Splendoare în iarba!

Era o zi de vara. Imi amintesc de acele zile lungi de vara, cand mirosul fânului uscat ma imbata cu mireasma lui, aerul proaspat si curat il resimteam in respiratie, vesnicul crang plin de trifoi care parca ne astepta vara de vara sa fie cosit, si din nou sa renasca dupa cateva saptamani, ne chema iar la cosit, otava care era verde si inmiresmata de parfumul florilor de camp, si cate albine in jur, si cat ciripit de pasarele, erau pe atunci…

Of Doamne si padurea de stejari si mesteceni, se intindea spre munte, unde in luna mai infloreau narcisele si albastrelele, unde veneau calatori de departe doar sa admire ceva atat de nestemat si maret, cata bucurie era atunci in jur, si cata liniste. Padurea era plina de care si calareti care vin la cules de narcise si la o mica masa!

Si ma plimb calare prin padure printre flori si stejari, prin iarba verde, si vantul bate usor si imi destrama parul si gandurile mele, departe, departe.

Parca ar fii un colt de RAI !

Si cat de fericita sunt, parca ma intorc in timp si galopez printre stejari , ma simt ca o mica printesa care alearga calare prin paduri si vai, oare cat timp a trecut cine mai stie, aici au fost si in vechime aceleasi paduri si poate au mai alergat si altii an de an ca sa culeaga cat mai multe flori pentru iubitele lor. Nimic nu s-a schimbat, padurea ne asteapta si acum cu mirosul florilor, ea tot acolo este neschimbata!

Doar mestecenii sunt mai intelepti sub povara crengilor, si a timpului care parca le-a albit tulpina, si ce frumos miroase!!

Puteai sa crezi ca esti atat de aproape de Dumnezeu incat doar o mana sa intinzi din varful batranului stejar care dainuie si astazi parca stand de veghe la intrarea in padure…, da doar o mana si ai atinge cerul !

„Cand privesc cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat  imi zic: Ce este omul ca-Ti amintesti de el ? Sau fiul omului ca-L cercetezi pe el ? Doamne Dumnezeul nostru cat de minunat este numele Tau in tot pamantul !”

Atat de albastru si nemarginit era cerul atunci, si undeva departe se vad muntii, parca pe varfuri isi mai fac aparitia serpuind spre poale rauri albe, care incet incet se topesc in zare, cu cat mai mult soarele straluceste si isi revarsa lumina sa calda peste toti, si toate… si cata liniste in jur… si parca o mana nevazuta le randuieste pe toate, atata ordine era in jur…si caprioare se mai vad alergand printre mestecenii cu coaja alba ca de hartie, care parca asteapta sa iti scrii amintirile pe ea, ca doi indragostiti care isi unesc inimiile sub umbra adanca a padurii !

Ore cati au visat sub umbra ta padure, si cati te-au iubit ? nici tu nu mai stii. Inca ii astepti intotdeauna sub ramurile tale pe acei care inca mai au curajul sa viseze si sa iubeasca!

Undeva departe in crang se auzea clipocitul apei. Oltul care candva era limpede si lin, in care in zilele de Duminica mergeau feciorii calare cu fetele la inot si cat de limpede era pe atunci si curat, unde tarancile isi spalau iile si costumele populare, camasile le albastreau in apele lui calde si limpezi…ce putea fi mai curat si cu miros mai proaspat ca atunci? Parca se aduna in ele toata aroma si inmiresmarea crangului.

Si salcia de pe malul Oltului, cu crengile ei plangatoare, care parca imi amintesc de plansul Fecioarei care se ruga sa te  lasi in jos, sa ia cateva ramuri din tine salcie sa faca o coroana, si cat ai simtit salcie draga aceasta ruga ca si acuma stai plecata parca in asteptarea venirii Fiului. Toata natura resimte parca si asteapta.  Si artarul inca verde pe marginea drumului… parca toate vorbesc despre cat de minunate sunt lucrurile Tale Doamne.

Da, si mirosul pamantului proaspat sapat, mirosul trifoiului proaspat cosit, si picioarele mele desculte mergand prin iarba, cata voiciune si parca simt ceva umed pe glezne oare ce sa fie? Roua diminetii, care incet dispare sub arsita zilei… si cata splendoare in iarba !!

Cat de adanc se resimt pana in adancul sufletului, acel miros de fan, toate in jur misuna de viata totul e atat de viu, pamantul, cerul, apa, padurea, iarba…, chiar si crangul parca vorbeste, prin zumzetul din jur!! Da, totul e viu si tu Doamne le-ai facut pe toate!

„Cat s-au  marit  lucrurile tale Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut ! Umplutu-s-a pamantul de zidirea ta. Marea aceasta este mare si larga; acolo se gasesc taratoare carora nu este numar , vietati mici si mari !”

Parca il simt prin par, parca ma zgarie la picioare, da cand urc in carul cu fan, si vantul adie lin printre firele de iarba uscata, ma intind pe spate pe fan in car , si imi tin respiratia, si iar respir si iar si iar. Ametesc parca de prospetimea din jur. Ce miros!

Si privesc cerul senin, si ma legan agale pe fan si carul incet parca o ia spre sat si mai aud din cand in cand cum tata da cu biciul, cei doi cai alearga spre sat si ei resimt lunga zi de vara, sunt istoviti de atata caldura si totusi alearga catre casa, sperand la o galeata de apa!

Si seara in sura se simte mirosul de fan proaspat si catecul greierilor, care parca nu au ramas in crang ci au venit cu noi, nevoind sa isi paraseasca culcusul, si caii asteapta ultima lor portie de iarba, si ma privesc bland si se intind dupa mine sa le mai dau apa.

Dar cel mic, manzul, are chef de joaca si prinde cu gura de galeata ca sa mai stau un pic cu el,  imi cauta mana sa ii dau zahar si adulmeca incet si soarbe, simt respiratia lui calda pe mana mea, incet  pleopele lui se lasa si adoarme in picioare.

Ma intind pe fan si parca adorm langa el,  cata liniste in jur, uit de mine…unde sunt ? nu mai conteaza timpul s-a oprit, doar cate un greier se mai aude de sub iarba uscata, si parca  ma rog:

„Doamne cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut. Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gandurile mele de departe. Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut. Si am zis poate intunericul ma va acoperi si se va face noapte lumina dimprejurul meu. Dar intunericul nu este intuneric la Tine si noaptea ca ziua va lumina.

Te voi lauda ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrurile tale si sufletul meu le cunoaste foarte …”

si adorm !

E noapte in jur, doar luna stinghera si timida imi trimite razele ei parca sa ma incalzeasca printre crapaturile din poarta !

Si cata splendoare in iarba… !

(Carla)