac multe greseli si i-mi lipseste ceva foarte important:nu am puterea de a iubi pe aproapele meu (sotul meu)asa cum ar trebui ,deci unde dragoste nu e ce este ?
Maria Vicol
septembrie 22, 2011 @ 12:26 pm
poate, draga mea Albinuta ,ca este toleranta,acceptare,rabdare si iar rabdare,mila fata de aproapele nostru care poate trece printr-un moment greu al vietii lui,nu stiu sit ta si chiar de as sti nu pot eu nici macar sa indraznesc sa dau un sfat,doar sa-ti spun ca ,cred ca nimic din lumea asta nu este fara rezolvare,oricat de cumplita ar fi viata noastra ,multa rabdare,putere multa sa ai ,mai ales ca si niste copilasi depind de tine,si ce este mai imp :ei vad tot si inteleg tot,si manifesterile noastre din cadrul familiei le vor fi lor ca niste „pilde” pe mai departe,asa ca sa avem grija ce semanam,cu patima aia e crunt,si eu am avut in fam mea,si m-au marcat ingrozitor de tare dar Maicuta Domnului si Hristos nu ne lasa si nu te va lasa,lupta oricat de greu ar fi,iti inteleg durerea pt ca si eu m-am nascut in ea si am gustat amaraciunea ei ,amaraciune pe care si azi o simt,nu pot decat sa-ti spun ca te imbratisez cu drag si ma rog Domnului sa te ajute cum numai El stie…
mereu spun ca aceste femei care au rabdat toata viata lor aceasta patima urata a sotului , cu toate bataile,si restul de lucruri urate sunt niste mucenite ale Lui Hristos.asa ca sa nu lasam crucea jos oricat de greu ni s-ar parea si sa alergam catre rasplata pe care Domnul ne-a gatit-o noua acolo.
Doamne ajuta!
Lilii
septembrie 22, 2011 @ 2:04 pm
Maria,
Sotul/iubitul ideal nu exista pt lume…nicio persoana nu poarta „eticheta”asta in frunte data de lume ca „persoana ideala”..nu..dar exista sotul/iubitul ideal pt fiecare dintre fete asa cum exista sotia/iubita ideala pt fiecare dintre baieti….de exemplu pt lume…X poate fi doar un simplu om..in schimb pt mine sau pt altcineva acel X poate fi exact ceea ce si-ar fi dorit…acel X poate avea defecte si calitati….si totusi pt tine sa fie ideal…sa te completezi si in acelasi timp sa te regasesti in felul sau de a fi/gandi/comporta etc…:)
M
septembrie 22, 2011 @ 2:24 pm
Doamne ajuta! da…intr-adevar, foarte frumos articolul :)…si foarte corect si adevarat tot ce s-a spus despre cum ar trebui sa fie sotul si sotia crestina…si de ce nu ideala..pentru ca pana la urma pentru noi crestinii asta inseamna „a fi ideal” , a trai si a simti crestineste!Ma intreb daca aceasta atitudine se poate si pune in practica? Se poate cu mila si ajutorul lui Dumnezeu, si prin dragostea si staruinta curata a sotilor…desi chiar ieri citeam in „Viata de familie” a parintelui Paisie Aghioritul ca” [i][Cel tânar se adapteaza mult mai usor în oricare din vietile pe care le-ar urma ( casatoria sau monahismul), în timp ce acela care a trecut de treizeci, pe toate le cerceteaza cu ratiunea sa.Caracterul sau deja s-a format si greu se mai schimba; este” beton turnat”. Si uita-te, cei care se „aranjeaza” la o vârsta mica, fie în viata de casatorie, fie în monahism, pastreaza pâna la batrânetile lor o simplitate copilareasca si se armonizeaza usor între ei[/i]” Si desi toti primim botezul la intrarea in viata, cati ne pastram curatia sufleteasca pana la varsta casatoriei? Pentru ca zic eu, doar un astfel de om poate fi zi de zi „ideal” asa cum spune articolul.Nu sunt casatorita, si nu indraznesc sa-i cer lui Dumnezeu sotul ideal…mi-as dori doar sa se milostiveasca spre mine si sa ma ajute sa intalnesc un om de masura duhovniceasca apropiata si impreuna sa crestem in dragostea fata de El, de Biserica si sa devenim ideali unul pentru altul 🙂
Maria Vicol
septembrie 22, 2011 @ 3:00 pm
http://ortodoxia.md/articole-preluate/5109-idealul-e-o-minciun-principiile-sunt-produse-ale-raiunii-noastre-inepenite-
cel putin pt mine asta inseamna „ideal”,un cliseu menit sa amageasca si atat…cam ca „Miss nevasta” din articolul nostru :),la asta ma refeream eu,dar am inteles si punctul vostru de vedere.
Doamne ajuta!
Hrab Alexandru
septembrie 22, 2011 @ 3:11 pm
Doamne ajuta! @ all, nu există soţ ideal, asta-i adevărat, dar soţ creştin există. Articolul nu se vrea, decât un auxiliar, este orientativ, fără pretenţii de exhaustivitate sau de normativitate. Până una alta citiţi şi articolul despre familia creştină, apare şi la un simplu clik în articol, dar îl pun şi aici [url]http://intreviatasicarti.blogspot.com/2011/09/despre-familia-crestina.html [/url]
Vă mulţumesc pentru gândurile bune!
