„Spovedania ne oferă o oglindă clară a propriei persoane” (interviu cu Părintele Nicolae Dăgău)
– Vă mulţumesc mai întâi pentru că aţi acceptat acest interviu pentru Ortodoxia Tinerilor. Ştiu că vă ocupaţi în prezent de comunitatea de creştini-ortodocşi români din insula Corsica. Ce îmi puteţi spune despre activitatea Bisericii din afara ţării? Îl putem mărturisi pe Hristos oriunde, în orice loc? Este greu să le vorbim şi altora despre existenţa lui Dumnezeu?
Mulţumiri dumneavoastră pentru grija ce-o purtaţi faţă de site-ul Ortodoxia Tinerilor în contextul actual.
Biserica din afara hotarelor ţării, încearcă în primul rând, să ofere tuturor credincioşilor români ortodocşi, posibilitatea de a fi în comuniune cu Hristos prin intermediul Sfintei Liturghii şi a Sfintelor Taine şi să apropie la dreapta credinţă pe cei care din neştiinţă sau chiar nepăsare au pierdut drumul spre veşnicie; de asemenea Biserica se străduieşte să înlăture şi posibilele probleme, legate de limba şi cultura neamului nostru, întâmpinate de membrii ei.
Mărturisirea lui Hristos nu trebuie pusă niciodată sub semnul întrebării, ci dacă vreţi a exclamării, în sensul că ea trebuie să fie o bucurie deplină pentru toţi şi bineînteles o datorie asumată şi conștientă care să poată să învingă dificultăţile aparente ale locului şi ale timpului. Mărturisirea lui Hristos s-ar putea face oriunde şi oricând dar nu oricum.
Societatea occidentală este cunoscută pentru îndepărtarea faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică dar şi pentru numărul mare de atei declaraţi, de aceea a vorbi « altora » despre Dumnezeu poate părea dificil, mai ales dacă nu stăpânim bine limba altuia pentru a ne exprima; conduita fiecăruia însă, poate să mărturisească în locul nostru şi e mult mai convingător, după învăţătura Mântuitorului : ”Văzând ei faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel din Ceruri.” [Matei 5:16]
Pe lângă toate acestea este nevoie şi de curaj, izvorât din dragoste pentru Dumnezeu, deoarece uneori cei care îşi vădesc credinţa sunt ridiculizaţi de cei din jur.
– Părinte, tinerii români stabiliţi în Corsica înţeleg care este rolul şi totodată necesitatea Bisericii Ortodoxe? Cât de implicaţi sunt aceştia în comunitate? Dar cei străini?
Comunitatea românilor din Corsica este una tânără nu numai prin faptul că am început aici păstorirea credincioşilor în urmă cu 3 ani, fiind primul preot în mijlocul lor, dar şi prin faptul că ea este alcătuită în cea mai mare parte din tineri.
Cu toate acestea, încă de la început am întâlnit aici o sete după cele duhovniceşti şi dorinţa oamenilor de a se bucura împreună de darurile oferite în Sfânta Liturghie. Daca în urmă cu trei ani „Biserica intra într-un geamantan” în sensul că aduceam cu mine de pe continent, eu locuind la Marsilia, mininul necesar pentru slujbă, astăzi, în cele doua biserici din Bastia si Ajaccio unde săvârşim Sfintele Slujbe cu ajutor de la Dumnezeu şi prin jertfelnicia tuturor am reuşit să formăm un spaţiu ortodox. Un alt exemplu grăitor este prezenţa unor credincioşi, tineri in special, la Sfintele Slujbe, deşi îi despart de biserică circa două sau chiar trei ore de mers cu maşina. Dar bucuria de a ne întâlni este mult mai mare decât efortul depus.
Cu privire la implicarea directă a străinilor în comunitate nu pot sa vă spun prea multe deoarece deocamdată avem numai români, însă nu este de neglijat faptul că indirect străinii ne ajută făcând cunoscut în jurul lor misiunea noastră.
Zilele trecute m-a sunat un domn francez, cerându-mi informaţii despre orarul slujbelor, pentru a le comunica mai apoi unuia dintre angajaţii săi care ajunsese de curând pe insulă şi dorea să intre în contact cu Biserica Românească; este important ca lumea să ştie de existenţa Bisericii iar participarea la Slujbe înseamnă deja o implicare.
– Pentru unii tineri, plecarea din ţară naşte adevărate frământări sufleteşti colosale. Ar trebui ca aceştia să vină la Biserică?
Cu siguranţă! De obicei românii care vin în străinătate caută biserica cea mai aproape de locuinţa lor din dorinţa de a se întâlni cu Hristos şi cu cei de acelaşi neam, îşi caută reperele, după cum au fost obişnuiţi acasă. Biserica, pentru „românii din afară” cum îi mai numim, reprezintă un spaţiu familial, de comuniune, unde fiecare împărtăşeşte celuilalt din grijile sau obstacolele întâmpinate dar şi din bucuriile şi din realizările sale.
– Am întâlnit tineri români credincioşi plecaţi în străinătate, care nu aveau din păcate în apropiere vreo Parohie Ortodoxă. Ce îi sfătuiţi pe cei stabiliţi în afara ţării, care nu au cum să participe la Sfânta Liturghie de fiecare dată? Poate fi distanţa un impediment, o piedică în căutarea lui Dumnezeu?
În cazuri speciale cei care nu pot participa la Liturghie din anumite motive să facă rugăciunea particulară acasă şi chiar cu cei din sânul familiei, apoi pot trimite un pomelnic sau să înştiinţeze pe preot, de absenţa lor iar preotul să-i pomenească la Proscomidie. Sub nici o formă distanţa nu poate fi o piedică în căutarea lui Dumnezeu, ci mai mult un motiv în plus al râvnei noastre. Credincioşii îmi spun mereu că au sentimentul purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de ei; deşi se află pe un pământ înconjurat de ape unde accesul este mai dificil, de unde se naşte şi sentimentul de izolare faţă de restul lumii. Totuşi Dumnezeu le-a rânduit, ca şi celor de pe continent o Biserică în sensul de Comunitate.
Prin urmare observăm că în căutarea lui Dumnezeu, tot El face primul pas şi cred că trebuie să fim atenţi întâi la distanţa pe verticală, adică îndepărtarea noastră voită de Dumnezeu. Problema distanţei pe orizontală se rezolvă mai cu uşurintă!
Pe Dumnezeu îl găsim pretutindeni, să găsim voința noastră întâi de a merge spre El!
– Care credeţi că sunt marile frământări ale tinerilor din ziua de azi, atât români cât şi străini?
Cea mai acută dintre problemele tinerilor de azi, cred eu, este problema Căsătoriei. Traiul în desfrânare a tinerilor, lipsa dragostei adevărate până la jertfa propriei voinţe, frica unui eşec, ponderea tot mai mare a celor materiale din viaţa noastră sunt urmările unei credinţe slăbite şi duc la ezitarea îndelungată pentru Căsătorie; tinerii devenind astel nişte ”cabine de probă” cum bine spunea părintele Necula şi implicit tineri vlăguiţi fară bucuria de a trăi din plin. Vis-a-vis de acestea, Biserica are doctoriile necesare, pe care duhovnicul le administrează fiecăruia.
– Chiar dacă sunt sau nu plecaţi, de ce ar trebui tinerii să se spovedească şi să se împărtăşească? Cum le explicaţi acestora semnificaţia şi totodată importanţa Sfintelor Taine ale Bisericii?