Albinuta
septembrie 23, 2011 @ 6:38 am
Doamne ajuta ,intradevar foarte folositor articolul recomandat ,muultumesc mult de tot Alexandru
Hrab Alexandru
septembrie 23, 2011 @ 10:00 am
@Albinuta nu aveţi pentru ce să-mi mulţumiţi,mulţumiţi mai întâi lui Dumnezeu. Am vrut să scriu şi eu un coment ca răspuns la unele comentarii dar sunt stresat de timp. Am vrut să arăt, am incercat mai bine spus, că minunea şi farmecul căsătoriei tocmai în asta constă în a te completa unul pe altul, sotia aduce ce nu are soţul şi soţul ce nu are soţia. Iar ca totul să meargă perfect avem nevoie de o a treia persoană în familie de Hristos, aşa apare icoana Sfintei Treimi în căsnicie. Petru că nu demult pe internet circula un filmulet în care părintele Dumitru Stăniloae explica foarte frumos iubirea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aşa că şi în familie este obligatorie conlucrarea după modelul Sfintei Treimi şi cred că este de ajuns ca în ciuda micilor probleme sau mari care apar soţul să zică în fiecare seara în faţa icoanei ce bună e soţia mea şi soţia ce bun e soţul meu!
gabi
septembrie 24, 2011 @ 7:47 am
fara cuvinte! superb!
ce poti sa-ti doresti mai mult?
Svetlana
septembrie 26, 2011 @ 2:57 pm
Ca si tuturor fetelor de mai sus, mi-a placut articolul lui Alexandru, mai ales ca tema abordata este una delicata, dupa cum a spus si dansul, si, zic eu, nu putea fi tratata mai bine decat anume de un barbat. Dar sunt curioasa de ce in afara de Alexandru nici un baiat n-a lasat un comentariu la acest „text” atat de bine alcatuit? De ce numai noua fetelor ne convine cele spuse si selectate de autor?
Ce mi-a atras atentia au fost spusele pr. Artemie Vladimirov, precum ca sotilor contemporani le lipseste, in primul rand, cavalerismul, marinimia, tandretea, bunavointa, gentiletea. Si adaug eu, cu parere de rau si nu spre judecata, aceasta le lipseste nu doar sotilor, ci baietilor, in general. Sper sa nu se supere cineva ca am zis acest lucru, dar aceasta e adevarat. Nu stiu de ce, baietilor contemporani le este greu sau poate rusine sa fie cavaleri. Doar e atat de frumos sa curtezi o fata, si, practic, nu poti s-o curtezi cu adevarat si sa-i castigi dragostea fara sa ai o atitudine de cavaler. Asa cred eu, desi in realitate contemporana lucrurile sunt mult mai simple. Vai, daca as fi fost eu baiat, niciodata nu mi-ar fi fost rusine sa fac eu primul pasul, ca fata insa nu intotdeauna indraznesc, e si firesc; i-as spune iubitei mele in fiecare zi cat de mult o iubesc, as fi delicat, atent, i-asi zice continuu ca nu pot fara ea si tot nu mi-ar fi rusine. Daca ar trebui m-as umili in fata ei, caci adevarat spune autorul articolului, „femeia este pretioasa si de neinlocuit, este o fiinta unica si irepetabila”. Si aceasta cand citesc nu ma gandesc la mine, ci la mama si la sora mea, la bunicutele mele, la femeile pe care le-as pretui si niciodata nu m-as satura sa le zic ca le iubesc. Iar sotia si iubita nicidecum nu ocupa un loc mai prejos in viata unui barbat, nu-i asa? Si cu siguranta, daca acestea le va respecta barbatul la femeie, cu mult mai mult va primi de la ea ca raspuns.
Svetlana
septembrie 26, 2011 @ 2:59 pm
Dragi baieti, daca v-ati suparat pe mine, va rog, sa nu comentati comentariul meu 🙂
Andrei Nicolae
septembrie 26, 2011 @ 5:43 pm
Le este greu multora sa fie cavaleri pt ca in anturajul din care fac parte asta inseamna a fi fraier. Am fost si eu trecut prin asa ceva si stiu cum e vazuta femeia in general in aceste anturaje de aceea de acolo nu prea au cum sa iese soti ideali atata timp cat femeia pt ei e doar o papusa buna la pat si la cratita si sa mai creasca si odrasla asta daca mai apare pe lume. Apoi fetele din ziua de azi majoritatea nu stiu sa aprecieze gesturile simple de curtoazie, la ele a le curta inseamna sa vii cu bmw-ul sa le scoti in club, sau poate sa le faci cadouri scumpe, oricum nu ca inainte, cand cei doi ieseau la o plimbare prin parc si atat. Apoi multi barbati numai fiinta irepetabila nu vad in femeie :)) si-mi permit sa rad, pt ca si eu care chipurile sunt crestin, port titulatura asta uneori am trecut prin momente in care nu mai vezi in fiinta de langa tine acea persoana irepetabila pe care la inceput ii marturiseai ca o iubesti pana in panzele albe si ca ti-ai da si viata pt ea. Daca nu esti inarmat cu multa rabdare, iubire adevarata, credinta, nu ai sansa ca barbat sa fii un sot ideal sau un sot crestin ca tot aia e. Dar cred ca cel mai mult ii trebuie credinta ca sunt constient ca de acolo izvoraste si iubirea adevarata si rabdarea. De aia eu sunt departe de a fi un sot ideal prea curand, pt ca nu am credinta.
Florin
septembrie 3, 2013 @ 9:20 am
„Să nu se dea uitării că cea mai mare mângâiere a unui soț este privirea caldă și duioasă a soției lui înțelegătoare. Iar pentru soție, traiul ei de toate zilele să fie îmbălsămat de iubirea protectoare a soțului.”
[i]Vasile Marcu – „Antonel”[/i]