Spovedania şi Împărtăşania ne apropie de Dumnezeu, sunt reperele noastre pentru a nu ne îndepărta de ţelul suprem şi anume acela de a ne sfinţi. În taina Spovedaniei mai întâi iertăm şi apoi primim iertare, ne curăţim de cugetările şi faptele rele pentru a vedea din perspectivă duhovnicească tot ceea ce ne înconjoară; păcatul punând un văl peste ochii sufletului nostru încât nu mai suntem capabili să facem distincţia între bine şi rău.
Spovedania ne oferă o oglindă clară a propriei persoane şi ne ajută să ne vedem exact aşa cum suntem de fapt şi nu cum părem în faţa semenilor.
Spovedania dăruieşte din nou linişte sufletului tulburat de păcat; este curcubeul de după furtună. Și Împărtăşirea cu Hristos acţionează tot ca un medicament pentru suflet, deorece gustăm din Izvorul Vieţii pentru a avea viaţă veşnică. Din acest motiv trebuie mai întâi să ne cercetăm pe noi înşine şi să facem o pregătire adică să ne spovedim înainte. Să nu ne fie frică a ne apropia de Hristos, deorece El ne aşteaptă binevoitor, aşteaptă să ne redresăm după fiecare cădere; de aceea cred într-o cât mai deasă Spovedanie şi Împărtăşanie a credincioşilor, a tinerilor în special, însă cu multă precauţie deoarece duhovnicul, fiind cel care hotărăşte, trebuie să avem ascultare faţă de el!
– Îmi puteţi descrie rolul duhovnicului în viaţa tânărului contemporan?
În primul rând cred că rolul duhovnicului este acela de a fi părinte şi nu cum îl percep mulţi ca fiind un consilier spiritual la care mergem numai să-i cerem părerea şi de care ascultăm numai dacă ne convine. La fel ca orice părinte care-şi iubeşte fiul său şi duhovnicul cu multă răbdare şi dragoste caută să-şi ferească fii duhovniceşti de toate pericolele vieţii. De aceea relaţia dintre noi şi duhovnic trebuie să fie una specială, bazată pe iubire şi pe încredere.
– Ce este rugăciunea? Se pot apropia tinerii de Hristos prin rugăciune? Ce ar trebui să înţelegem prin aceasta? Dar prin post?
Ce cred eu despre post şi rugăciune este de fapt ceea ce crede în primul rând Hristos. Adică postul şi rugăciunea sunt cele mai puternice mijloace de combatere a vicleanului vrăjmaş şi cum el lucrează neobosit împotriva noastră, cu ajutor de la Dumnezeu trebuie să luptăm împotriva diavolului folosind aceste două arme.
– La final, ce gânduri le transmiteţi tuturor tinerilor care vor citi acest interviu? Cât de importantă este mărturisirea lui Dumnezeu în această etapă tumultoasă a tinereţii?
În primul rând îi rog să mă ierte dacă nu am reuşit să le aduc vreo noutate faţă de ceea ce ştiau deja.
Apoi m-aş adresa în primul rând tinerilor care nu se ruşinează a fi mărturisitorii Domnului nostru Iisus Hristos şi ai Ortodoxiei în contextul social de astăzi, spunându-le să aibă mereu în minte promisiunea Mântuitorului: aceea că şi El îi va mărturisi înaintea Tatălui.
Pe tinerii care n-au găsit încă această bucurie deplină de a fi mărturisitori ai lui Dumnezeu, i-aş îndruma să nu mai piardă nici o clipă; şi ei vor primi aceeaşi bucurie ca cei dintâi!
Noi toţi, indiferent de vârstă, avem această chemare de a lumina prin faptele noastre bune pe toţi cei de lângă noi şi ascultând de Cel ce ne cheamă, vom putea să ne veselim împreună cu El in Ceruri!
Dumnezeu să ne ajute tuturor!
(Interviu realizat de Georgiana T.)
Puteţi lua legătura cu Părintele Nicolae accesând site-ul: www.parohiaortodoxamarseille.fr, secţiunea Contact
